Recenzie Miss Peregrine de Ransom Riggs

12246840_900737543342352_61185333461342758_n

Autor: Ransom Riggs

Editura: Art/ Youngart

Număr de pagini: 392

Anul apariţiei: 2013

Disponibilă: Youngart

Goodreads

„Dacă toţi sorii s-ar stinge, în afară de soarele nostru, câte vieţi ne-ar lua să ne dăm seama că am fost singuri tot timpul? Mereu am ştiut că cerul e plin de mistere- dar abia acum mi-am dat seama câte existau şi pe Pământ.”

Am vrut foarte tare să citesc Miss Peregrine de Ransom Riggs chiar dacă sunt cea mai fricoasă fiinţă în viaţă şi mă sperii la orice film cu efecte proaste. De asemenea, copiii „fantomă” sunt slăbiciunea mea pe viaţă! Mor de frică oricând aud asemenea subiecte.

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

M-a încântat faptul că nu trebuie să intrii extrem de adânc în acţiune ca să-l cunoşti pe Jacob, personajul principal. Încă din primele capitole îţi dai seama cum stă treaba cu el.

„Părinţii mă tratau ca pe un suvenir de familie fragil, abţinându-se să se certe sau să se arate agitaţi de faţă cu mine, de teamă să nu mă sparg în mii de cioburi.”

Asemenea şi cu bunicul lui Jacob.

„-Îşi ascundea bine secretele, nu-i aşa?

-Glumeşti? Omul era o adevărată fortăreaţă din punct de vedere emotiv.”

Pentru primele 100 de pagini am simţit că mor. Atât de încet se mişca acţiunea încât am vrut să dau cu cartea de pereţi, să îi rup paginile, să o pun pe foc şi să dau cenuşa la găini.

Nici chiar aşa, hai să nu exagerăm! Dar a mers atât de încet încât mai aveam puţin şi adormeam. Dar am răzbătut şi răbdarea mea s-a dovedit a fi eficientă pentru că de la pagina 100 totul s-a întors cu fundul în sus şi eram disperată să văd ce se mai întâmplă.

La început nu aveam idee ce mama dracului se petrece! Eram în cea mai mare stare de confuzie a vieţii mele, dar toate întrebările mi-au fost răspunse încetul cu încetul.

Prima data când am început să o citesc tremuram de frică şi a trebuit să dorm cu lampa de citit aprinsă deoarece nu aş fi putut să stau singură în întuneric. Chiar am dormit cu căţeluşa mea în pat, ţinând-o strâns îm braţe. Sunt şi eu copil, ştiu.

Dar consider că dacă nu m-ar fi speriat de moarte nu ar mai fi avut farmec. Aşa că totul e ok. Ransom Riggs, te iert.

Ceea ce mi sa părut cel mai interesant a fost că pozele au fost în perfectă concordanţă cu acţiunea. Nu ştiu cum s-a reuşit aşa ceva, dar ador cărţile cu ceva ilustraţii şi acestea au fost mai mult decât sugestive şi grozav de folositoare!

Ce-aş mai avea de spus ar fi povestea de dragoste a lui Jacob cu unul dintre copii, m-a emoţionat extrem de tare şi este atât de frumos construită şi structurată încât nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de iubirea lor, aproape posibilă, dar şi aproape imposibilă.

„În plus, mai era şi felul în care se uita la mine, zâmbindu-mi cu toată fiinţa, sau gesturile timide ca datul părului pe spate, care mă făceau s-o urmez, s-o ajut, să fac ce voia. Eram pierdut, n-aveam nici o şansă.”

Toate ca toate, consider că a fost o balanţă perfectă între începutul foarte lent şi sfârşitul extrem de alert. I-am acordat 5 steluţe pentru că nu am văzut nimic neîregulă cu această carte şi chiar dacă m-a speriat la culme, am realizat că nu aveam deloc motive reale să mă tem.

„Când cineva nu te lasă să intri, la un moment dat nici tu nu mai baţi la uşă. Înţelegi ce vreau să zic?”

Rămâi zâmbitor!

1343881