Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Oraşul Pustiu de Ransom Riggs

12795312_949228908493215_2294288875209526746_n

Titlu: Miss Peregrine, vol II, Oraşul Pustiu

Autor: Ransom Riggs

Editura: Arthur

Număr de pagini: 472

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Youngart

5stars

Goodreads

„Cred că atunci când e vorba de lucruri importante în viaţă, nu există accidente. Totul se întâmplă cu un motiv. Eşti aici cu un motiv- dar nu ca să eşuezi sau să mori.”


Bineînţeles, deja am recenzat Miss Peregrine de Ransom Riggs (click pe titlu pentru recenzie) şi vreau doar să spun că Oraşul Pustiu de Ransom Riggs mi-a plăcut chiar de 3 ori ori mai mult decât primul volum şi aştept cu sufletul la gură să se publice şi ultimul la noi!

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 

M-a atras mult mai mult acest volum deoarece primul s-a terminat într-un aşa suspans încât am ştiut că trebuie să fac orice să citesc următorul volum şi acum sunt în aceeaşi situaţie cu volumul trei, mor de nerăbdare! Şi nici măcar nu ştiu când are să apară.

Oricum ar fi, m-a intrigat pentru că a fost rapid şi m-a ţinut în priză pe tot parcursul lecturii. Primul volum mi s-a părut că nu s-a grăbit să dezvăluie acţiunea şi a luat-o prea uşurel spre chestiile mişto şi importante.

-Nu e vorba de destin, am spus, dar chiar cred că în univers există un echilibru şi, uneori, nişte forţe despre care nu avem habar pot să intervină şi să incline balanţa în favoarea noastră.”

Mi-a mai plăcut extrem de tare faptul că nu au fost niciodată singuri şi că acţiunea nu a mai onţinut un singur fir narativ. Desigur, copiii au avut acelaşi scop pe tot parcursul volumului, dar s-au întâmplat atâtea lucruri care m-au lăsat cu gura căscată şi atâtea răsturnări deştepte de situaţie încât am iubit cartea asta din ce în ce mai mult!

„Poate mi-ar prinde bine puţin metal pe dinăuntru. Dacă mi-aş fi blindat inima mai bine, unde aş fi fost acum?”

Jacob a luat decizii cât se poate de inteligente şi ador că şi-a păstrat legătura „specială” cu Emma. Exact de asta avea nevoie volumul pentru a fi tocmai perfect, o dragoste care în ciuda faptului că nu poate fi posibilă, continuă să existe şi să înflorească. Cireaşa de pe tort, dragii mei!

„În adâncul misterului naturii se ascunde un alt mister.”

În plus, pozele vechi şi cât-de-cât creepy se păstrează şi în acest volum avâd completă legătură cu naraţiunea şi cu personajele. Te face să intrii într-adevăr în poveste şi să simţi adierea aceea a trecutului.

Toate ca toate, iubesc fiecare aspect al acestei serii, mai ales personajele cu totul şi cu totul deosebite. Acţiunea este superbă, alertă în permanenţă, nu te lasă cartea s-o pui jos, să te culci, să mănânci. Odată ce ai deschis-o eşti complet prins şi nu-ţi vei dori să fi altfel. Este fie alb, fie negru, dar niciodată gri.


 

„Au aparţinut trecutului, şi trecutul se corectează pe sine tot timpul, indiferent de câte ori am interveni.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

 

Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Întreab-o pe Alice (Autor Anonim)

12645009_931769956905777_4835172512984620010_n.jpg

Titlu: Întreab-o pe Alice

Autor: Anonim

Editura: Art

Număr de pagini: 184

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Youngart

5stars

Goodreads

„După ce ai consumat prima dată, nu mai există viaţă fără droguri. E o existenţă forţată, lipsită de culoare, nefiresc de goală.”


 

Subiectul dependenţei de droguri în rândul adolescenţilor m-a ţinut întotdeauna în priză şi consider că Întreab-o pe Alice este una dintre cele mai cutremurătoare poveşti pe care am citit-o până în prezent.

Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. 

Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală. 

Mi-a deschis ochii foarte larg faptul că totul începe cu o fată obişnuită, care puteam fi eu sau tu sau copilul tău, şi care se întâmplă să fie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit şi cel mai evident, cu anturajul nepotrivit.

Ceea ce se întâmplă cu noi toţi la vârsta asta, am realizat, e că avem impresia că nimeni nu a mai trecut prin ceea ce am trecut noi. Că nimeni niciodată n-a mai simţit o aşa trădare când l-a înşelat iubitul/iubita, că nimeni n-a mai luat un 4 la testul de la matematică, că numai pe noi nu ne înţeleg părinţii.

Dar bineînţeles că nu este tocmai aşa. Doar că ai noştri nu au avut „luxul” refugiilor noastre. Noi avem şansa -sau neşansa- să fim o generaţie libertină. Dar unde ne duce asta, mai exact?

„Înainte credeam că sunt singura care simte lucruri, dar în realitate sunt doar o părticică infimă dintr-o omenire plină de durere. E mai bine că majoritatea  oamenilor sângerează pe dinauntru, altfel lumea asta ar fi un pământ crud şi mânjit de sânge.”

Apoi realizăm că am greşit. Realizăm că viaţa e dură şi că avem nevoie de mami şi de tati. Că singurele braţe care ne strângeau fără intenţia de a ne sugruma erau ale părinţilor. Aşa că, adunând ultimele puteri şi punându-le în paşi, ne întoarcem ruşinoşi acasă. Ştiind că orice ar fi, uşa e deschisă.

„Apoi am vorbit cu Alice, pe care am cunoscut-o când stăteam drogată pe bordură. Nu ştia dacă fuge de ceva sau dacă fuge către ceva, dar a recunoscut că-n adâncul sufletului ei voia să se întoarcă acasă.”

Cel mai trist am găsit faptul că tânăra şi naiva fată nu a simţit deloc dragostea pe când se droga. Dacă făcea sex? Oh, desigur. Dacă-i păsa când, unde, cu cine sau măcar dacă se proteja? Bineînţeles că nu. Dacă era violată atunci când nu avea putere nici măcar să-şi amintească a doua zi ce i s-a întâmplat, dar să mai şi riposteze? Mult prea des.

„Sângele unui bărbat îngheaţă repede când nu e nimeni prin preajmă care să-l încălzească.”

Toate ca toate, Întreab-o pe Alice este o poveste de viaţă într-adevăr cutremurătoare. Şi poate că e greşit să o numesc aşa, mai degrabă i-aş spune „lecţie de viaţă” pentru că cineva a scris cartea asta ca noi, ceilalţi adolescenţi rebeli şi libertini să învăţăm din greşelile sale.

Câţi oameni mai trebuie să moară? Câte fete să mai fie violate? Câţi copii să mai fie păcăliţi să vândă droguri la colţ de stradă? Câte boli să se mai răspândească? Cât şi mai cât până să facem ceva, să deschidem ochii, să ne educăm copiii? Cât?


 

„Pun pariu că-i mai greu să faci rost de anticoncepţionale decât de droguri- ceea ce arată cât de varză e lumea asta de fapt!”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Categorii
Recenzii

Recenzie Eleanor şi Park de Rainbow Rowell

11911189_859253680824072_2039507733_n

Titlu: Eleanor şi Park

Autor: Rainbow Rowell

Număr de pagini: 368

Editura: Art

An apariţie: mai 2015

Disponibilă: Editura Art

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Eleanor avea dreptate: nu era drăguţă. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguţă; trebuie să te facă să simţi ceva.”


Pe când mă întorceam de pe litoral, am făcut un mic popas la Cărtureşti Carusel şi când am văzut Eleanor şi Park de Rainbow Rowell tradusă la noi, nu mi-am crezut ochilor şi a trebuit să o am! Astfel, am citit-o imediat şi acum postez această recenzie pentru a vă da tuturor verdictul: da, este complet mediatizată peste hotare şi da, merită din plin toate laudele.

Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.

Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.

Nu mă aşteptam să rămân atât de plăcut surprinsă de ea, credeam că va fi ceva simplu cam ca epicele de la noi sau o lectură uşoară de vară căreia să-i dau vreo 4 steluţe şi să găsesc eu ceva neînregulă la un moment dat. Ei bine, mai tare de atât nu aş fi putut să mă înşel.

Încă de la prima pagină, încă din primele cuvinte am fost imediat prinsă. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am simţit că această carte nu avea să-mi dea drumul până când nu îmi rupea inima în bucăţi şi le lipea doar ca să le destrame la loc.

Astfel, am citit inconştientă de faptul că aveam să mă îndrăgostesc, la propriu de o iubire imaginară, dar atât de frumos construită. Vorbele lui John Green nu au fost niciodată mai adevărate decât în acest caz:

„O poveste de iubire frumoasă, care te bântuie… Eleanor & Park  mi-a adus aminte nu numai ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o fată, dar și ce-nseamnă să fii tânăr și îndrăgostit de o carte.”

John Green

Cel mai mult m-a intrigat dubla-perspectivă în care este prezentată acţiunea şi totuşi folosirea persoanei a treia în relatare. Cât de tare, nu-i aşa? Adică, eu nu cred că aş fi scos-o la capăt cu aşa un talmeş-balmeş fascinant!

Toate ca toate, iubesc această carte şi spun cu mâna pe suflet că îmi pare extrem de rău că a trebuit să ies din lumea celor doi timizi îndrăgostiţi. O iubire cum numai în cărţi poţi vedea! Genul de iubire care-ţi umple sufletul de bucurie şi te face să te simţi tânăr şi viu şi îţi vine să plângi când vezi că mai bine de atât nu va fi niciodată.


„Avea nişte Vans care-i plăceau, cu căpşuni. Avea şi un blazer verde în ape cu care s-ar fi îmbrăcat şi el, dacă ar fi crezut că nu-l vede nimeni.

Oare fata aia credea că n-o vede nimeni?”

Rămâi zâmbitor!

1343881