Recezie „Oraşe de hârtie” de John Green

855515Titlu: Oraşe de hârtie

Autor: John Green

An apariţie:2014

Nr de pagini:368

Editura: TREI

Disponibilă la reducere în: Librăria Libris

„Lui Margo i-au plăcut dintotdeauna misterele. Şi ţinând cont de ceea ce a urmat, mereu m-am gândit că a iubit atât de mult misterele, încât a devenit ea însăşi unul.”

Am vrut dintotdeauna să am propria mea colecţie a romanelor lui John Green, iar „Oraşe de hârtie” a fost probabil cartea pe care mi-am dorit-o cel mai mult. Acum că am primit-o, nu m-am putut abţine să nu o citesc imediat ce a ajuns, iar rezultatul a fost o noapte nedormită şi încă o carte citită în câteva ore. Aşa cum probabil că sunteţi deja obişnuiţi, am să pun aici şi descrierea, mai apoi o să vorbesc despre „Oraşe de hârtie” de John Green în amănunt.

Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

După cum probabil că v-aţi dat seama deja, am citit şi recenzat „Sub aceeaşi stea„, „Căutând-o pe Alaska” şi „De 19 ori Katherine(click pe titluri pentru recenzii) şi am regăsit asemănări între personaje. Margo, asemenea lui Katherine sau Alaskăi, este o fată misterioasă şi imprevizibilă, nu ai cum să ştii ce pune la cale sau la ce se gândeşte. Quentin, asemenea lui Augustus sau Colin, este băiatul deştept care se îndrăgosteşte incurabil de fata misterioasă. Per ansamblu, cred că John Green a transpus aceeaşi tipologie de personaje sub nume diferite, sub înfăţişări diferite şi în împrejurări diferite. Personajele sunt aceleaşi, întâmplările sunt cu totul altele.

„În acest nou roman al lui John Green regăsim ecouri din Căutând-o pe Alaska: o fată superbă, excentrică; un mister care trebuie rezolvat de nişte adolescenţi inteligenţi şi ciudaţi; precum şi citate elocvente (din Fire de iarbă a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate în poveste. Green se opreşte din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginaţie şi percepţie, lumini şi umbre, iluzie şi realitate.” – BOOKLIST  

Mi-a plăcut enorm, nu ştiu cum să mă exprim. Pe lângă faptul că a fost un mister total în care era înconjurat personajul lui Margo şi pe lângă faptul că la un moment dat începusem să înnebunesc căci părea că pe orice drum ar apuca-o Quentin, ducea într-o înfundădură şi mai mare, am râs. Cu gura până la urechi, da. Umorul lui John Green cred că s-a făcut vizibil cel mai mult şi cel mai bine în „Oraşe de hârtie„, nu am putut să-mi iau ochii de pe ea. M-a ţinut în suspans, am stat tot timpul în alertă şi mă tot întrebam „Aici e Margo? A găsit-o pe Margo? Ce s-a întâmplat cu Margo?”, iar asta a fost pentru mine elementul cheie pentru a-mi continua lectura!

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit „Oraşe de hârtie” de John Green. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Anunțuri

9 gânduri despre „Recezie „Oraşe de hârtie” de John Green

  1. La început când am văzut asemănarea izbitoare dintre Margo-Alaska şi Quentin-Miles am zis că n-o mai citesc, deoarece îi ador pe Alaska şi Miles şi nu voiam nişte copii ale lor. Într-un final i-am acceptat pe Quentin şi Margo, le-am citit povestea pentru a-mi da cu părerea după. A fost o aventură pe cinste şi mi-a plăcut să fac parte din călătoria lui Quentin în găsirea lui Margo. Sfârşitul m-a cam dezamăgit, mă aşteptam la ceva mai măreţ.

    Apreciază

  2. Bună, Andreea.

    Dar filmul l-ai văzut? Cum îți pare Margo sub înfățișarea Carei? Eu nu am citit cartea încă și mă tem că, la fel ca și la Stăpânul inelelor”, îmi va fi imposibil s-o mai închipui pe Margo-cea-din-carte altfel decât cu nasul și ochii Carei…

    Apreciază

      1. Este deja in cinema-uri si da, absolut, filmele trebuie vazute la cinema intai…

        Noi avem pe 22 septembrie lectura publica Tolkien. In Bucuresti si Cluj. Daca esti dintr-unil din aceste orase, ai vrea sa participi?

        Apreciază

      2. Știu că este deja în Cinema, dar eu sunt din Dâmbovița și trebuie să ajung la Ploiești ca să-l văd.
        Mi-ar plăcea să particip, dar nu am cum să ajung având în vedere unde locuiesc. Mulțumesc de invitație totuși 😘

        Apreciază

  3. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut cartea asta. Îmi lăsase un gust amar autorul, deoarece „Căutând-o pe Alaska” nu mi-a plăcut deloc, dar cartea asta a fost chiar frumoasă. 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s