Aşa cum ne-am obişnuit cu toţii până acum, marţea învăţăm cu spor din cărţile citite recent, iar în această seară am de gând să vă postesc câte ceva despre ce foloase am tras eu din „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman.
Deoarece am văzut că este un subiect destul de controversat şi există o oarecare paralelă între film şi roman, ca sa nu existe nici un fel de dubiu, vreau să mă fac înţeleasă încă de pe acum că vorbesc strict despre roman. După cum ai observat şi dacă ai citit recenzia „Dacă aş rămâne” de Gayle Forman (click pe titlu) făcută de mine săptămâna trecută, părerea mea despre film şi părerea despre carte nu sunt deloc una şi aceeaşi. Dacă vrei să înţelegi mai bine, mergi şi citeşte recenzia mai întâi, în cazul în care nu ai făcut-o.
Acum să trecem la cea mai importantă parte şi anume la partea în care vorbim despre ce am învăţat cu adevărat din romanul „Dacă aş rămâne” şi sinceră să fiu nu am învăţat nimic despre iubirea adevărată aşa cum s-ar zice, ci mai degrabă am învăţat despre puterea de a renunţa. Pe parcursul romanului, Mia nu a vrut nici o secundă să rămână, ea voia doar ca suferinţa să se termine şi , mai presus de toate, voia să fie reunită cu familia ei. Nimeni pe lumea aceasta nu cred că ar fi acceptat să se întoarcă la viaţă numai petru a-şi înmormânta cele mai dragi fiinţe de pe lume, părinţii şi fratele. Asta este pur şi simplu cumplit. În ciuda tuturor persoanelor care au venit să fie alături de ea şi în ciuda tuturor încurajărilor venite din toate părţile, Mia nu voia să rămână deloc. Renunţase la viaţă din clipa în care a aflat că şi fratele ei murise. Am învăţat că cel mai important lucru este să ştii când să pui piciorul în prag şi când să ceri ceea ce vrei cu adevărat. Mia poate că a fost egoistă, poate că s-a gândit numai la binele ei ci nu la cei care se rugau la căpătâiului patului ei ca ea să se trezească, dar eu chiar sunt frustrată din cauza deciziei autorului, adică felul în care s-a terminat cartea.
Sincer, am învăţat că binele celoralţi s-ar putea să nu fie tocmai binele tău. Şi că ceea ce vor ceilalţi nu înseamnă că trebuie să vrei şi tu. Din când în când, mai trebuie să te mai gândeşti şli la tine. La locul în care stai, la ceea ce simţi tu, la ceea ce vrei tu. Câteodată, trebuie să uiţi că nu eşti singur şi să-ţi aduci aminte că la finalul zilei singura persoană care trebuie să trăiască cu deciziile făcute de tine eşti chiar tu. Atunci când soarele apune şi eşti singur în pat, eşti doar tu. Şi câtedată trebuie să renunţi dacă simţi că nu ai puterea să mergi mai departe deoarece o faci pentru tine.
Rămâi zâmbitor!
Pe data viitoare!
Andreea Paunescu 