Categorii
Campanii

🌏Să dăm Planetei oameni mai buni!♻

50336f7b-bbe8-46a0-a71f-0b9cadcb6abfAm aflat şi eu de proiectul “Şcoala pentru o Românie Verde” şi practic ceea ce face este să adune, prin donaţii de la diferite şcoli, licee şi grădiniţe din întreaga ţară, PET-uri, hârtie sau doze de aluminiu. Practic ceea ce ar trebui să fac este să îndemn firmele şi corporaţiile din oraşul meu să doneze în numele unei insituţii de învăţământ. Dar la naiba, nu voi face asta! Voi îndruma firmele şi corporaţiile din întreaga ţară să facă un asemenea gest! Dacă tot sunt de aruncat la gunoi şi nimeni nu le foloseşte în nici un scop, de ce nu am recicla? Pentru că ne este silă să mergem până la un centru de reciclare? Pentru că ne este mai uşor să ne prefacem că încălzirea globală şi poluarea nu sunt probleme adevărate? E oare mai simplu să aruncăm totul la gunoi decât să mai plantăm nişte copaci în loc să defrişăm pentru a construi mall-uri şi supermarket-uri? Tu ştiai că dacă pădurile din Amazon vor fi defrişate, asta va schimba radical clima întregii planete astfel încât va defeni imposibil de locuit? Şti ce se găseşte în acele păduri? Petrol. În cantităţi industriale. Şi că deja s-au început defrişările în Amazon? Da. Planeta aşa cum o şti tu se va duce de râpă. Nepoţii tăi nu vor mai avea unde să locuiască căci temperaturile vor ajunge insuportabile pentru orice fiinţă umană.

Haide “să ne transportăm” cu 100+ de ani în viitor. Lumea pe care o ştiai tu nu mai este. Cum arată acum? O groapă imensă de gunoi şi… şi cam atât. Nu mai sunt oameni căci temperaturile de pe Pământ nu mai permit viaţa rasei umane. Totul s-a schimbat. Îţi mai aminteşti cerul acela albastru-deschis al unei zile de vară? Ei bine, s-a dus şi el. Acum nori negri acoperă întregul strat atmosferic. Se pare că uzinele şi toată “industrializarea” noastră au dat nişte roade, numai că nu cele la care ne aşteptam noi. Nici măcar nu mai vezi flori sau iarbă. Mai şti cum îţi plăcea să te uiţi la peisaje? Să mergi imagesla munte cu familia în concediu. Munţii sunt tot acolo, dar verdeţa s-a dus. Acum este noroi peste tot. Şi la mare? Oriunde priveşti sunt deşeuri plutitoare în apă. Nimic nu mai e cum îl ştiai. Animalele? Au murit şi ele. Peştii au fost primii “răpuşi” de poluare, apoi au urmat cele terestre, numai ca, în final, să înceapă să cadă păsările una câte una datorită poluării masive din stratul atmosferic.

Şi când te gândeşti că am fi putut preveni asta parcă începe să-ţi pară rău. Numai când îţi aminteşti de acea dată când ţi-a fost prea lene să ţii un ambalaj în mână aşa că l-ai aruncat pe stradă în loc să aştepţi până găseşti un coş de gunoi. Sau acea dată când erai prea grăbit şi ai aruncat deşeurile pe o gârlă sau un câmp în loc să le duci la groapa de gunoi. Dar atunci când nu ai acceptat să reciclezi nimic pentru că ai crezut că nu ajută pe nimeni? Mai ţii minte când erai atât de fericit că s-a construit un nou supermarket la tine în oraş că ai uitat că pentru acea construcţie au murit sute de copaci? Şi acum la ce îţi foloseşte supermarket-ul? Şi acum îţi pare rău că nu ai reciclat? Peste 100+ de ani va fi prea târziu, căci nimic nu va mai fi aşa cum ştiai tu.

Cu toţii vorbim despre a da oamenilor o Planetă mai bună. Dar vorbeşte cineva vreodată despre a da Planetei oameni mai buni? Cred că nu.

Prin această postare doresc să fac apel la voi toţi cei care citiţi şi la rudele voastre şi la prietenii voştri să schimbăm ceva! Dacă vrei să faci o schimbare în lume, începe cu persoana din oglindă! Poate că nu unul, poate că nu doi sau cinci, dar împreună, cât mai mulţi, putem face ca România, pentru început, să fie o ţară mai bună de locuit! În fond, o facem pentru noi. Pentru ţara în care ne-am născut şi am crescut! Ar trebui să ne mobilizăm, să ne unim şi să facem “visele” să devină realitate! Dacă aşteptăm să vină străinii şi să ne bată pe umăr că avem o ţară de-a dreptul jegoasă şi să îi aşteptăm tot pe ei să ne “salveze” din această groapă în care trăim! N-avem decât! Căci până atunci va fi deja prea târziu! Oricine mai ţine la acest pământ şi oricine simte că mai are un cuvânt de zis, îl invit să intre pe site-ul “Şcoala pentru o Românie verde” şi să doneze în orice judeţ, chiar şi un singur PET, doză de aluminiu sau hârtie!

Aceasta este o campanie de promovare susţinută de S.C. ECOPIM RECYCLING S.A.

Români, haideţi să ne bucurăm de-o Românie verde!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s