Titlu: Întreab-o pe Alice
Autor: Anonim
Editura: Art
Număr de pagini: 184
Anul apariţiei: 2015
Disponibilă: Youngart
Goodreads
„După ce ai consumat prima dată, nu mai există viaţă fără droguri. E o existenţă forţată, lipsită de culoare, nefiresc de goală.”
Subiectul dependenţei de droguri în rândul adolescenţilor m-a ţinut întotdeauna în priză şi consider că Întreab-o pe Alice este una dintre cele mai cutremurătoare poveşti pe care am citit-o până în prezent.
Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri.
Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală.
Mi-a deschis ochii foarte larg faptul că totul începe cu o fată obişnuită, care puteam fi eu sau tu sau copilul tău, şi care se întâmplă să fie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit şi cel mai evident, cu anturajul nepotrivit.
Ceea ce se întâmplă cu noi toţi la vârsta asta, am realizat, e că avem impresia că nimeni nu a mai trecut prin ceea ce am trecut noi. Că nimeni niciodată n-a mai simţit o aşa trădare când l-a înşelat iubitul/iubita, că nimeni n-a mai luat un 4 la testul de la matematică, că numai pe noi nu ne înţeleg părinţii.
Dar bineînţeles că nu este tocmai aşa. Doar că ai noştri nu au avut „luxul” refugiilor noastre. Noi avem şansa -sau neşansa- să fim o generaţie libertină. Dar unde ne duce asta, mai exact?
„Înainte credeam că sunt singura care simte lucruri, dar în realitate sunt doar o părticică infimă dintr-o omenire plină de durere. E mai bine că majoritatea oamenilor sângerează pe dinauntru, altfel lumea asta ar fi un pământ crud şi mânjit de sânge.”
Apoi realizăm că am greşit. Realizăm că viaţa e dură şi că avem nevoie de mami şi de tati. Că singurele braţe care ne strângeau fără intenţia de a ne sugruma erau ale părinţilor. Aşa că, adunând ultimele puteri şi punându-le în paşi, ne întoarcem ruşinoşi acasă. Ştiind că orice ar fi, uşa e deschisă.
„Apoi am vorbit cu Alice, pe care am cunoscut-o când stăteam drogată pe bordură. Nu ştia dacă fuge de ceva sau dacă fuge către ceva, dar a recunoscut că-n adâncul sufletului ei voia să se întoarcă acasă.”
Cel mai trist am găsit faptul că tânăra şi naiva fată nu a simţit deloc dragostea pe când se droga. Dacă făcea sex? Oh, desigur. Dacă-i păsa când, unde, cu cine sau măcar dacă se proteja? Bineînţeles că nu. Dacă era violată atunci când nu avea putere nici măcar să-şi amintească a doua zi ce i s-a întâmplat, dar să mai şi riposteze? Mult prea des.
„Sângele unui bărbat îngheaţă repede când nu e nimeni prin preajmă care să-l încălzească.”
Toate ca toate, Întreab-o pe Alice este o poveste de viaţă într-adevăr cutremurătoare. Şi poate că e greşit să o numesc aşa, mai degrabă i-aş spune „lecţie de viaţă” pentru că cineva a scris cartea asta ca noi, ceilalţi adolescenţi rebeli şi libertini să învăţăm din greşelile sale.
Câţi oameni mai trebuie să moară? Câte fete să mai fie violate? Câţi copii să mai fie păcăliţi să vândă droguri la colţ de stradă? Câte boli să se mai răspândească? Cât şi mai cât până să facem ceva, să deschidem ochii, să ne educăm copiii? Cât?
„Pun pariu că-i mai greu să faci rost de anticoncepţionale decât de droguri- ceea ce arată cât de varză e lumea asta de fapt!”
Rămâi zâmbitor!
Andreea Paunescu 