Recenzie Cioburi de stele de Amie Kaufman si Megan Spooner

Titlu: Constelaţii, vol I,Cioburi de stele

Autori : Amie Kaufman si Megan Spooner

Anul aparitiei: 2014

Numar de pagini: 480

Editura: Trei

Disponibila: Libraria Online Librex

Goodreads

„Mereu aud asta. Doar de atat esti in stare? Straduieste-te mai mult. Fii mai boga. Fii mai destept. Invata cum sa folosesti tacamurile. Vorbeste ca noi. Gandeste ca noi.”

---

In ciuda parerii populare, cum ca nu m-ar incanta asa de tare cartile cu putina fictiune/distopie (amestecaturi d-astea), Cioburi de stele de Amie Kaufman si Megan Spooner a reusit sa ma surprinda placut. Si nu spun asta doar din cauza ca am primit-o de la sponsori, in caz ca se intreaba cineva.

Icarus e o uriaşă navă spaţială care călătoreşte prin hiperspaţiu cu viteză superluminică. Icarus explodează, iar Lilac LaRoux (fiica celui mai bogat om din univers) şi Tarver Merendsen (care, la doar 18 ani, este deja erou de război) sunt singurii supravieţuitori. O navetă de salvare îi duce pe o planetă pustie, unde găsesc o formă ciudată de viaţă („fiinţele şoptitoare”), supusă unui experiment secret condamnabil, iniţiat de tatăl lui Lilac. Totul se schimbă după ce Lilac şi Tarver dezleagă misterul „fiinţelor şoptitoare” şi află că ar putea fi salvaţi. Dar nu vor mai fi niciodată aceiaşi tineri care au păşit cândva pe planeta pustie. 

Din nou si din nou am „intrat” in actiune complet oarba. Stiam cine e fata frumoasa din salon la fel de mult cum stia Tarver, adica deloc. Si chiar mi-a priit cel mai mult sa descopar singura cine era, ce cauta acolo si ce caracter are.

Nu gasesc cartea aproape deloc cliseica, doar ca in unele puncte s-ar putea sa se fi exagerat, nu am sa mint. Am avut asa impresia ca citesc din seria „toate mi se intampla numai mie”, dar pe o planeta ca aceea a fost complet justificat.

Cel mai mult mi-a placut naratiunea, cred ca m-am indragostit de felul in care scriu Amie si Megan. Nu multi autori au capacitatea de a te face sa fii prezent in actiune, de a simti cu propria-ti inima incercarile prin care trec personajele tale favorite si chiar si mai putin autori reusesc sa te tina cu sufletul la gura in asemenea circumstante.

De multe ori, parca-ti si dai seama ce se va intampla, dar mai dai o pagina si realizezi -putin dezamagitor ce-i drept- ca te-ai inselat amarnic. Totusi, este o adevarata capacitate artistica sa-ti induci in eroare cititorul si ador cartile care fac asta! Nici nu pot sa pun in cuvinte cat de tare iubesc autorii seriei!

Acum, singurul meu dubiu ramane daca sa citesc si cartea a doua acum sau mai tarziu. Parca-mi vine sa astept sa fie publicat si al treilea volum la noi ca sa-l fac asa un maraton de toata frumusetea! Recunosc ca am vrut sa citesc Cioburi de stele de Amie Kaufman si Megan Spooner mai mult ca un experiment ca sa vad daca-mi place sau nu seria, daca sunt incantata de idee. Si acum ca am citit primul volum parca-mi vine sa-mi dau singura palme ca nu am citit volumul cand a aparut.

Totusi, sunt sigura ca voi pierde batalia cu „asteptarea” si voi citi al doilea volum inainte de Craciun. (Urati-mi noroc!)

Toate acestea fiind spuse, Cioburi de stele merita citita cu sufletul la gura, o distopie extrem de reusita din punctul meu de vedere. Promit ca nu exista dezamagiri! Sper sa o citeasca cat mai multi dintre voi si sa discutam despre ea in sectiunea pentru comentarii.

P.S. Imi pare rau ca nu am mai postat demult, momentan am probleme cu internetul, iar acum postez articolul dintr-un pub, ca un adevarat scriitor.

---

„M-a cucerit. Nu doar cu infatisarea ei- desi ar fi de ajuns. Ci si pentru ca, in ciuda felului cum arata si in ciuda locului unde am intalnit-o, fata asta vrea sa fie independenta. Nu e o papusica fara minte.”
„O aventură palpitantă în spaţiul cosmic.” Kirkus Reviews

Si nu uita, ramai zambitor!

Mereu cu drag!

Concurs Youngart!

Dragi dramaturgi,

Puneti osul la treaba!

Detaliile se află pe imagine.

În curs de apariţie la Editura Herg Benet

Recenzie Eve: Răzvrătirea de Anna Carey

Titlu: Eve, vol. III, Răzvrătirea

Autor: Anna Carey

Editura: Leda

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 256

Disponibilă: Librăria Online Libris

Goodreads

„În momentul în care începeai să pricepi că nu toţi bărbaţii din exterior sunt aşa de periculoşi pe cât i-au prezentat ele, ce alte bănuieli ţi-ar mai fi trezit? Ce s-ar fi întâmplat dacă găseai un aliat într-unul din ei?”

---

Dacă nu ai citti deja recenziile primelor două volume, te invit să o faci accesând link-urile disponibile pe titlurile cărţilor.

Eve, vol I, Eve de Anna Carey

Eve, vol II, Sacrificiul de Anna Carey

În spectaculoasa încheiere a epopeii de iubire şi sacrificiu scrisă de Anna Carey, Eve trebuie să aleagă pe cine să abandoneze, pe cine să salveze şi împotriva cui să lupte.

Când şi-a pierdut sufletul-pereche, pe Caleb, Eve a simţit că lumea ei a pierit. Acum, captivă în palat, mireasă şovăielnică şi prinţesă nefericită, Eve simte că întreaga ei viaţă este o minciună.

Tot ce o determină să continue este amintirea lui Caleb… şi revoluţia declanşată de el. Eve plănuieşte să distrugă Noua Americă, începând cu capitala: Oraşul de Nisip. Va izbuti ea oare să clădească o lume nouă, liberă, când va fi chemată să comită actul suprem de răzvrătire – să-l ucidă pe propriul ei tată, regele?

Niciodată nu am înţeles de ce această serie nu este apreciată la adevărata ei valoare. Înţeleg că nu este la fel de populară ca Jocurile foamei sau mai ştiu eu ce, dar e cu mult mai bună decât cele supra-mediatizate.

Sper ca măcar prin intermediul acestui blog să reuşesc să conving cât mai multe persoane să o citească! Primul volum a fost publicat când eu eram în şcoala generală şi abia acum, patru ani mai târziu, a apărut ultimul! Serios, Leda? Serios?

Până anul trecut nu mi-am putut permite să-mi cumpăr cărţile, ca să fiu sinceră chiar uitasem de ele. Le-am văzut pe un grup de schimb/vând cărţi şi mi-am amintit instant că în şcoala generală am fost fascinată de descrierea primului volum şi că mi-ar plăcea să îi dau o şansă. Chiar dacă, în definitiv, nu mai aveam aceeaşi vârstă şi ar fi fost posibil să nu îmi placă.

M-am îndrăgostit iremediabil de modul în care scrie Anna Carey, felul acela în care te ţine pe linia de plutire, în care nu ai timp să te întrebi ce se mai poate întâmpla că îţi şi trânteşte o întorsătură de situaţie de zile mari!

Cred că orice fan distopie sau nu, trebuie să citească seria aceasta! Mai ales femeile. Doamnelor şi domnişoarelor, nu este vorba despre puteri supranaturale, nici despre creaturi nemaiîntâlnite, este vorba doar despre o femeie care luptă şi se sacrifică pentru iubire, pentru o viaţă mai bună şi pentru fericire. Aţi fi surprinse, atât voi cât şi bărbaţii, să aflaţi cât de departe poate ajunge voinţa feminină.

Ne plângem că se scriu cărţi numai cu bărbaţi eroi, dar când apare una cu o femeie care nu are nimic special decât o putere şi o voinţă de fier, o persoană care răneşte oameni la rândul ei, cineva care nu poate să îi salveze pe toţi, care plânge şi suferă ca noi toţi, care râde rar şi care nu poate face vin din apă, alegem să închidem ochii şi să citim despre bărbaţi în continuare.

Nu mai fi reticent în legătură cu Eve de Anna Carey, mai bine te-ai apuca de citit şi vei fi uimit cum o serie ca aceasta îţi poate shcimba viziunea asupra vieţii cum nu te aştepţi.

---

„Am citit undeva că atunci când îţi este dor de cineva, te transformi în acea persoană, faci anumite lucruri ca să umpli golul lăsat de ea şi să nu te mai simţi singur.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris, care în urma colaborării , mi-a oferit Eve: Răzvrătirea de Anna Carey. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge

Titlu: Ghici cine moare primul

Seria: Helen Grace

Autor: M.J.Arlidge

Editura: Trei

Număr de pagini: 408

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„E nostim, dar odată ce ţi-ai pus în cap să faci ceva rău, te simţi de-ndată mai bine. Te ia ameţeala, eşti euforic şi liber. Nu ştie nimeni ce pui la cale. Nimeni nu te poate opri. E micul tău secret murdar.”

---

Mărturisesc că nu am fost chiar atât de interesată de Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge, dar după ce am citit „Fata din tren” de Paula Hawkins (click pe titlu pentru recenzie) încă aveam chef de ceva thrillere poliţiste şi romanul acesta părea o opţiune viabilă. Când am văzut şi rating-urile de pe Goodreads mi-am zis că, în definitiv, de ce nu?

Unul trăieşte, celălalt moare. E singura soluţie.

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui. Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.

Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber“.

Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima?

Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singura cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

De asemenea, judecând după titlu, am ales să intru în poveste complet oarbă (nu ar fi pentru prima data, nu?) şi am realizat acum, citind descrierea, că am făcut bine să nu ştiu.

M-a intrigat faptul că a fost atât de bine scrisă încât nu ţi-ai fi putut da seama niciodată cine este „răpitoarea/criminala”. Am avut atât de multe bănuieli, chiar am fost sigură 85% la un moment dat că ştiam cine este şi că nu mai pot fi surprinsă în nici un fel când va fi dezvăluită, dar dacă m-aş fi putut înşela mai mult decât atât, probabil că aş fi făcut-o.

Capitolele sunt structurate în aşa manieră încât te lasă dorind mai mult şi mai mult şi tot mai mult. Şti şi tu genul acela de carte „un singur capitol şi mă culc” şi până la urmă citeşti tot romanul într-o noapte şi nu realizezi de ce te dor ochii şi de ce arată ceasul 5 dimineaţa.

Tocmai de aceea am ales să îi acord un rating generos, deşi cinci stele probabil că sunt infime pe lângă potenţialul de care se bucură acţiunea din „Ghici cine moare primul„.

Este un roman bogat care are foarte multe de oferit. Pe mine m-a surprins într-un mod plăcut mai ales că deznodământul mi-ar fi fost extrem de greu de anticipat, iar dacă îmi eşti cititor de mult timp şti deja că asta mi se întâmplă foarte rar.

În concluzie, recomand oricărui pasionat de un thriller poliţist bun să ridice Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge şi spun pe propria mea răspundere că nu o să dezamăgească nici cât negru sub unghie. Mai ales dacă eşti fan Agatha Christie, dar cauţi nişte scene ceva mai sobre, mai sângeroase şi în majoritatea cazurilor, scandalos de bine scrise, ştii ce ai de făcut!

---

„Crima reprezintă cel mai groaznic gen de caz, mai rău şi decât sinuciderea- care cel puţin posedă o dimensiune tragică, în zădărnicia şi disperarea ei absolută.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie #GIRLBOSS de Sophia Amoruso

Titlu: #GIRLBOSS

Autor: Sophia Amoruso

Editura: Publica

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 224

Disponibilă: Editura Publica

Goodreads

„De ce să nu vezi cât de sus poate zbura zmeul imaginaţiei? Şi de ce să nu-l las să mă poarte şi pe mine spre cer atunci când visele mele încep să devină realitate?”

---

Mare şoc ar fi să spun acum că tot de pe youtube am auzit de cartea aceasta? Cre’că nu.

#GIRLBOSS include povestea Sophiei Amoruso, dar, în același timp, este infinit mai mare decât ea. Este profund personală, dar și universală. Fiind plină de îndemnuri brute pentru trezirea la realitate („Nu ești un fulg de nea special”), de observații oneste și pătrunzătoare („Eșecul este invenția ta”) și de povești din spatele cortinei despre ascensiunea fulminantă a Nasty Gal, #GIRLBOSS vorbește despre foarte multe lucruri. Dovedește că a avea succes nu are legătură cu popularitatea din liceu sau cu facultatea pe care ai urmat-o (dacă ai făcut o facultate). În schimb, succesul este legat de încredere în instinctele tale și despre felul în care îți asculți intuiția, știind ce reguli să urmezi și pe care să le încalci.

O #GIRLBOSS își ia viața în serios fără să se ia pe ea însăși foarte în serios. Riscă și își asumă responsabilitatea în condițiile impuse de ea. Știe când să atace și când să folosească eschiva. Când să fie serioasă și când să dea frâu liber nebuniei interioare. Așa cum scrie Sophia: „Am trei sfaturi pe care aș vrea să vi le amintiți: Nu vă maturizați niciodată. Nu deveniți plictisitori. Nu deveniți niciodată conformiști. OK? Bine. Atunci hai să facem asta”.

Doar că de data asta am văzut coperta nu la booktuberiţele pe care le urmăresc constant ci la o beauty guru (sau poate au fost două) Kailee McKenzie care este obsedată (la propriu) de brand-ul Nasty Gal. Nici măcar nu auzisem de acest brand până când nu a vorbit ea despre el.

Poveste lungă pe scurt, încă de când am auzit că este vorba despre fondatoarea şi directorul executiv al Nasty Gal şi despre cum a avansat în carieră cu paşi de bebeluş (de la a mânca din gunoaie până la a-ţi cumpăra pantofi de 700$ minimum e cale lungă), am vrut şi eu să aflu reţeta succesului scrisă pe chitanţele de la mall.

Nu mă aşteptam să fie aşa mare lucru, credeam că va fi o poveste plictisitoare despre cum a dat norocul peste ea şi s-a îmbogăţit. End of story. Dar dacă aş fi putut să mă înşel mai mult de atât, porbabil că aş fi făcut-o.

M-a surprins în mod plăcut cât adevăr a fost cuprins între pagini şi câte poveşti inspiraţionale au fost scrise. Nu a fost numai viaţa Sophiei până în acest punct, au fost şi altele strecurate, multe #GIRLBOSS dându-mi sfaturi să nu renunţ niciodată şi să mă deosebesc în mulţime.

Lăsând la o parte modul extrem de ingenios în care este scrisă cartea, m-a făcut cu adevărat să vreau să fac ceva, să-mi doresc cu adevărat să schimb ceva şi să încep de jos de tot ca să ajung cât mai sus. Iar când am ajuns sus, să reuşesc să-mi ţin greutăţile pe umeri cu bărbia sus şi să nu cad. Deoarece cu toţii ştim că să ajungi să însemni ceva e cale lungă, dar să te menţii acolo este chiar mai greu.

Toate ca toate, am avut multe de învăţat şi sfătuiesc orice femeie să citească aceste pagini căci nu îi poate face absolut nici un rău. Am citit-o în câteva ore, nu e grea, nu e imensă, este exact ceea ce îţi trebuie dacă vrei, la rândul tău, să fii o #GIRLBOSS.

---

„Nu eşti luată în serios atunci când rogi pe cineva să te ia în serios. Trebuie să fii acolo şi să domini. Aşa că, dacă asta e o lume a bărbaţilor, cui îi pasă? Eu tot mă bucur mult că pot să fiu fată în ea.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Camera de Emma Donoghue

Titlu: Camera

Autor:  Emma Donoghue

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2012

Număr de pagini: 416

Disponibilă: Librăria Online Libris

Goodreads

„-Probabil simţiţi o nevoie aproape patologică- de înţeles, de altfel- de a fi un fel de scut între fiul dumneavoastră şi lume.

-Mda, asta înseamnă să fii mamă.”

---

Tot de pe booktube am aflat şi de Camera de Emma Donoghue – mare şoc, ştiu- şi am ştiut că nu mai are nevoie de alte cuvinte. Tot ce am auzit a fost „nu ştiu cum să explic această carte fără să dau vreun spoiler, aşa că vă spun numai să o citiţi”, cui nu i-ar fi trezit curiozitatea?

Pentru Jack, un băieţel în vârstă de cinci ani, Camera înseamnă lumea. Acolo s-a născut şi a crescut; împreună cu mama lui, acolo se joacă, citeşte şi învaţă lucruri despre viaţă. Noaptea, mama îl închide cu grijă în dulap, unde trebuie să doarmă când vine Batrânul Nick în vizită.
Pentru Jack, Camera înseamnă acasă, dar pentru mama lui e închisoarea în care Batrânul Nick a ţinut-o captivă timp de şapte ani.
Prin determinare, ingeniozitate şi o dragoste uriaşă, mama a creat o viaţă pentru Jack. Dar ştie că nu e de ajuns… nici pentru Jack, nici pentru ea însăşi. Aşa că pune la cale un plan de evadare, crezând în curajul fiului ei şi în noroc. Însă nu înţelege cât de puţin pregătită este în realitate pentru ca planul să reuşească.
Narată în întregime în limbajul plastic şi savuros al lui Jack, băieţelul de cinci ani,Camera este o poveste despre curaj şi despre legătura profundă dintre părinte şi copil.

Într-o seară mă uitam pe site-ul celor de la Libris să văd ce mai e nou, ce îmi mai permit, ce să mai cer pentru recenzie când am dat peste minunăţia aceasta – despre care credeam că vor mai dura 1000 de ani până să se traducă la noi- care avea preţul de numai 9 lei. Să rezist? Imposibil.

Mi-a luat ceva timp să îmi fac curaj să o încep deoarece ştiam dinainte că îmi va rupe sufletul şi aşa a şi făcut. La un moment dat chiar nu mai înţelegeam ce se poate întâmpla mai mult decât deja se întâmplase, dar iată că m-a surprins într-un mod extrem de plăcut, ţinându-mă în priză constant.

Practic, nu am putut să o las din mână. Nu am dormit, nu am mâncat, nu am fost în stare decât să citesc până o termin, iar după aceea să-mi pară rău că am terminat-o. Măcar apare filmul toamna aceasta şi nu trebuie să aştept aşa mult să îi înjur pe regizori pentru că romanul este mai bun.

De unde ştiu că romanul este mai bun decât filmul dacă filmul nu a apărut nici măcar la cinematograf, te întrebi? Pentru că un scris atât de impecabil şi felul naratotului de a fi nu se poate transpune în imagini. Oricât de bun ar fi filmul, din partea mea poate să ia şi un Oscar sau două, tot nu ar putea să întreacă cartea, niciodată.

Este modul unic în care este narată cel ce m-a făcut cel mai tare să îndrăgesc acţiunea. Privind prin ochii lui Jack, un copil neştiutor de ceea ce se află înafara pereţilor unei camere, fiind nefamiliarizat cu lumea ce ne înconjoară şi trăind închis într-un loc în care nu ai posibilitatea de a ieşi afară, de a te juca, de a dansa în ploaie, nici măcar de a cunoaşte alţi copii, de aţi face prieteni şi amintiri, am realizat cât de mult ar trebui să apreciez libertatea şi cât de tare nu o fac.

Crescând jucându-mă în parc, mergând la grădiniţă, având tot ce-mi doreşte inima, nu m-am oprit niciodată pe loc să mă gândesc că alţii s-ar putea să nu se bucure de ceea ce mă bucur eu. Şi sunt foarte fericită că însfârşit am avut ocazia să citesc ceva real care să-mi deschidă ochii.

De ce nu vorbim niciodată despre răpiri? Despre violuri? Despre pedofili? Despre nimic rău, defapt? De ce trebuie să aşteptăm să ni se întâmple nouă ca să fie real? De ce nu punem capăt? De ce nu e de ajuns? De ce trebuie să fie altcineva ucis pentru a realiza cât de importantă ne este propria viaţă? De ce numai atunci când treci printr-o tragedie realizezi ce e cu adevărat important pentru tine? Tu ce valori ai? Tu ce simţi? Tu, tu, TU!!!

---

„A luat pastile rele, cred că se simţea prea obosită ca să mai vrea să se joace, se grăbea să se ducă în Rai şi nu m-a mai aşteptat, de ce nu m-a mai aşteptat?”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit „Camera” de Emma Donoghue . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!