Recenzie”Toate sfârşiturile sunt la fel” de Andrei Cioată

12744325_940650929351013_6198778473290218486_n.jpg

Titlu: Toate sfârşiturile sunt la fel

Autor: Andrei Cioată

Editura: Celestium

Număr de pagini: 168

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Totuşi, încerc să ţes totul în mintea mea precum o pânză, dar parcă toate firele sunt împrăştiate în colţuri ascunse ale minţii mele în care, chiar nici eu măcar, nu am acces.”


 

Mai are rost să spun cât sunt de încântată că am reuşit şi eu să-mi fac timp să citesc „Toate sfârşiturile sunt la fel” de Andrei Cioată? Mă tot chinuiam de o lună să mai ţin şi eu o carte în mână că tare greu mai e să fii aXII-a.

Viata ne invata cum sa o traim si ce sa experimentam. Alegerile insa se fac intotdeauna de catre noi. Atat cu sufletul, cu mintea, cateodata cu trupul. Dragostea! Ce isi doreste Andrei? Sa experimenteze cat mai mult. Sa locuiasca cu parintii sai si sa aiba o viata normala, de familie. Vrea o mama model. Vrea sa straluceasca in cariera editoriala si sa lase in urma lui o carte. Dragostea il duce insa pe cai nesperate. Intr-o calatorie a propriei lui fiinte. Il intalneste pe B. si toate sperantele lui prind aripi. Iar Irina, il face sa simta cea mai frumoasa poveste de dragoste. Intre cei doi vor fi mereu parintii lui, mama si tatal. Cu toate astea viata ii spulbera toate dorintele, lasandu-l cu o carte autobiografica „Toate sfarsiturile sunt la fel”. Privind in viata lui Andrei, vei descoperi si o parte din tine. O parte care cauta mereu raspunsuri la intrebari. Aceea parte care doreste sa se cunoasca si sa experimenteze. Andrei exista in fiecare dintre noi. Trebuie doar sa-l cautam in adancul nostru.

În primul şi-n primul rând vreau să subliniez că ador cum sunt construite poveştile de iubire! Nu cred că am întânit până acum sentimente aşa sincere transpuse atât de bine în cuvinte, propoziţii, fraze. Andrei are acest talent inedit de a mima realitate şi a te face să simţi ce scrie el, să simţi cu adevărat.

„Acel sărut divin ne-a contopit, acel sărut, poartă a cerului terestru, acel sărut care ne-a împletit într-o singură fiinţă, care ne-a dat speranţă, care ne-a promis totul.”

De asemenea, pe câtă bucurie , pe atâta tristeţe. Exact ca viaţa oricărei fiinţe umane obişnuite, o zi bună, mai multe proaste. M-a intrigat limbajul pe care îl foloseşte Andrei. Nu l-aş numi neapărat poetic, dar are ceva ce face cuvintele să devină artă şi să rămână artă pentru mult timp de-aici înainte.

„Iubesc visul pe care l-am trăit alături de tine, însă aş vrea să uit momentul în care, nefiinţă devenind, m-am trezit din acest vis prelungit.

Dacă dorul ar fi un vers, eu aş fi o întreagă simfonie de lacrimi.”

N-am să mint în legătură cu firul narativ, nu este chiar conturat, dar din punctul meu de vedere, asta face romanul să fie special. Nu cred că mi-ar fi plăcut dacă ar fi avut un drum clar, ador să gândesc, să-mi dau seama ce se întâmplă, ce e real şi ce nu, să trec evenimentele prin filtru, să aleg versiunea cea mai potrivită pentru mine. Şi Andrei mi-a dat această şansă, de aici şi dragostea mea infinită pentru romanul său!

De asemenea, viziunea sa despre lume este cu totul atipică şi m-a atras la primele rânduri. Pur şi simplu, se vede negru pe alb că Andrei nu a fost făcut pentru altceva decât pentru a scrie, de parcă ar rupe bucăţi din el şi le-ar pune pe hârtie pentru cp doar aşa poate opri tremurul inimii.

„Număr lacrimile care-mi curg în caravanele de stele care, cîntînd, trec deasupra cerului.Învăţaţii le numesc constelaţii, dar eu cred că sunt ochii oamenilor care nu dorm, care icnesc de durere.”

Însumând toate acestea, sunt fascinată de scrierile lui Andrei, iubesc romanul său în aşa fel încât simt că dacă ar fi să vorbesc, cuvintele ar fi de prisos. Îmi plac naraţiunile mai ciudate, cele ce nu au un fir narativ definit, cele ce mă lasă să gândesc următoarea mişcare, cele ce-mi dau puterea, ca cititor, să-mi aleg propriul drum. Şi Andrei a ştiut exact cum să îndeplinească toate condiţiile!


 

„Şi,totuşi mă gândesc, oricât de banal ar putea fi: adesea poate nu iubim un bărbat, o femeie, nu iubim buze şi atingeri de piele, ci anume iubirea.

Iubim iubirea.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Anunțuri

3 gânduri despre „Recenzie”Toate sfârşiturile sunt la fel” de Andrei Cioată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s