2014 TAG

Ştiu că ar fi trebuit să fac acest TAG cu mult timp în urmă, probabil vreo lună şi ceva, dar am fost atât de coupată încât abia acum mi-am amintit că am fost tăguită de către Diana şi Laura.(click pe nume pentru a ajunge pe blogul lor). Invit pe oricine să facă acest TAG. Aşa că, fără alte detalii, să începem întrebările!

1. Care este cea mai fericită amintire din 2014?

Ziua în care am primit prima mea carte din sponsorizare pentru blog. Am fost atât de fericită încât nu am cuvinte să descriu. Însfârşit simţeam că nu am muncit degeaba.

2. Care a fost cel mai trist lucru care ţi s-a întâmplat anul trecut?

Mhm, nu ştiu. 2014 a fost cu siguranţă cel mai bun an din viaţa mea. Îmi pare sincer rău că s-a terminat. Probabil acesta este cel mai trist lucru, faptul că s-a dus.

3. Cuvântul care rezumă cel mai bine anul încheiat?

Fabulos.

4.Ce dorinţă ţi s-a îndeplinit anul trecut?

Pentru foarte mult timp mi-am dorit să am un blog, anul trecut mi-am făcut curaj să-mi fac unul.

5. Care este realizarea pe care nu vrei să o uiţi?

Faptul că am scris o carte.

6. Câte cărţi ai citit anul trecut?

Mhm, nu ştiu, în jur de 50.. cred.

7. Cea mai bună carte din 2014?

Hoţul de cărţi de Markus Zusak. (clcik pe titlu pentru recenzie)

8.Autorul care te-a impresionat cel mai mult?

John Green, cu siguranţă.

9.Cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit?

„Scriu doar pentru că este o voce în interiorul meu care nu va tăcea.”- Sylvia Plath

10. Ce carte ţi-a displăcut cel mai tare?

Urâţii de Scott Westerfeld. (click pe titlu pentru recenzie)

11. Care a fost cel mai bun film?

Mhm, greu… cred că va trebui să aleg Predestination.

12. Care a fost cea mai frumoasă melodie?

Selena Gomez- The heart wants what it wants

13. Regreţi ceva referitor la anul trecut?

Nu am regrete, le consider drept o pierdere de timp.

14. Ce ai învăţat din experienţa anului trecut?

Cu siguranţă am învăţat să nu mă dau bătută niciodată şi să merg până în pânzele albe pentru a obţine ceea ce îmi doresc.

15. O dorinţă pentru 2015?

Să fie măcar pe jumătate cât a fost 2014.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Reclame

Recenzie „Femeia în alb” de Wilkie Collins

femeia-in-alb_1_fullsizeTitlu:Femeia în alb

Autor:Wilkie Collins

Anul apariţiei:1860

Editura:Orizonturi

Nr de pagini:640

Disponibilă în: Elefant.ro

Nicio femeie nu rezistă admiraţiei şi cadourilor – mai ales cadourilor, cu condiţia să fie exact lucrurile pe care şi le doreşte.

În vremea în care nu aveam blogul, undeva prin luna mai a anului trecut, împrumutam cărţi de la bibliotecă pentru că nu prea îmi permitea buzunarul să le cumpăr. Într-o zi am intrat în bibliotecă salutând doamnele care mă cunosc foarte bine -mi-au reţinut şi numărul de la fişă- şi mă duc să mă uit printre rafturi. Văd acolo colecţia de la Ziarul Adevărul şi în timp ce răsfoiesc prin ea, o carte groasă de 600 de pagini îmi atrage atenţia. Nu mai auzisem în viaţa mea de „Femeia în alb” de Wilkie Collins, habar nu aveam de unde apăruse, dar am decis pe loc că o vreau. Cred că pur şi simplu am simţit că mi-ar plăcea. Înainte să-ţi spun dacă a fost bine sau nu să-mi ascult instinctele, haide să îţi explic care este subiectul romanului:

Femeia în alb, publicată în anul 1860, continuă şi în zilele noastre să se bucure de acelaşi imens interes din partea cititorilor. O carte plină de scene palpitante, cu eroi de neuitat, a cărei acţiune îl poartă pe cititor înapoi în timp, în perioada romantismului târziu. Parcurgând-o, veţi afla cât de mult poate fi pusă la încercare răbdarea unei femei şi ce lucruri extraordinare poate realiza tenacitatea unui bărbat. Considerat drept primul thriller englezesc, Femeia în alb o are ca eroină pe remarcabila Marian care alături de ciudatul ei partener, profesorul de desen Walter, se confruntă cu diabolicul cuplu format din Contele Fosco şi Percival Glyde.

Femeia în alb este un roman clasic, un thriller captivant, cu crime, intrigi, răutate şi identităţi schimbate.

Henry James afirmă: „Lui Mr. Collins îi revine meritul de a introduce într-un roman cel mai misterios dintre mistere, misterul care se găseşte la uşa noastră“.

De obicei, nu îmi plac romanele a căror aciune se petrece înainte de tehnologia avansată a secolului XXI.  Nu ştiu de ce, poveştile din trecut nu m-au intrigat niciodată. Dar cum am spus mai sus, mereu îmi ascult instinctele şi mă încred în ele până la capăt, nici de această dată nu am făcut o greşeală. Am citit romanul în 2 zile, m-a fascinat complet! Nu aş fi crezut că pot fi atât de prinsă în el şi că povestea va lua atât de multe întorsături de situaţie neaşteptate.

Imaginează-ţi că mergi pe un drum dintr-o pădure care se tot bifurcă şi mergi pe mai multe cărări şi ajungi de mai multe ori exact în locul din care ai plecat doar că nu prea îţi dai seama deoarece copacii sunt mai verzi şi parcă vezi totul din ce în ce mai clar. E ca şi cum abia ţi-ai pus o pereche nouă de ochelari şi încerci să te adaptezi noii vederi îmbunătăţite.

Aşa m-a făcut „Femeia în alb” să mă simt, aproape identic cu Hoţul de cărţi de Markus Zusak (click pe titlu pentru recenzie), Cam aceleaşi sentimente, doar că ceva mai multă tristeţe, ceva mai grav. Cel mai rău mi-a părut de Walter, personajul principal al naraţiunii noastre, atât de îndrăgostit şi atât de singur.  Cam vreo 500 de pagini am crezut că iubirea lui este în zadar şi că el e sortit suferinţei pe viaţă, dar dacă vei citi cartea, vei rămâne surprins de felul în care totul se aşează la locul lui în final. Am plâns de fericire, lacrimi adevărate, lacrimi sincere. Un roman pur şi simplu excepţional! Nu-mi cere să detaliez ce înseamnă acest „excepţional” căci nu mi-aş găsi cuvintele. Pot spune doar că merită citit doar dacă şti că ai suflet de adevărat cititor! Oh, şi iartă-l pe autor, nu a vrut să omoare atâţia oameni.

Toate femeile sunt îndrăgostite de un alt bărbat. Cine se poate lăuda că a cucerit primul inima unei femei? În toată viaţa n-am întâlnit nici o singură dată un bărbat care să fi fost bărbatul Numărul Unu. Numarul Doi câteodată, adesea Numărul Trei, Patru, Cinci, dar Numărul Unu, niciodată. Bineînţeles că există, dar nu l-am întâlnit!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Next Challenge

După cum mulţi dintre voi probabil că ştiu deja, dacă eşti de ceva timp pe blogul meu este posibil să ştii şi tu. Puţin înainte de anul nou am făcut o postare intitulată TBR Challenge (click pe titlu) şi dacă nu şti despre ce vorbesc probabil că vrei să citeşti acea postare mai întâi.

Din păcate nu am reuşit să citesc cartea lunii acesteia deoarece s-a pierdut la poştă şi este o încurcătură totală, dar nu o voi lăsa necitită cu siguranţă.

În orice caz, mi-am făcut extragerea pentru luna februarie, iar acesta a fost rezultatul:

10945157_760351894047585_18617464_n

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Recenzie „Nu plânge sub clar de lună” de Heather Davis🌔🌕🌖

descărcare (7)Titlu: Nu plânge sub clar de lună

Autor: Heather Davis

Anul apariţiei: 2011

Editura: Leda

Nr de pagini: 304

Disponibilă în: Elefant.ro

Lumina lunii îţi poate schimba radical viaţa.

Şi totul începe atât de simplu…

Tu. El. Luna.

Te-ai ars!

În această recenzie vorbesc cu cei pasionaţi de vârcolaci, cu cei care văd mai departe de vampirii care au acapart toate titlurile cărţilor contomporane şi toate marile ecrane (cel puţin, majoritatea). A fost o perioadă din viaţa mea, când abia descopeream lectura ce-i drept, în care îmi plăceau la nebunie chestiile fantastice. Pe atunci aveam vreo 13 ani să zic şi nu prea îmi permiteam eu să dau banii mei de buzunar pe cărţi, dar ţin minte cum îmi dădea mami câte 11 lei fix ca să îmi pot cumpăra revista Bravo cu carte. Şi uite aşa mi-am cumpărat „Nu plânge sub clar de lună” de Heather Davis şi am ajuns să o iubesc la nebunie! Înainte să îţi spun părerea mea detaliată, haide să vedem care este povestea din spatele coperţii.

De acord, poate că în ultima vreme Shelby a făcut câteva greşeli în relaţiile cu băieţii (dar de unde să ştie că Wes „împrumutase” acel Porsche?). Însă mama ei vitregă reacţionează de-a dreptul exagerat când o prinde sărutându-se cu un coleg de liceu.

Urmarea? Toate planurile de vară ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să plece într-o tabără de reeducare.

Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers în drumeţii!

Dar Tabăra Semilunii devine un loc interesant când în cale îi apare fermecătorul Austin Bridges al III-lea. Tânărul ascunde însă un teribil secret, pe care i-l dezvăluie noii sale prietene: este vârcolac! Shelby ştie limpede că nu ar trebui să se încurce cu el, dar nu poate întoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales când acesta arată atât de bine!

De aici nu mai este decât un pas până la o poveste de iubire, din care nu lipseşte magia clarului de lună…

Felul de a scrie al autoarei m-a pus cu botul pe labe. Adică serios, am trăit intens alături de Shelby, mai ales atunci când se furişa să se întâlnească cu Austin şi cel mai mult atunci când plănuiau să evadeze din tabără. Ideea nu mi s-a părut tocmai unicată, ca să-i zic aşa, dar felul de a scrie şi stilul în care toate se pun cap la cap la un moment dat te fac să citeşti şi să citeşti şi să citeşti. Apoi te trezeşti că mai ai vreo 30 de pg de citit şi termini toată cartea. Aşa de mult m-a intrigat povestea în sine.

Adevărul este că toţi avem acel prieten căruia îi împrumuţi o carte şi uită să ţi-o mai dea înapoi şi aşa s-a întâmplat şi cu exemplarul meu din „Nu plânge sub clar de lună„. Vara aceasta mi-am cumpărat cartea din nou şi am recitit-o cu tot atâta drag şi dăruinţă. Consider că a meritat fiecare minut petrecut citind şi că a fost atât de frumoasă şi mi-a readus atâtea amintiri pe care le credeam pierdute încât a urcat undeva în topul favoritelor mele. O iubesc, sincer, o iubesc din suflet!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART#11 „Eve”, vol I de Anna Carey

eveHei, lume!

Azi e marţi şi vorbim despre ce am învăţat din cărţi ca de obicei. Întrucât săptămâna trecută am făcut recenzia „Eve” de Anna Carey, am decis să continui cu ce foloase am tras din acest roman. Crede-mă, au fost câteva.

În primul rând, am învăţat că viaţa ta s-ar putea să nu fie chiar aşa cum credeai. Adică toate adevărurile spuse până acum, e nevoie doar de o singură minciună să distrugă totul, să te îndoieşti de tot ce ştiai până acum cu siguranţă. Nimic nu rămâne la fel, totul e trecător. Am învăţat faptul că exact în momentul în care crezi că stelele tale s-au aliniat perfect şi că nu mai este nimic care să te oprească, chiar intervine ceva şi dă totul peste cap.

În al doilea rând am învăţat că nu e nevoie să te sacrifici pe tine însăţi pentru dragostea adevărată. Nu trebuie să uiţi cine eşti tu şi ce faci tu şi unde te afli tu dacă iubeşti. Cel mai important este ca atunci când formezi un cuplu cu cineva, să nu te pierzi pe tine, niciodată. Pentru că tu nu te vei trezi într-o zi să spui că nu te mai iubeşti pe tine sau că nu mai vrei să fii cu tine, dar „iubirea adevărată” o poate face oricând. Tot ceea ce spun este să nu îţi pui fericirea în mâinile altcuiva şi să nu te bazezi pe o anumită persoană că va fi acolo mereu. Lucruri rele se întâmplă, oamenii se schimbă şi te părăsesc. Viaţa îşi reia cursul normal.

Mai presus de toate, lucrul cel mai important pe care l-am învăţat este să nu renunţ niciodată la luptă. Nimic nu e bătut în cuie. Poţi să răzbaţi oricând. Trebuie doar să te ridici şi să te scuturi de ţărână, s-o iei de la capăt. Un nou început după un nou înceut după un nou început. Nimeni nu o să te ridice. Sunt unele bătălii pe care trebuie să le duci de unul singur. Exact ca un boxeour. Eşti singur în ring, dar printre runde cineva are voie să îţi dea apă şi să îţi şteargă fruntea de sudoare, să-ţi zică „hai că poţi” şi cam atât. Apoi te întorci la luptă singur, doar tu şi omul pe care trebuie să-l învingi. De aceea, trebuie să fii conştient de ceea ce eşti în stare, trebuie să crezi că poţi şi astfel vei reuşi. Fii învingătorul care se aşteaptă toată lumea să fii, iar dacă treci peste acest obstacol, mâine va veni altul, dar nu-i nimic căci acum eşti pregătit să înfrunţi necunoscutul. Şi tot aşa, vei înfrunta obstacole mai mici sau mai mari, dar dacă răzbaţi, vei ajunge unde ţi-ai dorit. Şi îţi vorbesc din inimă când spun că nu există satisfacţie mai mare decât să ştii cât de mult ai muncit să ajungi undeva şi că în final ai ajuns acolo. Dacă pică totul din cer, nu mai apreciezi la adevărata valoare.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881