Titlu:Forţele răului absolut
Autor:Kelly Armstrong
Editura:Leda
Anul aparitiei :2010
Nr de paigini:448
¤¤¤
Seria cuprinde trei volume:
Vol I: Invocarea
Vol II: Revelaţia
Vol III: Răfuiala.
¤¤¤
Eu nu am fost niciodată o fană a ficţiunii. Pur şi simplu nu am simţit niciodată că este pe placul meu. Într-adevăr am citit seriile Twilight şi cele The vampire diaries,dar nu le-am devorat precum o fac cu romanele psihologice sau romantice. De aceea,nu am vrut niciodată să-mi cumpăr Oraşul Oaselor, Divergent sau mai ştiu eu ce alt sf.
În drumul meu spre casă ,atunci când mă întorc de la liceu, trec pe lângă aproximativ trei chioşcuri de ziare şi cunoscându-mă foarte bine cu două dintre doamnele ce vând , le dau „bună ziua” ca un bun cetăţean ce sunt. Bun. Şi veneam aşa supărată şi obosită într-o zi,avusesem vreo patru teste şi stătusem să învăţ până noaptea tărziu,îi dau bună ziua primei doamne şi o întreb ce reviste a mai primit. Şi ea zâmbitoare îmi zice că abia a primit de dimineaţă revista Bravo cu carte. Deci habar nu aveam ce e aia… Şi după ce îmi arată cartea,mă atrage coperta ,dar parcă e prea sf pentru mine şi zic „nu o vreau pe asta,mă anunţaţi când apare alta.” După aceea îi dau „bună ziua” celeilalte doamne şi ea îmi spune „Andreea,ţi-am oprit revista asta! E ultima şi sunt sigură că o să-ţi placă!” Da,exact aşa cum v-aţi imaginat,este aceeaşi revistă. Mă codesc un pic,dar zic că nu are cum să-mi facă rău o carte în plus în biblioteca mea aşa că o cumpăr.
După-amiază trag un pui de somn bine-meritat şi apoi spre seară mă apuc de citit. Am fost atât de fascinată să descopăr lumea în care trăieşte personajul principal Chloe Saunders după ce descoperă că poate vedea oameni morţi încât am citit cartea în aprox. 2 zile. Protagonista este închisă într-un sanatoriu pentru adolescenţi cu tulburări mintale,dar acest sanatoriu nu este deloc ceea ce pare.
Pe cât de mult nu suport eu ficţiunea,pe atât de mult am iubit această serie! Nu ştiu ce am găsit atât de special la ea,probabil personajele şi scrisul impecabil,nu ştiu cum de m-a atras,dar m-a cucerit instantaneu! Dacă te consideri un fan al ficţiunii,atunci nu trebuie să laşi această serie să îţi scape din mâini!
„Veţi aştepta cu disperare urmarea” spune Melissa Marr,autoarea bestseller-ului New York Times Wicked Lovely.
Voi ce părere aţi avut despre Seria „Forţele răului absolut” de Kelly Armstrong? Spuneţi-mi părerea voastră în secţiunea pentru comentarii.
Rămâneţi zâmbitori!
2 răspunsuri la “Recenzie Seria „Forţele răului absolut” – Kelly Armstrong”
A fost una dintre singurele serii fantasy care peste anii mi s-apărut la fel de bună.Dacă mă uit la alte serii îmi dau seama acum, după ce le-am citit acum câţiva ani, că sunt nişte serii deplorabile, dar Forţele răului absolut rămâne la fel de bună 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am exact aceeasi parere! Mai ales ca citesc aproape in fiecare zi ultima pagina din Rafuiala! Doamne,este geniala! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană