Recenzie „Oraşul de sticlă” de Cassandra Clare

Titlu: Instrumente mortale, vol III, Oraşul de Sticlă

Autor: Cassandra Clare

Editura: Leda

Anul apariţiei:2012

Număr de pagini:480

Disponibil: Librăria Online Libris, Editura Leda

Goodreads

„Presupunea că erau imperfecţiuni, toate aceste semne, dar ea nu le considera astfel; erau o istorie, scrisă pe corpul lui, harta unei vieţi de nesfârşit război.”

---

Am luat o mică pauză de la seria Instrumente mortale în care am citit „Endgame: Convocarea” de James Frey şi Nils Johnson-Shelton (click pe titlu pentru recenzie), după care am mai stat vreo săptămână fără să citesc nimic pentru că simţeam că eram gata să intru într-un reading slup pe care aş fi vrut să-l evit cu toate puterile deoarece vara aceasta vreau să citesc la greu!

Însumând toate acestea, am reuşit să citesc şi volumul trei al seriei şi anume Oraşul de sticlă de Cassandra Clare. Părerile mele sunt cam mixte, am terminat cartea acum 14 ore şi un pic, da aşa este, la ora de 5 de dimineaţă şi am ales să scriu recenzia „la cald” cum s-ar spune.

¤Am recenzat şi Oraşul Oaselor şi Oraşul de cenuşă, click pe titluri pentru recenzii¤

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească.

De ce zic că părerile mele sunt mixte? Păi pentru că pe de-o parte mi-a plăcut la nebunie, mai ales ce vorbeam în recenzia pentru Oraşul de Cenuşă că voiam ceva mai multă iubire şi ce ziceam şi într-o postare anterioară că am auzit eu că apare un personaj care dă tot firul narativ peste cap şi sunt curioasă să aflu ce se întâmplă. Ei bine, am aflat -logic că doar altfel nu făceam recenzia- şi mă bucur atât de tare că însfârşit lucrurile au revenit pe cât se poate la normal.

Dar există şi ceva care nu m-a încântat şi anume primele, să zic, 180 de pagini în care nu s-a întâmplat aproape nimic şi m-am simţit de parcă aş vrea să adorm şi să uit de cartea aia mizerbailă pentru tot restul vieţii. Apoi mi-am amintit de personajul misterios chiar la ţanc şi am continuat să citesc, iar cartea a luat o întorsătură care a făcut să merite chinul de a trece printre primele pagini îngrozitoare (aproape o jumătate de carte degeaba…)

Şi uite aşa mă gândeam că nu am să-i pot da decât 2 stele şi ce tristă o să fiu să fac iarăşi o recenzie cu mai multe aspecte negative decât pozitive, dar se pare că Universul a avut chef să se joace cu mine şi în schimb, acum stau la laptop şi scriu o recenzie de 4 steluţe.

De ce nu 5? Pentru că a fost o carte bună, dar nu la fel de bună ca prima. Oraşul Oselor este încă imprimată pe retina mea şi nu cred că voi vedea o carte mai bună decât aceea, mai ales după dezamăgirea provocată de volumul doi.

De data aceasta, chiar am plâns ca proasta la telenovele, cum se spune în popor. S-a întâmplat ceva cu adevărat tragic, de fapt mai multe lucruri pe care nu am putut să le diger atât de bine. Sunt femeie şi plâng la cărţi, nu mă judeca, bine?

Dar am şi râs la nişte glume chiar bine gândite, o să las una puţin mai jos care mi s-a părut cea mai amuzantă. Aşa că am avut, per total, impresia că este o carte foarte bine echilibrată şi cred că tocmai de aceea mi-a plăcut atât de mult.

Toate ca toate, chiar nu consider că mi-am pierdut timpul citind-o (de la a doua jumătate în coace) şi dacă şi pe tine te-a dezamăgit volumul doi, îţi am spatele spunându-ţi -aş putea să şi promit/jur- că îţi va plăcea cartea aceasta, cu bune şi cu rele şi că te vei bucura şi vei plânge, dar toate la timpul lor.

---

„Asta ar putea fi ultima noapte din viaţa noastră, cu siguranţă ultima cât de cât obişnuită. Ultima noapte în care mergem la culcare şi ne trezim, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Şi eu nu m-am putut gândi decât că voiam să mi-o petrec cu tine.”

Rămâi zâmbitor,