Categorii
Învaţă să te iubeşti

Nu merit să fiu fericit/ă !

Tot mai des aud cum toată lumea se plânge. Tindem atât de tare să vedem ceea ce este rău în lume încât uităm câte lucruri bune ni se întâmplă în fiecare zi.

Într-o zi ploioasă ne plângem că n-avem umbrelă,iar într-o zi cu soare ne plângem că e mult prea cald afară. Atunci când am dormit prea mult de dimineaţă ne plângem că vom întârzia ,iar atunci când ne-am trezit prea devreme ne plângem că mai puteam să mai dormim puţin.Atunci când postăm ceva pe una dintre reţelele sociale ne plângem că nu comentează nimeni ,dar dacă primim un comentariu negativ ne plângem că mai bine nu postam nimic.

largeCu toţii am avut una din acele zile în care totul a mers din rău în mai rău şi tot ce vrei să faci este să dormi vreo 3 zile şi să uiţi de toate. Orice zi care începe prost nu trebuie neapărat să se termine prost. Tu îţi influenţezi starea de spirit şi tu eşti la conducere. Adică acum nu spun că dacă cineva îţi face ceva rău nu ai dreptul să te superi,doar că stă în puterea ta cât timp alegi să fii supărat. 

Cel mai greu lucru pe care-l poţi face este să începi să ai o gândire pozitivă,dar este şi cel mai bun lucru! Am trecut prin asta şi pot să zic că este extenuant. Am avut zile în care chiar am vrut să renunţ. Mă gândeam „mda,am un acoperiş deasupra capului,dar n-am x şi y ..” sau cine ştie ce problemă am avut eu. Am avut zile în care dacă mă gândeam la ceva pozitiv ,mai mult mă enervam.

Da,vor exista zile în care vei vrea să te dai cu capul de pereţi. Dar important este să nu uiţi că viitorul ţi-l faci singur. Şi acum,uitându-mă în spate,realizez că toate eforturile mele au meritat. Faptul că acum sunt capabilă să pun toată energia aceea negativă în spate şi să gândesc numai spre bine,credeţi-mă sau nu,chiar îmi aduce bine.

Tu,ca orice altă fiinţă,meriţi să fii fericit! Nu mai spune că viaţa ta este groaznică doar pentru că nu ai ce îţi doreşti. Vei realiza mai târziu că ai tot ceea îţi trebuie,ce ai nevoie de fapt. Te rog,rămâi zâmbitor! Eşti atât de demn de fericire precum sunt eu sau oricine altcineva ce citeşte asta acum sau nu citeşte! Şi aminteşte-ţi că viaţa ta este urâtă doar dacă îi permiţi tu să fie! Ia atitudine,eşti la conducerea propriei tale stări de spirit,alege să fii fericit cât de des poţi! Este un drum lung,dar merită.

Un răspuns la “Nu merit să fiu fericit/ă !”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s