Recenzie Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews

Titlu: Eu, Earl şi Sfârşitul ei

Autor: Jesse Andrews

Editura: RAO

Număr de pagini: 256

Anul apariţiei: 2016

Disponibilă: Librăria Online Libris

Goodreads

Era ceva despre moartea ei ce înţelesesem, dar nu înţelesesem cu adevărat, dacă ştiţi ce vreau să spun. Vreau să spun, poţi să ştii când cineva moare la nivel intelectual, dar emoţional nu te-a lovit încă şi apoi, când te loveşte, atunci te simţi de căcat.”

---

Am vrut Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews pentru că ştiam că a apărut filmul şi muram de nerăbdare să-l văd, dar rămân fidelă literaturii şi am decis că decizia înţeleaptă este ca mai întâi să citesc cartea. Dădeam scroll pe Facebook şi iat-o acolo, frumos tradusă la noi, trebuia s-o am!

Greg Gaines, un licean excentric, isi propune sa isi petreaca ultimul an de liceu ascunzandu-se in biroul profesorului de istorie si facand parodii nereusite si indecente dupa filme clasice ale cinematografiei internationale, impreuna cu singurul lui prieten, Earl.

Povestea capata o noua turnura atunci cand mama lui Greg ii pune in vedere sa lege prietenie cu o colega de clasa, Rachel, diagnosticata cu leucemie, o boala necrutatoare. Este o poveste amuzanta si emotionanta despre o prietenie care se naste in conditiile deosebite intre trei adolescenti.

Din momentul în care a sunat curierul şi am desfăcut pachetul, i-am mulţumit şi am intrat în casă, m-am şi apucat de citit. Nu mai conta nimic pe lume decât hardcoverul ăsta frumos şi era totul ca un vis devenit realitate.

Numai că realitatea m-a lovit din plin. Nu ştiu ce aşteptări aveam, nu ştiam nimic despre subictul cărţii, decât că era o tipă pe moarte, şi ea pe acolo, pierdea vremea ca noi toţi. Dar ştiu sigur că nu la asta mă aşteptam.

Şi n-am s-o spun pe şleau, n-am idee despre ce-a fost cartea asta şi nici nu mai ştiu ce simt acum. Am tot amânat s-o recenzez pentru că nu am reuşit să-mi dau seama care mi-s gândurile.

Voiam atât de tare să-ţi dau ţie, cititorule, o recennzie sinceră şi cât se poate de reală, aşa cum fac mereu. Dar m-a lăsat cu atâtea semne de întrebare că m-am zvârcolit în pat neştiind care mi-e următoarea mişcare acum c-o terminasem.

Nu a fost mare lucru, per total. Nişte descrieri de filme făcute de nişte copii, multe glume extrem de bune care au un limbaj cam licenţios, alte chestii despre cancer şi moarte şi nimic mai mult. Dar puse laolaltă au făcut povestea asta pe care nu prea mi-o pot scoate din minte.

Ce-a fost atât de special? N-aş şti să pun în cuvinte. Dar a fost ceva diferit, inedit. Poate o experienţă de viaţă. Personajele nu au mai fost fie perfecte fie complet demoralizate. Au fost oameni normali, ca mine, ca tine, ca prietenii şi cunoscuţii noştri. Oameni cu defecte şi calităţi. Asta m-a atras în mod special, m-am simţit că aparţin lumii pentru că nu mai era nimic nemaiîntâlnit.

Nu am mai avut parte de intrigi dificile sau de finaluri siropoase cu bolnavi de cancer. Nu am plâns deloc. Am râs în gura mare de credeau oamenii din cafenea că am luat-o razna. E okay, tu să nu fi ca restul, e supraapreciat.

Concluzionând, mi-a plăcut mult că nu a fost ceva ce am mai citit până acum, dar a fost un loc unde m-am regăsit. Şi asta e de bine, nu? Desigur. În altă ordine de idei, abia aştept să văd şi filmul, deşi nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor mele.

---

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris, care în urma colaborării , mi-a oferit Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

„Asta era o fiinţă umană, care murea. […] Asta era singura dată când avea vreodată să existe acea persoană, trăind pe lume, şi acum că era aproape de sfârşit, nu puteam să fac faţă.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Darul lui Jonas de Lois Lowry

Titlu: Darul lui Jonas

Autor: Lois Lowry

Anul apariţiei: 2014

Editura: Art

Număr de pagini: 208

Disponibilă: Youngart

Goodreads

„Chiar dacă învăţaseră cu toţii, ani în şir, cum să se exprime corect, ce cuvinte ai fi putut folosi ca să transmiţi altcuiva experienţa strălucirii soarelui?”

---

Nici măcar nu ştiu de ce am ales cartea asta. Sunt impulsivă, okay? Era filmul ăsta pe HBO care se numea „Darul lui Jonas” şi părea mişto, apoi mi-am amintit că parcă există o carte de genul publicată pe undeva şi-am vrut-o. Nu am trişat, am schimbat porgramul. Dar mi-am luat ţeapă că n-am găsit filmul pe net decât în italiană.

Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Dar destinul şi misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalţi.

La început n-am prea înţeles eu mare lucru că era aşa complicat cu o lume distopică şi trebuia să prind detaliile pe parcurs şi să-mi dau seama cum funcţionează lucrurile şi mă tot întrebam „care dracului e darul ăsat a lui Jonas?”, dar nu-ţi spun, aşa ca să stai şi tu în suspans. Păi ce, numai eu? Nu prea cred.

A fost super tare că au tot apărut detalii noi în fiecare capitol şi am citit cartea doar în câteva ore pentru că e relativ scurtă şi chiar te ţine în priză. Şi a fost tare mişto că era la persoana a treia şi ştiam multe chestii pe care ceilalţi nu le ştiau şi m-a ţinut constant într-un raliu care mi-a tăiat respiraţia pentru că aveam o sete de cunoaştere infinită.

Şi cam cred că la fel ţi se va întâmpla şi ţie. Doamne, a fost perfectă pentru ziua ploioasă de afară şi nu m-aş mai fi săturat să mai citesc la ea! Finalul m-a lăsat cam atingând de-un fir de aţă şi, Dumnezeule, jur că vreau continuarea chiar acum! Există o continuare? Jur că u ştiu. Dar o vreau!

Nu mai ştiu ce să mai zic pentru că m-a bulversat. Mi-a arătat că nu e nici o ruşine în a fi diferit şi nu e ceva rău să vezi lucrurile altfel decât ceilalţi, câteodată viziunea lor, chiar dacă e a majorităţii este greşită şi mai bine ai avea încredere în instinctele tal pentru că sunt al naibii de bune!

Ca să mai şi concluzinez trăncăraia mea,Darul lui Jonas de Lois Lowry a fost impecabil scrisă, dar că mi-aş fi dorit să fie puţin mai lungă, poate chiar mai amplă pe ici şi colo, dar toate ca toate, a fost superb construită şi cum am spus deja, vreau mai mult! Mă hrănesc cu frazele acestui autor şi sunt o nesătulă, recunosc!

---

„- Ştiu că nu are importanţă ce porţi. Nu contează. Dar…

-Importantă e alegerea, nu?”

Rămâi zâmbitor!

 

Recenzie Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

Titlu: Toate acele locuri minunate

Autor: Jennifer Niven

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 408

Disponibilă: Editura Trei

Goodreads

„Dar unul dintre lucrurile care îmi plac în viaţa asta a noastră este că poţi fi diferit pentru fiecare persoană pe care o întâlneşti.”

---

De unde altundeva să fi aflat despre Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven dacă nu de pe booktube? Şocuri peste şocuri aici pe blog, dragi cititori! Parcă mi-aş petrece toată ziua uitându-mă la filmuleţe pe youtube, dar stai, poate chiar asta fac.

Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor.
Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire.
Cand Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale.
Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască.
Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.

Nici nu ştiu de unde să încep, ca să o dau pe faţă! Cartea asta mi-a lăsat atâtea sentimente că-mi pare aproape imposibil să le pun în cuvinte. Îmi găsesc oare ceva fraze potrivite? Probabil că nu. Dar, de dragul tău, voi face tot ce-mi stă în putere să rezum exhaustivitatea provocată de lectura aceasta.

Practic, mi-a luat o zi şi-o noapte numai să-mi pun gândurile în ordine, teoretic, am mai şi dormit vreo 8 ore în procesul ăsta, dar hei, sunt o fiinşă umană care mai are nevoie şi de odihnă. Înainte să încep să descriu programul meu de peste zi, mai bine încep să mă rezum numai la carte.

Scuze, mi-e cam foame, revin.

„Dar nu pot să-ţi promit că n-o să te distrug, bucată cu bucată, până când o să ajungi ruptă într-o mie de bucăţi, exact ca mine. Trebuie să ştii ce-o să primeşti înainte să te implici prea mult.”

Aşa, gata, mult mai bine. Cum spuneam, am să încerc să rezum nişte sentimente de nedescris într-o postare ce sper să nu fie prea lungă, dar probabil deja am început să te plictisesc deoarece aberez chestii pentru că nu prea ştiu ce să scriu de fapt. Dar îmi iau inima-n dinţi, iată-mă cum încep.. mda.. imediat. Am pornit! Vrrrrrum!

Ca să o iau cu începutul. Tot ce ştiam despre Toate acele locuri minunate e că vorbeşte într-o oarecare măsură despre boli mintale şi asemenea lucruri, ceea ce nu am ştiut e cât de complexă avea să devină o carte aparent contemporană şi , judecând după copertă, uşurică.

„Trebuie să fii împinsă, nu îndemnată, altfel o să stai în continuare pe muchia pe care ţi-ai creat-o tu singură.”

Băi, uşoară de citit a fost. Am răsfoit-o imadiat, bam bam, pagină după pagină ca o maşină supersonică de citit pentru că nu mă puteam sătura, voiam mai mult şi mai mult şi când s-a terminat am stat trează în pat vreo oră încercând să asmiliez ce tocmai am citit şi plângând ca o muiere la telenovele. Viaşa mi se terminase. Sau aşa credeam eu la 4 dimineaţa, privată de somn şi fără nici un pic de cofeină la bord. Mda, sunt ciudată la orele alea.

Revenind. Problema bolilor mintale este una foarte serioasă în rndul generaţiei noastre, nu ştiu câţi dintre voi realizează asta, dar rata suicidurilor este foarte ridicată. (sunt ceva statistici plictisitoare la sfârşitul cărţii, citeşte-le şi singur, omule!) Ceea ce m-a făcut să mă gândesc cât de egoişti sunt, de fapt, oamenii care vor să-i convingă pe cei apropiaţi lor să nu se sinucidă.

„- […]Pentru Dumnezeu, rămâi în viaţă.

Lucrul pe care nu i-l spun este că vreau să rămân în viaţă[…]- mă lupt ca să fiu aici, în lumea asta distrusă.”

Aşa cum văd eu lucrurile, persoana aceea a ajuns în stadiul în care nu mai vede un motiv solid să-şi continue viaţa şi jur că înţeleg că vrei să-i păstrezi pe cei dragi aproape şi rahaturi sentimentale, dar nu eşti tu cel egoist pentru că vrei ca cineva să trăască, la propriu, în agonie, doar ca să rămână lângă tine??

Oh, tocmai am realizat că nu am vorbit deloc despre carte în sine, deci probabil ar trebui să-mi las filosofiile de viaţă pe altădată.

Oricum ar fi, cel mai şi cel mai tare m-a atras dubla perspectivă din care este spusă povestea (cu toţii ar trebui să ştiţi până acum că ador asta) pentru că am putut să ştiu ce gândesc ambele personaje pricipale şi m-am putut baza pe sentimente clare, ce ulterior mi-au fost transmise în şuvoaie de lacrimi, bătăi de inimi şi zâmbete gigantice, dar ăsta e un alt subiect de discuţie.

„Şi pentru că este atât de diferită de celelalte fete, şi pentru că îmi doresc mult-mult de tot să nu stric asta, mă concentrez să o sărut aici, […] , în lumina soarelui, şi las asta să fie suficient.”

Mi-au plăcut şi călătoriile, aventurile, locurile minunate pe care le-au vizitat împreună, suspansul şi faptul că a fost, cu adevărat, o experienţă inedită. Nu ai şansa zilnic să te afli în mintea cuiva care suferă de o boală mintală serioasă, rareori îţi poţi da seama ce simte sau ce gândeşte o persoană în cauză. M-a intrigat că a fost nemaiîntâlnit pentru mine.

Toate ca toate, nu o mai lungesc că deja am trănănit cam mult şi aş putea s-o duc lunga până mâine dimineaţă, subiectul a fost superb construit, personajele grozav conturate, nu am nici măcar un singur reproş, iar asta ar trebui să însemne ceva venind de la Andreea-care-va-găsi-mereu-ceva-contra. Ador cartea asta, a urcat în topul meu 5 cărţi favorite ale tuturor timpurilor! Sper să aveţi cât mai mulţi dintre voi şansa să o citiţi şi să împărţim păreri în secţiunea pentru comentarii, că eu aş tot vorbi!

---

„Sunt distrus. Sunt defect şi nimeni nu mă poate repara. Am încercat. Încă mai încerc. Nu pot iubi pe nimeni pentru că nu e corect faţă de cei care m-ar iubi la rândul lor.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Lista iubiţilor mei de E.Lockhart

Titlu: Lista iubiţilor mei

Autor: E. Lockhart

Număr de pagini: 240

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2016

Disponibilă: Librăria Online Libris

Goodreads

„Totul e o minciună. Când urăşti pe cineva pe care-l iubeai şi crezi că a făcut ceva groaznic- probabil chiar a făcut.

Nu o să-l iubeşti din nou.

El nu-ţi va cere scuze şi nu se va întoarce la tine.”

---

Încă de când am citit Mincinoşii de E. Lockhart mi-am propus să citesc toate cărţile emnate de această autoare. Cred că îmi merge destul de bine momentan, nu? Nici Lista iubiţilor mei de E. Lockhart nu m-a lăsat neimpresionată, dar tot Mincinoşii rămâne în capul listei favoritelor mele.

15 iubiţi, 11 şedinţe la psiholog, 4 broscuţe din ceramică şi eu, Ruby Oliver

Ruby Oliver are 15 ani şi merge la psiholog. Ştie că e ciudat, dar are o scuză — a avut zece zile crâncene, în care, printre altele:

– şi-a pierdut iubitul (băiatul nr. 13)
– şi-a pierdut cea mai bună prietenă
– şi-a pierdut toţi ceilalţi prieteni
– a făcut ceva şocant de avansat cu băiatul nr. 15
– s-a certat cu băiatul nr. 14
– a picat un test la mate…

În ciuda a toate astea, Ruby va supravieţui… pentru a face şi mai multe liste.

După ce am citit şi Cum să fii o fată rea de E. Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle, pot să zic că m-am obişnuit cu stilul de abordare a lui E Lockhart aşa că mă aşteptam într-o oare care măsură să fie mai mult decât ceea ce pare. Ştiţi voi, în cazul acestei autoare, aparenţele chiar sunt înşelătoare adesea.

Am făcut greşeala fatală să o cred o contemporană uşoară, s-a dovedit a fi complexă şi a avea mai multe substraturi decât aş fi anticipat vreodată. Grozavă construcţie a romanului!

„-Pentru că trebuie să gândeşti de unul singur, mi-a răspuns. Nu poţi să crezi tot ce-ţi spune lumea.”

Mi-a plăcut extrem de tare ă nu este ca orice carte obişnuită, nu există un şir cronologic al evenimentelor. Sare dintr-o perioadă în alta şi trebuie să pui ingur piesele puzzle-ului în ordine. M-am simţitit de parcă mă uitam la un film psihologic în car trebuie să descopăr eu ce va urma, doar că evident filmul se petrce în capul meu şi asta sună cam nebunesc. Okay, e târziu, închei ideea paragrafului aici.

De curând am trecut şi eu prin „etapa despărţirii” şi cartea a picat exact la momentul oportun. Mi-am făcut curăţenie în gânduri şi în viaţă exact ca Ruby şi mă simt  de parcă am mers eu însumi la psiholog şi am rezolvat problema inimii frânte. (deşi nu a fost inimă frântă, a fost doar o tristeţe de lipsa unei obişnuinţe.)

Toate ca toate, a fost o carte rapidă ce m-a ţinut în priză, am citit-o cam în 3 ore şi m-a captivat extrem d tare, cum bineînţeles ştiam deja că o va face. Scrisul lui E. Lockart este incomparabil.

---

„Mă deranjează foarte tare că, în cărţi, singurele opţiuni par să fie perfecţiunea sau ura de sine. De parcă cititorilor nu le-ar plăcea dcât un peronaj ideal sau unul complet dărâmat.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit Lista iubiţilor mei de E. Lockhart . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Concert în memoria unui înger de Eric Emmanuel-Schmitt

Titlu: Concert în memoria unui înger

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Anul apariţiei: 2012

Editura: Humanitas

Număr de pagini: 216

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„Fără voia lui, făcuse mai mult rău decât să ucidă un inocent, ucisese inocenţa.”

---

 

Prin vară, dacă nu mă înşel, am citit prima oară o carte semnată de acest autor şi anume Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, care dacă veţi citi recenzia veţi vedea că m-a făcut sî plâng până la epuizare. Dar asta este o altă poveste ce-am spus-o deja.

Într-un catun idilic din Franta, o respectabila doamna in varsta pe care justitia a exonerat-o de orice vina este pe punctul de a-si marturisi vina. In mijlocul oceanului, un marinar taciturn afla ca si-a pierdut o fiica. Telegrama cea cruda nu ii spune insa care din cele patru. Oare inima de tata ii va sopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frante de o crima. Insa cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipa, sau cel care a raspandit in jurul lui ura ani de zile? Se va folosi prima doamna a Frantei de un secret abominabil pentru a se razbuna pe cel care nu o mai iubeste? Fiecare dintre protagonistii celor patru nuvele ajunge, intr-o situatie-limita, sa-si cunoasca fata cea mai intunecata. Insa nu toti asculta de impulsurile inavuabile pe care le naste egoismul pur. Pentru unii, atata vreme cat nu sunt imuni la remuscari, mantuirea este posibila. Pentru altii, desi se afla la un pas de ea, nu. Schmitt sondeaza profund si dezinvolt in acelasi timp adancimile constiintei omenesti si surprinde clipele fulgurante cand morala invinge sau este invinsa, iar omul devine fie inger, fie diavol.

Aşa cum te-am obişnuit deja de ceva timp, drag cititor, am intrat în cartea aceasta complet oarbă, fără ca măcar să fi citit descrierea de pe spate (ulterior am citit-o şi tare vagă îi). Habar n-aveam eu că nu e o singură poveste, ci o colecţie de 4 povestioare şi un jurnal de scriitură al autorului.

Mă aşteptam să-mi placă mult, mai ales după ce am citit Oscar şi Tanti Roz şi am rămas plăcut surprinsă, dar să îl ado aşa de tare nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte! Ce să mai zic când nu mi-au mai rămas cuvinte? Mi-a trebuit o săptămână întreagă doar ca să-mi adun gândurile şi să îmi revin psihic după Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt, aşa puternic impact a avut asupra mea!

„Ai devenit opusul a ceea ce erai. Am cunoscut un înger şi am creat un demon.”

Poate a fost de vină şi faptul că lectura s-a suprapus pe o perioadă puţin mai urâtă a vieţii mele, ca să zic aşa, ir majoritatea sentimentelor personajelor s-au pliat oarecum pe ceea c simţeam eu la momentul respectiv. Ca atunci când spui că numai când eşti trist înţelegi versurile unui cântec. (see what I did there?)

Într-o oarecare măsură m-a indus într-un reading slump amplu, dar nu genul în care îţi pare rău că ai intrat şi nu mai ai cle de întoarcere. Genul acela care te face să reflectezi, să-ţi pui întrebări, să înhizi cartea şi să te întrebi dacă tu ai fi acţionat diferit şi să realizezi că probabil n-ai fi făcut-o. Atuni când îţi dai seama că singur-singurel cu propriile tale mânuţe ai creat toată drama c este acum viaţa ta şi că doar prin aceeaşi modalitate poţi ieşi la suprafaţă. Soarele e tot acolo, chiar dacă momentan nu poţi vedea decât norii.

„- N-am să fac nici o scenă. Nu sunt geloasă.

– Aaa, bine.

– Deloc. Sunt calmă ca un lac. E chiar bizar… ciudat… Poate că bunul-simţ popular are dreptate când spune că gelozia e o dovadă de iubire.”

Însumând toate acestea, iubesc sincer povestirile lui Eric-Emmanuel Schmitt şi mai ales, iubesc ceea ce simt atunci ând le citesc. Cred că oricine în această viaţă trebuie să citească măcar o operă a acestui autor şi va fi prins pe veci. Noul meu scop în viaţă este să le colecţionez pe toate!

---

 

„Nu, vechile păpuşi nu trebuie reanimate, trebuie să le laşi să se umple de praf, să se  degradeze, să se acopere de uitare şi să părăsească discret amintirea celor vii.”

Rămâi zâmbitor!