Categorii
Ce am învăţat din cărţi?

Ce am învăţat din cărţi? PART#11 „Eve”, vol I de Anna Carey

eveHei, lume!

Azi e marţi şi vorbim despre ce am învăţat din cărţi ca de obicei. Întrucât săptămâna trecută am făcut recenzia „Eve” de Anna Carey, am decis să continui cu ce foloase am tras din acest roman. Crede-mă, au fost câteva.

În primul rând, am învăţat că viaţa ta s-ar putea să nu fie chiar aşa cum credeai. Adică toate adevărurile spuse până acum, e nevoie doar de o singură minciună să distrugă totul, să te îndoieşti de tot ce ştiai până acum cu siguranţă. Nimic nu rămâne la fel, totul e trecător. Am învăţat faptul că exact în momentul în care crezi că stelele tale s-au aliniat perfect şi că nu mai este nimic care să te oprească, chiar intervine ceva şi dă totul peste cap.

În al doilea rând am învăţat că nu e nevoie să te sacrifici pe tine însăţi pentru dragostea adevărată. Nu trebuie să uiţi cine eşti tu şi ce faci tu şi unde te afli tu dacă iubeşti. Cel mai important este ca atunci când formezi un cuplu cu cineva, să nu te pierzi pe tine, niciodată. Pentru că tu nu te vei trezi într-o zi să spui că nu te mai iubeşti pe tine sau că nu mai vrei să fii cu tine, dar „iubirea adevărată” o poate face oricând. Tot ceea ce spun este să nu îţi pui fericirea în mâinile altcuiva şi să nu te bazezi pe o anumită persoană că va fi acolo mereu. Lucruri rele se întâmplă, oamenii se schimbă şi te părăsesc. Viaţa îşi reia cursul normal.

Mai presus de toate, lucrul cel mai important pe care l-am învăţat este să nu renunţ niciodată la luptă. Nimic nu e bătut în cuie. Poţi să răzbaţi oricând. Trebuie doar să te ridici şi să te scuturi de ţărână, s-o iei de la capăt. Un nou început după un nou înceut după un nou început. Nimeni nu o să te ridice. Sunt unele bătălii pe care trebuie să le duci de unul singur. Exact ca un boxeour. Eşti singur în ring, dar printre runde cineva are voie să îţi dea apă şi să îţi şteargă fruntea de sudoare, să-ţi zică „hai că poţi” şi cam atât. Apoi te întorci la luptă singur, doar tu şi omul pe care trebuie să-l învingi. De aceea, trebuie să fii conştient de ceea ce eşti în stare, trebuie să crezi că poţi şi astfel vei reuşi. Fii învingătorul care se aşteaptă toată lumea să fii, iar dacă treci peste acest obstacol, mâine va veni altul, dar nu-i nimic căci acum eşti pregătit să înfrunţi necunoscutul. Şi tot aşa, vei înfrunta obstacole mai mici sau mai mari, dar dacă răzbaţi, vei ajunge unde ţi-ai dorit. Şi îţi vorbesc din inimă când spun că nu există satisfacţie mai mare decât să ştii cât de mult ai muncit să ajungi undeva şi că în final ai ajuns acolo. Dacă pică totul din cer, nu mai apreciezi la adevărata valoare.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881

Categorii
Recenzii

Recenzie „Eve” de Anna Carey🇺🇸📖

eveTitlu:Eve

Autor:Anna Carey

Anul apariţiei:2011

Editura:Leda

Disponibilă la reducere în: Librăria Libris

Am început să plâng, ştiind într-un final adevărul: dragostea era singurul adversar al morţii, singurul lucru îndeajuns de puternic să lupte cu prinsoarea disperată a acesteia.

Când am început să citesc romanul „Eve” de Anna Carey am crezut că nu o să-mi placă deloc şi că mi se va părea stupid tocmai din cauză că avusese atâtea recenzii negative. Totuşi mă simţeam intrigată să îl citesc deoarece arăta ca ceva ce nu am mai citit până acum. M-am apucat să o citesc undeva prin decembrie şi, ca să fiu complet sinceră, m-a lăsat mască. Înainte să spun părerea mea despincând firul în patru, aş vrea mai întâi să te pun şi pe tine în temă referitor la subiectul tratat de roman:

În ultima noapte petrecută în şcoala de fete unde este elevă, Eve descoperă ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventele – şi soarta cumplită care le aşteaptă.

Evadând din singurul cămin pe care îl cunoscuse vreodată, ea porneşte într-o călătorie lungă, presărată cu piedici înşelătoare, în căutarea unui loc în care să poată supravieţui. Pe drum îl întâlneşte pe Caleb, un băiat rebel şi dur, care trăieşte în sălbăticie. Separată de bărbaţi întreaga viaţă, Eve fusese învăţată să se teamă de aceştia, dar Caleb îi câştigă treptat încrederea… şi inima. Când soldaţii încep să îi vâneze, Eve trebuie să aleagă între adevărata dragoste şi propria ei viaţă.

EVOCATIVĂ, ROMANTICĂ ŞI UNEORI ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, EVE ESTE RPIMUL ROMAN DINTR-O NOUĂ TRIOLOGIE CAPTIVANTĂ CU O EROINĂ DE NEUITAT.

Am plâns şi am înjurat cam pe parcursul întregului roman deoarece am avut impresia că acţiunea este bazată doar pe evenimentele din seria „toate mi se întâmplă numai mie”. Apoi, am fost mult prea înlănţuită de firul poveştii încât nu am mai putut să o mai las dn mână. Nu mai aveam control. De aceea imediat cum am terminat romanul acesta, m-am apucat de citit, inevitabil, a doua parte. (like dacă vrei recenzia celei de-a doua părţi) Şi uite aşa, fără să-mi dau seama cum şi când -căci am terminat ambele cărţi în 3 zile- am ajuns să iubesc personajul şi lumea în care trăieşte.

Mi-a plăcut, în mod special, că am avut multe de învăţat din ce am citit, adică nu a fost doar un roman din acela în care totul este doar S.F. cu nenumărate creaturi ciudate şi mai ştiu eu ce pericole la fiecare pas. În sălbăticia în care Eve a fost nevoită să trăiască erau pericole, dar erau unele adevărate cu care oricare dintre noi ar putea avea de-a face în zilele noastre. Iar felul autoarei de a relata este pur şi simplu impecabil. Te face să ţii şirul întâmplărilor şi să citeşti 100 de pagini simţind că ai citit doar timp de 3 minute. A fost superb, nu aş putea regreta nici o secundă că l-am citit!

Porţile Oraşului se vor deschide şi se vor închide în urma mea, o altă cuşcă.

Cuşcă după cuşcă după cuşcă.

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881