📚Ce am învăţat din cărţi? PART #6📚

Hello,hello!

E marţi din nou şi astăzi ne vedem cu încă o postare proaspătă marca „Ce am învăţat din cărţi?” şi sunt mândră să spun că în sfârşit am reuşit şi eu să citesc „Sub aceeaşi stea” de John Green şi să o recenzez. (click pe titlu pentru recenzie)

2542Ce m-a învăţat pe mine John Green a fost că speranţa moare ultima. Sunt sigură că mulţi dintre voi deja ştiu subiectul principal al romanului „Sub aceeaşi stea„, ar fi chiar şi culmea să nu ştiţi. Dar în caz că ai ratat recenzia mea, ar trebui să dai click aici sau mai sus pentru a o citi şi a înţelege despre ce vorbesc în această postare, doar aşa ca nimeni să nu aibă nici un dubiu.

Prin urmare, acum că şti despre părerea mea per total asupra romanului „Sub aceeaşi stea” de John Green, putem discuta altfel. Nu m-a impresionat deloc. Nu este nici un secret că nu mi-a „hrănit” , ca să spun aşa, aşteptările. Nimic wow, nimic ieşit din comun. Am recenzat şi „Căutând-o pe Alaska” şi „De 19 ori Katherine(click pe titluri pentru recenzii) şi tot mi s-au părut mai bune decât „Sub aceeaşi stea„. Întrucât există romane mult mai frumos scrise şi care evidenţiază mult mai bine condiţia unui bolnav de cancer, chiar am făcut o asemenea recenzie şi îmi îndrum toţi cititorii către romanul „Soni” de Andrei Ruse (click pe titlu pentru recenzie), nu avea cum să mi se pară „Sub aceeaşi stea” cel mai reuşit şi romantic roman al anului 2014, sincer, no way.

Dar nu am făcut postarea aceasta doar pentru a critica, din potrivă, aş vrea să laud un aspect al romanului adică speranţa de care dă dovadă. Poate că sună a cliche sau poate că nu, dar asta este tot ceea ce am văzut eu printre rânduri în timpul lecturii. Nimic mai mult decât speranţa lui Hazel că va rămâne alături de Gus, dar şi speranţa lui Gus că Hazel va putea să treacă peste moartea lui. Aş zice că este o amestecătură de sentimente aşa cum au sugerat alţi bloggeri, dar din punctul meu de vedere, sincer aş minţi. Nu am văzut nici o amestecătură, chiar deloc. Tot ce am văzut a fost speranţa unui bolnav de cancer că lumea va deveni un loc mai bun şi pentru el, spernaţa la iubire, speranţa la o viaţă normală fără tuburi ataşate, speranţa că, în final, totul va fi bine. „Sub aceeaşi stea” de John Green m-a făcut să îmi dau seama că în această viaţă cu toţii ne agăţăm de mici fire de speranţă în tot ceea ce facem. În spatele oricărui „nu cred că am făcut bine” se află un „sper că totuşi mi-a ieşit ceva”, în spatele unui „nu mă mai iubeşte” se află „sper să îi pese de mine”, în spatele unui „nu voi reuşi” se află „dar şi dacă pot?” şi acesta este adevărul vieţii! Nu vrem să ne agăţăm de speranţă pentru a nu fi dezamăgiţi, dar este uman să ne agăţăm de singurul lucru ce ne menţine în viaţă.

Mă gândesc că faptul că noi credem că vom supravieţui este de fapt ceea ce ne face să supravieţuim.

-Anatomia lui Grey

Asigură-te că nu ratezi postarea săptămânii trecute când am învăţat din „De 19 ori Katherine” de John Green.

De asemenea, nu pierde postarea de mâine recenzie „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s