Recenzie „Oraşul Sufletelor Pierdute” de Cassandra Clare

11749651_849423791807061_1315890749_n

Titlu: Instrumente mortale, vol V, Oraşul Sufletelor Pierdute

Autor: Cassandra Clare

Editura: Leda

Anul apariţiei: 2014

Număr de pagini: 480

Disponibilă la reducere: Librăria Online Libris

4stars

Goodreads

Dragoste. Răzbunare. Sânge. Trădare.


Deoarece este o serie destul de mare, am recenzat fiecare volum până în acest punct, Oraşul Sufletelor Piedute de Cassandra Clare fiind ultimul volum publicat la noi şi penultimul din serie.

Vezi şi recenziile anterioare dând click pe titluri: Oraşul Oaselor, Oraşul de Cenuşă, Oraşul de Sticlă şi Oraşul Îngerilor Căzuţi.

Când Jace şi Clary se întâlnesc din nou, Clary este îngrozită să afle că magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul său Jace de maleficul ei frate Sebastian. Jace se află acum în slujba răului. Conclavul este hotărât să îl distrugă pe Sebastian, dar nu există nicio modalitate de a face rău unuia fără a-l răni pe celălalt. În vreme ce Alec, Magnus, Simon şi Isabelle negociază cu elfii luminii, cu demoni şi cu  nemiloasele Surori de Fier pentru a încerca să-l salveze pe Jace, Clary joacă şi ea un joc periculos.

Eşecul ar însemna nu doar pierderea propriei vieţi, ci şi a sufletului lui Jace. Clary este dispusă să facă orice pentru Jace, dar poate să mai aibă încredere în el?

Sau este cu adevărat pierdut?

Ei bine, în recenzia volumului patru am făcut-o pe autoare cu ou şi cu oţet şi sunt sigură că merita asta!

Dar văd că în acest volum s-a mai dat pe brazdă şi chiar a scris o carte impresionant de bună. Nu mă aşteptam având în vedere circumstanţele de două stele ale volumului anterior.

Iată că am ajuns să o laud din nou, dar nu fără sens.

Bineînţeles că primele 100 de pagini au fost fără folos, după cum ne-am prins cu toţii deja de stilul ei de a aborda un roman aşa că pe asta am lăsat-o de la mine, dar nu fără să îi scad o stea din rating.

Acum că mă gândesc mai bine, mi-a plăcut mult Oraşul Sufletelor Pierdute, mi se pare că a pus mult efort şi multă muncă în realizarea volumului şi o apreciez pe autoare pentru acest gest măreţ de a se preocupa de ceea ce aşterne pe foaie!

Cred că deja te-ai obişnuit cu tiparul meu, una albă una neagră în cazul acestei serii, dar este ceea ce este.

Pe cât de nefolositor şi supraestimat a fost volumul trecut, pe atât de superb şi de bine-gândit a fost acest volum, surprinzător. Mare şoc.

Într-un fel am ştiut de la început că îl voi îndrăgi, nu ştiu cum, dar m-am împins să-l citesc şi l-am dat gata într-o zi sau cam aşa ceva.

Mi-a plăcut mult acţiunea şi în special majoritatea schimbului de replici dintre personaje şi glumele puse la locul lor, la momentul potrivit. Nu am nimic de obiectat, decât acele prime pagini care-mi stau aşa în creieri că puteau fi mai bune!

Am fost surprinsă plăcut şi oricine a avut tăria să treacă peste volumul patru cu bine, îi promit că lucrurile se îmbunătăţesc radical în volumul cinci! Acum nici nu ştiu dacă să aştept sau nu să citesc ultimul volum (atunci când se va publica la noi) căci îmi este teamă să nu-mi distrugă scurta bucurie pe care am avut-o cu volumul acesta.

Cu acest prilej, aş dori să mulţumesc Librăriei Online Libris care, în urma colaborării, mi-a oferit Oraşul Sufletelor Piedute de Cassandra Clare . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.


„- Am un plan.
El gemu.
– De asta mi-era teamă.
– Planurile mele nu sunt dezastruase.
– Planurile lui Isabelle sunt dezastruase. Simon îndreptă degetul spre ea: Planurile tale sunt sinucigașe. În cel mai bun caz.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie „Oraşul Îngerilor Căzuţi” de Cassandra Clare

IMG_0035

Titlu: Instrumente mortale, vol IV, Oraşul îngerilor căzuţi

Autor: Cassandra Clare

Anul apariţiei: 2013

Număr de pagini: 384

Editura: Leda

Disponibilă: Librăria Online Libris, Editura Leda

images (1)

Goodreads

„-Sângele ceresc vă leagă, spuse Regina. Sângele vorbeşte sângelui pe sub piele. Dar dragostea şi sângele nu sunt acelaşi lucru.”


Bineînţeles, recenziile primelor trei volume se află pe blog, Oraşul Oaselor, Oraşul de Cenuşă şi Oraşul de Sticlă (click pe titluri pentru recenzii), iar dacă nu le-ai citit încă, ar trebui să fugi să le citeşti şi apoi să te întorci aici.

Oraşul Îngerilor Căzuţi este volumul 4 din seria Instrumente Mortale scrisă de Cassandra Clare. Războiul a luat sfârşit iar, Clary Fray revine la New York, încântată de planurile sale de viitor. Dar totul are un preţ…Vânătorii de umbre fac pace cu locuitorii din Lumea de Jos. Clary se antrenează să devină vânător de umbre şi să-şi folosească puterea unică. Mama ei se căsătoreşte cu iubirea vieţii sale. Şi, mai important decât orice, Clary poate spune despre Jace că este iubitul ei. Dar… Cineva ucide vânători de umbre, iscând tensiuni între vânătorii de umbre şi locuitorii din Lumea de Jos, ceea ce ar putea duce la un al doilea sângeros război. Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, nu o poate ajuta -mama lui tocmai a aflat despre el că este vampir, iar Simon este nevoit să plece de acasă. Când Jace începe să se îndepărteze de Clary fără să-i explice acesteia de ce o face, tânăra se vede forţată să investigheze adâncurile unor mistere care, odată desluşite, îi revelează un coşmar cum nu se poate mai groaznic: ea însăşi a pus în mişcare un lanţ de evenimente în urma cărora i-ar putea pierde pe toţi cei pe care-i iubeşte.

Inclusiv pe Jace..

Gata, te-ai întors? Ok, să începem!

Am păreri mixte legate de această serie, dacă ai citit recenziile mai sus menţionate probabil că ai văzut deja că primul volum mi-a plăcut enorm, al doilea mai puţin, iar al treilea iarăşi mi-a plăcut şi Oraşul îngerilor căzuţi de Cassandra Clare mi-a displăcut. Probabil că mă plictisesc de seria asta în final, probabil că e prea supraestimată pentru mine.

Nu mi-a plăcut cartea asta deoarece, exact ca în cea anterioară, primele 100 şi ceva de pagini au fost scrise degeaba. Cred că în acest punct autoarea a mai scris cărţile doar pentru bani şi a uitat să adauge suflet şi personalitate.

Personajele nu mi s-au mai părut deloc bine-definite şi povestea în sine m-a plictisit până la somn. Am mai încercat o dată să ridic cartea şi să o citesc şi după 80 de pagini deja nu mai rezistam şi am renunţat cu totul la ea.

Acum mi-a venit şi volumul cinci de la Libris şi mi-am zis să termin odată cu seria asta şi poate că Dispozitive infernale mă va atrage ceva mai mult.

Pur şi simplu cred că acest volum este complet nenecesar şi că a fost scris doar pentru a cuprinde seria mai multe volume. Mă face să regret că am continuat cu seria când m-aş fi putut opri la volumul trei când războiul a luat sfârşit şi totul s-a terminat cu bine.

Îmi pare sincer rău dacă am jignit pe cineva cu rating-ul meu sau dacă ţie ţi-a plăcut acest volum. Personal, îl consider stupid şi nelalocul lui. Dar, de dragul recenziei l-am citit până la capăt şi am citit şi volumul cinci ca să simt că am scăpat de o greutate de pe umeri.

Acum nici măcar nu mai înţeleg de ce este o serie atât de populară şi lăudată pentru că autoarea şi-a bătut joc de propria-i serie, după părerea mea.


„Dar poate că niciodată nu ai cu adevărat pe cineva, gândi ea acum. Poate că, indiferent cât de mult i-ai iubi, ei îţi pot scăpa printre degete ca apa, şi nu poţi face nimic în privinţa asta.”

Rămâi zâmbitor,

1343881

Recenzie Ultimul avanpost, vol II: Vânătoarea de Lavinia Călina

11778201_847795191969921_285329240_n

Vânătoarea a început!

Titlu: Ultimul avanpost, vol II: Vânătoarea

Autor: Lavinia Călina

Editura: Herg Benet

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini:

Disponibilă: Editura Herg Benet

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Dacă ne-am opri o clipă şi am asculta, am realiza că mai sunt mulţi cei care împărtăşesc aceleaşi sentimente, au aceleaşi idealuri şi luptă pentru aceeaşi cauză.”


După cum ştiţi deja, am făcut recenzia primului volum din Ultimul avanpost de Lavinia Călina (click pe titlu pentru recenzie), dar dacă nu ai citit deja volumul întâi, serios acum, ce faci cu viaţa ta? Cred Sunt sigură că Lavinia este nu numai o prietenă dragă mie, dar şi autoarea mea româncă preferată. Să mă laud iarăşi că am autograf? Ba bine că nu!

11707483_842361875846586_4849498709168956318_n

Pentru fosta prinţesă Diane, viaţa a luat o întorsătură neaşteptată. Ajunsă la Avanpost şi implicată activ în misiuni aproape imposibile pentru oricine altcineva, dar nu şi pentru Subiecţi, ea află că diferenţele dintre persoanele care conduc grupul de rebeli şi cei din structura despotică a Regatului României par să nu fie atât de mari. Dezamagită de Eva, liderul E.S.C.U., şi având alături câţiva prieteni devotaţi, Diane este hotărâtă să îşi urmeze propriile obiective: aflarea adevărului despre experimentele genetice la care a fost supusă în copilărie şi răzbunarea faţă de Alex, fostul ei soţ şi unul dintre moştenitorii la tron.

O poveste de dragoste dramatică, intrigi de palat ale unor minţi diabolice, decizii radicale. Poate Diane să supravieţuiască celei mai importante încercări, reîntoarcerea la ceea ce părea de mult timp uitat?

Nu ştiu dacă mai are rost acum să mai îndrug despre cât de tare mi-a plăcut deoarece majoritatea ştiţi deja că am citit-o în câteva ore şi că nu m-am mai putut sătura. Vă spun doar că a meritat aşteptarea, cu siguranţă va merita şi atunci când va apărea cel de-al treilea volum.

Una peste alta, probabil că citeşti această recenzie pentru că nu eşti sigur dacă să dai sau nu 30 lei pe acest roman şi eu îţi spun să închizi această pagină dacă te simţi aşa.

De ce? Păi pentru că pe Divergent ai dat banii ăştia şi Ultimul avanpost este mult mai bunăă!

În primul rând, este ciudat de familiară pentru că sunt denumirile tale româneşti şi ţinutul tău şi recunoşti anumite lucruri şi locuri şi ai aşa o idee despre unde vine aia şi aia pe hartă.

În al doilea rând, felul Laviniei de a scrie l-ar face să citească şi pe unul care nu ştie să citească. Deoarece e frumos şi impecabil şi zbori printre pagini!

Eu nu aş rata o carte de-a Laviniei nici dacă m-ar trăsni fulgerul în cap şi aş uita cum mă cheamă!

Plus de asta, Ultimul avanpost este probabil cel mai bun roman distopic care mi-a fost dat să-l citesc de ceva timp în coace. Adică, serios. Nu vreau să povestesc chiar atât de multe căci evident este o continuare şi nu vreau să distrug evenimentele din prima parte sau să dau vreun spoil accidental, totuşi du-te şi citeşte cartea!

M-am apucat să o citesc ast-noapte, rămăsesem pe la pagina 80 şi tot citind citind zic „încă un capitol şi gata” şi tot citind citind m-am trezesc că era ceasul 5 şi eu citeam ultima pagină.

O lectură pur şi simplu fascinantă care te rpinde şi nu-ţi mai dă drumul! Plus că se întâmplă aşa nişte lucruri care-ţi dau lumea peste cap! Eu am ajuns să visez azi de dimineaţă că eram subiect la Centru şi făceam misiuni. (Nu glumesc, a fost şmecher. Lavinia, dacă citeşti asta, mulţumesc! Nu m-am simţit niciodată mai vie decât în visul ăla!)

Ei, toate ca toate, eu zic că nu e deloc pierdere de vreme să o citeşti, mai ales dacă-ţi place ceva acţiune şi întorsături de situaţie şi încă puţină iubire şi sex pe ici pe colo, câte ceva din fiecare. Ar fi păcat să se treacă un scris aşa frumos cu vederea!


 „-Nimeni nu face nimic pe gratis, păpuşă. […] Toată lumea e pliă de curve, iar curvele nu lucrează decât pe bani.”

Rămâi zâmbitor,

1343881

Recenzie „Fata din tren” de Paula Hawkins

11739483_845346468881460_2100235351_n

Titlu: Fata din tren

Autor: Paula Hawkins

Editura:Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 408

Disponibilă: Librăria Online Librex

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Mă gândesc la grămada de haine de pe marginea căii ferate şi mi se pune un nod în gât. Viaţa nu e un paragraf şi moartea nu e ceva între paranteze.”


În principal, am văzut pe booktube că a fost comparată cu „Fata dispărută” de Gillian Flynn (click pe titlu pentru recenzie) şi pot spune, cu mâna pe inimă, că este de o mie de ori mai bună de atât.

Rachel merge in fiecare dimineata cu acelasi tren. Stie ca va astepta la acelasi semnal defect, timp in care va urmari ritualul de dimineata al unui cuplu ce locuieste intr-o casa de langa calea ferata.

I-a botezat „Jess si Jason“ si viata lor i se pare perfecta.

Pana cand intr-o zi vede ceva ce o socheaza. Totul se schimba si Rachel are sansa de a lua parte la vietile pe care le-a observat doar de pe margine.

Din nou nu am citit deloc descrierea de pe spatele coperţii, mare şoc, ştiu.

Trecând peste acest aspect, Fata din tren a urcat rapid în topul celor mai bune cărţi citite în acest an (wow, se pare că voi avea cam prea multe cărţi până la sfârştiul anului). O ador!

Deci, practic, este vorba despre toate aceste răsturnări de situaţie care m-au entuziasmat la culme şi despre toate momentele astea în care am închis cartea şi mi-am zis „stai o secundă, ce tocmai s-a întâmplat??” şi este vorba despre cum singura persoană pe care cu siguranţă că nu am bănuit-o s-a dovedit a fi criminalul şi cum, O Doamne, îmi vine să-mi dau pumni în cap pentru că nu mi-am dat seama!

Şi cât de tare mi-a plăcut beţia şi cât de mult ador cărţile care mă lasă în ceaţă până la finalul finalurilor şi cât de tare mi-a plăcut totul, mai ales personajele şi cum am bănuit aproape pe toată lumea şi cum m-am îndoit de mine la un moment dat şi cum nu am fost în stare să anticipez finalul, din nou!

Aşa că, dacă nu ai pus mâna pe cartea asta, ar fi bine să te grăbeşti! Este mult mai mult decât îţi poţi imagina, atârnă de mult mai multe fire decât ai putea vreodată să vezi şi o să se joace cu mintea ta ca nimeni alta!

Aşa că dacă-ţi plac misterele de genul Agatha Christie şi dacă îţi place să-ţi fie torturat creierul şi să nu mai şti în cine să mai ai încredere, go read it! I mean it. Alte cuvinte nu maia m pentru că am fost cu totul dată pe spate!


„După toate prin câte a trecut, merită să fie fericit. Nu voi fi niciodată invidioasă pe fericirea lui, doar că mi-am dorit să fi fost fericit cu mine.”

Rămâi zâmbitor,

1343881

Recenzie Girl Online de Zoe Sugg ( a.k.a Zoella )

11721781_845769058839201_139480627_n

Titlu: Girl Online

Autor: Zoe Sugg

Editura: Epica

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 368

Disponibilă: Editura Epica

4stars

Goodreads

„Ne privim şi ne zâmbim, moment în care mă încearcă un sentiment straniu, ca şi cum, la un nivel invizibil, o parte din mine s-a acordat ca un instrument muzical cu o parte din Noah.”


O, Doamne! A fost exact ceea ce aveam nevoie! Editura Epica nu putea alege un moment mai bun al anului în care să publice Girl Online de Zoe Sugg! De ce? Pentru că este o carte drăguţă şi contemporană numai bună de citit în zile toride ca acestea cu un pahar de limonadă alături. Cei care mă urmăresc pe facebook ştiu că eu aşa am făcut (voi insera poza mai jos) şi că mi s-a alăturat şi căţeluşa mea.

11738030_842393189176788_6702018803406301071_n

Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieți, familia ei țicnită și despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viața. Când lucrurile încep să se înrăutățească, familia ei o ia pe sus și o duce la New York, unde îl întâlnește pe Noah, un tânăr american chipeș care cântă la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgostește și surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Dar Noah are și el un secret. Unul ce amenință să-i distrugă lui Penny anonimatul și cea mai strânsă relație de prietenie… pentru totdeauna.

Mi-a plăcut la nebunie! Cred că cel mai mult mi-a plăcut că a fost uşor de citit, practic am zburat printre pagini şi m-a intrigat faptul că este povestea unei bloggeriţe (asemenea mie) şi am rămas chiar mască să vad că mă pot asocia unor trăiri ale lui Penny.

Mai mult de atât, iubesc New York-ul, aşa că atunci când Penny a călătorit acolo simţeam că mor de entuziasm! Şi a fost atât de frumoasă călătoria ei!

Sincer, privind înapoi, nu găsesc ceva să nu-mi fi plăcut la cartea aceasta. A exagerat puţin pe ici sau pe colo şi s-a mai strecurat câte un cliche sau două, dar nu a fost nimic de netrecut cu vederea.

O lectură care te prinde şi nu-şi mai dă drumul, aş putea spune!

Şi să discutăm o secundă despre final, îl ador! Adică nu m-aş fi aşteptat în viaţa mea ca Noah să fi avut un secret atât de mişto! Pe asta chiar nu am văzut-o venind! Şi ştiţi despre mine cum anticipez finalurile de neanticipat, acesta m-a luat total pe nepregătite.

Pe deasupra, am râs cu gura până la urechi, de la început până la final! Căci Penny este la fel de împiedicată ca şi mine, iar eu dau cu stângu-n dreptul la propriu. Deci a fost amuzant să mai râd şi eu de cineva în loc să se râdă numai de mine.

Toate ca toate, mi-a plăcut la nebunie! Nu am ce comentariu să fac. Chiar aveam nevoie de ceva drăguţ şi romantic şi amuzant ca să fie aşa în ton cu vara. Sunt sigură că îţi va plăcea şi ţie, te poţi regăsi cu uşurinţă între aceste pagini!


„-Este foarte frumos xxxx

-Aşa eşti şi tu.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie „Oscar şi Tanti Roz” de Éric Emmanuel Schmitt

804609_845361252213315_1406336663_n

Titlu: Oscar şi Tanti Roz

Autor: Éric Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas

Anul apariţiei: 2012

Număr de pagini: 114

Disponibil: Librăria Online Libris

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Oamenii tremură în faţa morţii pentru că le e  teamă de necunoscut. Dar ce este necunoscutul?”


Mi s-a spus în repetate rânduri cât de bun este romanul  „Oscar şi Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt şi tot de atât de multe ori mi-am spus mie însămi că trebuie să-l citesc. Iată că într-un final fericit am ajuns să pun mâinile pe carte şi recunosc că am citit-o într-o oră, devenind una dintre plăcerile mele vinovate.

Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

După cum ştiţi, mie chiar nu-mi stă în caracter să citesc descrierea unei cărţi înainte să mă apuc de ea, ci prefer să merg cu totul oarbă. Întotdeauna am fost de părere că descrierile de pe coperta din spate strică oarecum primele capitole sau distrug descoperirea evenimentelor pe cale personală. Drept urmare, nu citesc niciodată subiectul unei cărţi şi habar nu am despre ce este vorba înainte să mă apuc de citit.

Aşa am făcut şi cu Oscar şi Tanti Roz şi mărturisesc că am crezut că este vorba despre un băieţel care are o prietenă imaginară roz. Deci imaginează-ţi mirarea şi compasiunea care au pus stăpânire pe mine când am aflat că nu era deloc aşa.

La început m-am întrebat ce dracului putea să mă dea peste cap -aşa cum mi-au zis prietenii- în 100 de pagini, abia aveam timp să intru în poveste,nu? Ei bine, nu aş fi putut să mă înşel mai tare de atât nici dacă voiam!

Mi-a umplut inima de sentimente pure, dar niciodată contradictorii.

În majoritatea timpului pe cât lecturam m-am simţit oribil pentru Oscar. Faptul că era atât de tânăr şi se lupta cu o boală atât atât de grea, pur şi simplu îmi umplea ochii de lacrimi. Nimeni nu ar trebui să treacă prin aşa ceva la o vârstă atât de fragedă, la nici o vârstă, de fapt.

Dar Oscar nu se plângea niciodată, un băieţel atât de puternic!

Şi nu aş şti ce să zic mai departe, căci nu prea sunt cuvinte care să explice. Dar a fost grozavă? Am învăţat ceva? Mi-a întors inima pe dos? Da, da şi, O Doamne, da!

Ce altceva mai poţi căuta la o carte? Dacă îmi urmăreşti blogul de mult timp, sau poate că nu, ia recenzia asta în serios şi du-te şi citeşte cartea. Închide chiar acum laptopul sau mobilul sau orice dispozitiv electonic de pe care citeşti asta acum, citeşte cartea, plângi de-ţi ies ochii din cap şi întoarce-te aici cu vederea împăienjenită şi spune-mi că nu ţi-a plăcut, dacă te simţi în stare.

„Urăşte-i din tot sufletul. Aşa, o să ai un os de ros. Şi când o să-l termini, o să vezi că n-a meritat osteneala.”


Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris, care în urma colaborării , mi-a oferit  „Oscar şi Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor,

1343881

Recenzie „Oraşul de sticlă” de Cassandra Clare

11720022_840648122684628_1607369986_n

Titlu: Instrumente mortale, vol III, Oraşul de Sticlă

Autor: Cassandra Clare

Editura: Leda

Anul apariţiei:2012

Număr de pagini:480

Disponibil: Librăria Online Libris, Editura Leda

4stars

Goodreads

„Presupunea că erau imperfecţiuni, toate aceste semne, dar ea nu le considera astfel; erau o istorie, scrisă pe corpul lui, harta unei vieţi de nesfârşit război.”


Am luat o mică pauză de la seria Instrumente mortale în care am citit „Endgame: Convocarea” de James Frey şi Nils Johnson-Shelton (click pe titlu pentru recenzie), după care am mai stat vreo săptămână fără să citesc nimic pentru că simţeam că eram gata să intru într-un reading slup pe care aş fi vrut să-l evit cu toate puterile deoarece vara aceasta vreau să citesc la greu!

Însumând toate acestea, am reuşit să citesc şi volumul trei al seriei şi anume Oraşul de sticlă de Cassandra Clare. Părerile mele sunt cam mixte, am terminat cartea acum 14 ore şi un pic, da aşa este, la ora de 5 de dimineaţă şi am ales să scriu recenzia „la cald” cum s-ar spune.

¤Am recenzat şi Oraşul Oaselor şi Oraşul de cenuşă, click pe titluri pentru recenzii¤

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească.

De ce zic că părerile mele sunt mixte? Păi pentru că pe de-o parte mi-a plăcut la nebunie, mai ales ce vorbeam în recenzia pentru Oraşul de Cenuşă că voiam ceva mai multă iubire şi ce ziceam şi într-o postare anterioară că am auzit eu că apare un personaj care dă tot firul narativ peste cap şi sunt curioasă să aflu ce se întâmplă. Ei bine, am aflat -logic că doar altfel nu făceam recenzia- şi mă bucur atât de tare că însfârşit lucrurile au revenit pe cât se poate la normal.

Dar există şi ceva care nu m-a încântat şi anume primele, să zic, 180 de pagini în care nu s-a întâmplat aproape nimic şi m-am simţit de parcă aş vrea să adorm şi să uit de cartea aia mizerbailă pentru tot restul vieţii. Apoi mi-am amintit de personajul misterios chiar la ţanc şi am continuat să citesc, iar cartea a luat o întorsătură care a făcut să merite chinul de a trece printre primele pagini îngrozitoare (aproape o jumătate de carte degeaba…)

Şi uite aşa mă gândeam că nu am să-i pot da decât 2 stele şi ce tristă o să fiu să fac iarăşi o recenzie cu mai multe aspecte negative decât pozitive, dar se pare că Universul a avut chef să se joace cu mine şi în schimb, acum stau la laptop şi scriu o recenzie de 4 steluţe.

De ce nu 5? Pentru că a fost o carte bună, dar nu la fel de bună ca prima. Oraşul Oselor este încă imprimată pe retina mea şi nu cred că voi vedea o carte mai bună decât aceea, mai ales după dezamăgirea provocată de volumul doi.

De data aceasta, chiar am plâns ca proasta la telenovele, cum se spune în popor. S-a întâmplat ceva cu adevărat tragic, de fapt mai multe lucruri pe care nu am putut să le diger atât de bine. Sunt femeie şi plâng la cărţi, nu mă judeca, bine?

Dar am şi râs la nişte glume chiar bine gândite, o să las una puţin mai jos care mi s-a părut cea mai amuzantă. Aşa că am avut, per total, impresia că este o carte foarte bine echilibrată şi cred că tocmai de aceea mi-a plăcut atât de mult.

11720019_840673149348792_232843396_n

Toate ca toate, chiar nu consider că mi-am pierdut timpul citind-o (de la a doua jumătate în coace) şi dacă şi pe tine te-a dezamăgit volumul doi, îţi am spatele spunându-ţi -aş putea să şi promit/jur- că îţi va plăcea cartea aceasta, cu bune şi cu rele şi că te vei bucura şi vei plânge, dar toate la timpul lor.


„Asta ar putea fi ultima noapte din viaţa noastră, cu siguranţă ultima cât de cât obişnuită. Ultima noapte în care mergem la culcare şi ne trezim, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Şi eu nu m-am putut gândi decât că voiam să mi-o petrec cu tine.”

Rămâi zâmbitor,

1343881