Titlu: Insurgent
Autor: Veronica Roth
An apariţie: 2012
Editura: Leda
Nr de pagini: 448
Ghicitoare logică: într-o luptă între două părţi perfect egale, cum poate una să câştige?
Răspunsul: Una nu poate.
După cum mulţi dintre voi probabil că ştiu deja, „Insurgent” este a doua parte a seriei de succes „Divergent” de Veronica Roth (click pe titlu pentru recenzia primei părţi). În recenzia primei părţi a triologiei am explicat care a fost motivul achiziţionării volumului şi ce m-a făcut să vreau să îl citesc şi pe următorul, respectiv şi volumul 3. Nu vreau să spun aşa de curând părerea mea despre „Insurgent„, întrucât vreau să ştiţi despre ce este vorba mai întâi.
O alegere devine un sacrificiu
Un sacrificiu devine o pierdere
O pierdere devine o povară
O povară devine o bătăie
O singură alegere te poate distruge
O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situaţie, cu decizii sfâşietoare şi dezvăluiri emoţionante ale naturii umane…
Într-un Chicago distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de şaisprezece ani sunt obligaţi să aleagă una dintre cele cinci facţiuni, căreia ar trebui să-i fie devotaţi pentru tot restul vieţii, Tris Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubeşte şi pe ea insăşi, în timp ce caută răspunsuri la întrebari sfâşietoare despre durere şi iertare, identitate şi loialitate, politică şi iubire.
Pentru Tris, ziua iniţierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie şi să fie sărbătorită alături de cei din facţiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârşeşte cu orori de nedescris. Războiul bate la uşă, în timp ce conflictele dintre facţiuni şi ideologii se extind cu repeziciune. Şi în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile şi dure. Transformată de propriile sale decizii, dar şi de durerea sufletească şi de sentimentul de vinovăţie, Tris trebuie să-şi accepte Divergenţa, chiar dacă nu ştie ce îi rezervă viitorul.
Dacă mi-a plăcut „Insurgent” de Veronica Roth, te întrebi? Doamne, cât l-am iubit! Pentru cei care nu ştiu, eu port ochelari de vedere şi într-o zi pe când citeam la şcoală „Insurgent” şi când îmi era lumea mai dragă şi eram captivată, ochelarii mei pur şi simplu au plesnit. Aşa este, din senin. I-am dus la garanţie imediat după ore şi mi s-a zis că nu mai au rame la fel ca ale mele pe stoc, dar că or să dea comandă să vină săptămâna viitoare. Eram şi chioară şi nici nu puteam citi „Insurgent„, dar am iubit-o atât de mult încât am început să o citesc la ora 7 în acea seară, cu ochelarii mei vechi care nu prea făceau mare diferenţă faţă de cum văd fără ochelari, şi m-am chinuit şi am terminat-o la 3 de dimineaţă pentru că nu mă puteam opri. (Citisem abia 100 de pagini la şcoală) După ce am terminat-o, am fost lăsată într-o atât de mare ceaţă încât spuneam tuturor că trebuie neapărat să citesc volumul 3, „Experiment”, cât mai repede cu putinţă! Dacă aş fi avut romanul în seara aceea, cu siguranţă îl începeam până „adormeam la datorie„.
Atât de tare am fost dedicată romanului „Insurgent” de Veronica Roth. Am scos, în total, 19 citate, iar din „Divergent” doar 2 (voi face o postare cu citatele curând). Mi-a plăcut la nebunie! Cu tot ceea ce a avut de oferit! Nu m-am plictisit în nici o secundă! Nu am mai simţit oboseală, somn, foame, sete, absolut nimic! Stăteam şi citeam ca o disperată după lectură ce sunt. Să nu mai zic că după ce am terminat-o am avut vreo 2 zile în care nu ştiam ce să fac cu viaţa mea pentru că terminasem un roman atât de bun şi simţeam că îl trădez dacă citesc altceva. Plus că totul mi se părea incomparabil cu el (Apasă like dacă te-ai simţit vreodată aşa şi comenteză ce carte te-a făcut să o faci). Exact la fel m-am simţit doar după ce am citit „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak (click pe titlu pentru recenzie) deci poţi vedea că mai nimic nu mă impresionează atât de tare încât să iau 2 zile pauză de la cea mai arzătoare pasiune a mea.
Foarte multe lucruri se schimbă, Tris devine o neînfricată totală -exact aşa cum am anicipat- dar nu o face să devină mai bună. Nu îmi plăcea de noua Tris, era ciudată, nu am crezut vreodată că îmi va lipsi băţoasa Beatrice, dar mi-a lipsit mult. Dar simt că dacă nu ar fi fost aşa, dacă nu s-ar fi schimbat, nu ar mai fi avut acelaşi farmec conturarea acţiunii. Multe lucruri nu s-ar mai fi întâmplat deloc şi deznodământul ar fi fost altul. Toate ca toate, poate că a fost tot răul înspre bine. Rămâne de văzut.
-Dacă te mai pui vreodată, fără niciun motiv, în pericol, tu n-ai să fii nimic altceva decât o Neînfricată ahitată după adrenalină, în căutarea unei doze, iar eu n-o să te mai ajut!
Scuipă cuvintele cu amărăciune.
-Eu o iubesc pe Tris Divergenta, care ia decizii fără să ţină cont de loialitatea faţă de facţiune, şi care nu e niciun arhetip facţionar. Dar Tris care încearcă din răsputeri să se distrugă… pe aceasta nu o pot iubi.
Totul a fost scris atât de frumos, mi s-a părut că sunt acolo în focul acţiunii, am rămas surprinsă de atâtea secrete şi dezvăluiri şi trădători de simţeam că nu pot să mai duc atâtea şocuri. Lui Tris nu i-a fost frică mai deloc, eu eram terifiată tot dând paginile. Câteodată uitam să mai respir. Un roman atât de frumos conturat! Am pornit la drum cu „Insurgent” fără să îi citesc descrierea. Nu voiam să ştiu ce se întâmplă, voiam să văd unde mă duce. A fost o călătorie magnifică! Sper din toată inima să se resimtă şi în volumul al treilea al triologiei pe care sper să îl primesc săptămâna viitoare. Dacă ai dubii în legătură cu „Insurgent” de Veronica Roth, deşi mă îndoiesc, să nu ai. M-a lăsat cu gura căscată! Şi finalul… de nepreţuit.
Singurul lucru pe care Neînfricaţii îl ştiu, iar cei din Candoare nu, este cum să lupţi chiar şi atunci când lupta pare inutilă.
Rămâi zâmbitor!
Pe data viitoare!
Dacă ai citit recenzia deja, şti că în lumea Lenei, iubirea este ceva interzis. Toată lumea este „vindecată” prin intermediul unei intervenţii chirugicale la vârsta de 18 ani şi îi este ales un anumit partener de viaţă şi îi este impus un anumit număr de copii. Ei bine, eu sunt acum în acea perioadă frumoasă a vieţii în care iubesc cu toată inima şi sincer mi-a fost destul de greu să-mi imaginez o lume în care toată lumea este privată de cel mai frumos sentiment existent. Adică eu înţeleg că iubirea aduce greutăţile ei şi suferinţe deopotrivă, dar cum am mai fi fericiţi dacă nu am fost trişti niciodată? 
Andreea Paunescu 