descărcare (1)Titlu: Băiatul cu pijamale în dungi

Autor: John Boyne

Anul apariţiei:2008

Număr de pagini:224

Editura:RAO

Disponibil la reducere pe Elefant.ro

Punctul care deveni o Pată, care deveni un Strop, care deveni o Siluetă, care deveni un Băiat.

Recunosc că am trişat puţintel. În vara anului trecut m-am uitat la ecranizarea „Băiatul cu pijamale în dungi„, dar nu am ştiut că există o carte pe care se bazează până când nu am văzut-o redusă pe Elefant.ro şi am decis imediat să o cumpăr. Spre ruşinea mea, abia am citit-o acum o săptămână şi pot să zic că filmul a fost ceva mai reuşit. Adică nu cu totul, căci romanul mi-a plăcut enorm, dar finalul mi-a plăcut mai mult în film. Până una alta, o să detaliez după ce vei citi acest rezumat al subiectului:

Aceasta este povestea unui baieţel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevarată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi. Bruno se străduieşte să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuieşte despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneşte aşadar să exploreze împrejurimile şi zăreşte un punct, care devine o pată şi o pată care devine un băiat.

Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno îşi va pierde inocenţa copilăriei şi va începe să întrezărească adevarul, dar poate că lucrurile vor evolua şi mai rău şi el nu va descoperi deloc adevarul.

Pentru mine a fost foarte trist să văd ce însemna pentru un copil german să cunoască un alt copil evreu în condiţiile în care Hitler venea şi cina la el acasă. Mi s-a părut cumva cinstit faptul că lui Bruno i se ascundeau multe lucruri precum identitatea adevărată a lui Hitler, evreii, lagărele de concentrare sau faptul că erau în război. Bruno nici măcar nu avea idee ce slujbă are tatăl său ci doar că este una foarte importantă.

Reuşind să văd lumea celui de-al doilea război mondial prin ochii lui Bruno m-a făcut să mă întreb dacă eu aş fi reacţionat la fel, dacă eu aş fi încălcat regulile, dacă m-aş fi dus să explorez aşa cum o făcea el. Şi fiind copil şi spunându-mi-se toate acele neadevăruri probabil că aş fi făcut la fel.

Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât în realitate!

Acum, ca să fiu pe deplin sinceră, nu mi-a plăcut finalul deoarece nu a avut acelaşi impact ca în film. Mi se pare că s-a trecut prea repede cu vederea tragedia întâmplată de parcă nu a fost nimic special. În schimb, filmul mi-a dat fiori pe şirea spinării şi chiar m-a făcut să plâng. Mă simt de parcă autorul s-ar fi putut concentra mai bine pe marele final.

Dar toate ca toate, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu din nou în mintea unui copil şi să înţeleg ce simte el şi cum se comportă el în preajma celor mari. Chiar a fost un roman uşor de citit, l-am dat gata în câteva ore şi îl recomand cu drag oricui este pasionat de povestirile legate de lagărele de concentrare şi evrei.

Doar pentru că cineva priveşte noaptea ceru, nu înseamnă ce e astronaut, ştii doar.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

8 răspunsuri la „Recenzie „Băiatul cu pantaloni în dungi” de John Boyne”

  1. Avatarul lui Anndrei

    Am văzut filmul care mi-a ajuns la inimă! 🙂 Voi citi și cartea imediat ce fac rost de ea, mulțumim de recomandare!

    Apreciază

    1. Avatarul lui andreeapaunescu

      Placerea este de partea mea!

      Apreciază

  2. Avatarul lui February Wrap Up | Andreea Păunescu

    […] Băiatul cu pijamale în dungi- John Boyne […]

    Apreciază

  3. Avatarul lui Spectacolul Vietii Cotidiene
    Spectacolul Vietii Cotidiene

    O carte foarte bună, recenzia de asemenea. Deși cartea aceasta a fost într-o mică așteptare la mine, mă așteptam la alt final un pic mai detaliat, mai plin de emoție.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Andreea Păunescu

      Da si eu la fel, pacat ca nu a fost sa fie. Parca la final s-au descurcat mai bine regizorii decat autorul. 🙂

      Apreciază

      1. Avatarul lui Spectacolul Vietii Cotidiene
        Spectacolul Vietii Cotidiene

        Nu am văzut filmul, recunosc, dar am și eu o „Bubă” de-a mea: Dacă citesc o carte nu prea văd și filmul sau dacă văd filmul îmi este foarte greu să citesc cartea. Sunt conștient că poate unele filme sunt bune, dar din ce-am experimentat, în majoritatea cazurilor, filmele sunt mult mai slăbuțe.

        Apreciază

      2. Avatarul lui Andreea Păunescu

        In cazul acestei carti, finaul filmului a fost mai bu. Mie-mi place sa vad si filmul, dar mai intotdeauna citesc inainte cartea si apoi critic filmul. :))

        Apreciat de 1 persoană

  4. Avatarul lui 2015 Reading Challenge PART II + Anunţarea câştigătorului concursului |

    […] ¤ O carte care a devenit un film: Băiatul cu pijamale în dungi- John Boyne […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Sunt Andreea

Bun venit în colțișorul meu de internet dedicat cărților.

Să ne împrietenim:

Urmărește-mă pe Vinted

Ce citesc acum