Confesiunile unei dependente de lectură

„Citesc sau nu citesc?”

Această întrebare nu mi-am pus-o sincer, niciodată.

„Ce mai citesc astăzi?”

Această întrebare mi-o pun o dată la 2-3 zile.

Bună, sunt Andreea!

Şi sunt dependentă de lectură.

bob

Recent, s-a lansat de către Librăria Libris o dilemă foarte controversată în rândul tinerilor: ctitim sau nu citim? Iar eu fac acest articol tocmai pentru a demonstra că există tineri, asemenea mie, care încă mai citesc.

Cum am început să iubesc lectura? 

Ei bine, aceasta este o poveste interesantă. Aveam vreo 5 sau 6 ani şi familia mea era în procesul de a se muta de la bloc la casă. Având în vedere că nu era terminată şi aveam doar o cameră locuibilă, ai mei m-au trimis să stau la bunici până la terminarea construcţiilor pe timpul verii. Bunicul meu, deşi stă la bloc, are două biblioteci pline ochi şi plictisindu-mă l-am rugat să mă înveţe să citesc şi eu aşa ca el. Eram la grădiniţă şi abia învăţasem să colorez între linii, dar m-a ridicat pe piciorul lui şi m-a învăţat literele alfabetului şi să formez cuvinte. La un moment dat, după vreo câteva zile, mi s-a părut mult prea greu şi am vrut să renunţ, iar el nu m-a presat deloc să continui, însă mi-a spus „Andreiuţa, dacă vei fi vreodată tristă, căci nu vei fi fericită pe veci, o carte îţi va fi cel mai bun prieten. Vei înţelege cândva că poţi să fii oricine vrei când citeşti o carte, dar asta numai dacă vrei să continui să înveţi. Numai Dumnezeu şi tata ştiu că nici eu nu am învăţat din prima, dar tu ai să citeşti mai mult decât mine într-o bună zi.” şi aşa m-a convins să continui şi tare îi mai mulţumesc pentru răbdare!

Mama mă ceartă pentru că îmi cheltui toţi banii pe cărţi chiar dacă nu mai au loc în bibliotecă. Prietenii mă ceartă că nu mai ies în oraş pentru că stau să citesc. Tata mă ceartă că citesc până târziu şi îmi stric ochii. Iubitul mă ceartă pentru că petrec mai mult timp la poştă decât petrec cu el. Toată lumea are o problemă cu obsesia mea pentru cărţi, dar niciodată nu m-am gândit că eu sunt problema. Pentru că.. nu sunt.

Ei bine, dacă tinerii din zilele noastre citesc sau nu, cum m-aş putea pronunţa altfel decât prin ceea ce ştiu de la prietenii mei? De la mine din clasă, la filologie, suntem doar 5 persoane cărora le place să citească. Din grupul meu de prieteni suntem 2, iar din familia mea sunt singura. Majoritatea prietenilor mei fac mişto de mine şi de fiecare dată când ne vedem mă întreabă „câte pagini ai citit azi?” sau „ai terminat cartea aia începută ieri?”, dar eu nu prea le acord atenţie. Acum, privind la prietenii mei virtuali, pe care i-am făcut prin intermediul acestui blog, toată lumea citeşte. Şi acest lucru mă bucură.

Atunci când vorbesc cu cineva de vârsta mea care a auzit despre John Green sau Suzzane Collins sau Veronica Roth şi majoritatea autorilor contemporani, atunci când pot să vorbesc cu însufleţire despre ce-am mai citit, despre un anumit personaj pe care îl iubim amândoi, despre ce s-a mai întâmplat în nu-ştiu-care-capitol sau despre cât de mult aştept să se continue o anumită serie, simt că zbor. Deoarece nu am avut niciodată pe nimeni cu care să vorbesc despre cărţi şi acum am prietene în toată ţara (şi în afară) şi am oportunitatea să merg la târguri de carte şi să merg la semnări de autografe ale autorilor, ştiu că mi-au deschis porţi noi şi nebănuite spre universul unui adevărat cititor înfocat!

Părerile sunt împărţite, tinerii pe care îi cunoşteam înainte în cercul meu restrâns de prieteni mi-au dovedit că tinerii nu citesc, dar apoi mi s-au deschis porţile spre o lume nouă, spre oameni noi şi frumoşi şi cititori. Acum feed-ul meu de pe facebook e plin cu poze cu cărţi şi biblioteci şi citate despre cărţi, acum ştiu că tineretul din România citeşte cu adevărat!

Dacă înainte credeam că nu se poate, acum văd că da! Am descoperit oameni minunaţi, oameni pasionaţi de lectură. Noi suntem tinerii care vor urma să devină adulţii responsabili care au citit de mici, noi vom fi cei care îşi vor învăţa copiii să citească, noi vom fi cei care le vor spune „am citit cartea X când eram de vârsta ta..” şi noi vom avea o bibliotecă mare pentru ca ei să se piardă între toate paginile strânse de noi. Dar cel mai important este faptul că, oricât de diferiţi suntem, noi cititorii, fie că unora le place să citească doar romantisme, altora doar mistere, ne avem ca fraţii pentru că împătăşim aceeaşi poftă nestăvilită de cunoaştere! Nu mai contează în ce limbă citeşti, ce gen citeşti, de unde vii, ce culoare ai pielea sau în ce Dumnezeu crezi, dacă îţi place să citeşti, eşti de-al nostru!

Aşa am fost eu primită în grupul cititorilor pasionaţi, aşa am devenit obsedată să citesc constant şi câteodată chiar fără oprire pentru ore în şir. Aşa că dacă se spune că tineretul nu citeşte, este o minciună sfruntată! Cititm cu sete, pasiune, curiozitate, foame de cuvinte, devorare de pagini, noi tinerii citim pentru că simţim. La cumpăna dintre copilărie şi maturizare, simţim totul intens. Cineva a spus odată că nu citeşte pentru că nu are o viaţă, citeşte pentru a avea mai multe. Câtă dreptate!

Citeşti ca să fii şi Tris şi Tobias şi Juliette şi Eve şi Bella şi Edward. Tinerii citesc pentru a experimenta mai multe vieţi, mai multe suflete, mai multe personalităţi! Suntem ceea ce citim, suntem tineri care citesc cu sufletul şi cu ochiul minţii. Tinerii citesc, ştiu asta pentru că sunt unul dintre acei tineri. Şi, mai presus de toate, sunt mândră să fiu!

Acest articol a fost făcut în mod special pentru cei care ştiu diferenţa dintre SF şi Ficţiune, pentru cei care cunosc apariţiile recente la edituri, pentru cei care au citit cărţile înainte să vadă filmul, pentru toţi cei care iubesc arta de a citi şi pentru cei care nu s-au dat bătuţi atunci când au învăţat să citească.

timthumbAcest articol a fost realizat cu spirijinul Librăriei Online Libris unde sunt disponibile cărţi online atât în limba română cât şi în limba engleză.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Anunțuri

2 gânduri despre “Confesiunile unei dependente de lectură

  1. Şi pe mine tot bunicul meu m-a învăţat să citesc, iubea extrem de mult cărţile în special că atunci când era mic nu a avut (nici caiete, a fost în generaţia care a învăţat să scrie pe tăbliţă). Din fericire şi părinţii mei au iubit mult cărţile şi am avut mereu o bibliotecă mare şi niciodată inerdicţie la cărţi. Ba mai mult, mama (care citea pe ascuns când era mică, la lanternă să nu se prindă bunicii mei că nu doarme după 12 noaptea deşi a doua zi avea şcoală) m-a lăsat de multe ori să stau o oră sau două peste momentul în care trebuia să mă bag în pat ca să termin capitolul.
    Legat de citit, cred că cea mai mare problemă este că încă există oameni care nu ştiu să citească şi grupuri sociale unde „eşti naşpa” dacă citeşti. Şi nimeni nu face nimic nici ca numărul celor care nu sunt alfabetizaţi să scadă nici ca lectura să fie promovată. Nici campania asta nu ar trebui desfăşurată doar pe bloguri. Sunt deacord că blogurile despre cărţi sunt extrem de bine-venite, că aşa pot şi cei care se simt cititori izolaţi să intre într-o comunitate a celor care citesc. dar ca să ajungi pe asemenea bloguri trebuie să le cauţi şi apoi să le citeşti. Ar trebui o campanie şi pentru cei care nu au curajul să ia o carte şi să citească sau pentru cei care au păreri preconcepute despre cărţi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s