Titlu: De vorbă cu Emma
Autor: Vitali Cipileaga
Anul apariţiei: 2015
Editura: Bestseller
Număr de pagini: 192
Disponibilă: Librăria Online Librex
Goodreads
„O iubeşti şi înţelegi că… cum altfel, dacă nu cu ea? Doar ea.”
Sinceră să fiu, habar nu aveam până acum o săptămână sau două că „De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga chiar există, mai ales în format fizic. Văzusem eu ceva citate pe Tumblr, dar nu ştiam de unde provin, însă dădeam reblog căci îmi plăceau. Apoi am văzut pe pagina de Facebook a Librăriei Online Librex un citat ce-l întâlnisem pe Tumblr de câteva ori şi mi-am zis că trebuie să am cartea. Acum. Chiar acum.
Cine am fi noi fără dragoste? Cum ar fi dragostea fără noi? Într-o lume a iubirii și a poveștilor de viață, Emma, femeia rebelă și inocentă în același timp, caută răspunsuri la propriile întrebări. O ajută să le găsească Greg, bărbatul creator și omul ei de încredere, alături de care trăiește bucurii și dezamăgiri, redate în dialoguri și reflecții. Lângă el, ea e caldă ca o ploaie de vară sau rece ca un sloi de gheață. Conflictul pe muchie generează trăirile femeii – ale Emmei, și, implicit, ipostazele în care ea ripostează sau încheie armistiții. Cu siguranță însă, nu există o altă cale de mijloc decât dragostea.
– Mă iubești?
– Mai mult decât vreodată.
– Și totuși pleci?
– Da! Pentru că mă lași să fac asta…
Emmei îi este teamă de singurătate. Ea vrea să râdă cu el din același motiv. Ea ține minte săruturile pe care nu i le-a dat. Ea vrea să fie fericită în patul lui. Ea știe că cele mai bune vinuri se beau în doi. Ea caută să construiască poduri peste neînțelegerile din trecut. Ea vrea să meargă desculț pe malul mării. Sunt momente când revine la acea îmbrățișare din trecut, la plimbările nocturne, la momentele în care a râs și la cele în care a suferit. Și momente în care își poartă gândul undeva departe sau se bucură fericită de prezent. Iubindu-l pe Greg sau trăindu-și emoțiile. Ea caută un loc sfințit de dragoste. Ea se întoarce mereu la el.
M-a făcut foarte tare să-mi amintesc de cărţile Anei Mănescu. A fost extrem de revigorant pentru mine să retrăiesc acel amalgam de sentimente pe care doar un scriitor bun ţi-l poate transmite.
Mai presus de toate, mi-a fost dor să simt că trăiesc o carte. Să pot să zic „băi, asta e filosofia mea de viaţă, cum m-o fi nimerit?” şi chiar mai mult decât atât, m-a făcut să înţeleg că dragostea fără certuri ar fi plictisitoare.
„-Aşa şi nu am devenit femeia pe care o visai. Dar am devenit femeia pe care ţi-o vei aminti mereu.”
Pentru ca doi oameni să ajungă să fie fericiţi până la final, cu toţi copiii şi nepoţii şi strănepoţii şi restul neamului cel mare, trebuie mai întâi să lupte. Nu ai cum să găseşti un om şi să zici „asta e, îmi petrec restul vieţii cu x” şi apoi la prima greutate să fugi mâncând pământul.
„De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga nu prea te învaţă cum să treci peste conflicte sau să le viţi, ar fi inuman şi imposibil să nu existe diferenţe de opinii, ci îţi arată că poţi să treci peste dacă într-adevăr îţi pasă.
La orice suiş există coborâş, firesc, nu-i aşa? Ei bine, important este cum gestionezi tu situaţia. Tocmai de aceea, cartea asta are cele mai bune sfaturi de la Biblie încoace.
„Ea ştie că el îi va spune că totul va fi bine, iar el înţelege că fără ea ar fi un nimeni. Toate celelalte sunt doar mărunţişuri spulberate de vânt.”
Abia a început anul 2016 şi eu deja o declar cartea mea favorită pe anul ăsta. De ce? Pentru că este chiar atât de bună.
Mai are rost să zic că am citit-o în două ore, imediat cum am venit de la poştă? Probabil că nu. Cine mă cunoaşte, ştie că aşa am făcut.
Nu am cuvinte să fac propoziţii şi să spun tot ce am pe uflet, căci m-a lăsat fără silabe. Oare am nevoie de ele? De cuvinte? De silabe? De fraze? Probabil că nu. Despre cartea asta nu prea poţi vorbi. În schimb, poţi simţi. Tare şi apăsat unde doare cel mai rău. Exact acolo, fix ăn inimă.
Şi de ce? Pentru că te atinge mai tare decât orice emoţie avută până acum. Pentru că vorbeşte deschis despre realitatea noastră de a fi, despre cât de umani suntem când ne pierdem cu firea şi despre cât de tare regretăm apoi. Despre cum ne despărţim numai ca să ne împăcăm şi despre cum plecăm ca să avem unde ne întoarce.
Oamenii sunt fiinţe complexe, nu îi vei înţelege niciodată. Şi poate nu avem nevoie să fim înţeleşi pe deplin, poate avem nevoie doar să ne dăruim cuiva care ne va completa. Cineva care ar putea fi acolo atunci când îţi este cel mai greu. Îţi imaginezi asta? Cineva care vine şi nu mai pleacă niciodată. Aproape că pare un vis, dar nu este imposibil de atins.
Toate ca toate, nici o carte ca aceasta. O recomand oricui, indiferent de vărstă, credinţă sau sexualitate. Pentru că e potrivită pentru oricine e capabil să-şi deschidă porţile sufletului pentru câteva pagini, puţin mai multe cuvinte şi miliarde de sentimente inăbuşite între pagini.
„Înţeleg că fără tine n-aş fi eu, cel de acum. Înţeleg că fără mine nu ai fi tu, cea dintotdeauna. Înţeleg că fără noi nu ar fi nimic. Şi înţeleg că din marea dragoste ,aş transforma, aş crea, aş face orice pentru tine. Că tu eşti femeia pentru care vreau să trăiesc.”
Rămâi zâmbitor!
Andreea Paunescu 