Micul dejun, aliatul diabeticului?

Chiar dacă un blogger nu este nevoit să se trezească de dimineaţă mereu pentru a posta,căci noi postăm oricând simţim nevoia (câteodată mai des sau câteodată deloc), să fii blogger în timpul şcolii înseamnă să nu ratezi cea mai importantă masă a zilei, micul dejun! Drept urmare trebuie să te trezeşti de dimineaţă ca să mănânci şi nu pe fugă ci uşor ca să nu ţi se facă rău,mai apoi să pleci la liceu unde o să te prefaci că eşti interesat de ce predau profii şi apoi să ajungi acasă cu energie ca să poţi posta articolele aşteptate de cititorii tăi. Da,de multe ori masa de prânz este un adevărat răsfăţ, căci mai ai şi teme şi proiecte şi trebuie să citeşti şi articolele scrise de prietenii tăi bloggeri că mna,sunteţi prieteni şi îţi place ce scriu. Şi uite aşa se face seară când ieşi în oraş cu prietenii tăi „non-virtuali” şi dacă nu ieşiţi la vreo pizza ci doar un suc,iată că aşa ai ratat şi cina!

De aceea ,pentru mine cea mai importantă masă a zilei este micul dejun. Ce mănânc? Ouă prăjite (două de obicei), pâine prăjită şi o salată de roşii. Nu lipseşte cappuccino-ul pentru că nu îmi place cafeaua.Mai mănânc şi la liceu în prima pauză un sandwich şi un corn 7days pentru că niciodată nu sunt prea plină. Profit şi eu de faptul că nu mă îngraş,nu mă judeca,te rog!

Să trecem la treburi mai serioase acum că ai aflat ce îmi place mie să mănânc şi cât de mult sar eu peste celelalte mese.. Mama mea a aflat recent că este diabetică, iar eu am aflat că pe 14 noiembrie s-a sărbătorit Ziua internaţională a diabetului . Nu ştiu ce să zic,e greu. Atâtea diete şi atâtea testări ale glicemiei. Cel mai greu mi-a fost să învăţ cum se fac toate astea. Să îi iau glicemia în caz că leşină, să îi iau tensiunea când îi este prea rău. Este foarte greu să admit că mama mea chiar suferă de o asemenea boală,mereu când o aud că îi este rău mă sperii deoarece nu mi-aş imagina să o pierd în faţa unei asemenea boli. Încă am nevoie de ea,dar starea ei nu pare să se îmbunătăţească. Sincer,mi-e teamă. În ziua de 14 noiembrie i-am zis „Mami, azi e Ziua internaţională a diabetului,dar eu nu vreau să îţi zic „la mulţi ani!” Ştiu că nu mai poţi să scapi de el, dar nu este binevenit în organismul tău.” Mami doar a zâmbit şi m-a luat în braţe după care m-a rugat să îi iau glicemia. Avea 320, i-am zis că o iubesc, dar nu a plâns. Şi-a luat pastilele şi s-a culcat, iar eu am început să caut diferite site-uri despre diete şi prevenire a comei diabetice. Pe fiecare site am găsit altceva aşa că am renunţat rapid. Apoi am zis să văd ce campanii mai sunt pe Blogalinitiative şi am dat peste una culmea legată de diabet unde am găsit şi site-ul Complete Life . La început nu voiam să mă înscriu în această campanie,dar singurul motiv pentru care o fac acum, pentru care scriu acest articol este ca să ridic conştientizarea cititorilor mei că diabetul se poate face oricum, nu numai cel zaharat. Mama mea s-a îmbolnăvit pe sistem nervos , iar efectele sunt aceleaşi. Regret fiecare secundă în care am supărat-o sau am făcut-o să plângă, dar părerile mele de rău nu mai pot face nici un bine acum. Aşa că vă rog pe voi, cei care încă mai aveţi timp să preveniţi această boală oribilă, să faceţi ceva astăzi, acum!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Autorul favorit al lui Noiembrie!

Adevărul este că am citit doar „Cu cărţile pe faţă” (click aici pentru recenzie),dar m-a impresionat aşa tare încât am decis să fac un concurs pentru voi în parteneriat cu Editura Litera! Vă voi da mai multe detalii imediat ce-mi ajunge coletul cu cărţile pentru câştigători! Şi nu uita că în luna decembrie postez în fiecare zi!

M-a îndrăgostit de această autoare de la începutul cărţii,am comandat mai multe şi abia aştept să ajungă şi să le recenzez pentru voi! Consider că fiind numită de către Guinness Book of World Records cea mai vândută scriitoare a tuturor timpurilor denotă talentul pe care ea îl are în sânge. Înainte de recenzia „Cu cărţile pe faţă” , nu am mai recenzat nici un roman de acest gen şi mi-a făcut o deosebită plăcere să încerc ceva nou şi să-mi placă la nebunie de la prima pagină! Atâtea poveşti izvorâte din mintea unui singur om pur şi simplu mă dau pe spate!

Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime, mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acțiune. În general, detectivul interoghează suspecții principali, analizează locul crimei și indică fiecare indiciu, astfel încât cititorul să aibă șansa să rezolve el însuși enigma. Spre finalul operei, de multe ori unul dintre suspecți este omorât, de multe ori deoarece a descoperit din întâmplare criminalul și este astfel redus la tăcere.

Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Romanul favorit al lui Noiembrie!

Cred că am stabilit deja că romanul lui Edmonde Charles-Roux , „Coco Chanel” (click aici pentru recenzie) este cu siguranţă favoritul acestei luni! De ce? Pentru că sunt femeie. Pentru că susţin drepturile femeilor şi sunt o feministă convinsă.

Gabrielle Chanel a reuşit să îmi atingă viaţa prin simplul fapt că am citit cât mai multe despre viaţa ei.  O femeie simplă într-o epocă a împopoţonării excesive (pălării mari,pene,flori ş.a.m.d ) care a avut un vis de aşi deschide un magazin mic de pălării şi de a vedea şi femeile îmbrăcate la fel de confortabil ca bărbaţii,în pantaloni şi fără corseturi în care nu mai puteau respira.

„Coco Chanel” de Edmonde Charles-Roux m-a făcut să vreau să îmi urmez şi eu visul de a publica romane şi totodată m-a făcut să am nebunia de a crede că voi reuşi! Dacă ai un vis care aşteaptă să fie împlinit,mai bine ai citi „Coco Chanel” căci te va face să îţi urmezi visul şi cine ştie? Poate chiar să devină realitate!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Favoritele lui Noiembrie!

Iată că s-a sfârşit şi această lună, iar eu sunt fericită căci sunt cât mai aproape de Crăciun! Pentru mine Noiembrie a fost o lună foarte promiţătoare pe plan şcolar, am avut numeroase realizări,dar din păcate nu am mai avut timp să mă ocup de postările de pe blog ,fapt pentru care doresc să îmi cer pentru a mia oară scuze faţă de voi,cititorii mei. Cu ocazia acestei postări vreau să anunţ că decembrie va fi luna în care voi posta absolut în fiecare zi pentru a mă revanşa că am lipsit atât de mult. Cum sună asta? (LIKE dacă îţi place ideea.)

#1″Coco Chanel”- Edmonde Charles-Roux

Prima favorită a acestei luni este bineînţeles fabuloasa şi de neînlocuit „Coco Chanel” scrisă de Edmonde Charles-Roux. (click aici pentru recenzie) După cum se vede şi în recenzie,în cazul în care ai citit-o, mi-a plăcut enorm. Nu am cuvinte să descriu frumuseţea şi puritatea acestei femei şi nu am citit nimic mai frumos decât să văd pas cu pas cum a luat formă un imperiu atât de puternic în lumea modei cum nu mai fusese până atunci. În special creat de o femeie într-o lume condusă de bărbaţi. O recomand cu cel mai mare drag!

 #2 „Căutând-o pe Alaska”- John Green

Dacă mergi să vezi recenzia aici vei afla că acest roman scris de către John Green a fost primul citit de mine şi m-a determinat să îmi cumpăr „De 19 ori Katherine” şi „Sub aceeaşi stea.” Mi-a stârnit , aşa cum am menţionat în recenzie, un urgan de sentimente. Descrierile au fost pur şi simplu minunate şi mi-a plăcut foarte mult că am putut să văd câte sentimente a pus autorul în acest roman impacabil! Dacă nu aş fi citit „Coco Chanel” de Edmonde Charles-Roux , acesta ar fi fost pe primul loc!

#3 „Dragă viaţă”- Alice Munro

Am citit „Dragă viaţă” de Alice Munro cu sufeltul la gură. Pur şi simplu am simţit atât de multe în atât de puţin timp încât nu îmi venea să cred că poţi să exprimi asemenea drame în aşa puţine cuvinte. Sunt şi eu scriitoare ,dar ceea ce scrie Alice Munro este peste puterea mea de imaginaţie. Am vrut acest roman datorită faptului că acum ceva timp am citit „Prea multă fericire” de aceeaşi autoare ( click aici pentru recenzie) şi m-a lăsat fără cuvinte. Iubesc felul ei de a scrie şi iubesc toate povestirile pe care le creează. Mă face să cred că oamenii uită că sunt nemuritori.

#4 „Cu cărţile pe faţă”- Agatha Christie

Am ales să citesc romanul Agathei Christie pentru că voiam să le prezint cititorilor mei un roman poliţist bun şi ştiam deja că toată lumea vorbeşte despre această autoare şi despre cât de reuşite sunt cărţile ei şi nu regret nici o secundă faptul că am decis să citesc fix această carte! Poate că a fost destinul sau ceva de genul,o voce divină care m-a îndrumat să o comand,orice ar fi fost,îi sunt recunoscătoare! Multe cărţi semnate de Agatha Christie vor apărea în curând în rafturile mele de cărţi şi încă alte câteva pentru rafturile voastre! Te rog să nu ratezi să citeşti măcar un roman scris de această femeie deoarece îţi promit că nu vei fi dezamăgit! Dacă doreşti mai multe detalii,click aici pentru recenzie.

Care este preferata ta luna aceasta? Pupici!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Black Friday Goodies PART #1

Având în vedere că vineri,21 noiembrie, a fost Black Friday pe site-urile mele preferate de cărţi şi eu nu am mai cumpărat o carte de ceva timp, am zis că ar fi cazul să scobesc puţin prin buget şi să mai adaug nişte prieteni noi cărţilor mele din bibliotecă. Aici este doar ceea ce am cumpărat de pe Libris ,iar celelalte le voi posta când îmi vor sosi coletele.

#1 „La cumpărături cu Minnie”- Sophie Kinsella . Mărturisesc că am şi romanul „Goana după cumpărături la New York” de aceeaşi autoare care mi-a plăcut enorm! (LIKE dacă doreşti recenzia).

#2 „Totul despre sex”- Candace Bushnell . Am văzut serialul şi am fost pur şi simplu disperată să îmi iau şi cartea! Acum că a fost la o reducere remarcabilă,nu m-am putut abţine.

#3 „Amurg” – Stephanie Meyer. Am zis să văd ce-i poate pielea autoarei..

#4 „La cumpărături în rochie de mireasă”-Sophie Kinsella. Din aceeaşi serie ca şi cărţile menţionate la #1.

Care dintre ele îţi place cel mai mult şi ce recenzie doreşti? Mi-ar plăcea să îmi spui în secţiunea pentru comentarii!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Recenzie „Coco Chanel”- Edmonde Charles-Roux

Titlu: Coco Chanel

Autor:Edmonde Charles-Roux

An apariţie: 2009

Nr de pagini: 640

Editura: RAO

Unde o găseşti: Librăria Libris

În primul rând,aş dori să menţionez că de când eram mai mică,mi-am dorit să fiu la fel de importantă ca şi Coco Chanel. Visam să am propria mea linie de îmbrăcăminte şi să am şi eu un imperiu de modă la fel de îndrăgit ca şi cel creat de Coco Chanel. Din acest motiv am ales să citesc acest roman deoarece această femeie a fost un adevărat model pentru toate femeile din lume. A ieşit din orice tipar afirmându-se atunci când a „inventat” pantalonii pentru femei şi atunci când a decis că femeile sunt egale bărbaţilor şi că ea ar trebui să demontreze asta prin creaţiile ei. Pentru mine este un model de urmat şi de îndrăgit chiar şi acum după ce s-a stins din viaţă!

„Misterioasă pentru apropiaţi, înverşunată să şteargă orice urmă a trecutului, a originilor ei, a familiei înseşi , Gabrielle Chanel a fost de-a lungul existenţei o „femeie în afara tiparelor” ,o persoană în afara normelor într-o societate conformistă,o personalitate independentă, ambiţioasă şi deja sigură de destinul ei ieşit din comun.

Acest roman explică viaţa lui Gabrielle Chanel chiar dinainte ca ea să se nască şi este construit atât de bine şi atât de frumos scris încât pe parcursul lecturii am avut scurta impresie că citesc o poveste fictivă ,nicidecum ceva ce chiar s-a întâmplat,chiar dacă a fost acum mult timp. A fost atât de excepţional încât credeam că este doar despre o femeie care încearcă să se afirme într-o lume condusă de bărbaţi. Am uitat că citesc viaţa lui Coco Chanel şi am putut simţi cum eu singură mă pot transfigura în roman şi parcă aş fi simţit ce trăia Gabrille Chanel,toate acele bârfe şi toate prejudecăţile oamenilor care spuneau că ea nu o să reuşească să se afirme niciodată. Am urmat-o pas cu pas până când şi-a deschis magazinul de pălării care a avut un succes impecabil ca mai apoi,ceva ani mai târziu să creeze imperiul cunoscut şi astăzi sub sigla celor două litere „C”.

Pentru mine a fost o adevărată lecţie de viaţă să citesc acest roman deoarece am putut să învăţ că atunci când vrei cu adevărat şi atunci când lupţi din toate puterile tale,poţi să ajungi exact acolo unde ţi-ai propus. Nimeni nu începe de sus,nimeni nu are faima de-a gata. Ceea ce ar trebui să urmăm cu toţii vis-a-vis de ceea ce a făcut Coco Chanel este să avem curajul să stăm înafara mulţimii şi să spunem „Da ,eu pot!” şi apoi să fim cei mai buni!

„Eşecul este doar o vânătaie, nu un tatuaj.”

-Jon Sinclair

Recenzia a fost realizata datorita librariei online Libris care ,in urma colaborarii , mi-a oferit “Coco Chanel” de Edmonde Charles-Roux. Pe site-ul Libris, puteti gasi carti online in engleza si/sau romana
ce apartin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Ce am învăţat din cărţi? PART #3

În primul rând aş dori să îmi cer scuze deoarece nu am postat ieri acest articol ,dar am avut ceva probleme personale care nu mi-au permis să stau în faţa laptopului ieri. Am să postez astăzi două articole întrucât nu am putut să o fac ieri,diseară nu uita să verifici blogul căci vei găsi o mică surpriză marca Coco Chanel! Şi nu că aş vrea să dau vreun spoil,dar zilele astea urmează un concurs organizat în parteneriat cu Editura Litera şi tot ce vă pot spune este că premiile sunt grozave,mi le-aş dori pentru mine însămi şi că vor fi 3 câştigători. Okay,gata cu detaliile,va trebui să verifici blogul zilele astea dacă vrei să participi şi tu la concurs!

În această săptămână ,am ales să vorbesc despre cea mai citită carte a anului 2010, un roman splendid scris de David Nicholls „O zi.” Dacă eşti de mult timp pe blogul meu,probabil că ai citit deja recenzia,iar dacă nu ai făcut-o va fi nevoie să dai click aici pentru a înţelege despre ce vorbesc astăzi.

După cum ai văzut şi în recenzie,am iubit acest roman cu tot sufletul meu în timp ce îl citesc şi am învăţat nişte lucruri care ,după părerea mea,sunt foarte importante de ştiut în viaţă.

Poveste lui Dex şi Em,ceva aparent simplu,totuşi complicat. De-a lungul anilor nu au fost niciodată uniţi cu excepţia zilei de 15 iulie (ziua mea de naştere haha). Acest roman impecabil m-a învăţat că destinul poate să existe şi că nimic nu este la întâmplare. Am început să cred că orice în lumea asta are un motiv,orice simţim,oriunde mergem,orice vedem,pe oricine întâlnim,oricând o facem,totul. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, timpul nu trece degeaba, timpul nu stă în loc, viaţa nu aşteaptă pe nimeni, inima ta frântă acum de cineva va fi reîntregită de altcineva. Nu poţi îi cere personei care ţi-a rupt inima să o reîntregească,nu va reuşi. Unele iubiri sunt făcute să se aprindă din ce în ce mai mult şi mai apoi să explodeze ca o Supernovă şi să lumineze ani la rând. În schimb alte iubiri sunt făcute să se ardă ca cenuşa şi să se împrăştie. Nimic rău nu este pentru totdeauna,nimic bun nu este pentru totdeauna. Ce ţi se întâmplă ţie acum,ce iubire trăieşti acum, fie va dura fie se va duce, nu prea contează asta. Căci vei suferi,dar vei găsi o iubire nouă care va putea fi o Supernovă. Ideea principală pe care vreau să o subliniez este că destinul este făcut să se împlinească. „Poţi fugi,dar nu te poţi ascunde.” Căci în lupta ta de a fugi de destin,ajungi să dai nas în nas cu el. Dacă suferi acum,dă-i timpului timp. Căci peste 1 zi,două zile,un an, doi ani,destinul îţi va bate la uşă. Sugestia mea este să îl pofteşti înauntru.

Asigură-te că nu ratezi ce am învăţat săptămâna trecută din „Urâţii” de Scott Westerfeld!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

De 19 ori Katherine

Abia am primit-o! 😍 Cine vrea recenzia?? 📚📖💋

De ce iubesc romanele dramatice?

Această întrebare mi-a fost pusă foarte des,poate nu mereu sub această formă,dar de fiecare dată cu același înțeles,iar astăzi m-am decis să elucidez misterul.
Am fost întrebată „De ce nu citești cărți fantastice cum o fac aproape toți adolescenții de vârsta ta?” ,iar răspunsul meu a venit imediat. Deoarece nu mă atrag atât de mult. Am capacitatea de a-mi imagina toate lucrurile fantastice care se petrec în roman,dar firul nu mă prinde atât de strâns încât să îmi doresc să continui să citesc până termin romanul respectiv. Rareori se întâmplă să îmi placă ceva cu adevărat fantastic.
Am mai fost întrebată de profesorii mei cel mai mult „De ce nu citești romane de dragoste la fel ca fetele de vârsta ta?” Bineînțeles că răspunsul meu a venit imediat: Nu pot citi asemenea romane clicheice. Mult prea siropoase pentru gustul meu. Asemenea iubiri nu există. Asemenea bărbați nu vor exista niciodată. Tot ceea ce fac aceste romane este să trimită fete inocente direct spre dezamăgire ceea ce nu mi se pare okay. Îmi place să îmi setez gusturile romanelor undeva cât mai apropiat de realitate ci nu de exagerări legate de mari iubiri între ființe umane și vampiri,chiar dacă din când în când mai citesc câte ceva cu ușoare tente fantastice.
Și nu în ultimul rând,am fost întrebată poate cel mai des dintre toate „De ce nu citești ceva mai vesel? În fiecare carte citită de tine moare cineva.” Ei bine,aici am stat puțin pe gânduri,dar în final am reușit să dau cel mai bun răspuns,zic eu. Viața în sine nu este întotdeauna fericită. Cei dragi vor muri,tu vei muri,toți o vom face. Lucruri rele se întâmplă mereu,lucruri ce mi s-ar putea întâmpla mie când mă duc acasă de la școală sau copilului tău care este cu doi pași în spatele meu. Viața este dură,aceasta este realitatea. Și mie nu îmi plac poveștile pompoase. Bănuiesc că în acest caz nu sunt deloc ca restul.
Sper că te-am ajutat să înțelegi ce cred eu legat de aceste cărți și sper că ți-a făcut plăcere să compari părerile mele cu ale tale în timp ce ai citit asta.
Rămâi zâmbitor!
Pe data viitoare!

Ce am învăţat din cărţi? PART #2

Hei,lume!

Astăzi este marţi şi pentru cei care nu ştiau deja,în fiecare zi de marţi postez ce am învăţat din cărţi! Aşa că oricine are sugestii referitor la ce vrea să „citească” marţea viitoare poate să-mi spune în secţiunea pentru comentarii şi voi face tot posibilul să scriu ce am înăţat din acea carte doar dacă a fost citită de mine,bineînţeles.

Astăzi am ales să vorbesc despre „Urâţii” de Scott Westerfeld.  Dacă eşti de ceva timp pe blogul meu,probabil că ai citit deja recenzia cu tente uşor negative pe care i-am făcut-o acestei cărţi,iar dacă nu şti despre ce vorbesc ar trebui să mergi aici pentru a citi recenzia ,iar apoi întoarce-te.

Te-ai întors? Okay,perfect. Chiar dacă acest roman nu m-a atrans în acel fel de „vino-ncoa” asta nu înseamnă că a avut numai părţi rele. De necrezut (sau nu) este faptul că nu m-a învăţat mai nimic personajul principal pe cât m-a învăţat personajul secundar Shay. Încă de la începutul romanului când Tally a cunoscut-o pe mai sus menţionata Shay mi-am putut da seama că ceva era neînregulă cu ea. Era pur şi simplu personajul acela care îmi dădea un aer de o să faci tu ceva de întorci tot romanul cu susul în jos. Şi cum intuiţia mea de devoratoare de romane nu s-a înşelat niciodată până acum,iată că nici de această dată nu s-a lăsat mai prejos şi a avut perfectă dreptate. Îmi amintesc că la un moment dat erau amândouă în faţa unui computer,iar Tally încerca să-şi modifice chipul în Photoshop ca să aibă o imagine cât de cât apropiată de chipul ei după ce va fi suferit intervenţia chirurgicală,iar Shay nu voia să îşi modifice deloc chipul deoarece ea credea că este perfectă exact aşa cum este şi nu voia deloc să se supună intervenţiei chirurgicale. (Ştiţi că aş scoate un citat,dar îmi este prea lene să caut în toată cartea acum.)

Pe scurt,ceea ce am învăţat de la Shay este că să fii diferit de restul nu este nicidecum o greşeală. Nimeni nu este urât,societatea este cu standardele ei tembele. Judecăm oamenii după chipul lor,dar noi nu vrem să fim judecaţi. Dăm vina pe societate,dar noi suntem societatea.

Dacă toată lumea ar fi oarbă,câţi oameni ai mai impresiona?

Important nu este cum arătăm,cu ce ne îmbrăcăm sau cât machiaj purtăm. Important este cine suntem şi ce avem în suflet.Am întâlnit odată o fată care arăta ca cea mai mare piţipoancă fiţoasă şi credeam că nu am să o suport niciodată. Dar am avut şansa să o cunosc mai bine şi s-a dovedit că sub acel machiaj şi haine scumpe se ascundea doar o fetiţă căreia îi era dor de mama ei,plecată fiind la muncă peste hotare. Ea punea tot acel machiaj pe faţă ca să nu i se vadă ochii umflaţi de plâns. Şi purta acele haine pentru că i le trimitea mama ei şi aşa o simţea mai aproape. Şi avea atâtea fiţe doar în aparenţă pentru că în esenţă ea doar încerca să îndepărteze pe toată lumea pentru a nu-i vedea tristeţea. Stai liniştit,acum e afară din ţară,alături de mama ei,nu mai e tristă. Morala:

Tu ştiai că dacă judeci o carte după copertă s-ar putea să ratezi o poveste grozavă?

Nu rata postarea de marţea trecută când am învăţat din „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak

 Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!