Recenzie „Vocea pumnalului” de Patrick Ness

Titlu: Vocea pumnalului

Autor: Patrick Ness

Număr de pagini: 512

Editura: TREI

Anul apariţiei:2015

Disponibilă: Librăria Online Libris, Elefant.ro, Editura Trei

Goodreads

„-Cred că toată lumea cade, zic. Cred că probabil toţi cădem. Şi nu ştiu dacă asta e întrebarea care trebuie pusă.

O trag de braţ încet ca să mă asigur că ascultă.

– Cred că întrebarea e dacă ne ridicăm la loc.”

Într-o scurtă vizită pe la librăria mea favorită din toate timpurile (click aici), am văzut că abia aduseseră „Vocea pumnalului” de Patrick Ness. Am citit puţin descrierea, am mai dat câteva pagini, am mai mângâiat-o, am mai alintat-o, am mai mirosit-o şi în tot acest timp am ştiut că trebuie să o am. Colac peste pupăză, în urmă cu câteva zile de atunci făcuserăm un an şi 5 luni împreună cu prietenul meu şi, că tot fusese ziua noastră şi că tot era Ziua Mondială a Cărţii, mi-a cumpărat-o el chiar dacă era supraestimată la preţ. M-am apucat să o citesc şi acum vin pe blog şi vă spun părerile mele.

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

La început mi-a fost extrem de greu să-mi imaginez o lume în care cu toţii aud ce gândeşti, mai mult decât atât, am văzut cum ar fi lumea fără femei şi nu e un loc deloc plăcut. Aşa că, oricărui bărbat care vede această postare îi spun: citeşte cartea şi iubita/soţia/mama ta vor prinde o altă culoare în ochii tăi, crede-mă pe cuvânt!

Mi-a plăcut foarte mult construirea Lumii Noi, chiar m-a atras. Doar că simt că m-ar fi ajutat foarte mult să am o hartă la îndemână căci sunt multe călătorii şi dus în colo şi-n coace şi nu prea îţi poţi da seama pe unde se află sau cât de departe sunt. Aşa că mi-aş fi dorit o hartă pentru a putea ţine pasul.

Cel mai mult m-a atras construirea personajului principal Todd, probabil a fost printre cele mai aproape de realitate personaje despre care am avut şansa să citesc până acum. M-a intrigat faptul că îi auzeam gândurile, doar că m-am obişnuit foarte greu cu faptul că nu numai eu îi auzeam Vacarmul, ci toată lumea din jurul lui.

„Am mai zis asta, oamenii mint tot timpul, se mint pe ei înşişi, pe alţii, mint lumea la modul general, dar cine ştie unde e limita dintre minciunile şi adevărurile care-ţi ies plutind prin cap? Toată lumea ştie că minţi, dar toţi ceilalţi mint şi ei, deci, ce mai contează? Cu ce schimbă asta ceva? E doar o părticică din şuvoiul vieţii unui om, din Vacarmul lui şi uneori, poţi să scapi de ea, iar alteori, nu.”

Acum, ca să-mi justific cele 4 steluţe, a fost un roman bun, dar nu excepţional. De obicei, nu prea ofer 5 stele romanelor de ficţiune căci se îndepărtează extrem de mult de realitate. Consider că de 5 stele sunt doar romanele care au ceva de zis. Plus că m-au enervat anumite situaţii (nu o să dau spoil) care nu ar fi fost posbile niciodată în viaţa reală. Mi s-a părut la un moment dat că autorul fabulează mai mult decât s-ar vrea, dar asta e doar unui singur om.

Per total, a fost antrenant, m-a făcut să vreau să-l termin, nu mi-a luat decât 2 zile, vreo 8 ore adunate, deci nu a fost deloc o lectură grea. Todd a avut un limbaj comun, chiar uşor de urmărit şi lucrurile pur şi simplu au curs ca un râu de cuvinte. Nu m-am simţit în nici un moment de parcă aş vrea să pun cartea jos, dar cum am spus mai sus, ficţiunile fabulatoare nu prea mă fac să dau 5 stele, numai foarte rar.

Toate ca toate, citiţi romanul cu încredere dacă vă plac astfel de poveşti. Tot ce pot să spun la momentul actual este că m-a ţinut în priză în aceeaşi măsură în care a făcut-o Jocurile Foamei (click pe titlu pentru recenzie) sau Divergent (click pe titlu pentru recenzie). Acum te las cu un mic citat şi cu gânduri bune!

„Dar asta-i lecţia pe care tre’ s-o înveţi, hm? Câinii sunt câini şi femeile, până la urmă, se dovedesc a fi şi ele tot nişte câini.”

Mereu cu drag,