Ce am învăţat din cărţi? PART #2

Hei,lume!

Astăzi este marţi şi pentru cei care nu ştiau deja,în fiecare zi de marţi postez ce am învăţat din cărţi! Aşa că oricine are sugestii referitor la ce vrea să „citească” marţea viitoare poate să-mi spune în secţiunea pentru comentarii şi voi face tot posibilul să scriu ce am înăţat din acea carte doar dacă a fost citită de mine,bineînţeles.

uratiiAstăzi am ales să vorbesc despre „Urâţii” de Scott Westerfeld.  Dacă eşti de ceva timp pe blogul meu,probabil că ai citit deja recenzia cu tente uşor negative pe care i-am făcut-o acestei cărţi,iar dacă nu şti despre ce vorbesc ar trebui să mergi aici pentru a citi recenzia ,iar apoi întoarce-te.

Te-ai întors? Okay,perfect. Chiar dacă acest roman nu m-a atrans în acel fel de „vino-ncoa” asta nu înseamnă că a avut numai părţi rele. De necrezut (sau nu) este faptul că nu m-a învăţat mai nimic personajul principal pe cât m-a învăţat personajul secundar Shay. Încă de la începutul romanului când Tally a cunoscut-o pe mai sus menţionata Shay mi-am putut da seama că ceva era neînregulă cu ea. Era pur şi simplu personajul acela care îmi dădea un aer de o să faci tu ceva de întorci tot romanul cu susul în jos. Şi cum intuiţia mea de devoratoare de romane nu s-a înşelat niciodată până acum,iată că nici de această dată nu s-a lăsat mai prejos şi a avut perfectă dreptate. Îmi amintesc că la un moment dat erau amândouă în faţa unui computer,iar Tally încerca să-şi modifice chipul în Photoshop ca să aibă o imagine cât de cât apropiată de chipul ei după ce va fi suferit intervenţia chirurgicală,iar Shay nu voia să îşi modifice deloc chipul deoarece ea credea că este perfectă exact aşa cum este şi nu voia deloc să se supună intervenţiei chirurgicale. (Ştiţi că aş scoate un citat,dar îmi este prea lene să caut în toată cartea acum.)

Pe scurt,ceea ce am învăţat de la Shay este că să fii diferit de restul nu este nicidecum o greşeală. Nimeni nu este urât,societatea este cu standardele ei tembele. Judecăm oamenii după chipul lor,dar noi nu vrem să fim judecaţi. Dăm vina pe societate,dar noi suntem societatea.

Dacă toată lumea ar fi oarbă,câţi oameni ai mai impresiona?

Important nu este cum arătăm,cu ce ne îmbrăcăm sau cât machiaj purtăm. Important este cine suntem şi ce avem în suflet.Am întâlnit odată o fată care arăta ca cea mai mare piţipoancă fiţoasă şi credeam că nu am să o suport niciodată. Dar am avut şansa să o cunosc mai bine şi s-a dovedit că sub acel machiaj şi haine scumpe se ascundea doar o fetiţă căreia îi era dor de mama ei,plecată fiind la muncă peste hotare. Ea punea tot acel machiaj pe faţă ca să nu i se vadă ochii umflaţi de plâns. Şi purta acele haine pentru că i le trimitea mama ei şi aşa o simţea mai aproape. Şi avea atâtea fiţe doar în aparenţă pentru că în esenţă ea doar încerca să îndepărteze pe toată lumea pentru a nu-i vedea tristeţea. Stai liniştit,acum e afară din ţară,alături de mama ei,nu mai e tristă. Morala:

Tu ştiai că dacă judeci o carte după copertă s-ar putea să ratezi o poveste grozavă?

Nu rata postarea de marţea trecută când am învăţat din „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak

 Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s