N-ai aflat că a fost lansat Librex.ro ca şi târg de carte online?

logo2

În cazul nefericit în care nu ştiai deja, Librex a devenit târg de carte online şi, chiar mai entuziasmant, toate cărţile sunt la reduceri colosale! Şi oricine când aude cuvântul „reduceri” mai că sare în sus de bucurie şi dacă e la undiţe de pescuit. Dar aici e cu totul altă mâncare de pşte. Căci ne-am apucat să vorbim despre cultură, nu despre orice porcărie.

Tind să cred că vizitatorii acestui blog sunt iubitori de cărţi asemenea mie. Aşa că, atunci când mi se dă de ştire despre o reducere sau ceva nou în materie de cărţi, hop postez pe blog ca să vadă toată ţara!

Lasă-mă doar să-ţi arăt câteva din ofertele care mie-mi fac cu ochiul mai ceva ca băieţii de pe stradă!

save-on-third-party-parcel-insurance

Adulter- Paulo Coelho

adulter-paulo-coelho-763-2
După cum probabil că mulţi dintre voi ştiu deja,

am citit această carte de două ori şi m-a impresionat

într-un mod extrem de plăcut.

O recomand oricui cu mare drag, mai ales

la o asemenea reducere!

Click aici pentru a citi recenzia.

Seria Cântec de gheaţă şi foc- George R.R.Martin

pachet-urzeala-tronurilor-carte-2391-2

Am tot căutat şi căutat până când mi-a venit rău

un târg de carte online unde să fie toată seria

la un preţ avantajos şi însfârşit am reuşit

să răzbat şi am găsit exact ceea ce căutam!

Am o recenzie scrisă aici pe blog pentru

Urzeala tronurilor de George R.R. Martin,

(click pe titlu pentru recenzie)

şi mai mult ca sigur urmează şi pentru celelalte volume.

6MEoy

Înainte să adorm- S.J.Watsoninainte-sa-adorm-s-j-watson-406-2

Mi-am dorit şi am râvnit la cartea asta

mai mult decât aş fi crezut că este uman posibil.

Şi am tot auzit peste tot cât este bună

şi cât de mult îmi va plăcea dacă voi avea

vreodată şansa de a o citi.

Cu o asemenea reducere, cum să nu am şansa?

Ce ne spunem când nu ne vorbim- Chris Simion

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim-455-2Fie că unii dintre voi ştiu sau nu, aceasta a fost

prima carte pe care am recenzat-o vreodată,

în toată viaţa mea, nu numai pe acest blog.

A fost „cartea de căpătâi” pentru întemeierea

blogului pe care îl am astăzi şi mi-ar plăcea să o citească

toată lumea pentru că merită laude.

(click aici pentru recenzie)

coupon-10pct

Numere- Rachel Wardnum3re-513-2

Este cineva care nu ştie cât de mult pot

iubi această carte?

Dacă eşti unul dintre cei care nu ştiu,

ai face bine să o comanzi repede,

cât este la reducere şi să o citeşti

şi mai repede!

Pentru că este al dracului de bună!

(click aici pentru recenzie)

stapanul-inelelor-cele-doua-turnuri-vol-2-516-2Stăpânul inelelelor, Cele două turnuri (vol 2)- J.R.R.Tolkien

Adevărul este că această serie este

destul de scumpă şi personal nu mi-am putut

permite niciodată să o cumpăr.

Dar acum văd că îmi surâde aşa un viitor

de tot citit seria!

Tu ai citit-o?

Am auzit că nu se aseamănă cu filmele şi sunt din ce în ce mai curioasă.

Acestea au fost reducerile care mi-au făcut mie cu ochiul! Pe tine ce te atrage?

Rămâi zâmbitor, cele mai bune oferte sunt abia la început!

1343881

My auto-buy authors

11063333_792336020849172_821527051_nDacă ieri am tot vorbit despre cum mi-am reorganizat biblioteca şi aici şi pe facebook, astăzi am decis să vă zic autorii de la care cumpăr cărţi fără să-mi pese de subiect. Autorii care mi-au dat imaginaţia peste cap şi care m-au făcut să cumpăr orice ar scrie, oricând ar scrie. Oameni într-adevăr talentaţi şi plini de poveşti care abia aşteaptă să fie auzite! Fără alte adăugiri, aceştia sunt autorii pe care îi iubesc acum, îi voi iubi mâine şi pentru totdeauna!

rainbow_rowell_newRainbow Rowell, am citit de la ea numai „Landline(vine şi recenzia curând), dar o recomand oricui. Eram într-o perioadă în care nu aveam chef să deschid o carte (se întâmplă oricui) (chiar şi mie) şi Rainbow m-a scos total din „pauza” aceasta. Începusem să mă simt tot mai vinovată că nu am mai citit atât de mult precum speram, dar m-am întors pe linia de plutire! Andreea citeşte din nou, yay!

Headshot2Lauren Oliver, you just gotta love her! Am sărit în „Delirium(click pe titlu pentru recenzie) fără să ştiu mai nimic despre carte şi am fost imediat prinsă, fascinată, fără cuvinte. M-a făcut să continui şi să continui şi să nu mă opresc deşi este o carte intimidant de mare. Îmi pare rău că nu s-a publicat continuarea la noi, dar nu voi mai rezista prea mult şi va trebui să o cumpăr în engleză.

jk-rowling_019J.K.Rowling… nu am ce să adaug pentru că… J.K.Rowling. Şi atât.

john-green-editJohn Green. Autorul fenomen al generaţiei noastre. Sau Ion Verde, cum i se spune „în popor” pe la noi. Prima oară am citit „De 19 ori Katherine„, apoi „Sub aceeaşi stea„, mai apoi „Căutând-o pe Alaska” şi în final „Oraşe de hârtie(click pe titluri pentru recenzii) şi în mai va apărea şi „Will Grayson, Will Grayson” şi ce credeţi? Da, o voi cumpăra instant.

ra01Andrei Ruse. Nu am citit de la el decât „Soni(click pe titlu pentru recenzie) şi mi-a plăcut la nebunie! Doar cartea asta a fost suficientă să mă facă să-l ador ca şi om, ca şi scriitor. A reuşit să trezească în mine nişte sentimente care credeam că nu pot fi trezite de o carte, tot respectul şi jos pălăria!

imagesTahereh Mafi. Din prima clipă în care am citit descrierea cărţii „Spulberă-mă(click pe titlu pentru recenzie) m-am îndrăgostit şi am comandat-o pe loc. Când am început să citesc cartea în sine, am fost iremediabil prinsă în stilul acesta de scris şi îl ador până astăzi. Acelaşi lucru ca şi la Delirium, seria nu s-a tradus, o voi citi în engleză. Ei bine pentru că…pot.

hqdefaultLavinia Călina. Oh Doamne, Lavinia Călina e un fenomen! Nu a fost până recent când am descoperit „Ultimul avanpost(click pe titlu pentru recenzie) şi m-am îndrăgostit iremediabil. După cum puteţi vedea în bara laterală, acum citesc „Neamul corbilor” şi mă chinui să termin postarea aceasta cât se poate de repede ca să mă întorc la citit. Recenzia va veni şi ea curând.

0490b43Ştefana Stoica. Tot recent mi-au fost trimise de către autoare cele două cărţi „Provocarea” care alcătuiesc primul volum din Seria Rephelimii şi nu m-am putut stăpâni să nu citesc primele 2 capitole. Atât mi-a trebuit, numai atât şi am fost prinsă. Vine şi recenzia curând!

PICEDITOR-SHDMarkus Zusak. Zeul Germaniei naziste după părerea mea. Cum să nu-l iubesc când a scris cartea mea favorită a tuturor timpurilor, plăcerea mea vinovată, motivul existenţei acestui blog! Dacă vrei să aflii mai multe despre „Hoţul de cărţi” dă click pe titlu pentru recenzie sau caută la search, pentru că l-am lăudat mai mult decât orice altă carte pe care am citit-o sau o deţin.

h_rothveronicaVeronica Roth. Am citit seria „Divergent” ca oricare altă fiinţă îndrăgostită de cărţi. Recenziile pentru „Insurgent” şi „Experiment” le găsiţi dând click pe titluri. Şi cât de mult îmi place mie lumea distopică, cum să nu-mi placă de autoarea care a creat totul şi apoi ne-a arătat şi nouă ce imaginaţie bogată are?

martin_2George R.R. Martin. A creat o serie pe care nu e nevoie să o faci maraton, pentru că o singură carte este un maraton. Dar asta nu prea te opreşte. Abia am terminat „Urzeala tronurilor”, recenzia vine şi ea şi trebuie neapărat să am următorul volum în mâinile mele chiar acum. Să nu mai zic de faptul că toată lumea abia aşteaptă să apară noul sezon Game of Thrones şi numai Andreea îşi ţine pofta-n cui şi nu poate să înceapă serialul pentru că vrea să citească mai întâi cărţile.

E-Lockhart-009Deşi nu apare în poză pentru că este împrumutată cuiva, „Mincinoşii(click aici pentru recenzie) este motivul pentru care E.Lockhart este una dintre autorii mei preferaţi. S-a jucat cu mintea mea şi sunt mândră că a reuşit! Aplauze, aplauze!

Aceştia au fost autorii mei preferaţi şi abia aştept să scoată volume noi! Care sunt autorii care te-au dat pe tine pe spate?

Rămâi zâmbitor!

Pe data viitoare!

1343881