Recenzie „Femeia în alb” de Wilkie Collins

Autor:Wilkie Collins

Anul apariţiei:1860

Editura:Orizonturi

Nr de pagini:640

Disponibilă în: Elefant.ro

Nicio femeie nu rezistă admiraţiei şi cadourilor – mai ales cadourilor, cu condiţia să fie exact lucrurile pe care şi le doreşte.

În vremea în care nu aveam blogul, undeva prin luna mai a anului trecut, împrumutam cărţi de la bibliotecă pentru că nu prea îmi permitea buzunarul să le cumpăr. Într-o zi am intrat în bibliotecă salutând doamnele care mă cunosc foarte bine -mi-au reţinut şi numărul de la fişă- şi mă duc să mă uit printre rafturi. Văd acolo colecţia de la Ziarul Adevărul şi în timp ce răsfoiesc prin ea, o carte groasă de 600 de pagini îmi atrage atenţia. Nu mai auzisem în viaţa mea de „Femeia în alb” de Wilkie Collins, habar nu aveam de unde apăruse, dar am decis pe loc că o vreau. Cred că pur şi simplu am simţit că mi-ar plăcea. Înainte să-ţi spun dacă a fost bine sau nu să-mi ascult instinctele, haide să îţi explic care este subiectul romanului:

Femeia în alb, publicată în anul 1860, continuă şi în zilele noastre să se bucure de acelaşi imens interes din partea cititorilor. O carte plină de scene palpitante, cu eroi de neuitat, a cărei acţiune îl poartă pe cititor înapoi în timp, în perioada romantismului târziu. Parcurgând-o, veţi afla cât de mult poate fi pusă la încercare răbdarea unei femei şi ce lucruri extraordinare poate realiza tenacitatea unui bărbat. Considerat drept primul thriller englezesc, Femeia în alb o are ca eroină pe remarcabila Marian care alături de ciudatul ei partener, profesorul de desen Walter, se confruntă cu diabolicul cuplu format din Contele Fosco şi Percival Glyde.

Femeia în alb este un roman clasic, un thriller captivant, cu crime, intrigi, răutate şi identităţi schimbate.

Henry James afirmă: „Lui Mr. Collins îi revine meritul de a introduce într-un roman cel mai misterios dintre mistere, misterul care se găseşte la uşa noastră“.

De obicei, nu îmi plac romanele a căror aciune se petrece înainte de tehnologia avansată a secolului XXI. Nu ştiu de ce, poveştile din trecut nu m-au intrigat niciodată. Dar cum am spus mai sus, mereu îmi ascult instinctele şi mă încred în ele până la capăt, nici de această dată nu am făcut o greşeală. Am citit romanul în 2 zile, m-a fascinat complet! Nu aş fi crezut că pot fi atât de prinsă în el şi că povestea va lua atât de multe întorsături de situaţie neaşteptate.

Imaginează-ţi că mergi pe un drum dintr-o pădure care se tot bifurcă şi mergi pe mai multe cărări şi ajungi de mai multe ori exact în locul din care ai plecat doar că nu prea îţi dai seama deoarece copacii sunt mai verzi şi parcă vezi totul din ce în ce mai clar. E ca şi cum abia ţi-ai pus o pereche nouă de ochelari şi încerci să te adaptezi noii vederi îmbunătăţite.

Aşa m-a făcut „Femeia în alb” să mă simt, aproape identic cu Hoţul de cărţi de Markus Zusak (click pe titlu pentru recenzie), Cam aceleaşi sentimente, doar că ceva mai multă tristeţe, ceva mai grav. Cel mai rău mi-a părut de Walter, personajul principal al naraţiunii noastre, atât de îndrăgostit şi atât de singur. Cam vreo 500 de pagini am crezut că iubirea lui este în zadar şi că el e sortit suferinţei pe viaţă, dar dacă vei citi cartea, vei rămâne surprins de felul în care totul se aşează la locul lui în final. Am plâns de fericire, lacrimi adevărate, lacrimi sincere. Un roman pur şi simplu excepţional! Nu-mi cere să detaliez ce înseamnă acest „excepţional” căci nu mi-aş găsi cuvintele. Pot spune doar că merită citit doar dacă şti că ai suflet de adevărat cititor! Oh, şi iartă-l pe autor, nu a vrut să omoare atâţia oameni.

Toate femeile sunt îndrăgostite de un alt bărbat. Cine se poate lăuda că a cucerit primul inima unei femei? În toată viaţa n-am întâlnit nici o singură dată un bărbat care să fi fost bărbatul Numărul Unu. Numarul Doi câteodată, adesea Numărul Trei, Patru, Cinci, dar Numărul Unu, niciodată. Bineînţeles că există, dar nu l-am întâlnit!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!