Titlu: Amândoi mor la sfârșit
Autor: Adam Silvera
Editura: STORIA
Anul apariției: 2021
Număr de pagini: 336
Tata a zis că să-ți iei rămas-bun e „cel mai posibil imposibil”, pentru că niciodată nu vrei s-o faci, dar ar fi o prostie să nu, dacă ți se dă șansa.
Nu știu cum să încep… Cred că am amânat această recenzie tocmai pentru că m-a lovit foarte puternic în inimă într-o perioadă a vieții mele în care am înțeles mesajul.
La scurt timp după ce am terminat de citit această carte, mi-am pierdut mama în lupta cu cancerul. Întâmplarea face că narațiunea este despre ultima zi pe Pământ a doi băieți. Unul dintre ei este un introvertit care consideră că nu a făcut aproape nimic în viață, iar altul este un orfan care a făcut prea multe până în acel punct.
Lumea e construită în așa fel încât există acești Crainici ai Morții care te sună să-ți comunice că astăzi o să mori. Există și o aplicație numită „ultimul prieten” în care oamenii singuratici își pot găsi pe cineva cu care să-și petreacă ultima zi.
Nu vreau să dau foarte multe detalii pentru că aceasta este una din poveștile care te zguduie din toți rărunchii făcându-te să realizezi cât de importanți sunt oamenii de lângă tine, cât de scurte sunt clipele noastre de fapt și cât de mult ne dorim să mai stăm.
Deși acțiunea se petrece într-o singură zi, este atât de rapidă și antrenantă și constant ești pe marginea prăpastiei și te întrebi „oare ăsta e momentul când moare unul din ei?”. Spun cu mâna pe inimă că nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp să plâng (da, lacrimi reale) la o carte sau un film, dar Adam Silvera a știut exact cum să se joace cu emoțiile mele.
Cu siguranță o recomand oricui, în orice moment s-ar afla, pentru că îți aduce aminte cât de mult ar trebui să te bucuri că te-ai trezit de dimineață și cât de binecuvântat ești că ai alături de tine oameni pentru care ți-ai da viața!
Mă târăsc spre el și mă încordez când îl ating. Îi simt inima cum bate; inima lui, ca și a mea, nu vrea să se oprească, e disperată să mai bată, mai ales în haosul ăsta. Inimile noastre sunt haotice, deranjate și înspăimântate.
Rămâi zâmbitor,
Andreea Paunescu 