enigma otiliei recenzii – Andreea Paunescu

Autor: George Călinescu

Nr. de pagini: 496

Publicată contemporan: Editura litera

Fata cu părul ca un fum, exuberantă, reflexivă, cultă, nebunatică, serioasă, furtunoasă…

Tot mai des am auzit cum toată lumea se plânge din cauza romanelor care trebuiesc studiate la şcoală şi, dacă tot mă aflu în temă, având în vedere că un semestru nou ne bate la uşă, m-am gândit să distrug mitul cum că „Enigma Otiliei” de George Călinescu este plictisitoare o dată şi pentru totdeauna!

Pentru toţi cei care nu ştiu, eu sunt clasa a XI-a şi semestrul viitor, fie că vreau sau nu, voi studia „Enigma Otiliei„, dar ideea este că eu chiar vreau să o studiez. Să zic că am citit-o pentru şcoală ar fi o minciună sfruntată deoarece eu nu citesc pentru şcoală, deloc. Am decis să o împumut de la bibliotecă şi să o citesc deoarece titlul mă intrigă. Mai târziu am aflat eu că dacă nu aş fi citit-o aş fi ratat un roman superb, mai bun decât cele ale lui John Green. Da, nu-mi retrag afirmaţia, iubitorilor de Ion Verde, căci am cât se poate de mare dreptate. Până una alta, haide să te pun şi pe tine în temă printr-o mică descriere:

Acţiunea începe într-o seară de vară (iulie 1909) când tânărul Felix Sima soseşte în Bucureşti, la ruda sa prin alianţă. Costache Giurgiuveanu.

Absolvent al Liceului Internat din Iaşi, Felix (care rămăsese orfan după ce-i murise şi tatăl), venise la tutorele său necunoscut, intenţionând să urmeze Facultatea de Medicină.De familia lui Costache s-a ataşat si Leunida Pascalopol, moşier bogat şi fin, îndrăgostit de Otilia; de dragul acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) şi al serilor petrecute, la joc de cărţi, în casa lui Giurgiuveanu, Pascalopol acceptă prezenţa întregului clan.

Cealaltă ramură a familiei este condusă ferm de Aglae (al carei soţ – Simion Tulea – este un fel de „anexă” ciudată, prelungită în mezinul familiei – Titi – la fel de ciudat); şi, cum tatăl era maniac (îi plăcea să brodeze, înainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele două fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea constă doar în „obiectul” maniei: căsătoria. Singura care „se salvează” este Olimpia (căsătorita cu Stănică), a carei placiditate va fi folosită, mai tarziu, ca pretext de divorţ.
În această lume a răutăţii şi a mizeriei sufleteşti, înfloreşte iubirea dintre cei doi inocenţi (Felix şi Otilia). Studenţi amândoi (el la Medicină, iar ea, la Conservator), tinerii trăiesc o dragoste pură, umbrită doar de intrigile lui Stănică şi de temerile Iui Felix.
Din păcate, în curând, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat de Stănică Raţiu, care-i fură banii ascunşi sub saltea, provocând moartea bătrânului.

Per total, romanul este centrat pe enigma în care este învăluită Otilia. Pare o fată ciudată, aleargă la întâmplare, vorbeşte ciudat, are un aer misterios şi te face mereu să te întrebi ce ascunde. În capitolul x dă de înţeles cititorului că îl iubeşte pe Felix, iar în capitolul y se comportă de parcă nici nu l-ar cunoaşte. Eu l-am tratat ca pe un roman al jocurilor mintale atent dibuite, deoarece chiar aşa şi este. Sunt mândră să spun că mi-a pus atât imaginaţia, cât şi inteligenţa la mare încercare pe parcursul întregii lecturi.

Nu ai cum să nu iubeşti romanul! Uită tot ce ai fost învăţat la şcoală, uită cât de mult te-au plictisit şi chinuit orele, uită analiza literară la care ai adormit şi doar gândeşte-te cât de frumoasă şi misterioasă este „Enigma Otiliei” dacă îi dai o şansă. Dacă eşti de mult timp pe blogul meu, atunci şti deja ce-mi place. Dacă eşti un musafir, atunci te invit să vizitezi pagina „Recenzii A-Z” ca să-ţi faci o idee. Acum, dacă tu crezi că gusturile mele coincid cu ale tale, atunci „Enigma Otiliei” te va impresiona plăcut! Pe cuvânt de cercetaş!

Felix îşi dădea prea bine seama că iubeşte pe Otilia, fără să poată determina conţinutul acestui sentiment.

-Aş dori din toată inima să fii fericită… cu mine.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!