Recenzie „Neamul corbilor” de Lavinia Călina

Titlu: Neamul corbilor, vol I, Copiii întunericului

Autor: Lavinia Călina

Editura: Hergbenet

Nr de pagini: 288

Anul apariţiei:2014

Disponibilă la reducere: Librăria Libris

„Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric ști la ce te poți aștepta, să îți fie frică de lumină, căci lumina e cea care te orbește.”

Am început să citesc „Neamul corbilor” de Lavinia Călina chiar ieri pe la 14:30 după-masă. Am terminat-o 3 ore mai târziu. La fel ca şi „Ultimul avanpost” (click pe titlu pentru recenzie) m-a dat pe spate, la propriu! Înainte să mă pronunţ cu totul, lasă-mă să-ţi arăt o mică descriere:

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Am vrut să „sar” direct în romanul propriu-zis pentru că în ultimul timp citesc cărţi – şi le cumpăr- numai pentru că îmi place coperta şi nu mă deranjez să citesc pe spate. De obicei, am intuiţia unei dependente de lectură, cred că aş putea alege o carte bună şi după miros, iar cartea aceasta are toate atuutile unei cărţi bune, chiar şi autograful autoarei. Uite aşa, ca să mă laud!

De obicei, aştept în jur de o săptămână până să public recenzia unei cărţi, dar acum nu m-am mai putut abţine. Trebuia să vă zic cât de repede am putut că este minunată şi că trebuie cumpărată, citită, iubită, luată în braţe şi mângâiată. Nici măcar nu exagerez.

Ceea ce a creat Lavinia aici este superb! Pot să văd dăruinţa de care dă dovadă, cum am spus şi în postarea de ieri, este plăcerea mea vinovată pentru imaginaţia sa bogat de neobişnuită, pentru scrisul ei impecabil şi pentru că am avut şansa să o cunosc şi să o îndrăgesc!

Acum, despre carte nu vreau să spun mare lucru pentru că mă simt de parcă aş da spoil la orice pas. Însă pot să zic că eu sunt o fană înfocată a întorsăturilor de situaţie şi cartea asta mi-a mâncat creierii de-a dreptul. Mai ales la final! Din 10 în 10 pagini mă întrebam ce dracu se întâmplă, nu mă puteam opri din citit! Şti cum se spune că atunci când citeşti o carte bună ţi se va părea mereu mult prea scurtă? Aşa mi s-a întâmplat mie! Vreau mai mult timp cu Nicol şi Roxana… chiar şi Radu. Aşteptarea e crudă.

Citeşte-o dacă ţi-a plăcut „Ultimul avanpost„, citeşte-o dacă eşti la fel ca mine şi mori după întorsăturile de situaţie, citeşte-o dacă nu te temi de întuneric şi citeşte-o dacă crezi că eşti în stare să o deschizi şi să nu mai închizi până ce o termini, căci îţi promit că aşa se va întâmpla.

Până când stăm noi pe tuşă după volumul 2 din „Neamul corbilor„, citeşte şi interviul acordat Laviniei acum câteva săptămâni. Şi nu uita, începem numărătoarea inversă pentru „Ultimul avanpost, vol 2, Vânătoarea”!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!