Recenzie „Cum să pictezi un mort” de Sarah Hall

Titlu:Cum să pictezi un mort

Autor:Sarah Hall

Data aparitiei: 28.02.2011

Nr de pagini: 304

Da,am mai făcut recenzii până acum,ei bine,trebuie să-ţi spun că acest roman m-a dat cu totul peste cap! M-a întors şi m-a răsucit prin Italia anilor ’80 unde un pictor pe nume Signor Giorgio este obsedat de redarea doar luminilor şi obiectelor pe pânzele sale care este bolnav de cancer şi îşi întâmpină sfârşitul prin arta plastică. Apoi m-a condus uşor-uşor până la moartea sa unde o tânără oarbă încearcă să înţeleagă lumea pe care nu o mai poate vedea. Iar ani mai târziu se ajunge până în Londra zilelor noastre unde fiica lui plânge moartea fratelui ei geamăn şi nu se mai găseşte pe sine.

Aşa este,nu aş fi putut să-ţi spun chiar toată acţiunea. Multe se petrec între aceste trei fapte mai sus menţionate de mine,dar simt nevoia să te fac curios astăzi. Nu aş putea regreta nici măcar o secundă faptul că am citit acest roman,l-am savurat în 2 zile,dar mi-a luat ceva mai mult să postez recenzia deoarece sunt ocupată cu liceul. Abia aşteptam să stau jos în faţa laptopului şi să-ţi dezvălui şi ţie adevăratul Univers creat de acest roman.

Nici măcar nu mai am cuvinte să-mi exprim plăcerea cu care am citit acest roman,dar voi încerca. Din fire,îmi plac foarte mult romanele psihologice,cele ce îmi antrenează gândirea şi îmi dezvoltă capacitatea intelectuală. Îmi place să fiu provocată să gândesc şi să-mi imaginez totul atunci când citesc ceva şi asta este exact ceea ce mi-a oferit acest roman,doar că mi-a mai oferit ceva în plus,puterea şi abilitatea de a mă strecura în viaţa intimă a personajelor. Confruntările lor interioare sunt vizibile şi chiar dacă nu am trăit în viaţa mea ce scrie în acea carte,am reuşit să simt ce simţeau personajele.

Naraţiunea m-a ajutat foarte mult să intru în confruntările interioare ca şi cum uşa îmi era deschisă,ca şi cum vedeam personajele dezbrăcate,oferindu-se mie pe parcursul fiecărei pagini. Este genul de roman ce-ţi ajunge la inimă,ce te face să vrei mai mult ,iar atunci când îl termini tot ce îţi rămâne este întrebarea „okay,acum ce o să fac cu viaţa mea?” Eu o numesc „melancolia romanului excelent.” E ca o despărţirea de un iubit. Ai vrea să ieşi cu alţi băieţi,dar tot pe el îl iubeşti şi nu te poţi gândi ce-ai putea găsi mai bun de atât. E o tristeţe rară ce m-a apăsat şi pe mine şi încă se resimte.

Dacă ai citit „Cum să pictezi un mort” de Sarah Hall,spune-mi părerea ta despre roman în secţiunea pentru comentarii.

Aş vrea să acord mulţumiri deosebite Editurii Litera pentru că mi-a oferit acest roman superb,dar şi ţie,cititor fidel,pentru că ai încredere în recenziile mele.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!