Îmi doresc să fi ştiut cum să încep această postare,dar îmi este greu să mă hotărăsc. Cineva m-a sfătuit să scriu despre cea mai mare temere a mea şi ,ca să fiu sinceră , mi-a luat ceva timp s-o găsesc.Să fie oare şerpi sau insecte ? Nu. Ceva mult mai înfricoşător. Fantome sau monştri de sub pat ? Asta ar fi copilăresc. Dar gândindu-mă la toate astea , am ajuns la concluzia că cea mai mare temere a mea nu este de fapt ceva solid ,cert.Majoritatea oamenilor se tem de moarte , de ce se va întâmpla după ce nu vor mai fi , ca un sfârşit a tot ceea ce au cunoscut vreodată. Eu ? Eu mă tem de viaţă. Ceea ce vreau să spun este că , eventual sunt doar două lucruri clare pentru mine : te naşti şi mori. Dar ce se întâmplă între aceste fenomene ? Trăieşti cu adevărat sau este totul doar o iluzie ? De ce ne zbatem să ne facem un trai dacă într-o zi toate se vor duce ? Pentru mine,nu are nici un sens. Tot ce avem este prezentul , secunda aceasta. „Niciodată nu vei fi mai tânăr decât eşti acum.” aud tot mai des. Timpul este o iluzie fragilă asupra căreia nimeni nu deţine controlul.
Categorii
Andreea Paunescu 