Recenzie Verity de Coleen Hoover

Titlu: Verity

Autor: Coleen Hoover

Editura: Epica

Anul apariției: 2018 (2019 în România)

Număr de pagini: 336

Goodreads

„Nu eram eroică. Nu eram nici simplă. Eram dificilă. Un puzzle emoțional sfidător care nu voia să fie rezolvat. Ceea ce era în regulă. Nu aveam chef să fiu rezolvată.”

Cu riscul de a mă repeta, am citit Verity în engleză pe Kindle, de aceea citatele vor fi puțin diferite având în vedere că le traduc singură, dar te asigur că sensul nu se pierde. Las mai jos descrierea pentru doritori:

Lowen este o scriitoare debutanta, cu mari dificultati financiare. De aceea, cand Jeremy, sotul celebrei autoare Verity Crawford, ii propune sa completeze seria de romane pe care sotia lui, grav vatamata intr-un accident, nu mai este capabila s-o duca la bun sfarsit, Lowen nu poate sa refuze oferta. Astfel, ajunge la resedinta Crawford, cu intentia de a sta cateva zile – atat cat sa caute prin haoticul birou al lui Verity orice notite si posibile schite de care ar avea nevoie ca sa inceapa sa scrie urmatoarele romane. Dar cu cat petrece mai mult timp impreuna cu Jeremy, cu atat mai putin se grabeste sa plece.

In biroul sotiei, Lowen gaseste un manuscris ascuns. O autobiografie continand marturii ingrozitoare, inclusiv adevarul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevar care, daca i-ar ajunge la cunostinta lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatal deja indurerat. Lowen decide sa pastreze secretul despre manuscris, ingaduindu-i lui Jeremy sa continue sa creada ca Verity este nevinovata. Insa pe masura ce sentimentele lui Lowen pentru tatal si sotul devotat se adancesc, ea incepe sa se intrebe daca a nu-i dezvalui si lui ce-a aflat este in interesul ei.

Această carte prin definiție e făcută să îți împrăștie măruntaiele pe podea. Pe tot parcursul lecturii nu am făcut decât să mă gândesc și răzgândesc și să gândesc din nou.

Narațiunea este atât de frumos și neted scrisă încât fix atunci când crezi că ai găsit soluția, îți mai dă o piesă din puzzle căreia pur și simplu nu îi poți găsi locul. E de-a dreptul fascinant cum îți poți pune atâtea întrebări și totuși să nu ai nici măcar o fărâmă de răspuns.

Dacă îmi amintesc bine, cred că am citit-o în două zile pentru că eram mult prea curioasă să aflu deznodământul. Am stat în continuu cu sufletul la gură și recunosc că m-am îndoit din ce în ce mai mult de capacitățile mele de detectiv haha.

Recomand acest titlu oricui îi place un mister bine construit, dar și ceva mai mult romantism pe alocuri. Deoarece acțiunea se învârte mai mult în jurul unei povești de dragoste sau a unui oarece triunghi amoros în care nu este prea clar ce se petrece. Nu vreau să intru în detalii pentru că știi că eu încurajez întâlnirile pe nevăzute cu cărțile, acolo unde este cazul.

„Aceste cuvinte or să devină parte din tine, parte din intuiția ta și o să fii rănit din cauza lor. Chiar și-așa… chiar și în urma avertismentului meu generos, o să continui să ingerezi cuvintele mele, pentru că ăsta ești tu. Uman. Curios. Deci, mergi în continuare.”

Rămâi zâmbitor,

Shop my library

Am decis să mă despart de anumite titluri din biblioteca personală deoarece nu mai rezonează cu omul care sunt acum.

Multe dintre acestea au fost citite, iubite și adnotate, în timp ce altele nu au fost deschise niciodată. Aș vrea să își găsească un nou cămin și ca altcineva să le aprecieze.

Le puteți achiziționa cu un mesaj privat pe pagina de instagram @shopmylibrary pe care am înființat-o exclusiv în acest scop. Plata se face în avans în cont bancar sau pe revolut, iar transportul o să fie 10 lei prin poștă.

Recenzie O poveste haioasă de Ned Vizzini

Titlu: O poveste haioasă

Autor: Ned Vizzini

Editura: YoungArt

Anul apariției: 2006 (2014 în România)

Număr de pagini: 390

Goodreads

„Cine nu s-a gândit să se sinucidă copil fiind? Cum să crești într-o lume ca asta și să nu te gândești niciodată la așa ceva?„

Acest titlu a rezonat puternic cu adolescenta din mine, poate că tocmai de aceea nu am putut lăsa cartea jos. Luptându-mă eu însumi cu depresia încă de la o vârstă fragedă în care nu prea înțelegeam ce e viața asta și de ce ar trebui să mă bucur de fapt, mi-aș fi dorit să fi descoperit cartea aceasta atunci și știu că m-ar fi ajutat enorm să nu mă simt singură sau nevalidată.

În ciuda titlului, narațiunea atinge subiecte delicate ale sănătății mintale și conturează cu o doza de amuzament tema sinuciderii și a gândurilor obsesiv compulsive. Descrierea mai jos:

Craig Gilner are 15 ani şi ambiţia l-a aşezat pe drumul visat. Are tot ce-şi poate dori un tânăr de vârsta lui – o familie iubitoare şi un loc la unul dintre cele mai prestigioase licee din Manhattan –, dar fericirea întârzie să apară. 

Odată prins în caruselul competiţiei şi al temelor pentru şcoală, viaţa devine pentru Craig un coșmar: se confruntă zi de zi cu tulburări de alimentaţie şi de somn, consumă marijuana, îşi accentuează starea de nefericire visând la iubita celui mai bun prieten al său şi se plimbă de la psiholog la psiholog sperând la marea Schimbare, care să-i facă viaţa suportabilă. 

Dar schimbarea nu apare până când, în toiul unei crize, Craig ajunge să-i cunoască pe pacienţii de la secţia de psihiatrie a unui spital din Manhattan. De la aceştia tânărul învaţă cum să-şi înfrunte temerile şi să privească viaţa cu mai multă îngăduinţă.

Am început să o citesc cu un scepticism ieșit din comun pentru mine, credeam că o să fie doar o altă comedie cu adolescenți și cu toții știm că am văzut deja prea multe care seamănă prea tare. Ei bine, mare mi-a fost mirarea când am realizat că mă înșelasem amarnic!

O poveste haioasă de Ned Vizzini a fost tot ce nu am crezut niciodată că o să fie. M-am simțit atât de apropiată de personajul principal și complet de în asentiment cu tot ceea ce simțea. M-a făcut să înțeleg că depresia nu are în mod necesar un punct de plecare și că nu trebuie niciodată să compari cel mai rău lucru care ți s-a întâmplat ție cu al altcuiva. Și chiar dacă există lucruri mult mai rele, asta nu invalidează deloc experiențele pe care le-ai trăit tu. Suntem oameni diferiți, drept urmare rănim și suntem răniți în moduri diferite, dar egal dureroase pentru limita de durere pe care o poate suporta oricare din noi.

Așadar, ne sunt prezentate viețile altor pacienți de la secția de psihiatrie pentru adulți și problemele cu care se confruntă ei (sau motivul pentru care sunt internați acolo). Prin urmare, de aici încep și lecțiile noastre legate de a privi viața cu ochi mai blânzi.

Nu o să intru în amănunte deoarece povestea merită digerată pe îndelete de unul singur. O să închei prin a recomanda titlul oricărui cititor care se confruntă sau nu cu sine însuși și care s-ar putea să aibă nevoie de un mic pick-me-up.

„Singura diferență este că ele nu constituie o opțiune valabilă în acest moment, sunt doar o posibilitate, așa cum tot posibilitate este și că aș putea să mă fac praf și pulbere chiar în momentul imediat următor și să mă risipesc prin univers ca o conștiință omniscientă. Doar că acum nu e momentul.„

Rămâi zâmbitor,

Recenzie Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton

Titlu: Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle

Autor: Stuart Turton

Editura: RAO

Anul apariției: 2018 (2020 în România)

Număr de pagini: 496

Goodreads

„Cât de rătăcit ar trebui să fii ca să lași diavolul să te conducă acasă? Atât de rătăcit, decid. Precis atât de rătăcit.”

Am citit acest titlu acum ceva timp și asta în limba engleză, deci mă scuzați dacă traducerile din citatele extrase de mine nu sunt exact ca cele de la editură, asta ca să începem cu un mic disclaimer. Ca de obicei, eu te sfătuiesc să nu citești descrierea sau să nu te avânți prea tare în ea deoarece această acțiune este de descoperit de unul singur, bineînțeles doar parcurgând-o. Totuși, dacă ai o personalitate care TREBUIE să știe, atunci îți las ajutoare aici dedesubt.

„Sunt ca un om din purgatoriu, orb in fata pacatelor care m-au izgonit aici.”
Conacul Blackheath, o cladire somptuoasa, dar la limita paraginii, este locul in care are loc un al mascat. Invitatii sunt membrii de vaza ai societatii (ofiteri, bancheri, medici etc.), care se strang pentru a rememora un eveniment tragic – moartea tanarului Hardcastle, fiul lordului Peter si al lui lady Helena Hardcastle. O moarte tragica intrerupe petrecerea, insa nu ii pune capat. Este vorba despre tanara Evelyn Hardcastle. De fapt, aceasta nu va muri o singura data. Atat timp cat Aiden Bishop, personajul principal, nu rezolva misterul mortii sale, scena decesului se va repeta neincetat, seara de seara.

Pentru mine lectura aceasta a fost exact ce îmi trebuia ca să ies dintr-un reading slump îngrozitor. Mi-a fost și mie recomandată și având în vedere că nu am mai postat nimic de câțiva ani, am cam rămas în urmă cu recenziile. Drept urmare, am selectat titlurile care m-au impresionat cel mai mult în perioada cât nu am mai fost prezentă aici și vor ajunge la tine binișor, într-o ordine absolut aleatorie.

Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle m-a ținut cu sufletul la gură cum nu mai reușise de mult timp o carte să facă. Deși din descriere poate părea o acțiune statornică, cu aceeași zi care se repetă la nesfârșit, vei afla rapid și sigur că lucrurile sunt mult mai complicate de atât. Tu vei deveni ușurel un detectiv care nu înțelege ce se petrece sau cine minte și oricât de tare te-ai strădui, Evelyn moare de fiecare dată.

Pregătește-te să îți pui sute de întrebări, chiar dacă la unele din ele vei afla răspunsul, nu o să fii sigur că era cel pe care îl căutai. Sau poate că ai greșit întrebarea? Ups, s-a întâmplat din nou să te aducă în impas.

O să fie o călătorie frustrantă și frumoasă în același timp, iar răbdarea o să îți fie testată și curiozitatea răsplătită pe măsură! Chiar te-aș ruga să îmi spui în comentarii dacă tu ai reușit să dezlegi misterul, eu una recunosc că nu am reușit.

„Ei bine, cum altfel ai putea numi o a doua șansă? mă întreabă ea. Nu îți place de bărbatul care erai odată, foarte bine, fii altcineva. Nu te oprește nimic, cel puțin nu de-aici înainte. Cum am mai spus, te invidiez. Noi restul suntem condamnați la a trăi cu greșelile noastre.”

Rămâi zâmbitor,

Recenzie Casa Păpușilor de M.J.Arlidge (Helen Grace #3)

Titlu: Casa Păpușilor (Helen Grace #3)

Autor: M.J.Arlidge

Editura: TREI

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 432

Goodreads

„Plângea pentru minciunile care-i fuseseră spuse, pentru sentimentul de rușine pe care-l avusese atâta vreme. Dar cel mai mult plângea pentru prostia lui, fiindcă acum știa că-și sacrificase cariera unui zeu fals.”

Recenzia primului volum din seria Helen Grace de M.J.Arlidge poate fi accesata aici și cea a volumului doi aici.

Încă de când am citit cel de-al doilea volum undeva prin Noiembrie m-am îndrăgostit iremediabil de această serie și sincer nu cred că voi mai citi altceva până când nu voi fi terminat toate volumele. Ca de obicei, descrierea se află dedesubt (dacă ești previzibil):

Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!
Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie? 
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face conexiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

Din nou și din nou mi s-a tăiat respirația la fiecare capitol. Am ajuns la concluzia că este imposibil să citești asemenea cărți fără să faci măcar o grimasă pe parcursul lecturii. Am stat cu sufletul la gură, am vrut să elucidez misterul și întrebarea predominantă pentru mine a fost ‘de ce?’.

Nu știu despre tine, dar eu nu mă mai satur de o narațiune în care să urmăresc mai multe personaje și să pun singură cap la cap anumite indicii, ca mai apoi la final să mă dojenesc că răspunsul era în fața mea și nu l-am văzut.

Această serie e ca un sezon nesfârșit din Minți Criminale care te rupe și te coase la loc pe de-a-ntregul. Relatările sunt la persoana a treia și capitolele sunt structurate astfel încât să însoțești pe cineva nou de fiecare dată, așadar știi în permanență cam tot ce se petrece în interiorul personajelor.

Cum probabil am mai afirmat și în recenziile precedente, aceste titluri nu sunt pentru toată lumea și nu le-aș recomanda niciodată persoanelor sensibile. Deoarece sunt foarte grafice, pe alocuri chiar înfricoșătoare (nu mă refer aici la apocalipsă zombie, ci la lucuri de care ne temem în viața de zi cu zi: omucidere, criminali în serie, răpitori, molestatori, etc). Prin urmare, aș îndemna oamenii care știu ca sunt slabi de înger în legătură cu aceste subiecte să nu deschidă aceste cărți.

„Pentru el, copiii au fost întâi o sursă de enervare și cheltuială, iar mai târziu un bun comun, pe care-l păsase amicilor săi pedofili. Poate suferise când fusese tânăr. poate existaseră experiențe și demoni care-l făcuseră să se poarte așa cum se purtase, dar Helen nu voise niciodată să știe. Refuza să accepte gândul că brutalitatea lui putea fi cumva scuzată sau justificată.”

Rămâi zâmbitor,