Tot mai des aud cum toată lumea se plânge. Tindem atât de tare să vedem ceea ce este rău în lume încât uităm câte lucruri bune ni se întâmplă în fiecare zi.
De ce atunci când ninge, îţi e dor de soare? De ce numai iarna ai poftă de pepeni? De ce simţi mereu nevoia să fii cineva care, în realitate, nu eşti? De ce ai impresia că alţii sunt mai buni decât tine? De ce te tot uiţi în spate? De ce doar te plângi şi nu schimbi nimic? De ce nu vrei să îţi revii? De ce îţi place să suferi în continuu? De ce nu iei atitudine? Dacă vrei ceva, de ce nu te duci şi-l iei? Dacă eşti la pământ, de ce nu te ridici şi nu te scuturi de ţărână? De ce crezi că iubirea s-a pierdut? De ce nu lupţi? De ce încă mai plângi? De ce ai vrea să mori? De ce nu îţi cari crucea cu spatele drept? De ce eşti atât de inconştient? De ce crezi că nu meriţi să fii fericit? DE CE, DE CE, DE CE?
Pentru că eşti un laş.
De multe ori oamenii preferă să privească către ceea ce le face rău, mai degrabă decât spre ceea ce le face bine. Am spus asta mai demult, dar simt nevoia să o spun din nou: există şi lucruri mai rele în viaţă. Atunci când sunt supărată şi simt că lumea mi s-a prăbuşit în cap şi că viaţa mea nu a fost niciodată atât de gravă pe cât este acum şi atunci când pur şi simplu îmi vine să mă întind în pat şi să mor, mă gândesc în felul următor: Hei, Andreea, e timpul să te calmezi. Priveşte în sus. Oh, da, încă ai un acoperiş deasupra capului. Vai, şi ce se află în bucătăria ta? Aşa este, un frigider plin. Acum uită-te în agenda din smartphone-ul ăla pe care l-ai cumpărat, ce-i drept la reducere, de la Domo şi vezi câţi prieteni apropiaţi cărora le pasă de tine ai pe acolo. Poate prea mulţi, nu? Şi ce s-a întâmplat cu hainele care zac pe jos lângă şifonierul tău pentru că nu mai ai loc unde să le îndeşi? Oh da, să nu uităm de tonele de machiajuri şi cărţi pe care le deţii. Şi centrala aceea face călduţ iarna, nu-i aşa? Ei bine, aici nu vorbim numai despre lucruri materiale,da? Să vedem. Ai un iubit care te iubeşte de-i sare inima din piept? Bifat. Ai o familie care ar da totul pentru tine? Bifat. Ai prieteni care ţin la tine şi te ajută la greu? Bifat. Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, de ce plângi??
Oricine vrea să fie fericit. Nimeni nu vrea să fie trist. Dar nu poţi să faci un curcuberu fără puţină ploaie.
Trebuie ca tu să realizezi că orice lucru rău care se întâmplă în viaţa asta, este pur şi simplu efectul altui lucru. Nimic nu este întâmplător, niciodată. Poate că nu ai văzut lovitura asta venind, poate că nu acesta este drumul pe care vrei tu să mergi. Poate că ai impresia că te-ai rătăcit. Dar lasă-mă să îţi zic ceva, în final, nu vei ajunge niciodată acolo unde ai vrut ci unde ai avut nevoie. Fiecare lucru rău sau bun este menit să ne înveţe ceva, în viaţă mai întâi primim testul şi apoi învăţăm lecţia. Nu eşti singurul care trece prin lucruri rele, fiecare are propria sa bătălie. Dumnezeu ştie câte bătălii a trebuit să duc eu ca să ajung unde sunt acum! Doar nu te descuraja, chiar şi cea mai lungă noapte va ajunge să fie cucerită de zorii zilei.
Domo ne încurajează prin noul slogan „Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi” să vedem că sunt atâtea modalităţi prin care ne putem da seama de tot ce este frumos în jurul nostru,dar noi tindem să trecem cu vederea. Ceea ce cred eu că este în strânsă legătură cu sloganul cel nou este să încearci să gândeşti pozitiv. Doamne, ştiu că nu e uşor! Şi mie mi-a trebuit foarte mult timp pentru a atinge această performanţă. Ai răbdare. Până atunci, joacă-te puţin pe PlayStation, uită-te la un film. Tehnologia de care dispunem în zilele noastre este fantastică! Acum, trebuie să recunoşti şi tu că măcar o dată tehnologia te-a ajutat să te simţi mai bine. La naiba, o face în fiecare zi! Ai mai fi râs tu la filmuleţe pe youtube, dacă nu aveai Wi-Fi? Te-ai mai fi jucat tu Call of Duty dacă nu aveai PlayStation sau PC? Ai mai fi citit tu articolul acesta dacă nu exista WordPress? Cine ţi-ar mai fi făcut tema la Istorie dacă nu Google sau Wikipedia? Găsim ceva bun în fiecare zi dacă ştim unde să căutăm! Nu te descuraja! După ploaie vine soarele sau cine ştie? Cred că văd un curcubeu!
Nu fiecare zi este bună, dar este ceva bun în fiecare zi.
Rămâi zâmbitor!
Pe data viitoare!