Cum să ucizi

Sunt diferite modalităţi prin care poţi ucide pe cineva. Zboară-le creierii cu un revolver,calcă-i cu maşina,aruncă-i de la o înălţime mare,incinerează-i,înjunghie-i…Cu toţii am văzut în CSI cum se procedează,iar făptaşul este întotdeauna prins până la finalul episodului.

Dar totuşi există şi o crimă perfectă. Genul acela de tortură în care îţi este imposibil să mori deodată şi să îţi găseşti pacea. Nu,trebuie să mori încet,să simţi durerea cum îţi pulsează în fiecare venă,să vrei să îţi smulgi inima afară din piept pentru că este prea mult,dar eşti legat strâns de mâini şi nu te poţi mişca. Genul acela de durere în care vrei să urli de-ai zgudui pământul,dar trebuie să taci ca să nu te audă nimeni aşa că buşeşti în plâns. Lacrimile şiroiesc grămadă în disperarea de sentimente amestecate. Simţi totul deodată. E ca şi cum cineva te înjunghie. Îţi muşti buzele. Te gândeşti „Va trece.. E doar temporar. Durerea se duce.” Dar,în sinea ta,eşti conştient că nimic nu se schimbă. E greu ,aşa-i? Plângi pe înfundate,cuţitul continuă să se învârte în rană. Şi aşa începi să îţi aminteşti când eraţi în parc şi râdeaţi. Când vă plimbaţi de mână. Când priveaţi stelele. Când v-aţi spus că vă iubiţi. Când credeai că timpul stă pe loc în braţele lui. Când te-ai pierdut. Când s-a pierdut. Când îl priveai în ochi. Când te iubea. Când te alinta. Oh,acel zâmbet. Da ,te gândeşti la toate. Erai dependentă de iubirea lui. O drogată. El era drogat? Nu vei şti niciodată. Nimic nu mai e la fel,nu-i aşa? Te ucide.

N-ai ucis şi tu pe cineva,oare? Ba da. Cu toţii am ucis pe cineva,chiar dacă nu o ştim încă. Cea mai comună şi letală formă este să iei inima cuiva. Şi mă refer atunci când cineva este destul de puternic şi de curajos încât ţi-a dat o părticică din inima sa. Şi tu ai distrus-o. Ai avut-o în mâini,ai dat cu ea de pământ şi tot nu ţi-a fost de ajuns. Ai călcat-o în picioare cu minciunile tale. Acum uită-te de sus la ea. Este făcută bucăţi. Vrei să-ţi spun ceva? Oricine ţi-ar fi lăsat bucăţica din inima sa în mâinile tale,era sigur că o vei proteja. Şi tu i-ai trădat încrederea. Chair şi-aşa,nu cred că ar putea să renunţe aşa uşor. Dacă te iubeşte,s-a aşezat acum în genunchi în faţa ta,a strâns toate bucăţile rupte şi ţi le-a pus din nou în mâini. Pentru că iubirea este sacrificiu. 

Şi uite aşa,ai tot ucis şi ai fost ucis la rândul tău în nenumărate rânduri. La fel ca mine. Iubirea aceasta… E un lucru greu de înţeles. E un lucru? Nu. Nu cred că o pot denumi cumva. Iubirea este ceva. Mai mult decât orice,iubirea este răbdare. Atunci când şti că ai rănit pe cineva atât de tare,că i-ai frânt inima,nu poţi pur şi simplu să spui „Mhm.. şti ceva? Îmi pare rău.” şi să te aştepţi ca toate piesele rupte să se reîntregească şi acea persoană să uite că ai rănit-o. Aşa este,într-o zi va uita ce i-ai făcut sau ce i-ai spus,însă nu va putea uita niciodată cum ai făcut-o să se simtă. Odată ce i-ai frânt inima,i-ai frânt şi încrederea. Chiar dacă ea singură ţi-a pus piesele rupte înapoi în palme,mai demult avea încrederea că nu o să îi frângi inima,iar acum are siguranţa că o vei mai face o dată.

Ai grijă cui îi încredinţezi o bucată din inima ta pentru că nu o vei recupera niciodată. Şi ai mare grijă cui îi frângi inima ce se află între palmele tale pentru că acel cineva nu va mai fi niciodată cum a fost şi totul va fi din vina ta.