Recenzie Zilele amantilor de Corina Ozon

edit1

Titlu: Amantii, vol 1, Zilele amantilor

Autor: Corina Ozon

Anul aparitiei: 2014

Editura: Herg Benet

Numar de pagini: 192

4stars

Goodreads

„Parul lung, roscat si ochii albastrii spre verzi in care, sa-mi bag pula, m-am pierdut cand s-a uitat la mine.”


 

Ca sa fiu complet sincera, cel mai misto lucru la Zilele amantilor de Corina Ozon este ca totul e pe fata. Nimic nu e dat pe dupa deget, nimic nu e inflorit, romatic sau, cu alte cuvinte, plictisitor de moarte.

Nu am fost niciodata genul de femeie care sa se dea in vant dupa Fat-Frumos, trandafiri si lumanari. Tocmai de aceea cred ca m-am bucurat atat de mult sa citesc si eu o carte care sa nu imi vanda minciuni despre mariajul perfect sau barbatul visurilor oricarei doamne. Asa ceva nu exista si in sfarsit cineva a spus-o!

„Voiam sa trec pe la tine azi, ca nu te-am vazut de mult. Cum? Te mariti? Pai, si ce are maritisul cu fututul?”

Cred ca nu am mai ras cu gura pana la urechi citind o carte de ceva timp! De ce? Pentru ca mi-era dor de ceva glume pur romanesti de la mama lor! Mai ales aici in Anglia, oamenii astia sunt tare plictisitori la umor. Aveam nevoie sa-mi amintesc de unde am venit.

Si nu numai amuzament, dar si aventurile din acest roman sunt atat de picante si suculente incat l-am citit in cel mai scurt timp. Muream de nerabdare sa aflu ce se mai poate intampla.

In plus, e atat de pur romanesc incat imi venea sa plang! Am iubit fiecare secunda petrecuta citindu-l si inca si mai mult avand in vedere continuarile. Care, daca ar fi sa adaug, sunt din ce in ce mai bune!

Imi plac situatiile in care sunt puse personajele, imi place tripla perspectiva din care se prezinta totul, desi uneori este aceeasi intamplare din mai multe puncte de vedere si devine putin repetitiv, dar vazand cum a interpretat fiecare personaj aceeasi situatie te ajuta sa intelegi mai bine actiunea, sa vezi imaginea cea mare, nu sa fii subiectiv.

Toate ca toate, m-a intrigat si m-a adus pe culmile hazului, dar uneori am si plans, de ce sa mint? Ca doar asa e viata, nu e mereu un haz, iar Corina Ozon chiar a stiut cum sa transforme o poveste aparent banala intr-o adevarata capodopera!

„Si cu pula-n cur, si cu sufletul in rai nu se poate!”


Ramai zambitor,

1343881

Anunțuri

Recenzie Zona Zero de Lavinia Calina

Coperta_Zona-zero_Lavinia-Calina-423x652.jpg

Titlu: Zona Zero

Autor: Lavinia Calina

Editura: Herg Benet

Anul aparitiei:2015

Numar de pagini: 240

Disponibila: Herg Benet Publishers

5stars

Goodreads

LUPTA PENTRU SUPRAVIETURIE A INCEPUT.


Cum sa nu iubesti cartile scrise de fiinta asta talentata? 

Exact cand credeam ca Lavinia nu poate sa scrie ceva mai bun de atat, m-a surprins placut cu Zona Zero, care sper eu asa ca va fi o serie frumoasa la ce final a avut, dar fara spoilere.

Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitură înspre decizia ultimă. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul să se joace cu vieți inocente? Poate să își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare să fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero?

M-a tinut intr-un suspans de-a dreptul tembel ca am terminat-o intr-o zi, imediat ce am citit prima pagina am fost sigura ca n-am s-o mai las din mana. Si stiti si voi cu minciuna cu „doar o pagina” care mai apoi devine „inca un capitol si ma culc” si inevitabil este 3 dimineata si inchizi cartea pentru ca nu mai ai ce citi din ea.

Normal ca mi s-a intamplat din nou, ca de fiecare data cand ma apuc de ceva scris de Lavinia. Si cum gingasia din ea a ucis vreo 8 persoane in romanul asta, clar am plans de mama focului si am injurat putin de tot.

Mortii cu mortii si viii cu alcoolul.

15170965_682616221911273_3551444849972491446_n

Ei, dar ideea centrala a cartii a fost de-a dreptul geniala! Si cred ca nu as fi putut ales pe cineva mai capabil sa o scrie decat Lavinia. Pana la urma, nu oricine poate sa ucida cu sange rece si satanic iesit direct din crusta iadului personaje pe care le iubim.

Marturisesc totusi ca am citit-o in vara, cand am primit-o prin posta si am vrut atat de tare sa scriu recenzia, dar nu stiam cum. Inca nu am idee ce sa scriu ca sa nu stric surpriza. Inca ma tin de ideea mea ca mai bine citesti o carte fara sa stii prea multe despre ea la inceput, Zona Zero de Lavinia Calina nu face nici o exceptie in acest context.

Tot ce pot sa spun, in final, e ca am citit tot ce a scris ea si cu siguranta voi citi si ce va mai urma sa publice, pentru ca este o autoare care imi ajunge la suflet pe toate nivelele posibile. Uite asa imi ia inima si se joaca cu ea si pe mine nici macar nu ma deranjeaza!

Ca si roman este plin de actiune si, ca de obicei, format doar din rasturnari de situatie la care nu se astepta nici mama dracului! Nu stiu ce as mai putea adauga aici, a fost prea bun ca sa fie adevarat, sincer!


Dusmanul dusmanului meu imi este cel mai bun aliat.

Ramai zambitor!

1343881

Recenzie „Cronica unei despartiri” de Andreea Chiuaru

Screenshot_2016-11-23-20-16-24-1 (1).png

Titlu: Cronica unei despartiri

Autor: Andreea Chiuaru

Numar de pagini:289

Self-published

Anul aparitiei: 2016

Disponibila: Blog pentru suflet

5stars

Goodreads

Alex, ce-am facut iubirii noastre? In ce m-ai transformat?


Am citit Cronica unei despartiri de Andreea Chiuaru imediat ce am primit-o -si asta a fost pe la inceputul lui Septembrie- si imi cer mii si mii de scuze ca nu am mai dat nici un semn pe blog inca de pe atunci, dar am plecat in Marea Britanie la studii si asta mi-a cam ocupat tot timpul.

Pe aceasta cale as vrea sa le multumesc tuturor celor ce mi-au scris in aceasta perioada sa se intereseze daca sunt bine, celor care au verificat blogul sa vada daca am mai postat ceva si celor care au ramas alaturi de mine in aceasta perioada dificila.

Dar nu am inceput aceasta postare pentru a ma pune pe mine in centrul atentiei, ci pentru a vorbi despre minunatia asta de roman creat de buna mea prietena, Andreea. (fetele cu numele acesta chiar sunt speciale, nu?)

O eroină fără nume – care ar putea, foarte bine, să fie oricare dintre cititorii mei care au trecut cel puțin o dată printr-o despărțire de un om drag – și enigmaticul, capriciosul Alex, personaj-cheie și destinatarul unei serie de douăsprezece scrisori care apar consemnate la finalul fiecărui capitol. Sau, cu alte cuvinte: despre negarea unui sfârșit evident, presimțirea și chiar certitudinea că ești înlocuit de omul care pentru tine înseamnă totul și dorința de a urî un om pe care l-ai iubit.

5 stelute nu doar pentru ca o iubesc pe Andreea, ci pentru ca merita toate aprecierile din lume! Am vrut sa scriu recenzia asta acum ceva timp, tot am mazgalit in caietul meu de idei in continuu, nu stiam cum sa imi asez toate gandurile intr-o singura postare si fara sa dau prea multe detalii. Am atatea de zis!

Dar m-am gandit ca trebuie sa incep de undeva si aleg sa vorbesc despre roman cu totul pentru ca nu am gasit nimic negativ in relatare sau in povestea propriu-zisa. L-am devorat de la inceput sa sfarsit, l-am adus cu mine in Anglia si l-am mai citit inca o data pana sa ma apuc de scris aici.

Hai sa renuntam la masti astazi. Dezbraca-te de secrete si temeri si spune-mi cat de greu iti este fara mine. […] Ma dezbrac intai de-un zambet, apoi, de-o minciuna. […]Atat de mult te… Am vrut sa scriu ca te-am iubit, dar ar fi o minciuna, nu? Te iubesc, te iubesc, te iubesc.

Pe parcursul intregii lecturi m-am simtit de parca Andreea si-a aruncat sentimentele pe foaie si s-au transformat, ca prin magie, intr-o adunatura de cuvinte care, mai apoi, s-au aliniat frumos si au creat o poveste demna de spus, de citit sau de ascultat.

A facut fix ce face ea cel mai bine: a scris cu sufletul.

Tocmai de aceea mi-a ajuns in inima, m-a facut sa plang in adevaratul sens al cuvantului si chiar m-a ajutat sa inteleg de ce anumite lucruri din viata mea nu mergeau tocmai bine.

Consider ca Andreea vindeca suflete cum putini oameni au darul, chiar si cand propria ei inima este bucati, a ales sa faca arta, nu sa se inchida inauntrul mintii ei. Si pentru asta te admir, draga mea!

Stii de ce imi e cel mai dor? De imbratisarile alea in care iti lipeai sufletul de al meu.

Si asa citate frumoase de scos din roman? Cu duiumul!

Povestea in sine este foarte emotionanta, o carare continua spre iubire, spre regasire, spre iertare. De la prima pagina pana la ultima plina de impasuri, decizii, lacrimi si putina nepasare uneori.

Recomand cu drag orice este scris de Andreea, iti poate intoarce sufletul pe dos intr-o clipa. Si n-ai sa-ti mai revii nici gand!


Cum ce intalnire, Alex?! Cu fericirea! Tot caut sa-mi fac programare, da’ e coada mare, dom’le! Toti vor sa fie fericiti zilele astea!

Ramai zambitor!

1343881

Recenzie Tronul de cleştar de Sarah J. Maas

fără titlu

Titlu: Tronul de cleştar

Autor: Sarah J. Maas

Anul apariţiei: 2013

Editura: RAO

Număr de pagini: 512

Disponibilă: Librăria Online Libris

5stars

Goodreads

O INIMĂ DE GHEAŢĂ.
O VOINŢĂ DE FIER.
FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.
  FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN.
FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN DESTIN MĂREŢ.


De unde altundeva să fii aflat despre Tronul de cleştar de Sarah J. Maas decât de pe toate canalele de booktube şi toate blogurile posibile şi imposibile? Da, este o carte super apreciată peste tot şi în final, m-am lăsat convinsă să văd şi eu care-i faza cu hype-ul ăsta în jurul seriei cu pricina. Gândurile mele, mai jos, în recenzie.

În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă. Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o competiţie până la moarte – luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?

Recent, am citit şi Elias şi Spioana Cărturarilor de Sabaa Tahir şi am asociat personajele principale de acolo cu cele de aici, mi-a reamintit de tăria lor pentru a continua lupta, de optimism şi curaj (chiar nesăbuit, dacă-mi pot permite) şi de faptul că una dintre cele mai mari virtuţi este să nu te laşi învins sub nici o circumstanţă.

Acestea fiind spuse, m-a atras cel mai tare ideea unui personaj principal asasin, dar femeie, iar asta a fost tot ce am ştiut din capul locului. Nimic despre acţiune, despre subiect sau chiar despre construcţia lumii distopice. Habar n-aveam. Oarbă ca de obicei.

„-Gărzile nu sunt de niciun folos în bibliotecă. O, cât de tare se înşela! Bibliotecile erau pline de idei, probabil cele mai periculoase şi mai puternice dintre toate armele.”

Într-un mod mai precis, m-a intrigat cât de inteligentă poate fi Celaena. Doamne, încep să cred că ea gândeşte prea mult pentru propriul său bine! Şi mintea ei, mi s-a părut extraordinar să pot vedea cum gândeşte un asasin adevărat. Adică, pe bune, la fiecare pas, orice obiect devine o armă, orice persoană devine o victimă sau o ţintă sigură, după caz. Pur şi simplu, fascinant!

Nu mai ştiu ce să mai spun, m-am pierdut în zecile de sentimente emanate de paginile acestea. Aş putea continua la nesfârşit, dar nu vreau să dau prea multe detalii, nu vreau să plictisesc, vreau să intrig. Da, exact aşa. Regret că am aşteptat atât pentru a intra în poveste, acum simt că nu mă mai pot opri. Tânjesc după mai mult. Înţeleg toată agitaţia acum.

În altă ordine de idei, cred că acesta este genul de carte pe care trebuie să-l citeşti singur, trebuie să-ţi formezi propria ta părere, dar te asigur că este aproape imposibil să fie una proastă. Uită-te la mine, nu mă atrage în mod special ficţiunea şi iată-mă înnebunită după ea acum. Go with the flow!


„Şi zicem despre bărbaţi că nu pot gândi cu creierul! Cel puţin bărbaţii sunt sinceri în legătură cu asta.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit Tronul de cleştar de Sarah J. Maas. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Recenzie Aristotel şi Dante Descoperă Secretele Universului de Benjamin Alire Sáenz

13081630_986510701431702_189766791_n

Titlu: Aristotel şi Dante Descoperă Secretele Universului

Autor: Benjamin Alire Sáenz

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 384

Disponibilă: Editura Trei

5stars

 

Goodreads

„-Pot să-ţi spun un secret, Ari?

-Pot să te împiedic?

-Nu-ţi place să îmi cunoşti secretele.

-Uneori secretele tale mă înspăimântă.”


Tot booktube-ul m-a informat şi despre Aristotel şi Dante Descoperă Secretele Universului de Benjamin Alire Sáenz şi mă bucur că am râvnit atât de tare să citesc cartea şi într-un sfârşit am reuşit s-o şi fac!

Aristotel e un adolescent răzvrătit, cu un frate în închisoare.
Dante e un băiat sarcastic şi curios, cu un fel neobişnuit de a privi lumea.

Când se întâlnesc la piscină, cei doi nu par să aibă nimic în comun. Dar pe măsură ce încep să petreacă mai mult timp împreună, descoperă că prietenia dintre ei e specială – una dintre acelea care te schimbă profund şi durează o viaţă. Şi tocmai prin această prietenie, Ari şi Dante vor afla adevărurile cele mai importante despre ei înşişi şi despre ce fel de oameni vor să devină.

Am să fiu complet sinceră, ca de fiecare dată de fapt, şi spun cu câna pe inimă ca nu a fost deloc ce mă aşteptam să fie. Ca să nu dau cu stângul în dreptul, nici nu ştiu ce vedeam în cartea asta, bănuiesc că titlul m-a cam derutat, mai ales numele protagoniştilor. Probabil credeam că avea să fie ceva fanfic cu cei doi descoperind chestii ştiinţifice. (sunt la filo, e tot ce am de zis în apărarea mea)

Nu-s eu atât de cultivată într-ale fizicii cuantice (sună ca un termen mişto, deci îl las aici), dar sunt teribil de sigură că nu despre asta am citit. A fost o lectură despre doi adolescenţi care cresc împreună, se maturizează şi învaţă din propriile greşeli.

„Am hotărât că poate ne lăsaserăm unul pe celălat în pace prea mult. Faptul că ne lăsam unii pe alţii în pace ne ucidea.”

Având în vedere cele mai sus susţinute, primele aprox. 100 de pagini mi s-au părut puţin iraţionale şi mă tot întrebam ca o fiinţă retardată „dar când dracului descoperă ăştia doi ceva?” fără să înţeleg că nu era vorba decât despre experienţele lor de viaţă, nu aveam să aflu leacul pentru cancer încă. Meh, măcar am încercat.

A fost chiar amuzantă, ceea ce nu mă aşteptam. De asemenea, o carte contemporană uşoară, am zburat printre pagini fără să realizez că o termin imediat, chiar am rămas surprinsă că îm ciuda evenimentelor din carte, personajele îţi păstrau sarcasmul şi umorul la un nivel ridicat.

„-Vreau să spun, când o să începem să simţim că lumea ne aparţine?

Voiam să-i spun că lumea nu avea să ne aparţină niciodată.

-Nu ştiu, i-am spus. Mâine.”

Mi-a plăcut enorm evoluţia celor doi, experimentând cu alcool şi droguri, totuşi reuşind să se detaşeze de vicii mai grave, trecând prin flirturile tipice vârstei şi petrecerile cu nopţi albe. Am putut pbserva constant diferenţele dintre ei care îi pliau, făcându-i să pară un întreg.

Oricum ar fi, acel final m-a luat total pe nepregătite. A fost atât de imprevizibil încât jur că nu l-aş fi anticipat nici într-un milion de ani. Până să citesc acele ultime pagini , cartea avea un rating bine stabilit în mintea mea, 4 stele, nimic mai mult sau mai puţin. Apoi creierul meu a făcut PUF ZBANG WOW şi erau 5 stele fără îndoială.

„Într-o zi o să descopăr toate secretele universului.[…]

-Ce-o să faci cu toate secretele alea, Dante?

-O să ştiu eu ce să fac cu ele, a spus el. Poate o să schimb lumea.

L-am crezut.”

Însumând toate acestea, nimeni nu descoperă pacea mondială sau noile arme nucleare, dar descoperă secretele maturizării şi învaţă ce înseamnă să experimentezi şi să te laşi dus de val din când în când. O recomand cu multă căldură!


„Uneori faci anumite lucruri şi le faci nu din cauză că gândeşti, ci din cauză că simţi. Pentru că simţi prea mult. Şi nu poţi întotdeauna să controlezi lucrurile pe care le faci atunci când simţi prea mult.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

Recenzie Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews

13082053_987186921364080_1009276399_n.jpg

Titlu: Eu, Earl şi Sfârşitul ei

Autor: Jesse Andrews

Editura: RAO

Număr de pagini: 256

Anul apariţiei: 2016

Disponibilă: Librăria Online Libris

4stars

Goodreads

Era ceva despre moartea ei ce înţelesesem, dar nu înţelesesem cu adevărat, dacă ştiţi ce vreau să spun. Vreau să spun, poţi să ştii când cineva moare la nivel intelectual, dar emoţional nu te-a lovit încă şi apoi, când te loveşte, atunci te simţi de căcat.”


Am vrut Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews pentru că ştiam că a apărut filmul şi muram de nerăbdare să-l văd, dar rămân fidelă literaturii şi am decis că decizia înţeleaptă este ca mai întâi să citesc cartea. Dădeam scroll pe Facebook şi iat-o acolo, frumos tradusă la noi, trebuia s-o am!

Greg Gaines, un licean excentric, isi propune sa isi petreaca ultimul an de liceu ascunzandu-se in biroul profesorului de istorie si facand parodii nereusite si indecente dupa filme clasice ale cinematografiei internationale, impreuna cu singurul lui prieten, Earl.

Povestea capata o noua turnura atunci cand mama lui Greg ii pune in vedere sa lege prietenie cu o colega de clasa, Rachel, diagnosticata cu leucemie, o boala necrutatoare. Este o poveste amuzanta si emotionanta despre o prietenie care se naste in conditiile deosebite intre trei adolescenti.

Din momentul în care a sunat curierul şi am desfăcut pachetul, i-am mulţumit şi am intrat în casă, m-am şi apucat de citit. Nu mai conta nimic pe lume decât hardcoverul ăsta frumos şi era totul ca un vis devenit realitate.

Numai că realitatea m-a lovit din plin. Nu ştiu ce aşteptări aveam, nu ştiam nimic despre subictul cărţii, decât că era o tipă pe moarte, şi ea pe acolo, pierdea vremea ca noi toţi. Dar ştiu sigur că nu la asta mă aşteptam.

Şi n-am s-o spun pe şleau, n-am idee despre ce-a fost cartea asta şi nici nu mai ştiu ce simt acum. Am tot amânat s-o recenzez pentru că nu am reuşit să-mi dau seama care mi-s gândurile.

Voiam atât de tare să-ţi dau ţie, cititorule, o recennzie sinceră şi cât se poate de reală, aşa cum fac mereu. Dar m-a lăsat cu atâtea semne de întrebare că m-am zvârcolit în pat neştiind care mi-e următoarea mişcare acum c-o terminasem.

Nu a fost mare lucru, per total. Nişte descrieri de filme făcute de nişte copii, multe glume extrem de bune care au un limbaj cam licenţios, alte chestii despre cancer şi moarte şi nimic mai mult. Dar puse laolaltă au făcut povestea asta pe care nu prea mi-o pot scoate din minte.

Ce-a fost atât de special? N-aş şti să pun în cuvinte. Dar a fost ceva diferit, inedit. Poate o experienţă de viaţă. Personajele nu au mai fost fie perfecte fie complet demoralizate. Au fost oameni normali, ca mine, ca tine, ca prietenii şi cunoscuţii noştri. Oameni cu defecte şi calităţi. Asta m-a atras în mod special, m-am simţit că aparţin lumii pentru că nu mai era nimic nemaiîntâlnit.

Nu am mai avut parte de intrigi dificile sau de finaluri siropoase cu bolnavi de cancer. Nu am plâns deloc. Am râs în gura mare de credeau oamenii din cafenea că am luat-o razna. E okay, tu să nu fi ca restul, e supraapreciat.

Concluzionând, mi-a plăcut mult că nu a fost ceva ce am mai citit până acum, dar a fost un loc unde m-am regăsit. Şi asta e de bine, nu? Desigur. În altă ordine de idei, abia aştept să văd şi filmul, deşi nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor mele.


Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris, care în urma colaborării , mi-a oferit Eu, Earl şi Sfârşitul ei de Jesse Andrews. Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

„Asta era o fiinţă umană, care murea. […] Asta era singura dată când avea vreodată să existe acea persoană, trăind pe lume, şi acum că era aproape de sfârşit, nu puteam să fac faţă.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie Darul lui Jonas de Lois Lowry

13082037_986510718098367_672159081_n

Titlu: Darul lui Jonas

Autor: Lois Lowry

Anul apariţiei: 2014

Editura: Art

Număr de pagini: 208

Disponibilă: Youngart

4stars

Goodreads

„Chiar dacă învăţaseră cu toţii, ani în şir, cum să se exprime corect, ce cuvinte ai fi putut folosi ca să transmiţi altcuiva experienţa strălucirii soarelui?”


Nici măcar nu ştiu de ce am ales cartea asta. Sunt impulsivă, okay? Era filmul ăsta pe HBO care se numea „Darul lui Jonas” şi părea mişto, apoi mi-am amintit că parcă există o carte de genul publicată pe undeva şi-am vrut-o. Nu am trişat, am schimbat porgramul. Dar mi-am luat ţeapă că n-am găsit filmul pe net decât în italiană.

Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Dar destinul şi misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalţi.

La început n-am prea înţeles eu mare lucru că era aşa complicat cu o lume distopică şi trebuia să prind detaliile pe parcurs şi să-mi dau seama cum funcţionează lucrurile şi mă tot întrebam „care dracului e darul ăsat a lui Jonas?”, dar nu-ţi spun, aşa ca să stai şi tu în suspans. Păi ce, numai eu? Nu prea cred.

A fost super tare că au tot apărut detalii noi în fiecare capitol şi am citit cartea doar în câteva ore pentru că e relativ scurtă şi chiar te ţine în priză. Şi a fost tare mişto că era la persoana a treia şi ştiam multe chestii pe care ceilalţi nu le ştiau şi m-a ţinut constant într-un raliu care mi-a tăiat respiraţia pentru că aveam o sete de cunoaştere infinită.

Şi cam cred că la fel ţi se va întâmpla şi ţie. Doamne, a fost perfectă pentru ziua ploioasă de afară şi nu m-aş mai fi săturat să mai citesc la ea! Finalul m-a lăsat cam atingând de-un fir de aţă şi, Dumnezeule, jur că vreau continuarea chiar acum! Există o continuare? Jur că u ştiu. Dar o vreau!

Nu mai ştiu ce să mai zic pentru că m-a bulversat. Mi-a arătat că nu e nici o ruşine în a fi diferit şi nu e ceva rău să vezi lucrurile altfel decât ceilalţi, câteodată viziunea lor, chiar dacă e a majorităţii este greşită şi mai bine ai avea încredere în instinctele tal pentru că sunt al naibii de bune!

Ca să mai şi concluzinez trăncăraia mea,Darul lui Jonas de Lois Lowry a fost impecabil scrisă, dar că mi-aş fi dorit să fie puţin mai lungă, poate chiar mai amplă pe ici şi colo, dar toate ca toate, a fost superb construită şi cum am spus deja, vreau mai mult! Mă hrănesc cu frazele acestui autor şi sunt o nesătulă, recunosc!


„- Ştiu că nu are importanţă ce porţi. Nu contează. Dar…

-Importantă e alegerea, nu?”

Rămâi zâmbitor!

1343881