Titlu: În ape adânci
Autor: Paula Hawkins
Editura: Trei
Anul apariției: 2017
Număr de pagini: 432
„El nu era un bărbat rău. Doar că atunci când iubea, iubea complet. Și ce era neînregulă cu asta?„
Am citit cartea asta de cum a apărut deoarece sunt un fan înrăit Paula Hawkins după ce am citit Fata din tren. După cum bine știi dacă îmi citești blogul de ceva timp, ador un mister bine conturat, drept urmare acest titlu m-a lăsat citindu-l pe nerăsuflate.
Nel Abbott este moartă. E ultima dintr-un lung șir de femei înghițite de apele întunecate ale râului.
Sora ei, Jules, e măcinată de regretul că i-a ignorat strigătul de ajutor și are certitudinea că Nel nu s-a sinucis.
Ferește-te de apele liniștite. Nu știi niciodată ce ascund.
Cartea este bazată pe amintiri și pe a lua acțiunile din trecut și a le transpune în prezent pentru a înțelege firul întâmplărilor ce a dus la moartea lui Nel. Este o poveste atât de frumos împletită care te face să descoperi evenimente cruciale și motive pentru care s-ar fi sinucis (sau nu) Nel.
Are un puternic impact emoțional și consider că te învață importanța familiei, a trecutului și a viitorului. Mai ales, importanța observării schimbării comportamentale ale unui om și trăirile pe care nu le exprimă în mod direct, dar sunt acolo dacă le cauți puțin mai bine.
Adesea avem senzația că trecutul s-a dus și nu se mai întoarce, dar neglijăm de fapt să vedem că este încă aici, influențând prezentul întru-totul.
„Se spune ca femeile au lasat ceva din ele in apa, se spune ca apa pastreaza ceva din puterile lor, fiindca de atunci, le-a atras spre tarmurile sale pe cele fara noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe ratacite. Vin aici ca sa inoate cu surorile lor.”
Rămâi zâmbitor,
Andreea Paunescu 