Recenzie „Printre tonuri cenuşii” de Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonurii cenuşii

Autor: Ruta Sepetys

Editura: Epica

Număr de pagini:320

Goodreads

„V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”

Cu toţii ştiţi probabil de un amar de vreme că sunt înnebunită după Al Doilea Război Mondial. Că tot laud Hoţul de cărţi de Markus Zusak (click pe titlu pentru recenzie) ori de câte ori văd o mică ocazie, am zis să te îndrum tot acolo după ce citeşti recenzia aceasta. Când e vorba de geografie, Andreea e în pom şi pomul e în aer. Imaginile acestea m-au ajutat extrem de tare!

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

Atunci când vine vorba de Al Doilea Război Mondial, cred că oricine se gândeşte la Germania nazistă, Hitler şi evrei. Ei bine, eu la ce era să mă gândesc? Nu-mi place să ştiu dinainte despre ce este vorba într-o carte (rezumatul de pe spatele coperţii) pentru că, de multe ori, distruge primele câteva pagini/capitole şi mă face să nu mai fiu aşa intrigată. Îmi place să-mi încep lectura compet oarbă.

Ei bine, ştiam deja că este vorba despre cel de-Al Doilea Război Mondial, dar am crezut, cu toată sinceritatea că este vorba despre Germania nazistă deoarece majoritatea cărţilor despre acea perioadă tratează subiectul delicat al persecutării evreilor. Mare mi-a fost mirarea când am citit Moskova şi „vorbea în rusă”, apoi m-am prins eu că nu e chiar ceea ce mă aşteptam.

Cred că ceea ce m-a făcut să o iubesc şi mai tare a fost faptul că Germania nu mai era pusă în lumină, era viaţa unor lituanieni care au fost înjosiţi, munciţi şi ucişi pentru nimic. Şi nu mi s-a părut deloc corect. Am plâns adesea, şi cum ştiţi că eu nu plâng oricând la cărţi, aceasta m-a lăsat mască! Mai ales pentru că relatarea se face din perspectiva unui copil care nu ştie ce este războiul şi care crede că Hitler este salvarea tării natale.

Ştiţi ce m-a mirat cel mai tare? Faptul că habar nu aveam. Nu am ştiut nici o secundă că aşa ceva s-a putut întâmpla în Lituania, Letonia şi Estonia. Hitler (respectiv Gemrnaia nazistă) a fost cel mai rău lucru care s-a putut întâmpla acestei omeniri. A ucis evrei peste limita bunului simţ, a declarat război atunci când era scos în afara legii, a încâlcat pacturi şi păci, a făcut tot ce a fost mai josnic şi demn de dispreţ. Pe de altă parte, locuitorii Lituaniei nu au făcut decât să trăiască pe pământul lor, în ţara lor şi să vorbească limba lor, iar pentru asta au fost executaţi sau deportaţi în Siberia. Acum.. ia ghici despre care am învăţat la şcoală?

Am fost atât de frustrată de faptul că oamenii nu-i plâng decât pe evrei şi că uită de popoare întregi care au fost alungate din ţările în care au copilărit, au crescut şi au reuşit să-şi întemeieze propriile familii încât îmi vine să turui în 3 000 de cuvinte drama acestor oameni în timpul deportării! Nu credeam că există oameni aşa nepăsători cu sufletul atât de rece, dar bănuiesc că atunci când eşti aşa, eşti mult prea departe de a te numi om.

Cu alte cuvinte, mi-a fost tare greu să termin de ictit cartea din cauza lacrimilor şiroaie şi nu credeam că mai există o carte care să mă facă atât de tare să plâng. Am învăţat să gândesc mai departe de Noaptea sticlelor sparte şi mai aproape de realitatea curzimii războiului şi , de ce nu, rasei umane. Şi îmi doresc să ştie cât mai multă lume prin ce au trecut popoare întregi din cauza unui singur neom, Stalin.

„Câteodată bunătatea poate fi exprimată într-un mod stângaci. Dar e mult mai sinceră în stângăcia ei decât toată distincţia domnilor despre care ai citit în cărţi. Tatăl tău era foarte stângaci.”

Între timp, asigură-te că te-ai înscris la concurs pentru a avea şansa de a câştiga „Cerul e pretutindeni” de Jandy Nelson! (CLICK AICI)

Rămâi zâmbitor!