Recenzie „Veronika se hotărăşte să moară” de Paulo Coelho

Titlu: Veronika se hotărăşte să moară

Autor: Paulo Coelho

Editura: Humanitas

An apariţie: 2014

Număr de pagini: 208

Disponibilă: Editura Humanitas, Libăria Online Libris, Elefant.ro

Goodreads

„Cum să-i judeci, într-o lume în care oamenii încearcă să supravieţuiască cu orice preţ, pe cei care vor să moară? Nimeni nu poate judeca. Fiecare cunoaşte doar o dimensiune a propriei suferinţe sau lipse totale de sens a vieţii lui.”

Am primit romanul „Veronika se hotărăşte să moară” de Paulo Coelho în urma unul Blind Date with a Book şi mărturisesc că nu mă aşteptam să primesc tocmai o aşa carte frumoasă! (Shout out to Alexandra Ali- link-ul spre blogul ei îl găsiţi aici) Abia terminasem „Extrem de tare şi incredibil de aproape” de Jonathan Safranfoer (click pe titlu pentru recenzie) şi coleţelul a venit chiar la fix pentru a mă apuca direct de lecturit.

Veronika pare să aibă tot ce şi-ar putea dori. Frecventează localuri de noapte cunoscute, întâlneşte bărbaţi atrăgători, şi totuşi nu e fericită. Ceva lipseşte din viaţa ei. Iată de ce, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotărăşte să moară. După ce ia o supradoză, i se spune că nu mai are de trăit decât câteva zile. Romanul o urmăreşte pe parcursul acestor zile intense în care, spre surprinderea ei, se trezeşte atrasă în lumea închisă a spitalului unde se află. În această stare de surescitare, ea descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă niciodată: ură, teamă, curiozitate, dragoste, până şi împlinirea sexuală. Experienţele ei o fac treptat să-şi dea seama că fiecare secundă a existenţei este o alegere între viaţă şi moarte. Cartea lui Paulo Coelho vorbeşte despre cei care nu intră în tiparele considerate normale de către societate. Vorbeşte despre nebunie şi despre nevoia de a descoperi un alt mod de viaţă a oamenilor care, gândind diferit, se confruntă cu prejudecăţile celorlalţi.

După cum câţiva dintre voi ştiţi deja -deşi eu sper că majoritatea- nu mai am citit decât „Adulter” de Paulo Coelho (click pe titlu pentru recenzie) şi mi-a plăcut atât de mult încât câteva luni mai târziu, l-am citit din nou! Drept urmare, atunci când am văzut că am primit o altă carte de-a autorului, mi-am zis că e musai să o citesc numaidecât!

După vreo 20 de pagini deja eram mai intrigată decât îţi poţi imagina căci am fost ţinută în priză pe tot parcursul lecturii. Mi-a plcăut foarte mult ideea principală adoptată de autor şi am realizat că până acum mi-am trăit viaţa , practic, degeaba.

Am tras atât de multe foloase şi m-a făcut să-mi pun viaţa în altă lumină. M-a învăţat să dau un pas înapoi, să mă uit la cum a fost viaţa mea până acum şi să vreau să o schimb. Ei şi asta o numesc eu carte bună! Genul acela de carte care are mai degrabă adevărate lecţii de viaţă decât vampiri şi vârcolaci, genul de carte care te ajută să reflectezi, la care te gândeşti seara când eşti tu singur cu perna şi care nu te lasă să adormi. Asta mi-a făcut mie „Veronika se hotărăşte să moară” şi implicit, Paulo Coelho.

Consider că este un roman nu neapărat pentru orice vârstă (căci are o secvenţă obscenă) ci mai degrabă nu cred că este pentru orice intelect. Trebuie să fii puţin atent, să pui nişte lucruri cap la cap pentru aţi da seama care va fi, în cele din urmă, finalul. De asemenea, sunt multe lucruri de analizat căci lecţiile sunt scrise printre rânduri. Prin urmare, sugerez mare atenţie şi dedicaţie atunci când citeşti o carte cu un mesaj atât de puternic.

Tot am vorbit de ce am învăţat, de lecţiile preţioase, de mesajul ascuns şi probabil că ai ajuns să citeşti asta şi spui „Care dracului e mesajul, Andreea?”, pregăteşte-te psihic căci… nu am să ţi-l dezvălui.

Nu e o glumă, nu fac la mişto, doar că cel mai bine este să descoperi singur. Am prietene care au citit cartea şi nu au vrut să-mi zică ce au învăţat, mi-au spus că voi vedea de una singură, ceea ce bineînţeles că a aplificat curiozitatea mea de pisică. Dar acum, după ce am terminat de citit, am realizat că aveau dreptate şi le sunt recunoscătoare că nu mi-au zis. Altfel, aş fi ratat un final grozav şi o carte chiar mai grozavă. Citeşte cartea şi întoarce-te la această postare după aceea să-mi mulţumeşti.

Glumesc, nu e nevoie să te întorci, lectură plăcută! *îţi fac cu ochiul*

„Mă gândeam că nici măcar compozitorii nu suferiseră, ci tânăra care cântă cu atâta suflet, pentru că ştie că o să moară. Dar ce, eu nu o să mor? Unde îmi e oare sufletul, ca să pot interpreta muzica vieţii mele cu atâta entuziasm?”

Rămâi zâmbitor,