Titlu: Constelaţii, vol II, Fărâme de şoapte
Autori: Amie Kaufam şi Megan Spooner
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2015
Număr de pagini: 488
Disponibilă: Editura Trei
Goodreads
„-Cer senin, vărule!
Succes, adică. Pe Avon nu e nuciodată cer senin şi nici nu sunt stele pe cer. Dar noi sperăm în continuare şi folosim această expresie ca să ne aducă aminte. Într-o bună zi, cerul se va însenina.”
În urmă cu puţin timp am recenzat şi primul volum ,Cioburi de stele de Amie Kaufan şi Megan Spooner, drept urmare cred că aş fi murit dacă nu puneam mâna şi pe cel de-al doilea volum, Fărâme de şoapte de Amie Kaufman şi Megan Spooner , dar numai Dumnezeu ştie când voi avea aprte de cel de-al treilea, având în vedere că nu a fost tradus la noi încă.
Jubilee Chase şi Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.
Lee este căpitan şi face parte din forţele trimise pe Avon să-i supună pe coloniştii rebeli ai acestei planete terraformate.
Flynn conduce revolta împotriva corporaţiilor care nu şi-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi.
Încercând cu disperare să-şi asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el şi Lee îşi încrucişează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră.
Dar în timp ce tovaraşii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oţel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna.
Având în vedere că este vorba despre o continuare a unei triologii, nu am să intru în foarte mari detalii chiar dacă personajele principale sunt diferite şi este mai mult o serie de trei companioane decât o triologie în adevăratul sens al cuvântului.
Sinceră să fiu, chiar mă aşteptam să fie elemente repetitive şi am rămas surprinsă la finalul cărţii că nu m-am prins mai devreme de unele elemnte ce păreau atât de logice când m-am uitat înapoi. Au concentrat acţiunea în aşa fel încât să vezi ce-i exact în faţa ochilor tăi printr-un nor de ceaţă şi, prin urmare, să ignori cu desăvârşire pentru ca mai apoi să afli alături de protagonişti ce şi cum.
„Ea nu fuge niciodată, nu se ascunde nciodată, nu pierde niciodată. Chase-faţă-de-piatră, insensibilă şi periculoasă. […] Chiar şi acum, cu farmecul ei redus la yero de rănile căpătate, aş putea s-o privesc ore-n şir. M-am înşelat când am crezut că nu simte teamă. E îngrozită.”
Mi-a plăcut foarte tare că pe tot parcursul cărţii protagoniştii au fost în totală opoziţie, dar spre final am putut să anticipez evoluţia acestora. Mai ales că la început era evident că se urau reciproc, provenind din tabere adverse ale un război cât e poate de sângeros, totuşi imţindu-se în continuu atracţia puternică dintre ei, neputând fi ignorată nici măcar o secundă.
Am crezut că acţiunea va fi în mare parte aceeaşi ca în prima carte, chiar nu mă aşteptam decât la o mică schimbare de personaje şi de scenariu, în schimb a fost cu totul şi cu totul altceva! M-a surprins plăcut că nu a fost niciun elemnt repetitiv, nu am simţit nici o secundă că s-ar întâmpla aceeaşi chestie sau ceva de genul. Bonus points!
„Ar putea să-mi spună că nu vrea să mă piardă, dar amândoi suntem deja pierduţi şi doar legătura dintre noi ne ţine să nu ne rătăcim unul de altul în întuneric.”
Ce să mai? A fost o poveste de dragoste de nota 20+! Şi să nu mai vorbesc de cum e construită lumea distopică! Genial. Are atâtea elemente superbe şi naraţiunea e făcută să te ţină în priză la fiecare pagină întoarsă. Şi de-ai vrea să închizi cartea să mănânci, să te culci, să mergi la baie, nici o şansă. Odată începută, eşti prins, d-le!
„Dar de data asta, băiatul cu ochi verzi o ia de mână şi când ea deschide ochii, cerul e plin de stele.”
Rămâi zâmbitor!
Andreea Paunescu 