Stă în puterea ta să ajuţi!

Cu toţii ştim că impozite pe venituri se duc către stat, dar 2% din acei bani pot fi redirecţionaţi către ONG-uri fără să te coste, de fapt, nimic. Cum? Prin declaraţia 200 pentru veniturile înregistrate în anul 2014, dar nu rata şansa să îi redirecţionezi în anul 2015, întrucât este posibil doar o dată pe an.

Nimic mai simplu decât să completezi declaraţia 200 ANAF care se depune conform legii în mod obligatoriu. Există câmpuri în care se precizează că acei 2% pot fi redirecţionaţi ONG-urilor ( de ex Fundaţia Refresh). Pentru că mă gândesc la tine, şi vreau să fac totul mult mai simplu, poţi descărca formularul 200 cu câmpurile deja completate, care conţin datele Fundaţiei Refresh.

Nedepunerea declaraţiei 200 se sancţionează, aşa că trebuie neapărat depusă, se poate depune până la 25 mai 2015, iar dacă tot scoţi bani din buzunarul tău, de ce să nu îi dai cuiva care îi foloseşte într-un scop bun? Ceea ce este cel mai important de reţinut este că tu nu plăteşti nici un cost, căci fie că vrei sau nu, suma de 2% se duce oricum undeva, fie spre stat sau spre ONG, aici este alegerea ta. Dar cred că ştim cu toţii cât de bine se descurcă statul cu resursele noastre şi câtă nevoie au ONG-urile de ele.

Declaraţia 200 fiind depusă la ANAF probabil îţi va lua ore întregi să stai la coadă, dar este obligatoriu. Pentru a nu-ţi pierde timpu în totalitate îţi sugerez să profiţi de puţinul timp liber şi să te gândeşti la ce a făcut statul până acum cu banii tăi (i-a băgat în buzunar) şi la câte proiecte de într-ajutorare poate face un ONG ca cel amintit mai sus. Poate că a venit timpul ca românii să ştie să decidă singuri unde se duc banii pentru care ei muncesc zilnic.

De asemenea, asigură-te din timp că găseşti cea mai bună cazare atunci când pleci în călătorii sau vacanţe prelungite pe timpul verii. După ce ţi-ai bătut atât capul cu declaraţia 200, cred că ai nevoie de ceva timp liber. Dar sunt sigură că meriţi o vacanţă numai pentru a te răsplăti pentru fapta bună pe care ai făcut-o şi pentru că nu ai mai lăsat statul să-ţi „fure” banii încă o dată.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Recenzie „Urzeala tronurilor” de George R.R. Martin

Titlu: Urzeala tronurilor

Autor: George R.R. Martin

Nr de pagini: 888

Editura: Nemira

An apariţie: 2013

Disponibilă la reducere: Librăria Libris

„Se spune că aici iarna este atât de frig, încât râsul unui bărbat îi îngheaţă în gât şi-l duce la moarte prin sufocare. Poate că de asta în familia Stark sunt oameni cu foarte puţin umor.”

Cu toţii ştim că un nou sezon din celebrul serial Game of Thrones este gată să apară pe 5 aprilie, însă mă întreb câţi dintre cei care se uită la serial au citit şi cărţile? Cu adevărat, mult prea puţini. Mă gândesc că, dacă unii oameni ar şti cât de bune sunt cărţile, căci cartea bate filmul indiferent de circumstanţe, probabil ar fi fani mai înfocaţi ai cărţilor decât ai serialului. O scurtă descriere, deşi nu mă îndoiesc că ştiţi deja subiectul:

Într-un ţinut în care verile pot dura ani în şir şi iernile o viaţă, primejdia se arată la orizont. Vine iarna şi pe plaiurile îngheţate de la nord de Winterfell forţe întunecate şi stranii îşi adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se află familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri şi neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortăreţele de piatră ale iernii la castelele belşugului şi ale verii, în care lorzi şi prinţese, soldaţi şi vrăjitori, asasini şi bastarzi iubesc, se luptă şi uneltesc pentru a supravieţui. Între intrigi şi comploturi, tragedie şi trădare, victorie şi teroare, soarta familiei Stark, a aliaţilor ei şi a inamicilor atârnă de un fir de păr, în timp ce toţi încearcă să câştige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

În ciuda faptului că la noi fiecare carte s-a împărţit în două jumătăţi, încă sunt destul de intimidante. Mie mi-a trebuit foarte mult curaj să ridic cartea şi să mă apuc să o citesc pentru că m-am gândit că nu o voi mai termina niciodată. Plus scrisul acela piţigăiat, plus faptul că scrie exact dintr-un capăt în celălat (o să pun o poză mai jos). Încep să cred din ce în ce mai mult că Editura Nemira încearcă să salveze copacii sau sunt un fel de ecologişti, căci altfel nu-mi explic de ce toate cărţile lor au scrisul aşa de mic şi înghesuit!

Chiar şi-aşa, am decis să-mi iau inima-n dinţi şi să fac marele pas spre a începe să citesc. Recunosc, primele 100 de pagini mi s-au părut un coşmar adevărat. Atât de multe personaje, atât de multe zone, atât de multe controverse. Nu ştiam nimic, nu cunoşteam pe nimeni, citeam perspectivele tuturor, eram total ameţită! Aşa că mi-am zis „Andreea, închide cartea că poate ai mai mult noroc cu serialul!” şi mare mi-a fost surpriza când am văzut că primul episod rezumă într-un mod mai ineficient ceea ce citisem eu până atunci. Şi culmea, episodul s-a terminat exact cum se terminase şi capitolul pe care abia îl terminasem eu de citit. Coincidenţă? Cred că nu.

„Tu spui: Amână, iau eu spun: Grăbeşte-te. Nici chiar cei mai buni jongleri nu pot să ţină în aer, pe veci, o sută de bile.”

Aşa că am decis să continui (o sa pun o poză mai jos cu citatele scoase) şi mi-a plăcut la nebunie! După încă 20 de pagini nu o puteam lăsa din mână! Este cu siguranţă o carte care îţi consumă timpul şi o lectură mai lentă faţă de ceea ce am mai citit până acum, dar a meritat! Acum nu pot decât să aştept cu nerăbdare să am fondurile necesare pentru a cumpăra şi celelalte volume din serie.

Toate ca toate, este mult mai bună decât serialul pentru că eşti în mintea tuturor personajelor. Fiecare capitol te duce în altă zonă, în alte gânduri, în alte perspective narative. Şti ce gândeşte fiecare, şti ce vrea fiecare, dar nu poţi anticipa ce se va întâmpla. Întorsături de situaţie, controverse, foarte multe decese şi multă iarnă. Aşa descriu eu Urzeala Tronurilor de George R.R.Martin.

„De ce atunci când un om ridică un zid, un altul vrea să ştie imediat ce e de partea cealaltă?”

Sugerez să o citeşti atunci când ai mult timp la dispoziţie şi când şti că poţi să te dedici cărţii în sine căci nu este o lectură uşoară deloc. Mulţumesc că ai citit recenzia şi aştept cu nerăbdare comentariile tale!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Inurgent: Între carte şi film

(poza aceasta a fost făcută acum ceva mai mult timp, biblioteca mea arată cu totul altfel acum, click aici.)

Vă salut, cititori frumoşi!

Aseară am fost şi eu să mă uit la cinema la Insurgent 3D. CE DRACU S-A ÎNTÂMPLAT?

Prima parte a acestei postări va fi fără spoilere, mai apoi voi discuta şi despre ceea ce s-a întâmplat în film mai pe îndelete. Dacă nu vrei să ştii exact ce s-a întâmplat în film, îţi sugerez să citeşti doar prima parte, iar apoi să te întorci la această postare după ce ai văzut filmul.

În primul rând vreau să zic că acest film m-a făcut mai confuză ca niciodată. Am fost cu prietenul meu şi îl tot exasperam spunându-i „asta nu era în carte” „nici asta…” „okay, dar unde e Insurgent?” „eşti sigur că am venit la filmul potrivit?” ş.a.m.d.

Am putut să văd foarte puţin din subiectul cărţii, dar nu pot să zic că nu a existat deloc. S-a văzut clar schimbarea regizorilor şi unelor personaje (câteva personaje nu le-am recunoscut până ce nu li s-a zis numele).

Cel mai frustrant a fost că nu a părut deloc că e partea a II-a din Divergent, a părut numai că e pur şi simplu un film la care s-ar uita tata (acţiune) şi în unele scene am putut vedea clar că e ireal şi că sunt făcute, practic, pe calculator.

Aş vrea să mai adaug că experienţa 3D a făcut cu siguranţă filmul mai bun, cred că dacă nu era 3D m-ar fi luat somnul, dar erau mereu chestii care zburau spre mine şi aveam impresia că or să-mi intre cioburi în ochi, partea asta a fost tare!

¤SPOILER¤

Cam atât despre partea fără spoilere, acum dacă nu ai văzut filmul şi vrei să-l vezi fără să şti mai nimic despre el, atunci îţi sugerez să părăseşti această postare. Pa, pa! Ne vedem după ce vezi filmul!

În primul rând, ce dracu era acea cutie? Am citit Insurgent în luna ianuarie (dacă nu mă înşel) şi memoria mea este foarte bună în legătură cu ce s-a întâmplat. Sunt foarte sigură că nu am citit despre nici o cutie şi nici un divergent care să o deschidă. Serios, oameni buni, ţineţi-vă de carte dacă tot faceţi film după ea!

În al doilea rând, ei au făcut sex sau nu? Adică arată partea aia când sunt dezbrăcaţi de bluze şi apoi imediat când dorm împreună acoperiţi de pătură. Şi sunt foarte sigură că Tris avea problema cu „băţoasa din abnegaţie” şi era destul de ruşinoasă. Ei nu fac sex până în cartea a treia. Deja devine frustrant!

Cel mai stupid lucru mi s-a părut că tot filmul Tris a ţinut o armă în mână. Pe parcursul întregii cărţi Tris se gândeşte cum nu mai poate ţine o armă în mână pentru că l-a împuşcat pe Will şi are un fel de şoc post-traumatic şi nu poate nici măcar să strângă pistol între degete, apăi să împuşte pe cineva. Acum întrebarea mea este, regizorule, tu ai citit Insurgent înainte să te apuci să pui aberaţii în el?

Fazele de la sediul prieteniei mi s-au părut oarecum cunoscute, doar că nu-mi amintesc să fi fost aşa. Cei neînfricat-erudiţi (trădătorii) mergeau la sediul prieteniei şi îi prindeau în timpul mesei. Plus că mai era şi partea în care Tris era ameţită de la serul prieteniei şi ar fi fost detensionant să mai fie şi o fază amuzantă cu ea drogată şi fericită printre copaci.

Finalul nu l-am înţeles. Toată lumea a plecat înspre ziduri, de ce? Doar divergenţii se presupune că trebuiau să meargă. În carte aşa s-a întâmplat, doar un grup restrâns a trecut de porţi. Şi de ce era Jeanine în închisoare? Fusese ucisă demult în carte.

Mi s-a părut că nu s-a prins de nici o aţă din Divergent, că nu s-au contopit deloc ca două părţi ale aceleiaşi serii. Tot respectul pentru omul care a regizat Doivergent pentru că se pare că s-a obosit să citească cartea ca să ştie ce dracului filmează.

Singurul lucru care mi-a plăcut au fost hologramele şi toate numerele şi chestiile tehnice care apăreau în faţa ta, atât de aproape încât aveai impresia că le poţi atinge. În rest, pentru mine, a fost un eşec. Ţie cum ţi s-a părut?

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

În curând la Editura Trei

Veşti bune pentru iubitorii triologiei Grisha! Al treilea volum, Regatul Luminilor de Leigh Bardugo a fost tradus în România! În curând va fi disponibil în magazinele online.

Recenzie „Neamul corbilor” de Lavinia Călina

Titlu: Neamul corbilor, vol I, Copiii întunericului

Autor: Lavinia Călina

Editura: Hergbenet

Nr de pagini: 288

Anul apariţiei:2014

Disponibilă la reducere: Librăria Libris

„Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric ști la ce te poți aștepta, să îți fie frică de lumină, căci lumina e cea care te orbește.”

Am început să citesc „Neamul corbilor” de Lavinia Călina chiar ieri pe la 14:30 după-masă. Am terminat-o 3 ore mai târziu. La fel ca şi „Ultimul avanpost” (click pe titlu pentru recenzie) m-a dat pe spate, la propriu! Înainte să mă pronunţ cu totul, lasă-mă să-ţi arăt o mică descriere:

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Am vrut să „sar” direct în romanul propriu-zis pentru că în ultimul timp citesc cărţi – şi le cumpăr- numai pentru că îmi place coperta şi nu mă deranjez să citesc pe spate. De obicei, am intuiţia unei dependente de lectură, cred că aş putea alege o carte bună şi după miros, iar cartea aceasta are toate atuutile unei cărţi bune, chiar şi autograful autoarei. Uite aşa, ca să mă laud!

De obicei, aştept în jur de o săptămână până să public recenzia unei cărţi, dar acum nu m-am mai putut abţine. Trebuia să vă zic cât de repede am putut că este minunată şi că trebuie cumpărată, citită, iubită, luată în braţe şi mângâiată. Nici măcar nu exagerez.

Ceea ce a creat Lavinia aici este superb! Pot să văd dăruinţa de care dă dovadă, cum am spus şi în postarea de ieri, este plăcerea mea vinovată pentru imaginaţia sa bogat de neobişnuită, pentru scrisul ei impecabil şi pentru că am avut şansa să o cunosc şi să o îndrăgesc!

Acum, despre carte nu vreau să spun mare lucru pentru că mă simt de parcă aş da spoil la orice pas. Însă pot să zic că eu sunt o fană înfocată a întorsăturilor de situaţie şi cartea asta mi-a mâncat creierii de-a dreptul. Mai ales la final! Din 10 în 10 pagini mă întrebam ce dracu se întâmplă, nu mă puteam opri din citit! Şti cum se spune că atunci când citeşti o carte bună ţi se va părea mereu mult prea scurtă? Aşa mi s-a întâmplat mie! Vreau mai mult timp cu Nicol şi Roxana… chiar şi Radu. Aşteptarea e crudă.

Citeşte-o dacă ţi-a plăcut „Ultimul avanpost„, citeşte-o dacă eşti la fel ca mine şi mori după întorsăturile de situaţie, citeşte-o dacă nu te temi de întuneric şi citeşte-o dacă crezi că eşti în stare să o deschizi şi să nu mai închizi până ce o termini, căci îţi promit că aşa se va întâmpla.

Până când stăm noi pe tuşă după volumul 2 din „Neamul corbilor„, citeşte şi interviul acordat Laviniei acum câteva săptămâni. Şi nu uita, începem numărătoarea inversă pentru „Ultimul avanpost, vol 2, Vânătoarea”!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

My auto-buy authors

Dacă ieri am tot vorbit despre cum mi-am reorganizat biblioteca şi aici şi pe facebook, astăzi am decis să vă zic autorii de la care cumpăr cărţi fără să-mi pese de subiect. Autorii care mi-au dat imaginaţia peste cap şi care m-au făcut să cumpăr orice ar scrie, oricând ar scrie. Oameni într-adevăr talentaţi şi plini de poveşti care abia aşteaptă să fie auzite! Fără alte adăugiri, aceştia sunt autorii pe care îi iubesc acum, îi voi iubi mâine şi pentru totdeauna!

Rainbow Rowell, am citit de la ea numai „Landline” (vine şi recenzia curând), dar o recomand oricui. Eram într-o perioadă în care nu aveam chef să deschid o carte (se întâmplă oricui) (chiar şi mie) şi Rainbow m-a scos total din „pauza” aceasta. Începusem să mă simt tot mai vinovată că nu am mai citit atât de mult precum speram, dar m-am întors pe linia de plutire! Andreea citeşte din nou, yay!

Lauren Oliver, you just gotta love her! Am sărit în „Delirium” (click pe titlu pentru recenzie) fără să ştiu mai nimic despre carte şi am fost imediat prinsă, fascinată, fără cuvinte. M-a făcut să continui şi să continui şi să nu mă opresc deşi este o carte intimidant de mare. Îmi pare rău că nu s-a publicat continuarea la noi, dar nu voi mai rezista prea mult şi va trebui să o cumpăr în engleză.

J.K.Rowling… nu am ce să adaug pentru că… J.K.Rowling. Şi atât.

John Green. Autorul fenomen al generaţiei noastre. Sau Ion Verde, cum i se spune „în popor” pe la noi. Prima oară am citit „De 19 ori Katherine„, apoi „Sub aceeaşi stea„, mai apoi „Căutând-o pe Alaska” şi în final „Oraşe de hârtie” (click pe titluri pentru recenzii) şi în mai va apărea şi „Will Grayson, Will Grayson” şi ce credeţi? Da, o voi cumpăra instant.

Andrei Ruse. Nu am citit de la el decât „Soni” (click pe titlu pentru recenzie) şi mi-a plăcut la nebunie! Doar cartea asta a fost suficientă să mă facă să-l ador ca şi om, ca şi scriitor. A reuşit să trezească în mine nişte sentimente care credeam că nu pot fi trezite de o carte, tot respectul şi jos pălăria!

Tahereh Mafi. Din prima clipă în care am citit descrierea cărţii „Spulberă-mă” (click pe titlu pentru recenzie) m-am îndrăgostit şi am comandat-o pe loc. Când am început să citesc cartea în sine, am fost iremediabil prinsă în stilul acesta de scris şi îl ador până astăzi. Acelaşi lucru ca şi la Delirium, seria nu s-a tradus, o voi citi în engleză. Ei bine pentru că…pot.

Lavinia Călina. Oh Doamne, Lavinia Călina e un fenomen! Nu a fost până recent când am descoperit „Ultimul avanpost” (click pe titlu pentru recenzie) şi m-am îndrăgostit iremediabil. După cum puteţi vedea în bara laterală, acum citesc „Neamul corbilor” şi mă chinui să termin postarea aceasta cât se poate de repede ca să mă întorc la citit. Recenzia va veni şi ea curând.

Ştefana Stoica. Tot recent mi-au fost trimise de către autoare cele două cărţi „Provocarea” care alcătuiesc primul volum din Seria Rephelimii şi nu m-am putut stăpâni să nu citesc primele 2 capitole. Atât mi-a trebuit, numai atât şi am fost prinsă. Vine şi recenzia curând!

Markus Zusak. Zeul Germaniei naziste după părerea mea. Cum să nu-l iubesc când a scris cartea mea favorită a tuturor timpurilor, plăcerea mea vinovată, motivul existenţei acestui blog! Dacă vrei să aflii mai multe despre „Hoţul de cărţi” dă click pe titlu pentru recenzie sau caută la search, pentru că l-am lăudat mai mult decât orice altă carte pe care am citit-o sau o deţin.

Veronica Roth. Am citit seria „Divergent” ca oricare altă fiinţă îndrăgostită de cărţi. Recenziile pentru „Insurgent” şi „Experiment” le găsiţi dând click pe titluri. Şi cât de mult îmi place mie lumea distopică, cum să nu-mi placă de autoarea care a creat totul şi apoi ne-a arătat şi nouă ce imaginaţie bogată are?

George R.R. Martin. A creat o serie pe care nu e nevoie să o faci maraton, pentru că o singură carte este un maraton. Dar asta nu prea te opreşte. Abia am terminat „Urzeala tronurilor”, recenzia vine şi ea şi trebuie neapărat să am următorul volum în mâinile mele chiar acum. Să nu mai zic de faptul că toată lumea abia aşteaptă să apară noul sezon Game of Thrones şi numai Andreea îşi ţine pofta-n cui şi nu poate să înceapă serialul pentru că vrea să citească mai întâi cărţile.

Deşi nu apare în poză pentru că este împrumutată cuiva, „Mincinoşii” (click aici pentru recenzie) este motivul pentru care E.Lockhart este una dintre autorii mei preferaţi. S-a jucat cu mintea mea şi sunt mândră că a reuşit! Aplauze, aplauze!

Aceştia au fost autorii mei preferaţi şi abia aştept să scoată volume noi! Care sunt autorii care te-au dat pe tine pe spate?

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Reorganizarea bibliotecii mele

Nimeni nu prea ştie cât de dezorganizată fusese biblioteca mea pe o perioadă mai lungă de timp. Am primit foarte multe cărţi şi am cam neglijat să le aranjez după gen sau culoare, ci doar le-am aruncat acolo unde era loc liber. În pozele mele nu prea se vede cât de rău arăta biblioteca, dar lasă-mă să-ţi arăt acum.

BEFORE:

Poţi observa cum raftul de sus era practic înfundat de cărţi..

Şi cum cele de pe raftul cel lung de jos nu au nici o legătură între ele… Nu că cele de sus ar avea prea multe în comun.

Deci cum stăteam eu astăzi să caut o carte prin bibliotecă m-am enervat atât de tare încât am făcut asta:

Şi asta….

Mi-a luat în jur de o oră să le aranjez aşa cum voiam eu. Le-am tot shcimbat şi sucit şi învârtit încât m-a luat şi pe mine cu ameţeală. Acum trebuie să-mi mai vină câteva colete cu cărţi şi nu ştiu unde ar trebui să le îndes căci deja rămân fără spaţiu.

În fine, cam asta a ieşit după m-am ameţit şi eu, dar şi cărţile!

AFTER:

Voi ce credeţi? Arată mai bine?

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Recenzie Fight Club de Chuck Palahniuk

Titlu: Fight club

Autor: Chuck Palahniuk

An apariţie:2012

Editura: Polirom

Nr de pagini:264

Disponibilă la reducere: Librăria Libris

„La Fight Club nu contează cine cîştigă şi cine pierde. La Fight Club nu contează cuvintele. […] Şi la Fight Club auzi mormăieli şi fel de fel de zgomote, dar Fight Cub-ul nu are nici o legătură cu felul în care arăţi.”

Fight Club de Chuck Palahniuk a fost cartea pe care am avut-o de citit pentru 2015 reading challenge şi mi-am ţinut o parte din înţelegere şi acum o ţin şi pe a doua, fac o recenzie pentru voi toţi. Din câte ştiu, părerile sunt împărţite, dar eu am o părere care cu siguranţă va rămâne neschimbată. Vă spun mai multe despre experienţa mea citind Fight club de Chuck Palahniuk după aceast scurt rezumat al subiectului:

Fight Club este povestea unui tânăr care trăieşte într-o lume plină de eşecuri şi de minciuni. El îşi găseşte debuseul în bătăi clandestine organizate în subsolurile barurilor după ora închiderii. Născut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezintă un mod de evadare din existenţele mărunte şi restrictive ale lui Tyler şi ale prietenilor săi. Dar în lumea lui Tyler nu există reguli, nu există limite, nu există obstacole.

La început nu mi-a plăcut, cred că pe parcursul primelor 50 de pagini m-am chinuit ca dracu să citesc. Menţionez că nu văzusem filmul aşa că habar nu aveam la ce să mă aştept de la carte. Plus că am vrut să sar direct în lectură fără să ştiu exact ce se petrecea. Tot ce ştiam era că e vorba despre un club de bătaie pentru că asta îmi spunea titlul, dar nu am vrut să ştiu dinainte nici măcar numele personajului principal.

„Uneori faci câte ceva şi o iei în freză. Alteori o iei în freză din cauză că nu faci ceva.”

Ei bine, după aceste prime 50 de pagini am rămas surprinsă să realizez că începea să îmi placă cu adevărat, mă prindea povestea, voiam să aflu mai multe. De ce? Pentru că este ceva mai psihologică decât mă aşteptam eu. Credeam că e despre unii care nu au ce face şi se bat, dar iată că nu a fost tocmai aşa. Erau zeci de poveşti adunate, zeci de nopţi pierdute, de farse, de oameni, de întâmplări încât m-a prins cu totul pe nepregătite şi dintr-o dată, scopul meu principal era să aflu cum se termină Fight club.

Am aflat. Şi am fost dată pe spate. La modul cel mai serios, nu văzusem asta venind. Poate că am fost singura persoană care nu se aştepta la finalul acela, dar spun cu mâna pe inimă că neanticipând finalul a fost lucrul care a făcut cartea asta perfectă. Acum este în topul favoritelor mele şi pot să înţeleg de ce este în colecţia Polirom top 10+. Merită să o citeşti cu sufletul la gură, merită tot efortul de a înţelege despre ce este vorba şi Fight club, în opinia mea, este o operă de artă.

„Ştii zicala  aia, că întotdeauna îi distrugi pe cei pe care-i iubeşti, ei bine, şi reciproca e valabilă.”

¤Pentru mai multe citate poţi vedea postarea „Cele mai multe citate” care se referă exclusiv la Fight Club de Chuck Palahniuk¤

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Sneek peek from Landline by Rainbow Rowell

ENG:I loved this quote from the moment I saw it and I knew I had to show it to you guys!

If you don’t know what Landline by Rainbow Rowell is about, here’s some info:

Georgie McCool knows her marriage is in trouble. That it’s been in trouble for a long time. She still loves her husband, Neal, and he still loves her – but that almost seems besides the point now.

Two days before they’re supposed to visit Neal’s family in Omaha for Christmas, Georgie tells him that she can’t go. She’s a TV writer, and something’s come up on her show; she has to stay in Los Angeles. She knows that Neal will be upset with her – he is always a little upset with her – but she doesn’t expect to him to pack up the kids and go home without her.

When her husband and the kids leave for the airport, Georgie wonders if she’s finally done it. If she’s ruined everything. That night, Georgie discovers a way to communicate with Neal in the past.

It’s not time travel, not exactly, but she feels like she’s been given an opportunity to fix her marriage before it starts…Is that what she’s supposed to do? Or would Georgie and Neal be better off if their marriage never happened?

RO: AM iubit acest citat din momentul în care l-am văzut şi am ştiut că trebuia să vă arăt şi vouă!

Dacă nu şti ce se petrece în Landline de Rainbow Rowell, iată nişte informaţii:

Georgie McCool ştie că mariajul ei este în pericol. Că a fost în pericol pentru mult timp. Încă îşi iubeşte soţul, Neal, şi el încă o iubeşte pe ea- dar asta aproape că este pe lângă punctul de vedere acum.

Cu două zile înainte să viziteze familia lui Neal în Omaha pentru Crăciun, Georgie îi spune că nu poate merge. Ea este o scriitoare de show-uri televizate şi ceva a intervenit aşa că va trebui să rămână în Los Angeles. Ea ştie că Neal se va supăra pe ea- el mereu este puţin supărat pe ea- însă nu se aşteaptă să împacheteze, să ia copiii şi să se ducă acasă fără ea.

Când soţul ei împreună cu copiii pleacă spre aeroport, Georgie se întreabă dacă însfârşit a făcut-o, dacă a ruinat totul. În acea noapte, Georgie descoperă o modalitate de a comunica cu Neal cel din trecut.

Nu este o călătorie în timp, nu chiar, dar ea simte că i-a fost dată oportunitatea de a salva mariajul înainte de a începe… este asta ceea ce se presupune că trebuie ea să facă? Sau lui Georgie şi lui Neal le-ar fi mai bine dacă mariajul lor nu ar fi avut loc?

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

Aventură la Fragilistic (cea mai frumoasă librărie)

După ce m-am plimbat prin Cărtureşti Carusel sâmbătă (click aici) m-am gândit că nu ar fi rău să mai dau şi pe la Fragilistic în Târgovişte. Şi, ca de obicei, am zis să vă împărtăşesc şi vouă câteva impresii şi fotografii. Am petrecut în total cca 3 ore, am studiat toate secţiunile şi în final m-am apucat şi de citit puţin mai mult.

Toate ca toate, a fost superb, mai fusesem de câteva ori la Fragilistic, dar nu am apucat să zăbovesc deloc, astăzi am găsit timpul necesar să arunc priviri mai atente, să beau o cafeluţă şi să mă relaxez în voie. Vreau să zic că mi-a plăcut mult mai mult decât la Cărtureşti Carusel, atmosfera a fost mai primitoare, mai paşnică. Nu era îmbulzeală şi sunt chiar mai multe cărţi din domeniile care mă interesează pe mine.

Acum vă las cu nişte pozici şi cărticica pe care mi-am cumpărat-o:

GOODIE:

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!