Recenzie „Băiatul cu pantaloni în dungi” de John Boyne

Titlu: Băiatul cu pijamale în dungi

Autor: John Boyne

Anul apariţiei:2008

Număr de pagini:224

Editura:RAO

Disponibil la reducere pe Elefant.ro

Punctul care deveni o Pată, care deveni un Strop, care deveni o Siluetă, care deveni un Băiat.

Recunosc că am trişat puţintel. În vara anului trecut m-am uitat la ecranizarea „Băiatul cu pijamale în dungi„, dar nu am ştiut că există o carte pe care se bazează până când nu am văzut-o redusă pe Elefant.ro şi am decis imediat să o cumpăr. Spre ruşinea mea, abia am citit-o acum o săptămână şi pot să zic că filmul a fost ceva mai reuşit. Adică nu cu totul, căci romanul mi-a plăcut enorm, dar finalul mi-a plăcut mai mult în film. Până una alta, o să detaliez după ce vei citi acest rezumat al subiectului:

Aceasta este povestea unui baieţel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevarată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi. Bruno se străduieşte să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuieşte despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneşte aşadar să exploreze împrejurimile şi zăreşte un punct, care devine o pată şi o pată care devine un băiat.

Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno îşi va pierde inocenţa copilăriei şi va începe să întrezărească adevarul, dar poate că lucrurile vor evolua şi mai rău şi el nu va descoperi deloc adevarul.

Pentru mine a fost foarte trist să văd ce însemna pentru un copil german să cunoască un alt copil evreu în condiţiile în care Hitler venea şi cina la el acasă. Mi s-a părut cumva cinstit faptul că lui Bruno i se ascundeau multe lucruri precum identitatea adevărată a lui Hitler, evreii, lagărele de concentrare sau faptul că erau în război. Bruno nici măcar nu avea idee ce slujbă are tatăl său ci doar că este una foarte importantă.

Reuşind să văd lumea celui de-al doilea război mondial prin ochii lui Bruno m-a făcut să mă întreb dacă eu aş fi reacţionat la fel, dacă eu aş fi încălcat regulile, dacă m-aş fi dus să explorez aşa cum o făcea el. Şi fiind copil şi spunându-mi-se toate acele neadevăruri probabil că aş fi făcut la fel.

Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât în realitate!

Acum, ca să fiu pe deplin sinceră, nu mi-a plăcut finalul deoarece nu a avut acelaşi impact ca în film. Mi se pare că s-a trecut prea repede cu vederea tragedia întâmplată de parcă nu a fost nimic special. În schimb, filmul mi-a dat fiori pe şirea spinării şi chiar m-a făcut să plâng. Mă simt de parcă autorul s-ar fi putut concentra mai bine pe marele final.

Dar toate ca toate, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu din nou în mintea unui copil şi să înţeleg ce simte el şi cum se comportă el în preajma celor mari. Chiar a fost un roman uşor de citit, l-am dat gata în câteva ore şi îl recomand cu drag oricui este pasionat de povestirile legate de lagărele de concentrare şi evrei.

Doar pentru că cineva priveşte noaptea ceru, nu înseamnă ce e astronaut, ştii doar.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

😭Cry me a book river😭

Am decis să fac această postare cu scopul de a vă face şi vouă cunoscute cărţile care m-au făcut pe mine să plâng. Dacă mă cunoşti, şti deja că foarte greu mă las impresionată de o anumită, ca să-i spunem aşa, fază dintr-un roman. Nu am plâns la „Sub aceeaşi stea” de John Green (click pe titlu pentru recenzie), nici măcar nu am fost câtuşi de puţin impresionată. Da, cam atât este de greu să mă surpindă un autor cu faze triste, totuşi sunt câteva care au reuşit să îmi facă obrajii să fie uzi. Iată care sunt:

„Hoţul de cărţi”- Markus Zusak

Bineînţeles că romanul meu favorit din toate timpurile, Hoţul de cărţi de Markus Zusak (click pe titlu pentru recenzie) m-a făcut să mor de plâns cam la fiecare capitol posibil. O dată la 15 pagini, în medie. Am plâns de mi-au secat lacrimile, apoi am râs cu gura până la urechi, apoi iarăşi plâns şi tot aşa. Fabulos!

Eve I- Anna Carey

Abia am citit-o prin decembrie, mi-am plâns sufletul la final. Nu credeam că este atât de posibil să mă prindă într-un asemenea hal încât să nu-mi mai dea drumul. Am stat trează toată noaptea şi am citit-o! O iubesc! Vineri postez recenzia, fii pe fază!

Atingerea lui Juliette, vol I, Spulberă-mă-Tahereh Mafi

Numai Dumnezeu ştie cât de mult am vorbit despre romanul lui Tahereh Mafi, Spulberă.mă (clcik pe titlu pentru recenzie). Am plâns ca o disperată, chiar nu mai vedeam să citesc din cauza lacrimilor, mărturisesc că am şi udat câteva pagini în acest proces. Dar ce pot face? M-a dat pe spate!

Dacă aş rămâne- Gayle Forman

Fiind la început plictisitoare, Dacă aş rămâne de Gayle Forman (click pe titlu pentru recenzie) mi-a prins inima abia pe la jumătate şi a ţinut-o strâns până la final când era deja înecată într-o mare de lacrimi. Chiar a fost frumos, în ciuda filmului stupid.

Căutând-o pe Alaska- John Green

Încă de la începutul începuturilor, „Căutând-o pe Alaska” de John Green (click pe titlu pentru recenzie) mi-a furat sufletul şi l-a dus departe, în miezul poveştii atent dibuite. Da, am iubit-o pe Alaska. Da, am plâns ca o nebună. Da, a meritat fiecare cuvinţel. Da, o voi reciti.

Prea multă fericire- Alice Munro

A fost exact prima carte pe care am primit-o vreodată din sponsorizări şi am fost atât de disperată să o citesc din prima secundă când am primit-o. Alice Munro mi-a stors orice emoţie din mine prin intermediul romanului „Prea multă fericire„(click pe titlu pentru recenzie), nu aş fi crezut că voi fi vreodată capabilă să simt o tristeţe atât de intensă atunci când citesc, dar acum văd că se poate.

Băiatul cu pijamale în dungi- John Boyne

Mărturisesc că am cumpărat această carte în mare parte deoarece era la reducere pe elefant într-un weekend special cu livrare gratuită, dar şi pentru că mi-am  amintit că văzusem fiilmul şi că m-a făcut să plâng, aşa că m-am întrebat dacă va reuşi şi cartea. A reuşit. Mai tare decât filmul. A reuşit.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!