Two more challenges completed

10846149_807639792626911_653011667984053339_n

¤ O carte scrisă de cineva sub 30 de ani: Oraşe de hârtie de John Green

¤O carte scrisă de un autor feminin: Alter. Ego- Ana Mănesu

Reclame

Recenzie Experiment de Veronica Roth

856848Titlu: Experiment

Autor: Veronica Roth

Nr de pagini:480

Editura: Leda

Anul apariţiei:2014

Disponibil la reducere în: Librăria Libris

Tris şi-a păstrat incertitudinea, care a protejat-o în profida tuturor lucrurilor prin care a trecut. Ea încă abordează totul cu o întrebare în loc de un răspuns. Este ceva ce admir la ea- ceva ce, probabil, ar trebui să admir şi mai mult.

Nu ştiu cât de multe pot să zic despre Experiment de Veronica Roth fără să dau cuiva prea multe spoilere legate de Divergent şi Insurgent (click pe titluri pentru recenzii). Probabil că cel mai bine ar fi ca mai înainte de toate să vezi şi tu despre ce e vorba în ultima parte a triologiei Divergent.

Societatea împărţită pe facţiuni în care Tris Prior credea cândva a fost distrusă – spulberată de violenţă, conflicte şi trădări. Astfel că atunci când i se oferă şansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregătită. Poate că, în afara oraşului, ea şi Tobias vor putea duce o viaţă nouă, lipsită de minciuni, loialităţi puse sub semnul întrebării şi amintiri dureroase.
Însă noua realitate a lui Tris e şi mai periculoasă decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Vechile descoperiri devin imediat de neînţeles. Adevărurile noi şi explozive schimbă inimile celor pe care ea îi iubeşte. Şi, o dată în plus, Tris trebuie să lupte pentru a înţelege complexitatea naturii umane – şi pe ea însăşi –, fiind în acelaşi timp nevoită să facă faţă unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu şi iubire.
Narat dintr-o perspectivă duală captivantă, EXPERIMENT conduce seria Divergent către un final tulburător, dezvăluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori.

Cel mai şi cel mai mult am iubit la Experiment faptul că nu am mai fost doar în mintea şi în sufletul lui Tris, dar şi în trăirile şi fricile resimţite de Tobias. Mi-a plăcut faptul că pe parcursul lecturii Divergent şi Insurgent am ajuns să o cunosc pe Tris Băţoasa şi pe Tris Divergenta şi pe Tris Neînfricata, iar in Experiment am văzut ceva nou, am văzut o Tris Sufletistă, dacă pot să îndrăznesc, chiar o Tris Suferindă. Dar mai presus de toate acestea, am văzut un Tobias îndrăgostit până peste cap de Tris şi un Tobias Trist, chiar Trădat.

În această lume există o mulţime de feluri în care poţi fi un curajos. Uneori, curajul înseamnă să-ţi dai viaţa pentru un lucru mai mare decât tine sau pentru altă persoană. Uneori, înseamnă să renunţi la tot ceea ce ai ştiut vreodată sau la toţi cei pe care i-ai iubit vreodată, pentru a realiza ceva măreţ.

Însă lucrurile nu stau mereu aşa.

Uneori nu înseamnă decât să scârşneşti din dinţi pentru a suporta durerea şi munca de zi cu zi, îndreptându-te cu paşi mărunţi către o viaţa mai bună.

De un astfel de curaj trebuie să dau dovadă acum.

Singurul lucru care l-aş avea de spus în plus este că s-a întâmplat ceva îngrozitor, mărturisesc că am plâns ca o nebună, iar după asta nu am mai văzut rostul în a continua lectura propriu-zisă. Am simţit nevoia doar să iau o pauză şi să diger totul, de parcă aşa era firesc. M-a lovit foarte tare acel eveniment şi pentru câteva clipe am uitat cum să respir. Chestia este că mi-am pierdut scopul de a duce triologia la final şi pentru asta mi-a părut tare rău. Am continuat să citesc totuşi, cu tragere de inimă, dar am continuat şi am terminat de citit Experiment de Veronica Roth, mai apoi am zâmbit şi m-am bucurat că, totuşi , am dus totul la final.

Mi-ar fi plăcut să fi făcut recenzia aceasta ceva mai lungă, dar voi mai avea un book talk bazat pe toată triologia în curând. Nu am mai multe de zis căci îmi este frică să nu zic ceva nepotrivit şi să stric asemenea aspecte pe care nu le poţi afla decât citind. Aşa că du-te repede şi cumpără/împrumută/fură acest volum, apoi întoarce-te la book talk să discutăm.

Imediat după moartea mamei, m-am ţinut strâns de Divergenţa mea, de parcă ar fi fost un colac de salvare. Aveam nevoie de acel cuvânt pentru a-mi spune cine eram când în jurul meu totul se prăbuşea. Dar acum mă întreb dacă îmi mai trebuie, dacă noi vom mai avea vreodată cu adevărat nevoie de aceste cuvinte. „Neînfricat”, „Erudit”, „Divergent”, „Loial”, sau dacă putem să fim doar prieteni sau iubiţi sau fraţi, definiţi de alegerile pe care le facem şi de iubirea şi loialitatea care ne leagă.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART #14 Jocurile foamei- Suzzane Collins

În primul rând aş vrea să-mi cer iertare pentru că nu am apucat să postez asta ieri şi deşi postez astăzi este, totuşi foarte târziu. Am fost prinsă în prea multe treburi pentru a le face faţă, dar acum totul e bine, sunt aici şi postez, un lucru excepţional. După cum ai „ghicit din titlu”, astăzi învăţăm din „Jocurile foamei” de Suzzane Collins (click pe titlu pentru recenzie) deoarece am tras prea multe foloase ca să nu le împărtăşesc cu voi toţi.

jocurile-foamei1Mi-a plăcut la nebunie faptul că la fiecare pas era ceva ce merita să fie învăţat. Vreau să zic că nu mi-a fost greu deloc să trag foloase pentru că au fost atât de multe încât nu ştiu dacă voi reuşi să le încropesc într-o singură postare. Vor fi şi câteva spoilere, dar voi anunţa înainte să scriu despre anumite scene care se petrec în „Jocurile foamei” de Suzzane Collins.

Toate ca toate, m-a atras cel mai mult faptul că am învăţat lucruri esenţiale pentru supravieţuire şi că în fiecare moment Katniss era suficient de deşteaptă încât să găsească o cale de scăpare chiar dacă nu părea să fie vreuna. De asemenea, să faci faţă atâtor duşmani nu pare a fi deloc cel mai uşor lucru de făcut mai ales atunci când tot ce vrei să faci este să mergi acasă.

Ceea ce am învăţat de la Katniss a fost să rămân puternică indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul meu deoarece în situaţiile de criză, panica nu te va ajuta niciodată. Nici faptul că îţi aminteşti anumite momente frumoase nu pare să-ţi aducă nici un bine, poate doar o disperare surdă. Cel mai important este să fii tare, niciodată nu şti cât eşti de puternic până când să fii puternic este tot ceea ce poţi face. Mai ales, atunci când crezi că şansele să fii învingător sunt destul de ridicate, deja ai câştigat pe jumătate pentru că adversarii tăi gândesc doar să elimine concurenţa în timp ce tu îi laşi să se omoare între ei.

¤SPOILER ALERT¤

Dacă nu ai citit încă „Jocurile foamei” de Suzzane Collins, te invit să părăseşti această pagină sau să dai click pe titlu pentru a te trimite la recenzie.Pupici, întoarce-te după ce ai citit cartea! Paaaaa!

Acum, că am rămas doar noi cei care au citit romanul lui Suzzane Collins, haide să îţi reamintesc câteva scene.

După noaptea în care Katniss a fost găsită în copac de către grupul de profesionişti, am crezut că s-a terminat cu totul. Ea nu avea să stea acolo pe vecie şi ei ar fi prins-o în final. S-a dovedit că a răsărit o rază de speranţă atunci când, din senin, a apărut cuibul de viespoi-copoi şi ea s-a salvat. Aşa am învăţat că mereu există o cale de ieşire. Nu să apară lucruri care să te salveze din senin, dar niciodată să nu disperi.

După ce l-a găsit pe Peeta şi au dormit în peşteră, iar el era rănit grav şi ea s-a dus după medicament, dar a fost prinsă de băiatul din alt district, chiar am crezut că acolo îşi va găsi sfârşitul şi că Peeta va câştiga „Jocurile foamei„. Sa dovedit că are o inimă şi i-a oferit lui Katniss calea de scăpare pentru că am împodobit-o cu flori pe fata din districtul lui. Compasiunea şi suferinţa pot face asta din oameni. Te ataşezi. Şi ăsta nu este în mod necesar un lucru rău.

Mai apoi, după ce Katniss l-a sărutat pe Peeta în peşteră ştia deja că „un sărut îţi aduce un castron de supă” şi a fost suficient de şireată încât să facă mai mult de atât, să trezească sentimente în rândul sponsorilor şi-al audienţei şi să primească o masă copioasă. Viclenia nu este în mod clar ceva cu care să te lauzi, dar este întotdeauna o cale de a obţine fix ceea ce îţi doreai. Scopul scuză mijloacele, aş putea adăuga.

Acum , privind în urmă la „Jocurile foamei” de Suzzane Collins, am realizat cât de mult înseamnă să ai răbdare, perseverenţă şi o minte ageră. Cel mai important este să nu te dai bătut, niciodată. De fiecare dată când vrei să renunţi, aminteşte-ţi ce te-a făcut să te ţii pe picioare atât de mult şi acolo vei găsi puterea de a merge înainte.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Să fiu, să am coleg de cameră, sau să arunc de pe o stâncă? TAG

Asemenea TAG-ului de săptămâna trecută Recitesc, rescriu sau ard (click pe titlu) am şi săptămâna aceasta un TAG asemănător. Practic, ceea ce am făcut a fost să trag bileţele şi să aleg un personaj care mi-aş dori să fiu, unul cu care să fiu colegă de cameră şi altul pe care să îl arunc de pe o stâncă. Să vedem ce-a ieşit!

RUNDA 1

Margo din „Oraşe de hârtie”, Mia din „Dacă aş rămâne” şi Tris din „Insurgent”.

Aleg să fiu Margo deoarece îmi place faptul că este misterioasă şi frumoasă. Vreau să fiu colegă de cameră cu Mia şi pe Tris o arunc de pe stâncă pentru că nu mi-a plăcut de ea în Insurgent.

RUNDA 2

Christina din „Divergent”, Soni din „Soni” şi Alaska din „Căutând-o pe Alaska”.

Bineînţeles că aleg să fiu Alaska! Vreau să stau în cameră cu Christina pentru că e o prietenă bună şi o arunc pe Soni de pe o stâncă pentru că oricum moare de cancer.

RUNDA 3

Daisy din „Marele Gatsby”, Bella din „Amurg” şi Lena din „Delirium”.

Aleg să fiu Daisy pentru că are mulţi bani, colega mea de cameră va fi Lena că-i de gaşcă şi Bella este împinsă de pe o stâncă. De fapt cred că e atât de proastă încât a sărit singură.

RUNDA 4

Bree din „Noua şi scurta viaţă a lui Bree Tanner”, Aria din „Micuţele Mincinoase” şi Shelby din „Urâţii”.

Vreau să fiu Bree pentru că vreau să fiu vampir mrrr, colega mea de cameră va fi Aria ptr că o iubesc şi Shelbz face POC de pe stâncă.

RUNDA 5

Alison din „Micuţele Mincinoase” , Emma din „O zi” şi Tori din „Experiment”.

Vreau să fiu Tori pentru că e o badass, colegă de cameră cu Emma pentru că e drăguţă şi Alison să se arunce de pe stâncă cu tot cu secretele ei.

Dau TAG-ul mai departe persoanelor cărora le-am dat şi săptămâna trecută,

Georgianei, Ioanei, Alexandrei, Elizei, Amaliei şi oricui doreşte să-l facă!

.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Cele mai multe citate

Am început să scormonesc prin biblioteca mea după cartea care are cele mai multe citate găsite şi apreciate de mine pe parcursul lecturii şi nu a fost nici o surpriză să fie chiar Fight Club de Chuck Palahniuk.

Primul pas pe care trebuie să-l faci către viaţa veşşnică este să crăpi.

Ştii zicala  aia, că întotdeauna îi distrugi pe cei pe care-i iubeşti, ei bine, şi reciproca e valabilă.

Un minut era de ajuns. Cineva a trebuit să muncească din greu pentru el,dar un minut de perfecţiune merita efortul. Nu te poţi aştepta la mai mult de un moment de perfecţiune.

Iată extraordinarul miracol al morţii, ar fi aşa de dulce dacă, vai, n-ar exista ea.

La Fight Club nu contează cine cîştigă şi cine pierde. La Fight Club nu contează cuvintele. […] Şi la Fight Club auzi mormăieli şi fel de fel de zgomote, dar Fight Cub-ul nu are nici o legătură cu felul în care arăţi.

Uneori faci câte ceva şi o iei în freză. Alteori o iei în freză din cauză că nu faci ceva.

Dacă-ţi bagi pene în fund asta nu înseamnă că eşti pui.

Nu putem renaşte decât după un dezastru. Numai după ce ai pierdut totul eşti liber să faci orice.

Filosofia de viaţă a Marlei, din câte mi-a zis ea, constă în faptul că poate să moară în orice clipă. Tragedia vieţii ei este că asta nu se întâmplă.

Dacă ar trebui să alegi între a fi cel mai mare inamic al lui Dumnezeu şi a nu fi nimic, ce-ai alege?

Nu e de ajuns să fii unul dintre firele de nisip de pe plajă sau una dintre stelele de pe cer.

O armă nu face altceva decât să îndrepte o explozie într-o anumită direcţie.

Generaţii întregi au muncit în nişte slujbe pe care le urau tot sufletul doar ca să poată să-şi cumpere tot ce nu aveau de fapt nevoie.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Recenzie „Băiatul cu pantaloni în dungi” de John Boyne

descărcare (1)Titlu: Băiatul cu pijamale în dungi

Autor: John Boyne

Anul apariţiei:2008

Număr de pagini:224

Editura:RAO

Disponibil la reducere pe Elefant.ro

Punctul care deveni o Pată, care deveni un Strop, care deveni o Siluetă, care deveni un Băiat.

Recunosc că am trişat puţintel. În vara anului trecut m-am uitat la ecranizarea „Băiatul cu pijamale în dungi„, dar nu am ştiut că există o carte pe care se bazează până când nu am văzut-o redusă pe Elefant.ro şi am decis imediat să o cumpăr. Spre ruşinea mea, abia am citit-o acum o săptămână şi pot să zic că filmul a fost ceva mai reuşit. Adică nu cu totul, căci romanul mi-a plăcut enorm, dar finalul mi-a plăcut mai mult în film. Până una alta, o să detaliez după ce vei citi acest rezumat al subiectului:

Aceasta este povestea unui baieţel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevarată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi. Bruno se străduieşte să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuieşte despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneşte aşadar să exploreze împrejurimile şi zăreşte un punct, care devine o pată şi o pată care devine un băiat.

Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno îşi va pierde inocenţa copilăriei şi va începe să întrezărească adevarul, dar poate că lucrurile vor evolua şi mai rău şi el nu va descoperi deloc adevarul.

Pentru mine a fost foarte trist să văd ce însemna pentru un copil german să cunoască un alt copil evreu în condiţiile în care Hitler venea şi cina la el acasă. Mi s-a părut cumva cinstit faptul că lui Bruno i se ascundeau multe lucruri precum identitatea adevărată a lui Hitler, evreii, lagărele de concentrare sau faptul că erau în război. Bruno nici măcar nu avea idee ce slujbă are tatăl său ci doar că este una foarte importantă.

Reuşind să văd lumea celui de-al doilea război mondial prin ochii lui Bruno m-a făcut să mă întreb dacă eu aş fi reacţionat la fel, dacă eu aş fi încălcat regulile, dacă m-aş fi dus să explorez aşa cum o făcea el. Şi fiind copil şi spunându-mi-se toate acele neadevăruri probabil că aş fi făcut la fel.

Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât în realitate!

Acum, ca să fiu pe deplin sinceră, nu mi-a plăcut finalul deoarece nu a avut acelaşi impact ca în film. Mi se pare că s-a trecut prea repede cu vederea tragedia întâmplată de parcă nu a fost nimic special. În schimb, filmul mi-a dat fiori pe şirea spinării şi chiar m-a făcut să plâng. Mă simt de parcă autorul s-ar fi putut concentra mai bine pe marele final.

Dar toate ca toate, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu din nou în mintea unui copil şi să înţeleg ce simte el şi cum se comportă el în preajma celor mari. Chiar a fost un roman uşor de citit, l-am dat gata în câteva ore şi îl recomand cu drag oricui este pasionat de povestirile legate de lagărele de concentrare şi evrei.

Doar pentru că cineva priveşte noaptea ceru, nu înseamnă ce e astronaut, ştii doar.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881