Recenzie Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

13055448_986492678100171_1568237670549057604_n

Titlu: Toate acele locuri minunate

Autor: Jennifer Niven

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 408

Disponibilă: Editura Trei

5stars

Goodreads

„Dar unul dintre lucrurile care îmi plac în viaţa asta a noastră este că poţi fi diferit pentru fiecare persoană pe care o întâlneşti.”


De unde altundeva să fi aflat despre Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven dacă nu de pe booktube? Şocuri peste şocuri aici pe blog, dragi cititori! Parcă mi-aş petrece toată ziua uitându-mă la filmuleţe pe youtube, dar stai, poate chiar asta fac.

Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor.
Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire.
Cand Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale.
Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască.
Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.

Nici nu ştiu de unde să încep, ca să o dau pe faţă! Cartea asta mi-a lăsat atâtea sentimente că-mi pare aproape imposibil să le pun în cuvinte. Îmi găsesc oare ceva fraze potrivite? Probabil că nu. Dar, de dragul tău, voi face tot ce-mi stă în putere să rezum exhaustivitatea provocată de lectura aceasta.

Practic, mi-a luat o zi şi-o noapte numai să-mi pun gândurile în ordine, teoretic, am mai şi dormit vreo 8 ore în procesul ăsta, dar hei, sunt o fiinşă umană care mai are nevoie şi de odihnă. Înainte să încep să descriu programul meu de peste zi, mai bine încep să mă rezum numai la carte.

Scuze, mi-e cam foame, revin.

„Dar nu pot să-ţi promit că n-o să te distrug, bucată cu bucată, până când o să ajungi ruptă într-o mie de bucăţi, exact ca mine. Trebuie să ştii ce-o să primeşti înainte să te implici prea mult.”

Aşa, gata, mult mai bine. Cum spuneam, am să încerc să rezum nişte sentimente de nedescris într-o postare ce sper să nu fie prea lungă, dar probabil deja am început să te plictisesc deoarece aberez chestii pentru că nu prea ştiu ce să scriu de fapt. Dar îmi iau inima-n dinţi, iată-mă cum încep.. mda.. imediat. Am pornit! Vrrrrrum!

Ca să o iau cu începutul. Tot ce ştiam despre Toate acele locuri minunate e că vorbeşte într-o oarecare măsură despre boli mintale şi asemenea lucruri, ceea ce nu am ştiut e cât de complexă avea să devină o carte aparent contemporană şi , judecând după copertă, uşurică.

„Trebuie să fii împinsă, nu îndemnată, altfel o să stai în continuare pe muchia pe care ţi-ai creat-o tu singură.”

Băi, uşoară de citit a fost. Am răsfoit-o imadiat, bam bam, pagină după pagină ca o maşină supersonică de citit pentru că nu mă puteam sătura, voiam mai mult şi mai mult şi când s-a terminat am stat trează în pat vreo oră încercând să asmiliez ce tocmai am citit şi plângând ca o muiere la telenovele. Viaşa mi se terminase. Sau aşa credeam eu la 4 dimineaţa, privată de somn şi fără nici un pic de cofeină la bord. Mda, sunt ciudată la orele alea.

Revenind. Problema bolilor mintale este una foarte serioasă în rndul generaţiei noastre, nu ştiu câţi dintre voi realizează asta, dar rata suicidurilor este foarte ridicată. (sunt ceva statistici plictisitoare la sfârşitul cărţii, citeşte-le şi singur, omule!) Ceea ce m-a făcut să mă gândesc cât de egoişti sunt, de fapt, oamenii care vor să-i convingă pe cei apropiaţi lor să nu se sinucidă.

„- […]Pentru Dumnezeu, rămâi în viaţă.

Lucrul pe care nu i-l spun este că vreau să rămân în viaţă[…]- mă lupt ca să fiu aici, în lumea asta distrusă.”

Aşa cum văd eu lucrurile, persoana aceea a ajuns în stadiul în care nu mai vede un motiv solid să-şi continue viaţa şi jur că înţeleg că vrei să-i păstrezi pe cei dragi aproape şi rahaturi sentimentale, dar nu eşti tu cel egoist pentru că vrei ca cineva să trăască, la propriu, în agonie, doar ca să rămână lângă tine??

Oh, tocmai am realizat că nu am vorbit deloc despre carte în sine, deci probabil ar trebui să-mi las filosofiile de viaţă pe altădată.

Oricum ar fi, cel mai şi cel mai tare m-a atras dubla perspectivă din care este spusă povestea (cu toţii ar trebui să ştiţi până acum că ador asta) pentru că am putut să ştiu ce gândesc ambele personaje pricipale şi m-am putut baza pe sentimente clare, ce ulterior mi-au fost transmise în şuvoaie de lacrimi, bătăi de inimi şi zâmbete gigantice, dar ăsta e un alt subiect de discuţie.

„Şi pentru că este atât de diferită de celelalte fete, şi pentru că îmi doresc mult-mult de tot să nu stric asta, mă concentrez să o sărut aici, […] , în lumina soarelui, şi las asta să fie suficient.”

Mi-au plăcut şi călătoriile, aventurile, locurile minunate pe care le-au vizitat împreună, suspansul şi faptul că a fost, cu adevărat, o experienţă inedită. Nu ai şansa zilnic să te afli în mintea cuiva care suferă de o boală mintală serioasă, rareori îţi poţi da seama ce simte sau ce gândeşte o persoană în cauză. M-a intrigat că a fost nemaiîntâlnit pentru mine.

Toate ca toate, nu o mai lungesc că deja am trănănit cam mult şi aş putea s-o duc lunga până mâine dimineaţă, subiectul a fost superb construit, personajele grozav conturate, nu am nici măcar un singur reproş, iar asta ar trebui să însemne ceva venind de la Andreea-care-va-găsi-mereu-ceva-contra. Ador cartea asta, a urcat în topul meu 5 cărţi favorite ale tuturor timpurilor! Sper să aveţi cât mai mulţi dintre voi şansa să o citiţi şi să împărţim păreri în secţiunea pentru comentarii, că eu aş tot vorbi!


„Sunt distrus. Sunt defect şi nimeni nu mă poate repara. Am încercat. Încă mai încerc. Nu pot iubi pe nimeni pentru că nu e corect faţă de cei care m-ar iubi la rândul lor.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Reclame

Recenzie Lista iubiţilor mei de E.Lockhart

996705_962700670479372_3640561380685659268_n

Titlu: Lista iubiţilor mei

Autor: E. Lockhart

Număr de pagini: 240

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2016

Disponibilă: Librăria Online Libris

4stars

Goodreads

„Totul e o minciună. Când urăşti pe cineva pe care-l iubeai şi crezi că a făcut ceva groaznic- probabil chiar a făcut.

Nu o să-l iubeşti din nou.

El nu-ţi va cere scuze şi nu se va întoarce la tine.”


Încă de când am citit Mincinoşii de E. Lockhart mi-am propus să citesc toate cărţile emnate de această autoare. Cred că îmi merge destul de bine momentan, nu? Nici Lista iubiţilor mei de E. Lockhart nu m-a lăsat neimpresionată, dar tot Mincinoşii rămâne în capul listei favoritelor mele.

15 iubiţi, 11 şedinţe la psiholog, 4 broscuţe din ceramică şi eu, Ruby Oliver

Ruby Oliver are 15 ani şi merge la psiholog. Ştie că e ciudat, dar are o scuză — a avut zece zile crâncene, în care, printre altele:

– şi-a pierdut iubitul (băiatul nr. 13)
– şi-a pierdut cea mai bună prietenă
– şi-a pierdut toţi ceilalţi prieteni
– a făcut ceva şocant de avansat cu băiatul nr. 15
– s-a certat cu băiatul nr. 14
– a picat un test la mate…

În ciuda a toate astea, Ruby va supravieţui… pentru a face şi mai multe liste.

După ce am citit şi Cum să fii o fată rea de E. Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle, pot să zic că m-am obişnuit cu stilul de abordare a lui E Lockhart aşa că mă aşteptam într-o oare care măsură să fie mai mult decât ceea ce pare. Ştiţi voi, în cazul acestei autoare, aparenţele chiar sunt înşelătoare adesea.

Am făcut greşeala fatală să o cred o contemporană uşoară, s-a dovedit a fi complexă şi a avea mai multe substraturi decât aş fi anticipat vreodată. Grozavă construcţie a romanului!

„-Pentru că trebuie să gândeşti de unul singur, mi-a răspuns. Nu poţi să crezi tot ce-ţi spune lumea.”

Mi-a plăcut extrem de tare ă nu este ca orice carte obişnuită, nu există un şir cronologic al evenimentelor. Sare dintr-o perioadă în alta şi trebuie să pui ingur piesele puzzle-ului în ordine. M-am simţitit de parcă mă uitam la un film psihologic în car trebuie să descopăr eu ce va urma, doar că evident filmul se petrce în capul meu şi asta sună cam nebunesc. Okay, e târziu, închei ideea paragrafului aici.

De curând am trecut şi eu prin „etapa despărţirii” şi cartea a picat exact la momentul oportun. Mi-am făcut curăţenie în gânduri şi în viaţă exact ca Ruby şi mă simt  de parcă am mers eu însumi la psiholog şi am rezolvat problema inimii frânte. (deşi nu a fost inimă frântă, a fost doar o tristeţe de lipsa unei obişnuinţe.)

Toate ca toate, a fost o carte rapidă ce m-a ţinut în priză, am citit-o cam în 3 ore şi m-a captivat extrem d tare, cum bineînţeles ştiam deja că o va face. Scrisul lui E. Lockart este incomparabil.


„Mă deranjează foarte tare că, în cărţi, singurele opţiuni par să fie perfecţiunea sau ura de sine. De parcă cititorilor nu le-ar plăcea dcât un peronaj ideal sau unul complet dărâmat.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit Lista iubiţilor mei de E. Lockhart . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie Concert în memoria unui înger de Eric Emmanuel-Schmitt

concert-in-memoria-unui-inger-001b

Titlu: Concert în memoria unui înger

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Anul apariţiei: 2012

Editura: Humanitas

Număr de pagini: 216

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Fără voia lui, făcuse mai mult rău decât să ucidă un inocent, ucisese inocenţa.”


 

Prin vară, dacă nu mă înşel, am citit prima oară o carte semnată de acest autor şi anume Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, care dacă veţi citi recenzia veţi vedea că m-a făcut sî plâng până la epuizare. Dar asta este o altă poveste ce-am spus-o deja.

Într-un catun idilic din Franta, o respectabila doamna in varsta pe care justitia a exonerat-o de orice vina este pe punctul de a-si marturisi vina. In mijlocul oceanului, un marinar taciturn afla ca si-a pierdut o fiica. Telegrama cea cruda nu ii spune insa care din cele patru. Oare inima de tata ii va sopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frante de o crima. Insa cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipa, sau cel care a raspandit in jurul lui ura ani de zile? Se va folosi prima doamna a Frantei de un secret abominabil pentru a se razbuna pe cel care nu o mai iubeste? Fiecare dintre protagonistii celor patru nuvele ajunge, intr-o situatie-limita, sa-si cunoasca fata cea mai intunecata. Insa nu toti asculta de impulsurile inavuabile pe care le naste egoismul pur. Pentru unii, atata vreme cat nu sunt imuni la remuscari, mantuirea este posibila. Pentru altii, desi se afla la un pas de ea, nu. Schmitt sondeaza profund si dezinvolt in acelasi timp adancimile constiintei omenesti si surprinde clipele fulgurante cand morala invinge sau este invinsa, iar omul devine fie inger, fie diavol.

Aşa cum te-am obişnuit deja de ceva timp, drag cititor, am intrat în cartea aceasta complet oarbă, fără ca măcar să fi citit descrierea de pe spate (ulterior am citit-o şi tare vagă îi). Habar n-aveam eu că nu e o singură poveste, ci o colecţie de 4 povestioare şi un jurnal de scriitură al autorului.

Mă aşteptam să-mi placă mult, mai ales după ce am citit Oscar şi Tanti Roz şi am rămas plăcut surprinsă, dar să îl ado aşa de tare nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte! Ce să mai zic când nu mi-au mai rămas cuvinte? Mi-a trebuit o săptămână întreagă doar ca să-mi adun gândurile şi să îmi revin psihic după Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt, aşa puternic impact a avut asupra mea!

„Ai devenit opusul a ceea ce erai. Am cunoscut un înger şi am creat un demon.”

Poate a fost de vină şi faptul că lectura s-a suprapus pe o perioadă puţin mai urâtă a vieţii mele, ca să zic aşa, ir majoritatea sentimentelor personajelor s-au pliat oarecum pe ceea c simţeam eu la momentul respectiv. Ca atunci când spui că numai când eşti trist înţelegi versurile unui cântec. (see what I did there?)

Într-o oarecare măsură m-a indus într-un reading slump amplu, dar nu genul în care îţi pare rău că ai intrat şi nu mai ai cle de întoarcere. Genul acela care te face să reflectezi, să-ţi pui întrebări, să înhizi cartea şi să te întrebi dacă tu ai fi acţionat diferit şi să realizezi că probabil n-ai fi făcut-o. Atuni când îţi dai seama că singur-singurel cu propriile tale mânuţe ai creat toată drama c este acum viaţa ta şi că doar prin aceeaşi modalitate poţi ieşi la suprafaţă. Soarele e tot acolo, chiar dacă momentan nu poţi vedea decât norii.

„- N-am să fac nici o scenă. Nu sunt geloasă.

– Aaa, bine.

– Deloc. Sunt calmă ca un lac. E chiar bizar… ciudat… Poate că bunul-simţ popular are dreptate când spune că gelozia e o dovadă de iubire.”

Însumând toate acestea, iubesc sincer povestirile lui Eric-Emmanuel Schmitt şi mai ales, iubesc ceea ce simt atunci ând le citesc. Cred că oricine în această viaţă trebuie să citească măcar o operă a acestui autor şi va fi prins pe veci. Noul meu scop în viaţă este să le colecţionez pe toate!


 

„Nu, vechile păpuşi nu trebuie reanimate, trebuie să le laşi să se umple de praf, să se  degradeze, să se acopere de uitare şi să părăsească discret amintirea celor vii.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie Fărâme de şoapte de Amie Kaufman şi Megan Spooner

12595974_965750536841052_396118376_n

Titlu: Constelaţii, vol II, Fărâme de şoapte

Autori: Amie Kaufam şi Megan Spooner

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 488

Disponibilă: Editura Trei

5stars

Goodreads

„-Cer senin, vărule!

Succes, adică. Pe Avon nu e nuciodată cer senin şi nici nu sunt stele pe cer. Dar noi sperăm în continuare şi folosim această expresie ca să ne aducă aminte. Într-o bună zi, cerul se va însenina.”


 

În urmă cu puţin timp am recenzat şi primul volum ,Cioburi de stele de Amie Kaufan şi Megan Spooner, drept urmare cred că aş fi murit dacă nu puneam mâna şi pe cel de-al doilea volum, Fărâme de şoapte de Amie Kaufman şi Megan Spooner , dar numai Dumnezeu ştie când voi avea aprte de cel de-al treilea, având în vedere că nu a fost tradus la noi încă.

Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.
Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate.
Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.
Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.

Având în vedere că este vorba despre o continuare a unei triologii, nu am să intru în foarte mari detalii chiar dacă personajele principale sunt diferite şi este mai mult o serie de trei companioane decât o triologie în adevăratul sens al cuvântului.

Sinceră să fiu, chiar mă aşteptam să fie elemente repetitive şi am rămas surprinsă la finalul cărţii că nu m-am prins mai devreme de unele elemnte ce păreau atât de logice când m-am uitat înapoi. Au concentrat acţiunea în aşa fel încât să vezi ce-i exact în faţa ochilor tăi printr-un nor de ceaţă şi, prin urmare, să ignori cu desăvârşire pentru ca mai apoi să afli alături de protagonişti ce şi cum.

„Ea nu fuge niciodată, nu se ascunde nciodată, nu pierde niciodată. Chase-faţă-de-piatră, insensibilă şi periculoasă. […] Chiar şi acum, cu farmecul ei redus la yero de rănile căpătate, aş putea s-o privesc ore-n şir. M-am înşelat când am crezut că nu simte teamă. E îngrozită.”

Mi-a plăcut foarte tare că pe tot parcursul cărţii protagoniştii au fost în totală opoziţie, dar spre final am putut să anticipez evoluţia acestora. Mai ales că la început era evident că se urau reciproc, provenind din tabere adverse ale un război cât e poate de sângeros, totuşi imţindu-se în continuu atracţia puternică dintre ei, neputând fi ignorată nici măcar o secundă.

Am crezut că acţiunea va fi în mare parte aceeaşi ca în prima carte, chiar nu mă aşteptam decât la o mică schimbare de personaje şi de scenariu, în schimb a fost cu totul şi cu totul altceva! M-a surprins plăcut că nu a fost niciun elemnt repetitiv, nu am simţit nici o secundă că s-ar întâmpla aceeaşi chestie sau ceva de genul. Bonus points!

„Ar putea să-mi spună că nu vrea să mă piardă, dar amândoi suntem deja pierduţi şi doar legătura dintre noi ne ţine să nu ne rătăcim unul de altul în întuneric.”

Ce să mai? A fost o poveste de dragoste de nota 20+! Şi să nu mai vorbesc de cum e construită lumea distopică! Genial. Are atâtea elemente superbe şi naraţiunea e făcută să te ţină în priză la fiecare pagină întoarsă. Şi de-ai vrea să închizi cartea să mănânci, să te culci, să mergi la baie, nici o şansă. Odată începută, eşti prins, d-le!


 

„Dar de data asta, băiatul cu ochi verzi o ia de mână şi când ea deschide ochii, cerul e plin de stele.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie Cum să fii o fată rea de E.Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle

984060_962205513862221_7593958029172882074_n

Titlu: Cum să fii o fată rea

Autori: E.Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle

Editura: Trei

Număr de pagini:

Anul apariţiei: 2016

Disponibilă: Librăria Online Libris

4stars

Goodreads

„Atunci i-am văzut prima dată zâmbetul ăla al lui până la urechi şi s-a zguduit toată camera când s-a pus pe hohotit. […] Chiar atunci mi-am propus să-l fac să zâmbească iar şi iar, zi de zi.”


 

Mărturisesc că tânjeam atât de tare după o carte contemporană care să mă scoată din reading-slumpul-ce-avea-să-vină încât alta mai potrivită decât aceasta nu am găsit la momentul respectiv. Bineînţeles că mai am încă vreo 3 din acest gen stând liniştite pe noptieră, dar toate la timpul lor. Cum să fii o fată rea de E.Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle mi-a făcut cu ochiul.

Vicky este fata rebelă al cărui iubit a ales să păstreze o tăcere ciudată de când a plecat de la colegiu; Mel e nou-venita, disperată să fie populară; iar Jesse ar face orice să evite un secret care i-ar schimba viața.

Fiecare dintre ele are propriul motiv să scape de plicticosul lor orășel, chiar și pentru un weekend. Așa că urcă în camioneta „împrumutată” de la mama lui Jesse și pleacă spre Sud.

Inimile se vor frânge, prieteniile vor fi puse la încercare, iar un străin ridicol de atrăgător poate da totul peste cap.

Citind acum ceva timp Mincinoşii de E. Lockhart şi plăcându-mi extrem de tare, ştiam căorice aş alege de acest autor aş fi complet prinsă, nu aveam cum să dau greş, pur şi simplu!

A fost exact ce am avut nevoie când am avut nevoie pentru că am scăpat de un ameninţător reading lump şi am şi citit o poveste grozavă. Atunci când vine vorba de road trip-uri neaşteptate şi aventuri , răsturnări de situaţie şi personaje amuzante, m-ai prins complet!

„Inima îmi bate nebuneşte în piept şi m-a cam luat ameţeala, însă, fir-ar să fie, ce mai contează? Oricum o să murim toţi într-o zi. Mă ridic pe vârfuri şi-l sărut.”

Mi-a plăcut că a avut chiar toate cele, în dozele potrivite. Nici prea multă drăgălăşenie de iubiţi, nici umor exagerat, nici situaţii limită din care să nu poată ieşi decât Tris sau Katniss.

Mai ales că nu a fost ca orice contmporană citită până acum , asta m-a impresionat cel mai tare. Diferenţele dintre cele trei fete sunt evidente, fiecare are propria-i personalitate perfect definită şi e minunat să vezi cum în ciuda divergenţelor se înţeleg atât de bine.

În caz că nu ştiai deja, ador cărţile cu multiple puncte de vedere, cred cu tărie că nu cunoşti cu adevărat un personaj până când nu te-ai pus în locul său, să vezi exact ce gândeşte şi de ce acţionează aşa cum o face.

„Unii se tem c-o să-i mănânce aligatorii, alţii […] se tem c-o să-i mănânce alţi oameni.”

În cele din urmă, nu am găsit-o deloc clişeică sau de prost gust, mi s-a părut chiar amuzantă şi interactivă. Nu m-am îndoit niciodată de faptul că o voi termina repede de citit şi că mă va lăsa cu un gust dulceag, aşa a şi fost. Totuşi, parcă e mai potrivită pentru o zi de lenevit la soare, zic şi eu.


 

„-Tre’ să fii dură ca să rezişti la aşa ceva, […] eşti dulce şi tot, numai că dură nu eşti. O ă te mestece şi o să te scuipe ca pe o gumă.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit  Cum să fii o fată rea de E.Lockhart, Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Cu drag,

1343881

Recenzie Incă o zi de David Levithan

12650948_959976140751825_5949325243392852819_n

¤Disclaimer: Cartea este perechea volumului Zi după zi de David Levithan, dar poate fi citită independent.

Titlu: Încă o zi

Autor: David Levithan

Editura: Trei

Număr de pagini: 336

Anul apariţiei: Ianuarie 2016

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Toată ziua de azi pe care o avem şi toate zilele de mâine care s-ar putea să nu mai fie. Îl sărut ca să-i spun că-s aici. Ca să-i spun că e aici. Îl sărut ca să ne conectăm, să ne contopim, să ne înălţăm.”


 

Am citit mai întâi Zi după zi de David Levithan  şi eram extrem de confuză deoarece nu ştiam nimic despre volumul doi, decât că văzusem ceva în treacăt pe Goodreads şi am crezut că Încă o zi de David Levithan e fix continuarea şi am avut un şoc când mi-am dat seama că este doar perspectiva lui Rihannon.

Pentru Rhiannon fiecare zi este la fel. S-a resemnat cu viața ei, convinsă fiind că îl merită pe Justin, iubitul ei distant și temperamental. Până într-o dimineață când totul se schimbă. Pentru prima dată, Justin pare să o vadă cu adevărat, să fie împreună cu ea – și petrec o zi perfectă – o zi pe care Justin nu și-o mai amintește în dimineața următoare. Tristă și confuză, Rhiannon pune totul la îndoială. Pe neașteptate, un străin îi spune că acel Justin cu care a petrecut o zi perfectă și care a făcut-o să se simtă specială… nu e deloc Justin.

Primele, să zic, 100 de pagini sau p-acolo m-au cam plictisit, ştiam deja tot ce s-a întâmplat cu acţiunea încă proaspătă în mintea mea şi aveam impresia că văd acelaşi film derulându-se în alt cadru. Credeam că aşa va fi întreaga carte, dar bineînţeles că nu mă puteam înşela mai mult de-atât.

„Vreau să mă păzesc, dar am inima slabă. Prefer să pierd jocul decât să-l joc. Prefer să fiu rănită decât să fiu rea.”

Mi-a plăcut mai ales deoarece în ciuda faptului că acelaşi autor a scris ambele cărţi, personajele nu se aseamănă deloc. Diferenţele sunt uşor de observat şi sunt multe, până şi în felul de vorbi, gândi, acţiona. Iubesc asta! Diversitate pură. Plus cu minus se atrag şi restul.

„Ţin minte că îmi ziceam că, dacă lui nu i se părea că are o familie, voi fi eu familia lui. Dacă nu se simţea acasă, voi face spaţiul nostru, împreună, o casă. Credeam că iubirea poate face aşa ceva. Credeam că la asta serveşte iubirea.”

În plus, în prima carte a fost doar viaţa lui A, au fost anumite zile în care nu se întâlnea sau nu vorbea deloc cu Rihannon şi acum am aflat ce făcea Rihannon în acest timp. Mai ales la ce se gândea şi cum reacţiona. Ce dileme avea şi cum se confrunta ea cu problema identităţii lui A.

„- O să-ţi demonstrez, îmi spune. O să-ţi arăt ce înseamnă cu adevărat.

-Ce?

-Iubirea.”

Toate ca toate, mi-a plăcut parcă ceva mai mult decât prima carte deoarece m-am putut pune mai uşor în pielea lui Rihannon. Neconfruntându-mă cu situaţia lui A, n-am ştiut niciodată cum se simte să ai alt corp şi altă viaţă în fiecare zi, dar Rihannon trăind la fel ca mine, m-am putut adapta mai uşor. Recomand cu drag şi căldură! Asemenea romane nu trebuiesc ratate, pentru mine, mereu un must-read!


 

„După aia m-am prins că iubirea ar face pe oricine să fie frumos pentru mine dacă îl iubeam suficient. Vreau să cred în asta. Vreau să cred că poţi iubi cu atâta putere pe cineva încâtsă nu mai conteze toate astea. Dar dacă totuşi contează?”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie Requiem de Lauren Oliver

947243

Titlu: Delirium, vol III, Requiem

Autor: Lauren Oliver

Editura: Nemira

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 384

Dispoinibilă: Libărira Online Libris

5stars

Goodreads

„Perfecţiunea este o promisiune şi o garanţie a faptului că facem ceea ce trebuie.”


Bineînţeles, aici pe blog, sunt valabile şi recenziile primelor două volume:

Delirium de Lauren Oliver şi Pandemonium de Lauren Oliver .

Poate ca o luam razna din cauza sentimentelor noastre.

Poate ca dragostea chiar e o boala si ne-ar fi mai bine fara ea.

Dar am ales un alt drum.

Si, in fond, acesta e rostul evitarii operatiei: sa fim liberi sa alegem.

Liberi sa alegem inclusiv ce e gresit.

Pot să spun cu mâna pe inimă că blogul s-a făcut mare odată cu apariţia seriei. Delirium a fost printre primele cărţi recenzate de mine, primită de la primul sponsor avut vreodată, căruia doresc să-i mulţumesc infinit pentru toate cărţile trimise în aproximativ 2 ani de colaborare şi pentru cele ce vor urma, Libris.ro, sunteţi cei mai buni!

Acum săavansez spre recenzia propriu-zisă.

Când am deschis Requiem de Lauren Oliver, mărturisesc că uitasem cu desăvârşire cum se terminase Pandemonium şi nu aveam niciun punct de reper, nreuşind să mă orientez în spaţiu şi să găsesc firul de la care plecasem iniţial. Aşa că am încercat să-mi reamitesc de unde a plecat povestea mai exact şi cum s-a ajuns ăn punctul în care eram eu. Am recitit ultima pagină a volumului doi şi mi-am revenit pe linia de plutire.

La început, nici măcar nu am înţeles ce căuta erspectiva Hannei acolo. Adică personajul ăsta a apărut în treacăt în primul volum, apoi a dispărut complet în cel de-al doilea şi iată că mă confruntam din nou cu el in ultimul volum. Ce dracu?

Mi s-a părut chiar plictisitor şi nefolositor la început, citeam aproape în silă primele capitole despre Hanna, până când mi-a făcut cheiţa click şi s-a răsucit ăn broască şi motivul apariţiei Hannei mi-a fulgerat prin faţa ochilor. Aşa că nu te lăsa deznădăjnuit, totul va fi bine.

„Cum poate avea cineva puterea să te facă praf şi în acelaşi timp să te facă să te simţi întreg?”

Nu vreau să vorbesc prea mult despre acţiune, căci totuşi este concluzia unei triologii şi nu aş vrea să fiu înjurată prea tare că dau mult „din casă”, dar m-a aţâţat complet triunghiul amoros la care m-am aşteptat imediat ce am terminat de citit al doilea volum. Şi cum altfel decât extrem de delicios? L-am savurat până la final!

În altă ordine de idei, triologia per total a fost grozavă, o distopie realizată într-u mod impecabil. Aş vrea să citesc şi restul cărţilor publicate de autoare, dar cum eu nu citesc e-book-uri şi până când publică românul ceva trece Paştele cailor, am de aşteptat o viaţă de om, ce sper să merite.

Oricum ar fi, superbă carte, superbă triologie. Cu o acţiune ce te ţine în priză constant, răsturnări de situaţie complet neaşteptate, iubire şi umor cât curpinde. Ce să mai? Tot tacâmul şi ceva sare şi piper. O recomand cu dragă inimă oricui iubeşte distopiile mai mult sau mai puţin fantastice.


 

„Asta mă uimeşte: faptul că oamenii sunt alţii, în fiecare zi. Că niciodată nu sunt la  fel. Mereu trebuie să-i inventezi, la fel cum trebuie să facă şi ei.”

Recenzia a fost realizată datorită Librăriei Online Libris care ,în urma colaborării , mi-a oferit Requiem de Lauren Oliver . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Rămâi zâmbitor!

1343881