Recenzie „Jocurile foamei” de Suzzane Collins

Titlu: Jocurile foamei

Autor: Suzzane Collins

Editura: Nemira

Nr de pagini:312

Anul apariţiei:2013

Disponibilă la reducere în: Librăria Libris

Fie ca şansele să fie întotdeauna în favoarea voastră.

Cred că am terminat de citit „Jocurile foamei” de Suzzane Collins cam acum două săptămâni. Dacă văzusem filmul înainte? Da. De fapt, de aceea m-am hotărât să iau cartea. Aşa cum mi s-a întâmplat şi în cazul Divergent de Veronica Roth (click pe titlu pentru recezie), iubitul meu a jucat un rol important în achiziţionarea acestei cărţi. Ca de obicei, ne-am uitat împreună la film şi amândurora ni s-a părut o porcărie. Şi bineînţeles, ca din senin, îmi spune „iubita, nu zici tu mereu că filmul e mai prost decât cartea? Poate ar trebui să o citeşti.” şi eu ii zic „păi şi dacă nu-mi place?”, iar el îmi răspunde „ei haide, de ce nu ai încerca?”. Şi câtă dreptate a avut să mă îndrume, din nou, spre o carte foarte bună!

Ai putea supravieţui în sălbăticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare?

Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în lupta pe viaţă şi pe moarte, televizată în direct şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi… viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?
„Pur şi simplu am citit fără să mă pot opri! […] O lectură înrobitoare.” Stephen King

Aşa cum a afirmat şi Stephen King, mai sus citat, acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie. Am citit şi citit şi tot citit până când am terminat-o. Cel mai şi cel mai mult mi-a plăcut faptul că am putut să pătrund în mintea lui Katniss în modul în care nu aş fi putut vreodată doar urmărind ecranizarea. Am văzut cât de puternică este, cât de deşteaptă este şi cât de curajoasă este, totul doar prin faptul că am citit anumite pasaje care mă trimiteau direct în cele mai întunecate colţuri ale minţii ei. Adevărul este că sunt anumite scene din carte care sunt complet tăiate de către regizori şi unele sunt chiar detalii importante.

Mi-a mai plăcut să văd uşor uşor cum povestea îndrăgostiţilor născuţi sub o stea potrivnică prinde o oarecare aură adevărată. „Sărutul îţi aduce un bol cu supă” spunea adesea Katniss. Şi mi-a mai plăcut cum la final toate se pun cap la cap şi te fac să înţelegi anumite gesturi şi replici cărora nu le-ai dat importanţă la început.

Dacă m-aş plânge de un sigur lucru acela ar fi cartea în sine. Mă refer la publicaţie. Adică este un scris atât de mic şi puricos încât chiar m-am chinuit să citesc. Şi capitolele nu sunt structurate, ci doar merg unele după altele fără să înceapă de la jumătatea unei pagini noi. Mă simt de parcă nu am putut experimenta potenţialul întreg al cărţii deoarece în majoritatea timpului m-am chinuit cu scrisul înghesuit.

Cam asta ar fi tot ce aş avea împotriva „Jocurilor foamei„, în rest povestea în sine şi personajele şi tot ce-a avut Suzzane Collins de oferit mi s-a părut fără cuvinte. Dacă aş vrea să spun ceva rău despre roman, cu siguranţă nu aş avea ce. Tot ce mai pot adăuga este că aştept cu nerăbdare să continui seria!

Aş dori să mulţumesc Librăriei Online Libris deoarece recenzia a fost realizată numai datorită ei care ,în urma colaborării, mi-a oferit “Jocurile foamei” de Suzzane Collins. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Uite un sfat: stai în viaţă.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!