Categorii
Recenzii

Recenzie „Four, O Antologie Divergent” de Veronica Roth

10517684_830121620403945_4378706891177957941_n

Titlu: Four, O Antologie Divergent

Autor: Veronica Roth

Anul apariţiei: 2015

Editura: Leda

Număr de pagini: 256

Disponibilă: Librăria Online Libris

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Îmi doresc să existe ceva care să-mi aducă aminte că rănile, deşi se vindecă, nu dispar pentru totdeauna- le duc cu mine peste tot, mereu, şi ăsta e cursul lucrurilor, cursul cicatricelor.”

Am recenzat şi: Divergent, Insurgent, Experiment. (click pe titluri)

Tot ce pot să zic este că am fost, din nou, mult prea entuziasmată şi am terminat „Four, O Antologie Divergent” de Veronica Roth cam în trei sau patru ore. Ştiu, ştiu la ce te gândeşti. Probabil ceva de genul „Andreea, eşti cam rapidă! Ce faci, mănânci cărţile sau le citeşti?”, dar cei mai mulţi dintre voi ştiu deja că nu fac nici una nici alta, le devorez cu o sete nestăvilită de cunoaştere.

Cu doi ani înainte ca Tris Prior să facă alegerea care avea să-i schimbe viaţa, fiul de şaisprezece ani al liderului Abnegaţiei a trecut prin acelaşi lucru. Transferul lui Tobias către Neînfricare reprezintă şansa de a o lua de la capăt. Aici, el nu va fi strigat pe numele dat de părinţi. Aici, el nu va permite ca teama să îl transforme într-un copil înspăimântat.

Proaspăt botezat „Four”, el află în timpul iniţierii că va izbândi în Neînfricare. Însă iniţierea este doar începutul, iar Four trebuie să-şi revendice locul în ierarhia Neînfricaţilor. Deciziile lui îi vor afecta pe viitorii novici şi vor scoate la iveală secrete care ar putea să-i pună în primejdie propriul viitor – şi viitorul întregului sistem de facţiuni.

Doi ani mai târziu, Four este pregătit să acţioneze, dar cursul lucrurilor este încă neclar.

Totuşi, prima novice care sare în plasă ar putea schimba totul. Alături de ea, calea de a salva lumea ar putea deveni limpede. Alături de ea, el ar putea fi din nou Tobias.

Ei bine, problema cu o carte (sau în acest caz o serie) bună este că vrei să o termini când , de fapt, nu vrei să o termini. Şi eu am fost în această situaţie. După anumite secvenţe am închis puţin cartea, am închis ochii şi m-am gândit „acesta este finalul, nu o să mai ai parte de mai multă divergenţă decât atât” şi pe de altă parte m-am gândit „dar trebuie să afli ce se va întâmpla în final..”

Ei şi uite-aşa s-au iscat în mine două părţi contradictorii câştigând, evident, devoratoarea de cărţi care sunt în proporţie de 98,9%.

Nu că n-aş fi avut parte de-un final bine pus la punct în „Experiment” de Veronica Roth (click pe titlu pentru recenzie), dar am simţit că l-am cunoscut doar pe Four cel din a treia carte ci nu pe Four cel ce era la început. Pentru că, asemenea lui Tris, Four a experimentat propria lui evoluţie. Că am fost noi toţi concentraţi pe farmecul lui Tris, aceasta este altă poveste de spus, la o altă cană de ceai.

Mi-a plăcut cel mai mult că au apărut personaje care au murit de-a lungul seriei, personaje de care îmi era un dor de-mi crăpa inima şi parcă ceva lipsea după ce au murit. A fost ca şi cum aş fi luat de la capăt un serial cu 10 sezoane, chiar dacă l-am mai văzut o dată. M-am simţit de parcă am primit un bilet gratuit cu maşina timpului!

Privind înapoi, am realizat că Tobias a avut cu totul altă perspectivă asupra lucrurilor şi i-am putut înţelege altfel unele gesturi pe care Tris le-a considerat diferite. Şi m-am bucurat că am avut oportunitatea de a privi prin acelaşi pahar, doar că din unghiuri diferite.

Acum, pe final, aş vrea să spun că divergenţa s-a terminat cu adevărat şi chiar dacă este doar un companion, sfătuiesc pe oricine să citească mai întâi triologia şi mai apoi acest volum pentru că sunt o mulţime de spoilere din prima carte. Am plâns, am râs alături de Tris şi Tobias, iar acum mi-aş dori să vă las cu cele mai frumoase mulţumiri ale autoarei din câte există:

11429680_830255393723901_1220632984_n

Felicitări ţie, care ai rămas cu Tobias până la final!

Rămâi zâmbitor (deşi ştiu că şi ţie-ţi curge o lacrimă),

1343881

P.S. Aş vrea să mulţumesc Librăriei Online Libris deoarece recenzia a fost realizata datorita lor,
care ,în urma colaborării , mi-a oferit  „Four, O Antologie Divergent” de Veronica Roth . Pe site-ul Libris, puteţi găsi cărţi online în engleză şi/sau română ce aparţin unor edituri cunoscute din diverse domenii.

Categorii
Ce mai e nou în materie de cărţi?

Precomandă Four de Veronica Roth cu transport gratuit şi reducere de 25%!

11059157_417323495094825_8992453712769490507_n

Cei de la Grupul Editorial Corint ne fac o mare surpiză şi ne oferă Four de Veronica Roth cu transport gratuit şi reducere de 25%! Ce poate fi mai bun de atât? Grăbeşte-te şi tu şi intră pe site-ul afişat AICI sau pe titlul cărţii pentru a precomanda!