Ce am învăţat din cărţi? PART #13 „Divergent” de Veronica Roth

Hello, hello!

Ce facem marţea aici pe blog? Aşa este, învăţăm din cărţi, iar în prima marţi din luna februarie am ales ca subiect de discuţie „Divergent” de Veronica Roth (click pe titlu pentru recenzie).

DivergentDupă cum bine ştiţi, sau aţi aflat după ce aţi citit recenzia, am adorat şi primul şi al doilea roman din serie, în curând îl voi citi şi pe al treilea, iar apoi voi face o discuţie despre serie per total, probabil undeva pe la sfârşitul lunii. Ei bine, pentru mine, „Divergent” a fost ceva nou. Nu am mai citit romane post-apocaliptice înafară de „Delirium” de Lauren Oliver şi „Eve” de Anna Carey (click pe titluri pentru recenzii), aşa că nu prea ştiam la ce să mă aştept având în vedere că în „Divergent” nu a fost implicată o poveste de dragoste drept bază a romanului. Aşteptările mele au fost mai mult decât satisfăcute căci eu credeam că va fi plictisitor şi mult prea SF pentru mine, dar m-am surprins pe mine nemaiputând să las cartea din mână ceea ce nu este prea des întâlnit la mine.

Toate ca toate, să trecem la adevăratul motiv pentru care scriu acum, acela fiind ce m-a învăţat pe mine, mai exact „Divergent” de Veronica Roth. 

Am învăţat de la neînfricaţi cum să nu renunţ niciodată. Sau, cel puţin, aşa am văzut eu lucrurile. Am învăţat să nu dau înapoi şi să lupt chiar şi atunci când bătălia pare pe jumătate pierdută. La naiba, chiar şi când e trei sferturi pierdută! Dacă ai o atitudine de pierzător, nu cred că vei ajunge prea departe în viaţă. Adică, ideea e să îţi conduci tu singur viaţa, nu să te conducă ea pe tine. Atunci când eşti într-un impas, nu poţi să zici pur şi simplu „asta e, am încercat, nu mai pot” pentru că aşa ceva nu există.

În realitate, nu prea există să nu poţi să faci ceva- înafară de zburat sau citit gânduri sau transformat sângele în apă- căci tu de fapt poţi, doar că nu mai găseşti nici un rost. Ia-o în felul ăsta, dacă atunci când ai un examen de dat la matematică, să zicem, şi nu poţi să înţelegi teorema nu-ştiu-cui şi după o oră, două sau trei, te dai bătut. Tu de fapt te gândeşti că nu are nici un rost să mai încerci dacă nu îţi place matematica, dar tinzi să spui că nu poţi să înveţi teorema. Şi aşa viaţa ta se negativizează în orice faci. Dacă ai un vis destul de mare încât să pară nebunesc, atunci de ce să renunţi? Dacă poţi să vizezi, de ce nu poţi să faci realitate din visul tău? Este simplu, mereu este o cale. Chiar şi când pare că nu e o cale. Închide ochii, inspiră adânc, numără până la 10, deschide ochii şi acolo este, luminiţa pe care o căutai cu disperare. Agaţă-te de orice fărâmă de speranţă rămasă şi după o noapte lungă, îţi promit că tot la zi vei ajunge.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s