Categorii
Back to school

Ghid pentru supravieţuirea în liceu

large (2)

Având în vedere că deja a început şcoala,vreau să îţi ofer 10 sfaturi pentru a supravieţui în liceu. Din propria mea experienţă pot spune că nu este deloc uşor,mai ales atunci când eşti boboc.

#1 Nu îi lăsa pe alţii să îţi influenţeze starea de spirit.

Ştim cu toţii că în orice clasă,chiar şi în cele cu cei mai buni elevi,există oameni care întotdeauna vor avea ceva de comentat. Atunci când ţi se adresează un comentariu urât ,nicidecum o critică constructivă,sfatul meu este să nu acorzi atenţie şi totul se va termina mai repede decât crezi. Încearcă să nu pui la suflet,chiar dacă te simţi prost. Oamenii sunt răi şi vor fi întotdeauna.

#2 Cunoaşte-ţi profesorii

Eşti nou în liceu şi nu ai idee ce aşteptări au profii de la tine,aşa că nu vrei să fii „şmecherul clasei.” Pune întrebări bune,arată că eşti interesat şi aşa profesorii te vor lua drept un copil bun care învaţă şi interesat de materia respectivă,iar curând vei ajunge printre preferaţii din clasă. De asemenea,n-ai vrea să-ţi fie confiscat telefonul chiar de la prima oră,încearcă să aştepţi să aflii cine îţi dă voie şi cine este mult prea strict.

#3 Nu te compara cu alţii

Dacă vezi că cineva are o bluză de la H&M şi tu poate nu ai avut posibilitatea să mergi în mall să-ţi cumperi sau dacă cineva are Iphone 5 şi tu abia ai un Nokia, nu te demoraliza singur. Gândeşte-te că măcar ai un acoperiş deasupra capului şi oameni care te iubesc. Până la urmă mergi la liceu ca să-ţi formezi un viitor pentru aţi putea permite lucrurile pe care părinţii tăi nu le pot oferi.

#4 Aminteşte-ţi că notele nu reflectă inteligenţa

Dacă în generală primeai 9 şi 10 pe ochi frumoşi,află că în liceu lucrurile se schimbă radical. Profesorii sunt mai răi ,nu prea te iartă nimeni. Dacă astazi şti de 10 primeşti 10,iar dacă mâine nu ai învăţat,primeşti o lebădă(2). Viaţa de liceu este grea şi chiar trebuie să înveţi şi să îţi faci temele. Joaca s-a terminat,acum eşti mare! Asumă-ţi responsabilitatea şi nu începe să bâzâi la baie că nu-ştiu-ce-prof-nenorocit ţi-a dat 4 la mate. Nu e capăt de lume. Mâine poţi lua un zece!

#5 Ajută-ţi colegii

Ai fi surprins câtă lume nu are un pix în liceu. Nu fi zgârcit şi împumută-le unul,dar aminteşte-ţi să-l ceri înapoi la sfârşitul zilei. Oricum le vei da un pix care nu îţi place şi probabil îl vei folosi doar în cazul celei mai mari urgenţe. Nu se ştie când îţi vei uita tu pixul acasă şi vorba aceea, ce dai aia primeşti.

#6 Organizează-ţi viaţa

O să ai atât de multe teme ,proiecte, eseuri şi teste încât o să te pierzi în ele cu siguranţă. Foloseşte o agendă ca să îţi organizezi viaţa şi să fii pe linia de plutire. Cum este sistemul meu? Folosesc notiţe post-it şi evidenţiatoare colorate astfel încât verde este pentru teste,roz închis pentru eseuri,portocaliu pentru proiecte,galben pentru teste şi roz pal pentru activităţile care nu ţin de şcoală (plata vreunei comenzi,lecţiile de teatru,etc). Asta te va ajuta să fii mereu organizat şi să îţi predai proiectele şi eseurile la timp. Iar profesorii vor adora că nu eşti niciodată întârziat.

¤¤¤ Sfaturi pentru învăţat ¤¤¤

#7 Foloseşte carduri colorate

Cardurile colorate sunt o metoda foarte bună de învăţat care nu dă mai niciodată greş. Tot ce trebuie să faci este să scrii pe o parte o întrebare din lecţie (ex. Când s-a sfârşit al doilea război mondial?) ,iar pe cealaltă parte vei scrie răspunsul. Adună-ţi toate cardurile ce conţin lecţia respectiva cu întrebările cu faţa în sus şi încearcă să răspunzi la ele fără să te uiţi la rezolvarea de pe spate. Astfel vei testa şi cât de pregătit eşti pentru un test sau o eventuală ascultare.

#8 Evidenţiază cât de mult poţi

Nu uita să îţi cumperi evidenţiatoare colorate şi să subliniezi tot ce crezi tu că este important. Ştiu că totul pare important,dar nu uita să extragi doar ideile de bază. Ceea ce fac eu este să extrag idei care simultan mă duc cu gândul la alte idei. Dacă eşti la fel ca mine şi ai o memorie vizuală foarte bună,evidenţiatoarele sunt soluţia pentru tine!

#9 Desenează

Ştiu că sună patetic,dar asta m-a ajutat pe mine să trec la istorie. Cum am menţionat mai sus,dacă ai memorie vizuală,poţi să începi să faci mici desene amuzante care or să te ajute să ţii minte evenimentele mai bine. Ceea ce făceam eu era să desenez omuleţi în loc de personajele istorice care trebuia să le învăţ,doar că le adăugam mici detalii. (De ex. lui Hitler i-aş fi făcut mustaţa,ş.a.) apoi încercam să redau cât mai bine evenimentele istorice alături de anii de rigoare.Dacă vrei să fac o poza la unul dintre evenimente şi să o pun aici ca să înţelegi mai bine,spune-mi în secţiunea pentru comentarii.

#10 Înregistrează

Dacă eşti unul dintre cei cu memorie auditivă,ei bine nici pe tine nu te-am uitat. Ceea ce făceam eu era să mă înregistrez singură citind lecţia şi apoi să ascult în căşti în timp ce mai citeam puţin sau făceam altceva. Ascultam chiar şi de 2-3 ori chiar înainte să adorm şi m-a ajutat enorm să reţin datele mult mai uşor. Ar trebui să încerci şi tu,este distractiv!

Ok,acestea au fost sfaturile mele şi sper că te-au ajutat. Nu uita să rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare,

Andreea.

4 răspunsuri la “Ghid pentru supravieţuirea în liceu”

Ghidul acesta e genial! Eu sunt boboc și îmi e destul de greu să mă acomodez, colegi noi, profesori noi, lume noua, însă articolul tău m-a calmat și mi-a reamintit de ce sunt aici, ca să îmi creez un viitor! Succes în noul an școlar! 🙂

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s