Chiar dacă un blogger nu este nevoit să se trezească de dimineaţă mereu pentru a posta,căci noi postăm oricând simţim nevoia (câteodată mai des sau câteodată deloc), să fii blogger în timpul şcolii înseamnă să nu ratezi cea mai importantă masă a zilei, micul dejun! Drept urmare trebuie să te trezeşti de dimineaţă ca să mănânci şi nu pe fugă ci uşor ca să nu ţi se facă rău,mai apoi să pleci la liceu unde o să te prefaci că eşti interesat de ce predau profii şi apoi să ajungi acasă cu energie ca să poţi posta articolele aşteptate de cititorii tăi. Da,de multe ori masa de prânz este un adevărat răsfăţ, căci mai ai şi teme şi proiecte şi trebuie să citeşti şi articolele scrise de prietenii tăi bloggeri că mna,sunteţi prieteni şi îţi place ce scriu. Şi uite aşa se face seară când ieşi în oraş cu prietenii tăi „non-virtuali” şi dacă nu ieşiţi la vreo pizza ci doar un suc,iată că aşa ai ratat şi cina!
De aceea ,pentru mine cea mai importantă masă a zilei este micul dejun. Ce mănânc? Ouă prăjite (două de obicei), pâine prăjită şi o salată de roşii. Nu lipseşte cappuccino-ul pentru că nu îmi place cafeaua.Mai mănânc şi la liceu în prima pauză un sandwich şi un corn 7days pentru că niciodată nu sunt prea plină. Profit şi eu de faptul că nu mă îngraş,nu mă judeca,te rog!
Să trecem la treburi mai serioase acum că ai aflat ce îmi place mie să mănânc şi cât de mult sar eu peste celelalte mese.. Mama mea a aflat recent că este diabetică, iar eu am aflat că pe 14 noiembrie s-a sărbătorit Ziua internaţională a diabetului . Nu ştiu ce să zic,e greu. Atâtea diete şi atâtea testări ale glicemiei. Cel mai greu mi-a fost să învăţ cum se fac toate astea. Să îi iau glicemia în caz că leşină, să îi iau tensiunea când îi este prea rău. Este foarte greu să admit că mama mea chiar suferă de o asemenea boală,mereu când o aud că îi este rău mă sperii deoarece nu mi-aş imagina să o pierd în faţa unei asemenea boli. Încă am nevoie de ea,dar starea ei nu pare să se îmbunătăţească. Sincer,mi-e teamă. În ziua de 14 noiembrie i-am zis „Mami, azi e Ziua internaţională a diabetului,dar eu nu vreau să îţi zic „la mulţi ani!” Ştiu că nu mai poţi să scapi de el, dar nu este binevenit în organismul tău.” Mami doar a zâmbit şi m-a luat în braţe după care m-a rugat să îi iau glicemia. Avea 320, i-am zis că o iubesc, dar nu a plâns. Şi-a luat pastilele şi s-a culcat, iar eu am început să caut diferite site-uri despre diete şi prevenire a comei diabetice. Pe fiecare site am găsit altceva aşa că am renunţat rapid. Apoi am zis să văd ce campanii mai sunt pe Blogalinitiative şi am dat peste una culmea legată de diabet unde am găsit şi site-ul Complete Life . La început nu voiam să mă înscriu în această campanie,dar singurul motiv pentru care o fac acum, pentru care scriu acest articol este ca să ridic conştientizarea cititorilor mei că diabetul se poate face oricum, nu numai cel zaharat. Mama mea s-a îmbolnăvit pe sistem nervos , iar efectele sunt aceleaşi. Regret fiecare secundă în care am supărat-o sau am făcut-o să plângă, dar părerile mele de rău nu mai pot face nici un bine acum. Aşa că vă rog pe voi, cei care încă mai aveţi timp să preveniţi această boală oribilă, să faceţi ceva astăzi, acum!
Rămâi zâmbitor!
Pe data viitoare!
Andreea Paunescu 