Titlu: Memoriile unei gheişe
Autor: Arthur Golden
Anul apariţiei:2006
Editura: Humanitas
Număr de pagini:504
Disponibilă: Librăria Online Libris, Elefant.ro, Editura Humanitas
„Mă privea cum și-ar privi un muzician instrumentul în clipa dinainte de a începe să cânte: cu înțelegere și virtuozitate. Am simțit că vedea în adâncul meu ca și când aș fi fost parte din el. Cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu instrumentul la care să cânte!”
La drept vorbind, nu aş fi putut să-mi permit să-mi cumpăr această carte nouă. Dar am avut şansa să dau peste o personă minunată (care în curând avea să demvină o bună prietenă) care mi-a trimis-o la un schimb. Mărturisesc însă, mi-o doream de foarte mult timp, încă de când eram ceva mai micuţă (pe la 14 ani să zic) când am văzut la televizor că rula filmul pe care fratele meu îl îndrăgea, dar eu mi-am promis că nu mă voi uita la film până când nu citesc romanul. Şi foarte bine am făcut! Căci m-am uitat şi la film în seara în care am terminat de citit şi m-a lăsat rece. Dar despre asta vorbim puţin mai târziu, acum să vezi şi tu despre ce e vorba:
Ce este o gheişă? Un obiect al dorinţei. O operă de artă în mişcare. Un actor, un artizan, un entertainer, după tradiţia japoneză. Un tip uman la graniţa clişeului cultural, imposibil de redat în categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care posedă, în cea mai înaltă măsură, rafinamentul artelor lumeşti.
Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi iniţiată în artele gheişelor. Ritualurile seducţiei sunt nenumărate, într-o lume al cărei esafodaj se sprijină pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginităţii unei adolescente sau pe ţeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheişă, ajunge să stăpânească destine, să deţină secrete şi să construiască un imperiu al erotismului ritualic.
Recunosc că mi-a fost extrem de greu să mă obişnuiesc cu romanul deoarece obiceiurile culturii japoneze sunt peste puterea mea de înţelegere- sau erau, cel puţin- şi m-am simţit cam stingherită primele, să zic, 100 de pagini, până când am prins eu firul şi am început să înţeleg rostul plecăciunilor, statului în genunchi, rolul femeii, rolul gheişei, etc. Putem să spunem că am suferit un „şoc al culturii” vizitând Japonia doar cu imaginile formate în mintea mea pe baza a ceea ce-am citit. Mereu mi-am dorit aşa ceva de la o carte.
Trecând peste asta, am descoperit ceva ce nu am crezut că este posibil vreodată şi anume faptul că m-am îndrăgostit de cultura lor. Cred că aflând ceea ce este în spatele fardurilor, chimonourilor şi eleganţei manierelor am găsit nişte femei simple, dar învelite într-o aură de mister perfect proporţionată şi asta m-a făcut să privesc gheişele cu admiraţie.
Înainte să citesc romanul am crezut -şi nu am să mă dau după deget- că gheişele sunt prostituate, doar că am avut plăcerea de a afla că nu aş fi putut să greşesc mai mult de atât. Da, se licitează sume exorbinate pentru virginitatea adolescentelor, dar asta este tot. Gheişele nu sunt nici măcar dame de companie în adevăratul sens al cuvântului. Ele doar servesc ceaiul, cântă, dansează şi întreţin conversaţia, după care pleacă acasă singure.
„De fapt, rădăcina „ghei” a cuvântului „gheişă” înseamnă „artă”, după cum „gheişă” înseamnă „artizan” sau „artist”.”
Cât despre film, dacă l-ai văzut şi nu ai citit cartea, îţi pot spune că ai ratat o carte grozavă. Unele evenimente din carte sunt întoarse pe dos în film şi, fie vorba între noi, finalul cărţii este mult mai frumos decât finalul ecranizării, asta aşa cu mâna pe inimă o zic. Nu rata un roman de succes pentru că ai văzut filmul. „Memoriile unei gheişe” are mult mai multe de oferit decât nişte cadre amplasate în două ore.
Cred că este cel mai bine să aflii singur cum era oraşul Gion din Japonia citind atent pentru că sunt foarte multe imagini vizuale de care să te bucuri şi foarte multe sentimente pe care, într-un punct sau altul al vieţii tale, le-ai avut la rândul tău. M-aş pronunţa mult mai mult, ţi-aş spune cât de minunat este romanul, cum n-ai să simţi nici o secundă că citeşti ci că mai degrabă că ai intrat într-o lume a frumosului, dar şi a muncii grele, că se vede ce a vrut autorul să sublinieze, că viaţa de gheişă este dură şi că nu mulţi răzbat, dar nu vreau să-ţi stric deloc experienţa de a citi singur pentru că este pur şi simplu…unică.
„Ne trăim viața ca apa care curge la vale, mergând într-o direcție până când ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs.”
¤OFF TOPIC¤ Aş vrea să-mi cer scuze din tot sufletul că nu am mai postat de ceva timp şi le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat mesaje şi s-au interesat dacă sunt bine sau dacă am păţit ceva! Nu am păţit nimic foarte grav, am fost şi eu cu tezele ca toţi ceilalţi liceeni (cred că şi elevi din şcoala gimnazială) şi am pierdut noţiunea timpului. Colac peste pupăză, mi s-a agravat starea de sănătate, am zăcut zile bune la pat, acum sunt ceva mai bine, destul de bine încât să mă apuc iarăşi să fac ceea ce-mi place.¤
Mereu cu drag,
Andreea Paunescu 
Lasă un comentariu