📚Ce am învăţat din cărţi? PART #7📚

Aşa cum ne-am obişnuit cu toţii până acum, marţea învăţăm cu spor din cărţile citite recent, iar în această seară am de gând să vă postesc câte ceva despre ce foloase am tras eu din „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman.

daca-as-ramane-editie-film_1_fullsizeDeoarece am văzut că este un subiect destul de controversat şi există o oarecare paralelă între film şi roman, ca sa nu existe nici un fel de dubiu, vreau să mă fac înţeleasă încă de pe acum că vorbesc strict despre roman. După cum ai observat şi dacă ai citit recenzia „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman (click pe titlu) făcută de mine săptămâna trecută, părerea mea despre film şi părerea despre carte nu sunt deloc una şi aceeaşi. Dacă vrei să înţelegi mai bine, mergi şi citeşte recenzia mai întâi, în cazul în care nu ai făcut-o.

Acum să trecem la cea mai importantă parte şi anume la partea în care vorbim despre ce am învăţat cu adevărat din romanul „Dacă aş rămâne” şi sinceră să fiu nu am învăţat nimic despre iubirea adevărată aşa cum s-ar zice, ci mai degrabă am învăţat despre puterea de a renunţa. Pe parcursul romanului, Mia nu a vrut nici o secundă să rămână, ea voia doar ca suferinţa să se termine şi , mai presus de toate, voia să fie reunită cu familia ei. Nimeni pe lumea aceasta nu cred că ar fi acceptat să se întoarcă la viaţă numai petru a-şi înmormânta cele mai dragi fiinţe de pe lume, părinţii şi fratele. Asta este pur şi simplu cumplit. În ciuda tuturor persoanelor care au venit să fie alături de ea şi în ciuda tuturor încurajărilor venite din toate părţile, Mia nu voia să rămână deloc. Renunţase la viaţă din clipa în care a aflat că şi fratele ei murise. Am învăţat că cel mai important lucru este să ştii când să pui piciorul în prag şi când să ceri ceea ce vrei cu adevărat. Mia poate că a fost egoistă, poate că s-a gândit numai la binele ei ci nu la cei care se rugau la căpătâiului patului ei ca ea să se trezească, dar eu chiar sunt frustrată din cauza deciziei autorului, adică felul în care s-a terminat cartea.

Sincer, am învăţat că binele celoralţi s-ar putea să nu fie tocmai binele tău. Şi că ceea ce vor ceilalţi nu înseamnă că trebuie să vrei şi tu. Din când în când, mai trebuie să te mai gândeşti şli la tine. La locul în care stai, la ceea ce simţi tu, la ceea ce vrei tu. Câteodată, trebuie să uiţi că nu eşti singur şi să-ţi aduci aminte că la finalul zilei singura persoană care trebuie să trăiască cu deciziile făcute de tine eşti chiar tu. Atunci când soarele apune şi eşti singur în pat, eşti doar tu. Şi câtedată trebuie să renunţi dacă simţi că nu ai puterea să mergi mai departe deoarece o faci pentru tine.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Reclame

📚Ce am învăţat din cărţi? PART #6📚

Hello,hello!

E marţi din nou şi astăzi ne vedem cu încă o postare proaspătă marca „Ce am învăţat din cărţi?” şi sunt mândră să spun că în sfârşit am reuşit şi eu să citesc „Sub aceeaşi stea” de John Green şi să o recenzez. (click pe titlu pentru recenzie)

2542Ce m-a învăţat pe mine John Green a fost că speranţa moare ultima. Sunt sigură că mulţi dintre voi deja ştiu subiectul principal al romanului „Sub aceeaşi stea„, ar fi chiar şi culmea să nu ştiţi. Dar în caz că ai ratat recenzia mea, ar trebui să dai click aici sau mai sus pentru a o citi şi a înţelege despre ce vorbesc în această postare, doar aşa ca nimeni să nu aibă nici un dubiu.

Prin urmare, acum că şti despre părerea mea per total asupra romanului „Sub aceeaşi stea” de John Green, putem discuta altfel. Nu m-a impresionat deloc. Nu este nici un secret că nu mi-a „hrănit” , ca să spun aşa, aşteptările. Nimic wow, nimic ieşit din comun. Am recenzat şi „Căutând-o pe Alaska” şi „De 19 ori Katherine(click pe titluri pentru recenzii) şi tot mi s-au părut mai bune decât „Sub aceeaşi stea„. Întrucât există romane mult mai frumos scrise şi care evidenţiază mult mai bine condiţia unui bolnav de cancer, chiar am făcut o asemenea recenzie şi îmi îndrum toţi cititorii către romanul „Soni” de Andrei Ruse (click pe titlu pentru recenzie), nu avea cum să mi se pară „Sub aceeaşi stea” cel mai reuşit şi romantic roman al anului 2014, sincer, no way.

Dar nu am făcut postarea aceasta doar pentru a critica, din potrivă, aş vrea să laud un aspect al romanului adică speranţa de care dă dovadă. Poate că sună a cliche sau poate că nu, dar asta este tot ceea ce am văzut eu printre rânduri în timpul lecturii. Nimic mai mult decât speranţa lui Hazel că va rămâne alături de Gus, dar şi speranţa lui Gus că Hazel va putea să treacă peste moartea lui. Aş zice că este o amestecătură de sentimente aşa cum au sugerat alţi bloggeri, dar din punctul meu de vedere, sincer aş minţi. Nu am văzut nici o amestecătură, chiar deloc. Tot ce am văzut a fost speranţa unui bolnav de cancer că lumea va deveni un loc mai bun şi pentru el, spernaţa la iubire, speranţa la o viaţă normală fără tuburi ataşate, speranţa că, în final, totul va fi bine. „Sub aceeaşi stea” de John Green m-a făcut să îmi dau seama că în această viaţă cu toţii ne agăţăm de mici fire de speranţă în tot ceea ce facem. În spatele oricărui „nu cred că am făcut bine” se află un „sper că totuşi mi-a ieşit ceva”, în spatele unui „nu mă mai iubeşte” se află „sper să îi pese de mine”, în spatele unui „nu voi reuşi” se află „dar şi dacă pot?” şi acesta este adevărul vieţii! Nu vrem să ne agăţăm de speranţă pentru a nu fi dezamăgiţi, dar este uman să ne agăţăm de singurul lucru ce ne menţine în viaţă.

Mă gândesc că faptul că noi credem că vom supravieţui este de fapt ceea ce ne face să supravieţuim.

-Anatomia lui Grey

Asigură-te că nu ratezi postarea săptămânii trecute când am învăţat din „De 19 ori Katherine” de John Green.

De asemenea, nu pierde postarea de mâine recenzie „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

📚Ce am învăţat din cărţi? PART #5 📚

Hei, lume! E marţi!

de-19-ori-katherine_1_fullsizeAvând în vedere că tocmai ieri am postat recenzia „De 19 ori Katherine” de John Green, m-am decis să leg cumva aceste postări între ele şi să împărtăşesc astăzi cu voi ce m-a învăţat pe mine aceast roman al lui John Green!

După ce Colin a fost părăsit de Katherine a XIX-a s-a hotărât să „îşi ia lumea în cap” împreună cu prietenul său Hassan pentru a demonstra Teoria Previzibilităţii Katherinelor. (Pentru mai multe informaţii citeşte recenzia.)

Deşi K-19 (aşa cum o numeşte el pe Katherine a XIX-a) i-a frânt inima cum nimeni alta nu o mai făcuse până atunci, Colin a reuşit să găsească forţa interioară pentru a trece peste şi a încerca să o uite întrucât îi simţea lipsa într-un mod apăsat şi dureros.

Ceea ce am învăţat eu din „De 19 ori Katherine” de John Green este să nu te dai bătut, indiferent cât de greu ar fi, indiferent câte obstacole ai de înfruntat şi indiferent cât de dificil de parcurs este drumul pe care eşti acum, găseşte undeva în tine speranţa de a merge mai departe şi curajul de a crede că vei reuşi! Şi dacă simţi nevoia să te abaţi de la drum, nu o face, ci schimbă tu felul în care priveşti drumul, reinventează-te pe tine pentru a pava drumul ca să ajungi la destinaţia dorită. Oh, şi nu uita, mereu vor fi lângă tine oameni care vor să te ajute aşa că ţine-i de mână şi lasă-i să meargă alături de tine căci te vor ridica atunci când simţi că pici!

Asigură-te că nu ratezi ce am îvăţat săptămâna trecută din „Prea multă fericire” de Alice Munro!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART #4

Hei,lume!

Este marţi şi astăzi vorbim despre ce am învăţat din cărţi! Subiectul acestei săptămâni este foarte drag mie , Prea multă fericire de Alice Munro. Să vedem ce lecţii am primit de la acest roman,nu-i aşa?

coperta_prea_multa_fericire_new_c1Autoarea laureată cu numeroase premii printre care şi „Premiul Nobel pentru literatură” în anul 2013, Alice Munro are un stil de a scrie care ajunge la inimile tuturor. Am făcut acum ceva timp recenzia romaului „Prea multă fericire” (click aici) , precum şi „Dragă viaţă” de aceeaşi autoare (click aici). Sunt sigură că recenziile romanelor lui Alice Munro nu se vor opri pe acest blog întrucât îi ador munca şi operele!

Dacă ai citit recenziile mai sus listate vei putea ajunge singur la concluzia că felul ei de a scrie este cam acelaşi în toate romanele. Sunt mai multe povestioare, de obicei 10, în care relatează nişte întâmplări traumatizante care s-ar putea întâmpla oricui din senin.

Ei bine,ceea ce am învăţat eu din „Prea multă fericire” de Alice Munro este că nimic în viaţă nu este garantat. Astăzi eşti,mâine nu mai eşti. Astăzi eşti sănătos tun, mâine te duci după lemne în pădure, te împiedici şi îţi rupi piciorul. Diseară s-ar putea să te cerţi cu soţul tău şi să îţi omoare toţi cei trei copii. Nimic nu este garantat în viaţă. Poţi să câştigi sau poţi să pierzi. Cea mai importantă lecţie a fost să învăţ să apreciez ceea ce am , atât cât am şi să nu cer pentru mai mult. Dorinţele au propriul lor mod de a se împlini şi nu îţi vor da niciodată ceea ce vrei ci ceea ce ai nevoie! Aşa că ai răbdare. Iar dacă ceva rău se întâmplă chiar acum, gândeşte-te că aşa cum lucrurile bune nu durează pentru totdeauna, nici cele rele nu o vor face.

Nu rata ce am învăţat săptămâna trecută din „O zi” de David Nicholls!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART #3

În primul rând aş dori să îmi cer scuze deoarece nu am postat ieri acest articol ,dar am avut ceva probleme personale care nu mi-au permis să stau în faţa laptopului ieri. Am să postez astăzi două articole întrucât nu am putut să o fac ieri,diseară nu uita să verifici blogul căci vei găsi o mică surpriză marca Coco Chanel! Şi nu că aş vrea să dau vreun spoil,dar zilele astea urmează un concurs organizat în parteneriat cu Editura Litera şi tot ce vă pot spune este că premiile sunt grozave,mi le-aş dori pentru mine însămi şi că vor fi 3 câştigători. Okay,gata cu detaliile,va trebui să verifici blogul zilele astea dacă vrei să participi şi tu la concurs!

o-zi-editia-a-iii-a_1_fullsizeÎn această săptămână ,am ales să vorbesc despre cea mai citită carte a anului 2010, un roman splendid scris de David Nicholls „O zi.” Dacă eşti de mult timp pe blogul meu,probabil că ai citit deja recenzia,iar dacă nu ai făcut-o va fi nevoie să dai click aici pentru a înţelege despre ce vorbesc astăzi.

După cum ai văzut şi în recenzie,am iubit acest roman cu tot sufletul meu în timp ce îl citesc şi am învăţat nişte lucruri care ,după părerea mea,sunt foarte importante de ştiut în viaţă.

Poveste lui Dex şi Em,ceva aparent simplu,totuşi complicat. De-a lungul anilor nu au fost niciodată uniţi cu excepţia zilei de 15 iulie (ziua mea de naştere haha). Acest roman impecabil m-a învăţat că destinul poate să existe şi că nimic nu este la întâmplare. Am început să cred că orice în lumea asta are un motiv,orice simţim,oriunde mergem,orice vedem,pe oricine întâlnim,oricând o facem,totul. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, timpul nu trece degeaba, timpul nu stă în loc, viaţa nu aşteaptă pe nimeni, inima ta frântă acum de cineva va fi reîntregită de altcineva. Nu poţi îi cere personei care ţi-a rupt inima să o reîntregească,nu va reuşi. Unele iubiri sunt făcute să se aprindă din ce în ce mai mult şi mai apoi să explodeze ca o Supernovă şi să lumineze ani la rând. În schimb alte iubiri sunt făcute să se ardă ca cenuşa şi să se împrăştie. Nimic rău nu este pentru totdeauna,nimic bun nu este pentru totdeauna. Ce ţi se întâmplă ţie acum,ce iubire trăieşti acum, fie va dura fie se va duce, nu prea contează asta. Căci vei suferi,dar vei găsi o iubire nouă care va putea fi o Supernovă. Ideea principală pe care vreau să o subliniez este că destinul este făcut să se împlinească. „Poţi fugi,dar nu te poţi ascunde.” Căci în lupta ta de a fugi de destin,ajungi să dai nas în nas cu el. Dacă suferi acum,dă-i timpului timp. Căci peste 1 zi,două zile,un an, doi ani,destinul îţi va bate la uşă. Sugestia mea este să îl pofteşti înauntru.

Asigură-te că nu ratezi ce am învăţat săptămâna trecută din „Urâţii” de Scott Westerfeld!

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART #2

Hei,lume!

Astăzi este marţi şi pentru cei care nu ştiau deja,în fiecare zi de marţi postez ce am învăţat din cărţi! Aşa că oricine are sugestii referitor la ce vrea să „citească” marţea viitoare poate să-mi spune în secţiunea pentru comentarii şi voi face tot posibilul să scriu ce am înăţat din acea carte doar dacă a fost citită de mine,bineînţeles.

uratiiAstăzi am ales să vorbesc despre „Urâţii” de Scott Westerfeld.  Dacă eşti de ceva timp pe blogul meu,probabil că ai citit deja recenzia cu tente uşor negative pe care i-am făcut-o acestei cărţi,iar dacă nu şti despre ce vorbesc ar trebui să mergi aici pentru a citi recenzia ,iar apoi întoarce-te.

Te-ai întors? Okay,perfect. Chiar dacă acest roman nu m-a atrans în acel fel de „vino-ncoa” asta nu înseamnă că a avut numai părţi rele. De necrezut (sau nu) este faptul că nu m-a învăţat mai nimic personajul principal pe cât m-a învăţat personajul secundar Shay. Încă de la începutul romanului când Tally a cunoscut-o pe mai sus menţionata Shay mi-am putut da seama că ceva era neînregulă cu ea. Era pur şi simplu personajul acela care îmi dădea un aer de o să faci tu ceva de întorci tot romanul cu susul în jos. Şi cum intuiţia mea de devoratoare de romane nu s-a înşelat niciodată până acum,iată că nici de această dată nu s-a lăsat mai prejos şi a avut perfectă dreptate. Îmi amintesc că la un moment dat erau amândouă în faţa unui computer,iar Tally încerca să-şi modifice chipul în Photoshop ca să aibă o imagine cât de cât apropiată de chipul ei după ce va fi suferit intervenţia chirurgicală,iar Shay nu voia să îşi modifice deloc chipul deoarece ea credea că este perfectă exact aşa cum este şi nu voia deloc să se supună intervenţiei chirurgicale. (Ştiţi că aş scoate un citat,dar îmi este prea lene să caut în toată cartea acum.)

Pe scurt,ceea ce am învăţat de la Shay este că să fii diferit de restul nu este nicidecum o greşeală. Nimeni nu este urât,societatea este cu standardele ei tembele. Judecăm oamenii după chipul lor,dar noi nu vrem să fim judecaţi. Dăm vina pe societate,dar noi suntem societatea.

Dacă toată lumea ar fi oarbă,câţi oameni ai mai impresiona?

Important nu este cum arătăm,cu ce ne îmbrăcăm sau cât machiaj purtăm. Important este cine suntem şi ce avem în suflet.Am întâlnit odată o fată care arăta ca cea mai mare piţipoancă fiţoasă şi credeam că nu am să o suport niciodată. Dar am avut şansa să o cunosc mai bine şi s-a dovedit că sub acel machiaj şi haine scumpe se ascundea doar o fetiţă căreia îi era dor de mama ei,plecată fiind la muncă peste hotare. Ea punea tot acel machiaj pe faţă ca să nu i se vadă ochii umflaţi de plâns. Şi purta acele haine pentru că i le trimitea mama ei şi aşa o simţea mai aproape. Şi avea atâtea fiţe doar în aparenţă pentru că în esenţă ea doar încerca să îndepărteze pe toată lumea pentru a nu-i vedea tristeţea. Stai liniştit,acum e afară din ţară,alături de mama ei,nu mai e tristă. Morala:

Tu ştiai că dacă judeci o carte după copertă s-ar putea să ratezi o poveste grozavă?

Nu rata postarea de marţea trecută când am învăţat din „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak

 Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Ce am învăţat din cărţi? PART #1

Hei,oameni frumoşi ai internetului!

Am o idee nouă pentru voi! Ce aţi zice dacă aş face în fiecare marţi o postare de acest gen care să cuprindă un citat dintr-o carte recenzată de mine de curând şi ceva ce m-a învăţat pe mine acea carte? Apoi putem discuta părerile noastre în secţiunea pentru comentarii! Asigură-te că apeşi butonul LIKE acestei postări căci astfel voi şti dacă eşti de acord cu această idee!

So let’s get started,folks!

descărcare (2)„Hoţul de cărţi” de Markus Zusak

Dacă ai fost destul de mult pe blogul meu,probabil şti deja că acesta este romanul meu de sufelt! Am pus bani deoparte uşor uşor şi am reuşit să mi-l cumpăr în această vară ,iar după ce l-am citit,m-am asigurat că cititorii mei vor avea parte de cea mai bună recenzie (click aici) pentru că merită!

Ce am învăţat din această carte??

M-a făcut să mă gândesc la acel proverb „Nu poţi să şti când vei vedea pe cineva pentru ultima oară.” şi m-a făcut să mă gândesc la Liesel şi la cum a pierdut toţi oamenii dragi,unul câte unul. De parcă ar fi o povară ce atârnă deasupra capului ei şi nu o lasă să fie fericită în viaţă. Am învăţat că oricât de mult iubeşti pe cineva,s-ar putea să nu mai rămână lângă tine pentru mult timp şi am învăţat că asta e okay. Pentru că poţi să treci peste,toate durerile par mari la început,dar trebuie să îi dai timpului timp şi totul va fi bine,cel puţin în final. Asta este cea mai importantă lecţie învăţată de mine: Să nu crezi niciodată că lumea se va opri în loc pentru durerea ta. Te înşeli,nu o va face. Strânge pumnii,scânceşte din dinţi şi mereu să ai încredere că o să supravieţuieşti.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881