Femeia

Ea este sălbatică. Nu genul acela de femeie care a crescut toată viaţa într-o cabană în pădure şi abia vede oraşul pentru prima oară. Nu. Ea trăieşte după regulile ei. Dacă vrea să plece,trebuie să o laşi. Este greu să nu şti dacă se va mai întoarce vreodată. Ea iubeşte ce majoritatea oamenilor urăsc,pericolul,provocarea şi imprevizibilul.

Ea nu este ca nimic din ce-ai mai văzut până acum. Ai încercat să o cucereşti cu floarea? Nu îi plac florile. Şi ai încercat să o plimbi,dar nu ţi-a mers nici aşa. Ai fi vrut să-i cânţi. Când ai privit-o ai simţit că poţi face un întreg poem doar uitându-te în ochii ei căprui. Adânci ,întunecaţi. Ai văzut şi tu,nu-i aşa? Pare că-ţi dezvăluie totul,dar cumva o parte din ea este mereu ascunsă. E ca şi cum mereu îţi spune doar o parte din adevăr,niciodată cu totul. Da,are secrete. Da,deja ţi-a spus prea multe.

Poţi să vezi zidurile pe care le-a construit în jurul ei,aşa-i? Simţi cum te loveşti de ele de fiecare dată când încerci să îi vorbeşti. Ceva parcă nu se leagă? Dacă mereu îţi spune adevărul atunci cum de ai senzaţia că te şi minte? Nu îţi va dezvălui niciodată totul. Ai noroc dacă îţi va face un geam într-unul dintre ziduri. Este o fortăreaţă întreagă în jurul inimii ei,trebuie să ai răbdare. Chiar dacă vei reuşi vreodată să afli mai multe decât credeai că poţi,chiar şi atunci când va începe să îşi dărâme zidurile,niciodată nu vor dispărea. Vor rămâne nişte ruine. Pentru că ea vrea să se asigure că te vei împiedica de nişte cărămizi ca să ajungi chiar în miezul sufletului ei. Şi dacă vreodată nu te-ar mai avea,ar trebui să îi rămână fundaţia pe care să clădească alte ziduri. Ştie că dacă tu pleci,o vei lăsa vulnerabilă şi nu vei pleca singur ci cu o parte din ea. Partea pe care ţi-a încredinţat-o numai ţie şi partea pe care nu i-o vei da niciodată înapoi.

Da,este o femeie puternică pentru că a reuşit să construiască acele ziduri. A reuşit să stea în picioare când pumni întregi plini de bârfe şi ură o loveau din toate părţile. Da,nu am să neg,chiar a picat de câteva ori. Dar a făcut-o noaptea. A plâns pe înfundate când nimeni nu o auzea şi de dimineaţă s-a ridicat din pat şi a zâmbit de parcă nimic nu a rănit-o niciodată. A reuşit să se machieze frumos şi să îmbrace haine scumpe,să întoarcă capete şi să vrăjească minţi atunci când ea nu credea deloc că este frumoasă,nici măcar drăguţă.

Oamenii invidioşi au lovit-o cu palmele unor cuvinte grele, injurii, dar nu s-a lăsat doborâtă. A fost suficient de deşteaptă încât să îşi dea seama că dacă va fi la pământ,va fi înfrântă. Aşa că nu a lăsat pe nimeni să vadă cât de rău se simţea. Acelaşi lucru şi-l spunea mereu uitându-se în oglindă „Tu eşti inteligentă,puternică şi frumoasă” şi în scurt timp i-a făcut pe toţi să se întrebe cum de încă mai zâmbeşte. Răspunsul este simplu. A învăţat că nu contează ce spun unii şi a mai învăţat să nu îi pese ce cred alţii despre ea.

A reuşit să ridice ziduri inalte în jurul inimii ei şi tu ai trecut de acele ziduri şi ai descoperit un fel de grădină secretă. Un loc în care era ea însăşi,dezbrăcată,goală pe de-aîntregul în faţa ta. Aşa este. Ai descoperit-o şi-ai rămas în loc. Uimit de frumuseţea ei. Ştiai că o asemenea frumuseţe nu avea să fie efemeră,pentru că mai presus de toată frumuseţea ei de femeie puternică tu erai singurul care vedea altceva,frumuseţea sufletului ei,gol-goluţ,întinzându-se în faţa ta. Şi adevărul este că nu ai mai fi plecat de acolo nici măcar dacă ea te-ar fi alungat. Ştiai prea bine că aparţi acolo şi ea o ştia mai bine decât tine.